Hotărârea adunării generale a acţionarilor. Lipsa publicării convocatorului adunării generale şi în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a. Neîndeplinirea cerinţei prevederilor art. 117 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 privind convocarea. Sancţiuni
Societate comercială listată. Adunarea generală extraordinară a acţionarilor. Nerespectarea procedurii de convocare. Consecinţe
DESEMNAREA ADMINISTRATORULUI JUDICIAR ÎN CADRUL PRIMEI ŞEDINŢE A ADUNĂRII CREDITORILOR. DREPTUL DE VOT AL CREANŢELOR AFECTATE DE TERMEN SUSPENSIV SAU CONDIŢIE REZOLUTORIE
acordare termen de graţie.
Un prim aspect este cel reţinut de instanţa de fond potrivit căruia pentru a opera compensarea trebuie să existe raporturi juridice reciproce directe între părţile implicate, ceea ce în speţă nu s-a realizat.
Societate comercială. Cerere de radiere menţiune din registrul comerţului. Condiţii
Litigii cu profesioniştii.
RECURS LITIGII CU PROFESIONIŞTII. RADIERE SEDIU SOCIETATE COMERCIALĂ. -art.25 din Legea nr.26/1990 republicată; -art.237 alin.1 lit.c din Legea nr.31/1990.
Litigii cu profesioniştii – Fuziune prin absorbţie. Publicare proiect de fuziune. Hotărâri ale societăţilor implicate.
Achitarea taxei de timbru doar pentru unul dintre capetele de cerere.
Societăţi comerciale. Condiţiile numirii lichidatorului.
Societăţi comerciale. Valabila încheiere a contractului de închiriere a activelor societăţii.
Răspunderea pentru evicţiune a statului român prin Ministerul Finanţelor şi AVAS ca urmare a convenţiei de aport sau ajust prin care asociatul a transmis în patrimoniul societăţii un teren, în anul anulării certificatului de atestare a dreptului de p...
Folosirea bunurilor societăţii în folosul administratorului sau al altei persoane. Sarcina şi conţinutul probei.
Societate comercială. Cerere de înscriere menţiuni în registrul comerţului. Reziliere contract de cesiune părţi sociale. Admisibilitate
Inadmisibilitatea acţiunii în constatarea dreptului de proprietate în cazul divizării parţiale reglementată de art. 250 ind. 1 din Legea nr. 31/1990
Divizare parţială. Constituire societate comercială şi necesitatea indicării fondului de rezervă.
Societate comercială. Anularea hotărâre AGA. Motive
Legea societatilor comerciale. Convocarea adunarii generale a asociatilor.
Societati comerciale