Aprecierea în sensul existenţei unei sluţiri, în condiţiile în care actele medico-legale au temporizat concluziile cu privire la existenţa unui prejudiciu de ordin estetic cu titlu permanent. Schimbare încadrare juridică.
Săvârşirea în concurs real a două infracţiuni înăuntrul termenului de încercare. Aplicarea cu prioritate a dispoziţiilor de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei-expresie a aplicării cu prioritate a regimului sancţionator al r...
Infracţiunea de furt: elemente constitutive. Fals în înscrisuri sub semnătură privată: modalitate concretă de realizare a acţiunilor de falsificare. Uz de fals. Extinderea procesului penal pentru alte fapte.
cerere de liberare provizorie sub control judiciar
Refuz recoltare probe biologice. Invocarea fobiei de ace şi producerea de acte medicale în acest sens.
Tâlhărie în formă continuată. Individualizarea pedepsei şi a modului de executare a acesteia.
Tâlhărie în formă continuată. Individualizarea pedepsei şi a modului de executare a acesteia.
Modificare pedepse. Recunoaşterea pe cale incidentală a hotararilor penale pronuntate de instantele judecatoresti din strainatate. Aplicabilitatea dispoziţiilor art.449 alin.1 lit.b Cod procedură penală în cazul în care starea de recidivă priveşte i...
Contestaţie la executare respinsă – aplicare art.320 ind.1 Cod procedură penală
Reaua-credinţă a persoanei condamnate-condiţie esenţială pentru înlocuirea amenzii penale cu pedeapsa închisorii.
Furt calificat în formă continuată în dauna aceleiaşi părţi vătămate. Individualizarea pedepsei. Suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei ulterior anulării suspendării condiţionate a unei pedepse anterioare.
Drept procesual penal. Contestaţie la executare. Împrejurarea că persoana condamnată are de executat de două ori una şi aceeaşi pedeapsă reprezintă o împiedicare la executare.
Infracţiuni de evaziune fiscală. Soluţionare latură civilă. Neacordare dobânzi la accesoriile calculate şi pretinse de partea civilă
Emiterea mandatului european de arestare. Arestul provizoriu. Cauze de întrerupere a prescripţiei executării pedepsei. Lipsa de efecte asupra unei prescripţii deja împlinite.
Aplicarea principiului „in dubio pro reo”, în situaţia în care partea vătămată a suferit leziuni anterioare actului de violenţă exercitat de inculpat, iar actele medico-legale nu menţionează existenţa unor leziuni suplimentare.
Contestaţie formulată de Penitenciarul Iaşi împotriva încheierii judecătorului delegat, respinsă
Neaplicarea art.118 lit.b Cod penal în cazul bunurilor care au servit la comiterea unei infracţiuni, dar care au fost achiziţionate în alt scop decât cel al comiterii infracţiunii respective şi au fost folosite atât în scopul pe care îl au în mod ob...
Contestaţie la executare. Lipsa efectului intreruptiv de prescriptie în cazul transmiterii mandatului european de arestare prin difuzare.
Contestaţie la executare. Lipsa efectului intreruptiv de prescriptie în cazul transmiterii mandatului european de arestare prin difuzare.
DENUNŢ CALOMNIOS. NEDOVEDIREA RELEI CREDINŢE ÎN FORMULAREA PLÂNGERII PENALE