Transport internaţional de persoane. Operaţiuni scutite de plata tva

Decizie 1368 din 17.11.2009


Transport internaţional de persoane. Operaţiuni scutite de plata TVA

C.  fisc., art. 143 alin. (1) lit. g), art. 1441

Nu există obligaţia plăţii TVA pentru societatea comercială care efectuează operaţiuni de transport internaţional de persoane, chiar şi în baza unui contract de comision încheiat cu un partener străin, conform art. 143 alin. (1) lit. g) şi art. 1441 Cod fiscal. 

Curtea de Apel Timişoara, Secţia contencios administrativ şi fiscal,

 Decizia civilă nr. 1368  din 17 noiembrie 2009

Prin sentinţa civilă nr. 466/11.03.2009 pronunţată în dosarul nr. 3101/108/2008 Tribunalul Arad a admis acţiunea formulată de reclamanta societate comercială împotriva pârâtei Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad; a anulat Decizia nr.240/06.05.2008, Decizia de impunere nr.23/21.02.2008 şi Raportul de inspecţie fiscală nr.1457/21.02.2008 cu privire la suma de 2.288 lei TVA stabilită suplimentar şi 318 lei majorări de întârziere aferente TVA şi a obligat pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 1.539 lei.

În cauză a declarat recurs pârâta şi prin decizia civilă nr. 1368 din 17 noiembrie 2009 pronunţată în dosarul nr. 3101/108/2008, Curtea de Apel Timişoara a respins ca nefondat recursul.

Curtea a reţinut că reclamanta a desfăşurat activităţi de prestări servicii în baza contractului de comision încheiat cu societatea germană REM, intermediind astfel transportul de persoane pe ruta România – Germania transportul efectuându-se cu autocare aparţinând societăţi germane fiind emise 2 bilete, unul pentru traseu naţional şi unul pentru traseu internaţional, iar firma germană plătind societăţi petente un comision de 25% din contravaloarea biletelor vândute.

În conformitate cu prevederile art. 143 alin. (1) lit. g) şi 1441 C. fisc. operaţiunile de transport internaţional de persoane precum şi serviciile prestate de intermediari care acţionează în numele şi în contul altei persoane (în cazul în care aceste servicii sunt prestate în legătură cu operaţiunile scutite) sunt prevăzute expres ca operaţiuni scutite de TVA.

Instanţa mai reţine că art. 133 alin. (1) C. fisc. stabileşte regula potrivit căreia locul prestării de servicii este considerat a fi locul unde prestatorul este stabilit sau are un sediu fix de la care serviciile sunt efectuate. Cu toate acestea prin derogare de la dispoziţiile cuprinse la alin. (1), în cazul serviciilor de transport locul prestări este considerat a fi locul unde se efectuează transportul în funcţie de distanţele parcurse (art. 133 alin. (2) lit. b) C. fisc.). Raportat la această dispoziţie, normele metodologice emise, cuprind la art. 14 alin. (2) – (4) din Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, dispoziţii legale privind caracterizarea transportului de persoane. Astfel potrivit art. 14 alin. (2), Hotărârea Guvernului nr. 44/2004 transporturile naţionale de bunuri sau persoane sunt transporturile pentru care atât punctul de plecare cât şi punctul de sosire se află în România şi în mod firesc locul prestării serviciilor de transport naţional de persoane este considerat a fi în România. Transporturile internaţional de persoane sunt, potrivit dispoziţiilor cuprinse la alin. (3), transporturile care au fie punctul de plecare , fie punctul de sosire în afara ţării, fie ambele puncte situate în afara ţării, dar transportul tranzitează România. În acest caz locul prestării serviciilor internaţionale de transport de persoane este considerat a fi în România pentru partea din parcursul efectuat în interiorul ţării denumit traseu naţional. Pentru transportul internaţional de persoane, partea din parcursul efectuat în România este parcursul efectuat între locul de plecare şi locul de sosire al transportului. În speţa de faţă fiind vorba despre un transport care are punctul de plecare în România, locul de plecare este considerat a fi primul punct de îmbarcare al pasagerilor, iar locul de sosire este considerat a fi punctul de trecere al frontierei dinspre România în străinătate.

Această porţiune de parcurs este considerată a fi transport naţional aşa cum rezultă din interpretarea coroborată a dispoziţiilor cuprinse la art. 14 alin. (2) – (4) din Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, caz în care locul prestării serviciilor de transport este considerat a fi România. Tot astfel şi în cazul serviciilor de intermedieri aferente serviciului de transport, cum este cazul operaţiunilor desfăşurate de reclamantă, de vreme ce art. 133 alin. 2 lit. i) C. fisc. stabileşte faptul că locul prestării acestor servicii este considerat a fi locul operaţiuni de bază rezultă că pentru partea de transport naţional stabilit conform art. 14 alin. (3) şi (4) din Hotărârea Guvernului nr. 44/2004 locul prestări atât a serviciilor de transport cât şi a serviciilor de intermediere aferente acestei operaţiuni este stabilit a fi în România, sub acest aspect instanţa de recurs confirmând susţinerile organelor fiscale.

Cu toate acestea este de observat faptul că dispoziţiile cuprinse la art. 133 alin. (2) lit. i) C. fisc. stabilesc o situaţie de excepţie în cazul în care pentru serviciile prestate clientul extern a furnizat intermediarului din România un cod de înregistrate în scopul de TVA, atribuit de autorităţile competente dintr-un stat membru (Germania), altul decât cel în care se realizează operaţiunile (România) caz în care se consideră că prestarea are loc în statul membru care a atribuit codul de înregistrare în scopul de TVA (Germania).

Această situaţiei de excepţie a fost şi cea care a determinat prima instanţă să procedeze la anularea actelor administrativ fiscale întocmite în sarcina reclamantei câtă vreme din raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză a rezultat faptul că partenerul extern deţine un certificat de înregistrare în scopul de TVA  eliberat de autorităţile germane pe care l-a comunicat prestatorului român astfel încât locul prestării serviciului de intermediere este considerat a fi în Germania.

Curtea mai observă faptul că această situaţie nu a fost contestată de către recurentă nici prin obiecţiunile formulate faţă de concluziile raportului de expertiză şi nici prin motivele de recurs, cu atât mai mult cu cât prima instanţă a solicitat lămuriri de la expertul contabil în şedinţa publică din 11.03.2009, în care a fot prezent şi reprezentantul recurentei.

În consecinţă Curtea reţine că operaţiunea efectuată de reclamantă se încadrează în situaţie de excepţie prevăzută de art. 133 alin. (2) lit. i) C. fisc., astfel încât soluţia primei instanţe apare ca fiind dată cu aplicarea şi interpretarea corectă a legii, nefiind incident motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel încât văzând şi dispoziţiile art. 312 alin. (1) teza a II a şi art. 3041 C. proc. civ., instanţa a respins ca neîntemeiat recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad.