pretentii
Pretenţii
Legea nr. 10/2001. Emiterea de către entitatea notificată a trei dispoziţii cu privire la acelaşi imobil. Consecinţe în plan procesual. Sarcina probei plăţii efective a despăgubirii stabilite prin actul de preluare
răspundere patrimonială
pretentii
Obligaţia de a face – ridicare stâlp de înaltă tensiune şi mutare pe domeniul public pe stradă; despăgubiri
Legea nr. 221/2009. Daune morale. Declararea ca neconstituţionale a prevederilor art. 5 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 221/2009, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358/21.10.2010. Efecte
pretenţii
Legea nr. 221/2009. Despăgubiri. Încetarea temeiului de drept, ca urmare a pronunţării de Curtea Constituţională a Deciziei nr. 1360/2010 în cursul judecăţii
pretenţii
Refuz de desemnare de evaluator conform Legii nr. 247/2005. Existenţa unui drept vătămat
Neindeplinirea conditiilor raspunderii patrimoniale. Lipsa dovezii caracterului ilicit al faptei savârsita in legatura cu munca. Respingere actiune.
răspundere patrimonială
MAJORĂRI DE ÎNTÂRZIERE. NELEGALA OBLIGARE A ASIGURATORULUI LA PLATA ACESTORA.
DESPĂGUBIRI
Cum în speţă litigiul este evaluabil în bani, obiectul lui fiind de 40 milioane lei noi, nefăcând parte din categoriile exceptate de textul citat, este evident că, competenţa materială a judecăţii în primă instanţă aparţine tribunalului şi nu judecăt...
Eroare judiciară. Daune morale. Cuantum
DESPĂGUBIRI
Legea 1/2009
Contencios administrativ. Fond. Acordare despagubiri în baza Legii 9/1998