Cerere de suspendare a executării hotărârii consiliului local. Aparenţă de legalitate. Imposibilitatea antamării fondului litigiului
Achiziţii publice. Contestaţie tardivă. Calculul termenelor în materia reglementată de O.U.G. nr. 34/2006. Deosebiri faţă de calculul termenelor conform Codului de procedură civilă
Drept de proprietate publică a statului, administrat de unităţi militare şi de aviaţie. Schimbarea regimului juridic al terenului prin hotărâre de consiliu local, în sensul „includerii” în domeniul public al municipiului. Consecinţe
Civil - hotarâre care sa tina loc de act autentic
Contencios administrativ si fiscal - anulare p.v. de contraventie
Comercial - pretentii - indreptare eroare materiala
Procedura refacerii unui act de procedura disparut.
anulare act emis de autorităţile publice locale
Simpla invocare a prevederilor legale care reglementează instituţia suspendării şi la recomandările Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei nu poate fundamenta prin ea însăşi luarea unei măsuri provizorii pentru că suspendarea nu inter...
Instructor auto. Refuz nejustificat de eliberare act administrativ. Condiţii
Actiune având ca obiect anularea actelor administrative emise de autoritate privind ocuparea prin concurs a unui post vacant în învatamânt.
Actiune având ca obiect contestatie împotriva actului administrativ emis de autoritatea publica, privind validarea unei hotarâri a comisiei judetene pentru aplicarea Lg.9/1998. Conditii de admisibilitate. Examinare conditii pentru acordare masuri com...
Cererea Prefectului de anulare a înmatricularii autovehiculului pe motivul falsitatii chitantei de plata a taxei de poluare.
Contestaţie act administrativ fiscal
Hotărâre judecătorească prin care consiliul local este obligat la adoptarea unei hotărâri. Neexecutare. Cerere de obligare a primarului la plata unei amenzi. Respingere
anulare proces verbal de contravenţie
Înaintarea actului administrativ fiscal persoanei vizate fara ca acesta sa cuprinda numele si semnatura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii si stampila organului fiscal emitent nu valoreaza comunicare.
Taxa de prima înmatriculare a autovehiculelor. Conformitatea cu dreptul comunitar.
Anularea dispoziţiilor de imputare
Excepţie de nelegalitate act administrativ. Aviz emis de către Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale – Comisia pentru acordarea avizului de încadrare în condiţii speciale.