Din punct de vedere al laturii subiective, inculpat ZA a săvârşit faptele sus-menţionate cu intenţie directă, aspect care rezultă cu certitudine din modalitatea şi împrejurările în care a comis faptele, folosindu-se de activitatea desfăşurată în cadr...
Emiterea unui bilet la ordin pentru a cărui valorificare la data scadenţei nu există acoperirea necesară, nu constituie infracţiune în lipsa unor elemente subiective sau obiective corespunzătoare conţinutului constitutiv al unei fapte penale. Bilet...
În raport de situaţia concretă, respectiv de propunerea de schimbare a încadrărilor juridice prin referatul de terminare a urmăririi penale, procurorul a încălcat dispoziţiile art.238 Cod procedură penală, potrivit cărora, în cazul unor astfel de pro...
Fapta nu a fost comisă în condiţiile agravantei prevăzute de alin.3 al art.215 Cod penal întrucât nu există un contract scris încheiat de părţi. Ori pentru existenţa infracţiunii de înşelăciune în convenţii este necesară desfăşurarea unei activităţ...
Fapta aceluiaşi inculpat de a induce în eroare instanţa de judecată şi executorii judecătoreşti prin prezentarea ca real a contractului de consultanţă falsificat, în scopul de a obţine pentru sine un folos material prin executarea silită şi pricinuin...