Obligaţie de a face

Hotărâre **** din 05.11.2012


Dosar nr. ………../2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREŞTI

SECŢIA CIVILĂ

Î N C H E I E R E

ŞEDINŢA PUBLICĂ DIN DATA DE 05.11.2012

COMPLETUL CONSTITUIT DIN:

PREŞEDINTE : ……..

GREFIER : ……

Pe rol soluţionarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul Primarul ………. în contradictoriu cu pârâţii SC …….. SRL, SC ……… SRL şi …… şi cu intervenienţii in interesul reclamantului ………. şi ………… având ca obiect „obligaţie de a face”.

La apelul făcut în şedinţă publică au răspuns reclamantul prin consilier juridic, pârâta ……. personal şi intervenienţii în interesul reclamantului ………… şi ………, lipsind pârâţii SC ……… SRL şi SC ……….. SRL.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă după care:

Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepţii de invocat instanţa a acordat cuvântul pentru formularea de probe.

Reclamanta prin consilier juridic solicită încuviinţarea probei cu înscrisuri.

Pârâta ………….. solicită încuviinţarea probei cu înscrisuri.

Instanţa în baza art. 167 alin 1 Cod procedură civilă, încuviinţează pentru ambele părţi proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei, considerându-le concludente, pertinente şi utile soluţionării cauzei.

Reclamanta prin consilier juridic arată că a făcut demersuri la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului pentru a indica sediul actual al pârâtei SC ………. SRL.

Intervenienta in interesul reclamantului ………., admiterea cererii de intervenţie.

Părţile prezente solicită admiterea în principiu a cererii de intervenţie  in interesul reclamantului.

Instanţa admite în principiu cererea de intervenţie constatând că există legătură cu cererea principală.

Instanţa acordă cuvântul pe excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei …………….

Pârâta …………. arata ca este proprietar doar pe teren.

Intervenienţii în interesul reclamantului, apreciază că reaua credinţă rezultă din demolarea construcţiei.

Reclamanta prin consilier juridic solicita respingerea excepţiei, e proprietar potrivit Legii 50/1991 art. 1. Solicita respingerea excepţiei. Pe fondul cauzei solicita admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată ş precizată, obligarea pârâţilor la desfiinţarea construcţiei ridicată fără autorizaţie cu cheltuieli de judecată.

Instanţa, în temeiul dispoziţiilor art. 150 Cod procedură civilă, declară închise dezbaterile pe fondul cauzei şi reţine cauza spre soluţionare.

 

I N S T A N Ţ A,

Pentru a da părţilor posibilitatea să depună la dosar concluzii scrise şi având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul dispoziţiilor art. 260 Cod procedură civilă, va amâna pronunţarea, motiv pentru care,

D I S P U N E

Amână pronunţarea la data de 09.11.2012.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 05.11.2012.

PREŞEDINTE, GREFIER,

Dosar nr. ../4/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREŞTI

SECŢIA CIVILĂ

SENTINŢA CIIVLĂ NR. …….

ŞEDINŢA PUBLICĂ DIN DATA DE 29.11.2012

COMPLETUL CONSTITUIT DIN:

PREŞEDINTE : …… 

GREFIER : ……..

Pe rol soluţionarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul Primarul …….. în contradictoriu cu pârâţii SC ……… SRL, SC ………. SRL şi ……… şi cu intervenienţii in interesul reclamantului ………. şi …….. având ca obiect „obligaţie de a face”.

Dezbaterile si susţinerile părţilor au fost consemnate în încheierea de şedinţă din data de 05.11.2012 care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanţa având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea succesiv la data de 29.11.2012.

I N S T A N Ţ A

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 22.02.2012, sub nr. ……4/2012, reclamantul Primarul ……… a chemat în judecată pârâtele S.C. ……… S.R.L., …….., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să dispună obligarea acestora la desfiinţarea lucrărilor nelegal executate, respectiv să desfiinţeze o hală metalică, în suprafaţă de 100 mp, având ca destinaţie spălătorie auto, situată pe Str. ………. ….. Bucureşti.

Reclamantul a mai solicitat ca în cazul în care pârâtele nu se conformează în termen măsurilor dispuse de instanţă, să autorizeze Primarul ----------, potrivit art. 32 alin. 3 din Legea 50/1991, republicată, să aducă terenul din Str. …………. Bucureşti, la starea iniţială, prin desfiinţarea construcţiei executate ilegal. Totodată, reclamantul a solicitat plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin procesul-verbal de contravenţie seria ……nr. …….08.12.2010, încheiat de inspectorii din cadrul Primăriei ….., s-a constatat că pârâta SC ……… SRL a ridicat, fără autorizatie de construire, o construcţie în suprafaţă de aproximativ 100 mp, compusă din platformă de beton , stâlpi metalici, acoperiş şi  închideri perimetrale din tablă ondulată, cu destinaţia spălătorie auto, situată pe str. …….., Bucureşti.

Reclamantul a mai arătat că această faptă constituie contravenţie, motiv pentru care i s-a aplicat, conform art. 26 lit. a din Legea nr. 50/1991, republicată, o amenda contraventionala in suma de 1000 lei, iar în subsidiar contravenientei i s-a pus în vedere să intre în legalitate prin obţinerea autorizaţiei de construire până la data de 01.04.2011 sau în caz contrar să desfiinţeze lucrările nelegal executate şi să aducă imobilul la starea iniţială, până la data de 15.04.2011.

În continuare, reclamantul a mai arătat că până la termenul limită stabilit, pârâta nu s-a conformat măsurilor dispuse în subsidiarul procesului-verbal de contravenţie.

În ceea ce priveşte calitatea procesuală pasivă a pârâtei ………………, reclamantul a arătat faptul că potrivit art. 1 din Legea 50/1991 obligaţia de a obţine autorizaţie de construire revine în sarcina proprietarului, motiv pentru care se impune ca hotărârea judecătorească să fie pronunţată în contradictoriu cu pârâta …………., pentru opozabilitate.

Astfel, mai susţine reclamantul, că în vederea punerii în executare a hotărârii este necesar ca hotărârea pronunţată să fie opozabilă şi pârâtei ……., întrucât ea deţine proprietatea asupra imobilului din Str. ……….

La data de 31.08.2012 reclamantul şi-a modificat cererea de chemare în judecată, în sensul în care a introdus în cauză şi pe pârâta S.C. ……. S.R.L., cu sediu în Bucureşti, ………, motivând faptul că pârâta …….., proprietara terenului, a închiriat S.C. ……….. S.R.L, potrivit contractului de închiriere …../31.08.2011, spaţiul comercial situat pe terenul din Mun. Bucureşti, …………, Bucureşti.

În drept, reclamantul şi-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispoziţiile Legii nr. 50/1991, republicată, modificată şi completată si art. 1074-1077 C.civ. 1864.

Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată cu suma de 8 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru şi 0,3 lei, reprezentând timbru judiciar.

Reclamantul a ataşat cererii de chemare în judecată, în copie, procesul verbal de constatare a contravenţiei Seria …….. nr. …./08.12.2010.

Pârâta …….. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată în contradictoriu cu aceasta, precum şi obligarea societăţii S.C. ………. S.R.L. la desfiinţarea construcţiei ridicate pe terenul său.

Astfel, pârâta a invocat pe cale de excepţie lipsa calităţii procesuale pasive a acesteia, motivând faptul că aceasta deţine doar proprietatea terenului închiriat, nu şi proprietatea construcţiei.

În fapt, pârâta ………. a arătat faptul că la data de 19.04.2010, în calitate de proprietar al terenului situat în Mun. Bucureşti, ………, conform certificatului de moştenitor nr. …….22.07.2009 a încheiat cu pârâta SC ……. SRL un contract de închiriere pe o perioadă de 5 ani, valabil până la 20.04.2015, înregistrat la D.G.F.P. – M.B. sub numărul  …….19.04.2010.

Potrivit acestui contract, a arătat pârâta, aceasta a închiriat o suprafaţă de teren de 120 mp, pe care, cu acordul său, SC …………. SRL a ridicat o construcţie metalică având destinaţie de spălătorie auto. 

A mai arătat că la data de 07.01.2011 a reziliat contractul de închiriere cu pârâta SC ……….. S.R.L, iar noul chiriaş al terenului este pârâta SC ………. S.R.L., societate cu care a încheiat contractul de închiriere nr. ……/31.08.2011.

La data de 08.06.2012 numiţii ………si …… au depus cerere de intervenţie în interesul reclamantului, solicitând admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată si depunând înscrisuri in susţinerea cererii, admisă in principiu la data de 05.11.2012.

Instanţa a încuviinţat pentru reclamant si intervenienti proba cu înscrisurile aflate la dosar, ca fiind pertinentă, concludentă şi utilă cauzei.

Pârâtele S.C. ……. S.R.L şi SC …….. S.R.L. nu au depus întâmpinare, deşi au fost legal citate.

Conform art. 137 C.proc.civ., “instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de fond, precum si asupra celor de procedură, care fac de prisos, in totul sau in parte, cercetarea in fond a pricinii.” In temeiul acestei dispoziţii legale, instanţa va analiza cu prioritate excepţiile invocate de pârâţi prin întâmpinare.

Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între debitorul din raportul juridic obligațional dedus judecății și persoana chemată în judecată în calitate de pârât, reclamantul fiind cel care, potrivit art. 112 C.pr.civ. are obligația de a justifica atât propria calitate procesuală, cât și calitatea procesuală pasivă.

Instanţa reţine că în conformitate cu art. 28 alin. 1 din Legea 50/1991, o dată cu aplicarea amenzii pentru contravenţia prev. de art. 26 alin. 1 lit. a din Legea 50/1991 se dispune şi măsura de desfiinţare a lucrării executate fără autorizaţie, într-un termen stabilit în procesul-verbal de constatare a contravenţiei, iar potrivit art. 28 alin. 3 din Legea 50/1991 măsura desfiinţării construcţiilor se aplică şi în situaţia în care, la aplicarea termenului de intrare în legalitate stabilit în procesul verbal de constatare a contravenţiei, contravenientul nu a obţinut autorizaţia necesară.

Coroborând dispoziţiile legale mai sus enunţate cu prevederile art. 32 alin. 1 lit. b din Legea 50/1991 în conformitate cu care instanţa de judecată este sesizată pentru a dispune asupra desfiinţării construcţiei realizată nelegal, în cazul în care persoanele sancţionate contravenţional nu s-au conformat celor dispuse prin procesul-verbal de constatare a contravenţiei, instanţa reţine că izvorul juridic al raportului obligaţional  prin care o persoană este ţinută să desfiinţeze o construcţie ridicată ilegal, fără respectarea prevederilor Legii 50/1991, este procesul-verbal de sancţionare contravenţională, iar persoana obligată la desfiinţarea construcţiei poate fi contravenientul. Astfel, pârâta SC ……. SRL are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.

Faţă de obligaţia proprietarului unui bun de a-şi exercita dreptul de proprietate în limitele prevăzute de lege, instanţa reţine că şi proprietarul terenului, respectiv pârâta ……… are calitate procesuală pasivă, chiar dacă nu a fost sancţionată contravenţional.

În ceea ce priveşte susţinerile reclamantului privitoare la calitatea procesuală pasivă a pârâtei S.C……… S.R.L. instanţa le apreciază ca neîntemeiate întrucât pârâta S.C. ………S.R.L. nu este responsabilă pentru săvârşirea contravenţiei, la data constatării acesteia pârâta nu avea nici măcar calitatea de locator, motiv pentru care apreciază că nu poate fi obligată la desfiinţarea construcţiei.

Având în vedere aceste considerente, instanţa urmează să respingă ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC …… SRL şi a pârâtei ……, să admită excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei S.C. ……S.R.L., şi să respingă acţiunea formulată de reclamantul Primarul ……. în contradictoriu cu aceasta din urmă ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală.

Analizând probele administrate, pe fondul cauzei, instanţa reţine următoarele:

 La data de 08.12.2010 prin procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor nr. …… incheiat de Primaria ………. s-a dispus sancţionarea contravenţională a pârâtei SC …… SRL pentru faptul că a executat la adresa din Bucuresti, Str. ……., o construcţie constând într-o hală metalică în suprafaţă aproximativă de 100 mp, având ca destinaţie spalatorie auto , fără să deţină autorizaţie de construire.

Ca atare, inspectorii de specialitate din cadrul Primăriei Sector 4 Bucureşti au întocmit procesul-verbal mentionat prin care s-a reţinut săvârşirea de către pârâta SC ……… S.R.L. a contravenţiei prevăzute de art. 26 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 50/1991, aceasta  fiind sancţionata cu amendă în cuantum de 1.000 lei.

Prin acelaşi proces-verbal s-a dispus intrarea în legalitate prin obţinerea autorizaţiei de construire sau, în caz contrar, aducerea terenului la starea initiala de catre proprietar pana la data de 15.04.2011, aşa cum prevede art. 28 alin. 1 din Legea nr. 50/1991, cu modificările şi completările ulterioare.

Se mai constată că până la data introducerii prezentei acţiuni pârâta S.C……….. S.R.L. nu şi-a îndeplinit obligaţiile impuse prin procesul-verbal de constatare a contravenţiei, potrivit art. 28 alin. 1 din Legea nr. 50/1991. Mai mult, nici pe parcursul procesului pârâta nu a făcut dovada obţinerii acestei autorizaţii.

Nici pârâta ……., în calitate de proprietar al terenului nu a prezentat înscrisuri doveditoare, dar s-a arătat de acord cu aducerea terenului la starea iniţială, în faţa instanţei.

Instanţa reţine că în conformitate cu art. 32 din Legea nr. 51/1991, în cazul în care persoanele sancţionate contravenţional au oprit executarea lucrărilor, dar nu s-au conformat în termen celor dispuse prin procesul-verbal de constatare a contravenţiei, potrivit prevederilor art. 28 alin. (1), organul care a aplicat sancţiunea va sesiza instanţele judecătoreşti pentru a dispune desfiinţarea construcţiilor realizate nelegal, iar în cazul admiterii cererii, instanţa va stabili termenele limită de executare a măsurilor prevăzute la alin. (1). Totodată, textul de lege stabileşte ca în cazul nerespectării termenelor limită stabilite, măsurile dispuse de instanţă, în conformitate cu prevederile alin. (2), se vor duce la îndeplinire prin grija primarului, cu sprijinul organelor de poliţie, cheltuielile urmând să fie suportate de către persoanele vinovate.

În consecinţă, pentru aceste considerente, instanţa, în temeiul art. 32 alin. 1, 2 şi 3 din Legea nr. 50/1991, va admite acţiunea formulată de către reclamantul Primarul ……., urmând să o oblige pârâtele …….. şi  S.C……….. S.R.L. să desfiinteze lucrarile executate ilegal la imobilul situat in Bucuresti, ……… şi aducerea terenului la starea initiala, in termen de 30 de zile de la data ramanerii definitive a prezentei sentinte civile.

Instanţa constată că intervenienţii ………. si …….. au un interes propriu în prezenta cauză, pe lângă interesul reclamantului, în sensul în care, din înscrisurile depuse la dosar reise faptul că au făcut numeroase sesizări cu privire la activitatea spălătoriei, susţinând nu îndeplineşte condiţiile legale de funcţionare, aspect ce îi afecta în mod direct, deoarece locuiau în apropiere.

Astfel, constatând că cererea introdusă de intervenienţii ………. şi ……………. îndeplineşte condiţiile de admisibilitate cerute de lege, precum şi că apărările formulate de intervenienta au fost utile soluţionării cauzei, instanţa va admite si cererea de intervenţie in interesul reclamantului.

Reţinând culpa procesuală a pârâtei S.C. ………… S.R.L., în temeiul art. 274 C.proc.civ., o va obliga pe aceasta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 8,30 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru şi  timbru judiciar.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată solicitate de intervenienţii ……….şi …….., instanţa, având în vedere dispoziţiile art. 274 C.proc.civ. şi art. 1169 C.Civ. 1864, reţine că intervenienţilor le revenea sarcina de a proba temeinicia acestora, iar faţă de aspectul că aceştia nu şi-au precizat cuantumul cheltuielilor de judecată precum şi faptul că aceştia nu au depus niciun înscris referitor la cheltuielile de judecată, instanţa va respinge cererea ca fiind neîntemeiată. 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC …….. S.R.L.

Respinge cererea principală formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta S.C. ……. S.R.L., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală.

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei …………..

Admite cererea principală formulată de reclamantul Primarul ………… în contradictoriu cu pârâţii SC …. SRL, cu sediul în ……. SC ……. SRL,  cu sediul în ………. şi …….., domiciliată în Bucureşti, ……. şi cu intervenienţii in interesul reclamantului ……. şi …., ambele domiciliate în Bucureşti, ………...

Admite cererea de intervenţie în interesul reclamantei. Obligă pârâtele SC ……….. S.R.L. şi ……..să desfiinţeze lucrările executate ilegal la imobilul situat in Bucureşti, Str. ………………., respectiv să desfiinţeze hala metalică având ca destinaţie spălătorie auto, in termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe civile, iar in caz de neconformare autorizează reclamanta sa efectueze lucrările menţionate pe cheltuiala paratei.

Obliga pârâtele SC ……. S.R.L. şi ……… să plătească reclamantei suma de 8,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.

Respinge, ca neîntemeiată, cererea intervenienţilor in interesul reclamantei având ca obiect cheltuielile de judecată.

Cu drept de apel in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată in şedinţa publica, azi, 29.11.2012.

PREŞEDINTE, GREFIER,