Recurs. Neagravarea situaţiei în propria cale de atac
Îndreptarea erorii materiale. Procedură
a) Anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei. Cazuri. b) Mărturie mincinoasă. Cauză de impunitate
Liberarea condiţionată. Revocare
Judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei. Aplicarea în timp a dispoziţiilor procesual penale
Contestaţie formulată împotriva hotărârilor adunării creditorilor. Calitate procesuală activă
Judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei. Stabilirea pedepsei
Condiţiile de suspendare a executării unui act administrativ. Existenţa cazului bine justificat şi a pagubei iminente trebuie analizate prin prisma unor elemente concrete ale fiecărui caz în care se solicită aplicarea respectivului text legal.
Nu este justificată admiterea excepţiei prematurităţii acţiunii în contencios administrativ având ca şi obiect anularea unor decizii de impunere fiscală, fără ca iniţial să se formuleze un petit de anulare a deciziei prin care s-a soluţionat contesta...
Acordarea sporului de condiţii vătămătoare în baza Ordinului Preşedintelui C.N.A.S. nr. 648/11.09.2008
Capacitate procesuală de folosinţă. Registrul Auto Român – Reprezentanţă judeţeană
Suspendarea judecăţii cauzei pentru neîndeplinirea obligaţiei procesuale stabilite de instanţă în sarcina reclamantei, aceea de a depune la dosar un act doveditor al acţiunii promovate
Obligativitatea respectării deciziilor pronunţate de Curtea Constituţională în cauzele având ca obiect cauze a căror soluţionare depinde de texte legale declarate neconstituţionale
Răspunderea patrimonială a salariaţilor. Condiţii pentru angajarea răspunderii.
Concediere disciplinară a salariatului. Abatere gravă. Criterii de individualizare a sancţiunii disciplinare
Apel. Termen de declarare
Recurs. Casare cu trimitere spre rejudecare. Cazuri
Extinderea efectelor recursului. Limite
Decizie de sancţionare disciplinară. Încălcarea dreptului la apărare al salariatului.
Sechestru asigurătoriu instituit în temeiul art. 129 alin. 8 din O.G. nr. 92/2003. Înscrierea măsurii în cartea funciară. Distincţia faţă de ipoteca legală