artaj succesoral. Interpretarea dispozitiilor art.921 Cod civil cu privire la revocarea unui testament anterior prin cel ulterior
Procedura insolvenţei. Inexistenţa unor bunuri în patrimoniul debitoarei sau caracterul insuficient al acestora. Consecinţe asupra procedurii
PENSIE DE URMAŞ. OBLIGAŢIA CASEI JUDEŢENE DE PENSII DE A RECALCULA DIN OFICIU CUANTUMUL PENSIEI ÎN CAZUL MODIFICĂRII LEGISLAŢIEI ÎN MATERIE
PRETENŢII. APLICAREA ÎN CAUZĂ A DISPOZIŢIILOR ART. 17 ALIN. 2 DIN OUG NR. 123/2006 ŞI A ART. 2 DIN OUG NR. 9/2000, ÎN CONDIŢIILE ÎN CARE RECLAMANTA A INVOCAT DREPT TEMEI LEGAL AL CAPĂTULUI DE CERERE PRIVIND PLATA DOBÂNZII LEGALE, ART. 124 DIN CODUL D...
Măsuri reparatorii prin compensare cu alte bunuri sau servicii.
Insolvenţă. Plata unei părţi din debit, după data scadenţei, dar anterior formulării cererii de deschidere a procedurii, în temeiul art. 31 din Legea nr. 85/2006, rep. Prezumţia de insolvenţă.
Insolvenţă. Plăţi efectuate după sesizarea instanţei cu o cerere de deschidere a procedurii. Situarea valorică a creanţei cu puţin peste cuantumul minim stabilit de art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006, rep.
Radiere. Radierea persoanei juridice din Registrul comerţului, în termenul prevăzut de disp. art. 237 alin. 8 din Legea nr. 31/1990, republicată, în cazul neîndeplinirii procedurii reglementate de disp. art. 237 alin. 7 din Lege. Statornicirea unui s...
Greşita reţinere a stării de recidivă în cazul infracţiunii de ameninţare
Inaplicabilitatea dispoziţiilor art.10 din legea 241/2005 Art. 10 din Legea 241/2005
Noţiunea de „calitate mincinoasă”, reglementată de art.215 alin.2 c. pen
Greşita compunere a instanţei.
Greşita reţinere a stării de necesitate
Litigiu de asigurări sociale având ca obiect recalcularea drepturilor de pensie născute anterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000.
Radierea unei societăţi comerciale din registrul comerţului. Dizolvare fără lichidare. Condiţii
Apel. Omisiunea instanţei de a analiza apărările inculpaţilor privind cuantumul prejudiciului. Cazul de casare prevăzut de art. 385/9 pct.10 Cod procedură penală.
Drepturi salariale. Interzicerea plăţii în natură în lipsa unei clauze exprese în contractul colectiv de muncă sau în contractul individual de muncă. Inoperarea compensării legale.
Instituire sechestru asigurator. Hotărârea arbitrală străină nu constituie titlu executor al creanţei, decât după parcurgerea procedurii de recunoaştere şi de încuviinţare a executării hotărârii străine pe teritoriul României, potrivit art. 167 – 171...
Procedura insolvenţei. Necomunicarea raportului final, în condiţiile art. 129 alin. 1 din Legea 85/2006, nu poate fi sancţionată decât cu nulitatea relativă, în condiţiile art. 105 alin. 2 teza I C. pr. civ., întrucât nu este vorba de o nulitate expr...
Taxă specială pentru autoturism. Lipsa procedurii prealabile, anterioară cererii de restituire a taxei. Consecinţe