R O M Â N I A
TRIBUNALUL BACAU
SECTIA COMERCIALA SI CONTENCIOS ADMINISTRATIV
ÎNCHEIERE
Sedinta camera consiliu de la 17 Februarie 2011
Las ordine a venit spre solutionare judecarea cererii de îndreptarea erorii materiale strecurata în dispozitivul sentintei civile nr. 795/04.11.2010 pronuntata de Tribunalul Bacau , în dosar nr. */2007 formulata de reclamanta SC R.G. SRL prin lichidator judiciar SPRL P.T. Onesti, în contradictoriu cu pârât SC A.T. SRL, pârât F.M., având ca obiect pretentii.
Procedura legal îndeplinita fara citarea partilor.
INSTANTA
-deliberând-
Asupra actiunii de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea înregistrata sub nr. */2007, reclamanta SC R.G. SRL Onesti prin lichidator judiciar SPRL P.T. Onesti a solicitat îndreptarea erorii materiale a sentintei civile nr.795/04.11.2010, pronuntata în dosarul nr. */2007 al Tribunalului Bacau, în sensul de a obliga pârâtii: SC A.T. SRL si F.M. si la plata cheltuielilor de judecata, reprezentând onorariu avocat, conform chitantei depuse la dosarul cauzei.
Analizând cererea formulata precum si actele si lucrarile dosarului, instanta constata ca la fila nr. 176 dosar s-a depus copia unei facturi emise la data de 02.11.2007 si nu originalul, astfel ca cererea formulata este neîntemeiata si în consecinta va fi respinsa.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Respinge cererea de îndreptare eroare materiala formulata de reclamanta SC R.G. SRL prin lichidator judiciar SPRL P.T. Onesti cu sediul în Onesti, jud. Bacau, reclamant SC R.G. SRL cu sediul în Onesti , jud. Bacau , în contradictoriu cu pârât SC A.T. SRL cu sediul în com. I., jud. Teleorman, pârât F.M. domiciliat în com. I., jud. Teleorman.
Cu apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata în sedinta publica .
1
Curtea de Apel Constanța
Contestatie împotriva masurilor dispuse prin emiterea actului administrativ fiscal. Anularea partiala a procesului verbal întocmit de autoritatea publica, referitor la acordarea nelegala a unor sporuri si drepturi salariale. Suspendarea executarii Ac...
Curtea de Apel Târgu Mureș
3.Contencios administrativ. Anulare acte administrativ-fiscale – decizie de soluționare a contestației administrative și decizie impunere cu privire la impozitul pe clădiri.
Curtea de Apel Oradea
Recurs. Anulare dispozitie de ridicare autovehicul stationat neregulamentar
Curtea de Apel Oradea
CONTENCIOS ADMINISTRATIV. Cerere de revizuire întemeiata pe dispozitiile art. 21 din Legea nr. 554/2004. Restituire taxa pentru emisii poluante. Incidenta cauzei Manea C-76/14 pronuntata de C.J.U.E.
Curtea de Apel Oradea
RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV. ANULARE ACT ADMINISTRATIV FISCAL. OBLIGAŢIA COLECTĂRII TVA AFERENTĂ LIVRĂRILOR DE BUNURI.