Pretentii

Data publicare portal: 03.03.2017

Prin Sentinta civila nr. 10985 din data de 05.11.2013 pronuntata de Judecatoria Slatina s-a respins acţiunea formulată de reclamantul G.G.N.în contradictoriu cu pârâtul P.C.L..

A fost obligat reclamantul, în temeiul art. 19 alin. 2 din OG 51/2008, la 4411 de lei cheltuieli judiciare către stat şi, potrivit art. 274 C.proc. civ., la 1000 de lei cheltuieli de judecată către pârât .

Pentru a se pronunta astfel, instanta a retinut urmatoarele:

Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Slatina sub nr.11011/311/2012 reclamantul G.G.N.a chemat in judecata pe pârâtul P.C.L. solicitand instantei ca, prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna obligarea paratului la restituirea împrumutului acordat in suma de 140.000 lei, in cursul anului 2009; obligarea paratului la plata penalităţilor si daunelor interese cuvenite pentru întârzierea in restituirea împrumutului acordat; obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecata, potrivit art.274 C.proc.civ.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că in cursul anului 2009 a dat paratului în cauza, in mai multe perioade, diferite sume de bani, totalizând 140.000 ROIN, paratul in cauza indplinind funcţia de administrator al S.C. PTT S.R.L. P., acesta motivandu-i si susţinând atât direct cat si in prezenta diverselor persoane, ca sumele solicitate si date de el sunt de stricta necesitate pentru desfăşurarea activităţii comerciale la nivelul firmei al cărei administrator unic funcţiona.

Data fiind situatia ca intre el si paratul in cauza erau relatii strinse de prietenie si colaborare, sumele de bani ce le-a dat cu titlu de împrumut, nu le-a confirmat printr-un înscris autentificat sau sub semnătura privata, data fiind situaţia ca in repetate rânduri procedând cu împrumutarea a unor diverse sume de bani, paratul in cauza a fost condiţional si i-a restituit potrivit înţelegerilor verbale, sumele respective.

Urmare faptului ca trecând perioade lungi de timp iar împrumutatul nu a binevoit a-i restitui sumele totalizând 140.000 RON, dându-i in schimb asigurări ca isi va achita integral datoria deja restanta, i-a predat cu titlu de garanţie mai multe bilete la ordin si file CEC emise de către firma al cărei administrator paratul era, urmând ca aceste acte bancare să i le restituie la momentul achitării datoriei restante (menţionând că biletele la ordin şi cecurile respective erau completate doar la rubrica sumei şi purtând semnătura, iar celelalte rubrici fiind scrise de către parat si soţia acestuia, care urmează in funcţie de aceasta împrejurare sa fie chemata in fata instanţei de judecata).

Data fiind situaţia ca in vederea soluţionării litigiului dintre el si paratul in cauza, reclamantul a întreprins vehement si in mod repetat diverse încercări de soluţionare, pe cale amiabila a acestui diferend, inclusiv sesizarea organelor de urmărire penala ce a făcut obiectul dosarului penal nr.7000/P/2010 soluţionat prin Rezoluţia NUP din 08.05.2012 a Parchetului de pe langa Judecătoria P. - privind împrumutul pentru consumaţie si folosinţa de către paratul în cauza - toate demersurile raman fara rezultat, am fost nevoit a formula prezenta acţiune in fata instanţelor civile.

In drept au fost invocate dispoziţiile art.2158 si urm. din N.C.C.,

Pârâtul P.C.L. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea actiunii, cu cheltuieli de judecată.

In motivarea întâmpinării pârâtul a arătat că cele arătate de reclamant în motivarea actiunii sunt vădit nereale.

Intre el şi reclamant n-au existat niciodată pretinsele relatii de prietenie şi colaborare, ba dimpotrivă întreaga acţiune nu reprezintă altceva decât o vădită răzbunare din partea reclamantului, dat fiind faptul că cumnatul său, respectiv fratele sotiei sale, T. T. I., a fost condamnat alături de alţi doi coinculpaţi, M. I. şi A. V., la pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, tâlhărie, şantaj în dauna sa, a tatălui său, P. C.. dar şi a altor părţi vătămate, fiind obligat şi la acoperirea prejudiciului pe care i 1-a cauzat, precum şi la cheltuieli de judecată. Sentinţa nu este definitivă, aflându-se în apel pe rolul Curţii de Apel C cu termen de judecată la data de 09.10.2013.

Dealtfel, este cu totul de necrezut ca o persoană să împrumute pe altcineva cu o sumă atât de mare şi fără a încheia un înscris constatator în acest sens.

La fel de puţin verosimil este şi faptul că reclamantul a putut împrumuta o asemenea sumă de bani, dar în instanţă pretinde că nu are posibilitatea să achite măcar taxa de timbru şi formulează cerere de ajutor public judiciar, care i se admite.

În probatoriul solicitat prin acţiunea introductivă, reclamantul face referire printre altele, la proba testimonială, dar aceasta nu poate fi admisă.

Astfel, împrumutul de consumaţie (împrumutul propriu-zis), ca şi comodatul este un contract real şi unilateral (chiar dacă este cu titlu oneros, deoarece atât obligaţia de restituire, cât şi obligaţia de plată a dobânzilor incumbă împrumutatului), dar spre deosebire de comodat, prezintă anumite caracteristici:

-obiectul contractului îl formează lucruri care sunt deopotrivă fungibile (de gen şi consumptibile, potrivit naturii lor ;

-este, de regulă, un contract cu titlu gratuit, însă poate fi şi cu titlu oneros.

Dovada contractului este supusă regulilor generale care se aplică în materia împrumutului de consumaţie.

Astfel, dacă valoarea lucrului împrumutat, fără unirea lui cu dobânzile (art.1192 c.civ.), depăşeşte suma de 250 lei dovada se poate face numai prin înscris autentic sau prin înscris sub semnătură privată, deci nu prin alte înscrisuri sau martori ori prezumţii, potrivit art. 1191 c.civ. care stipulează că : « Dovada actelor juridice al căror obiect are o valoare ce depăşeşte suma de 250 lei, chiar pentru depozit voluntar, nu se poate face decât sau prin act autentic, sau prin act sub semnătură privată, »

Sub acest aspect, în speţă sunt aplicabile disp. art. 1191 din vechiul Cod civil care ultraactivează datorită unui interesant concurs de legi aplicabile. Astfel, potrivit art 230 din Lg. nr.71/2011 de punere în aplicate a N.C.C. : „La data intrării în vigoare a Codului civil se abrogă :

a) codicele civil (sau codul civil din 1864) ...,cu excepţia dispoziţiilor art. 1169 - 1206, care se abrogă la data intrării în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă;... ".

Deşi N.C.P.C. a intrat în vigoare, el nu se aplică în procesul de faţă în baza art. 3 alin. 1 din Lg. 76/2012 potrivit cu care : „Dispoziţiile codului de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia i vigoare. "

Aşa fiind şi neputând fi aplicabile dispoziţiile N.C.P.C. rezultă că ultraactivează dispoziţiile mai sus menţionate din vechiul Cod civil, respectiv 1169-1206.

Este de observat că, deşi dispoziţii similare celor reglementate de 1169 - 1206 din vechiul Cod civil nu se mai regăsesc în Noul Cod civil, ele şi-au găsit însă reglementarea în Noul Cod de procedură civilă, respectiv în disp. art. 309 alin. 2 potrivit cu care: „Nici un act juridic nu poate fi dovedit cu martori, dacă valoarea obiectului său este mai mare de 250 lei."

In speţa de faţă, valoarea actului juridic este mult mai mare de 250 lei respectiv 140.000 lei, astfel că dovada cu martori nu poate fi primită, fiind necesar înscrisul autentic sau înscrisul sub semnătură privată, înscrisuri care n-au existat şi evident nu există nici în prezent, aşa încât acţiunea reclamantului nu poate fi probată, urmând a fi respinsă ca tare cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

Mai arătă pârâtul că nu i-a remis reclamantului instrumentele de plată menţionate in acţiunea introductivă, ci crede că acestea i-au fost sustrase din apartament de către cumnatul sau, T. T. I., care într-o împrejurare, împreună cu M.I. au pătruns in apartamentul său, sustrăgându-i o serie de înscrisuri, printre care si respectivele instrumente de plată.

In drept au fost invocate disp. art. 115, 274 c.p.civ.

Parchetul de pe lângă Judecătoria P., a înaintat, la solicitarea instanţei, copii conforme cu originalul ale înscrisurilor din dosarul penal 7000/P/2010.

In cursul judecăţii instanţa a administrata proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Analizând pe fond cererea reclamantului în raport de întreg materialului probator administrat în cauză şi văzând dispoziţiile legale incidente, instanţa constată următoarele:

Reclamantul G.G.N.a chemat in judecata pe pârâtul P.C.L. solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa sa se dispună obligarea paratului la restituirea împrumutului acordat in suma de 140.000 lei, in cursul anului 2009; obligarea paratului la plata penalităţilor si daunelor interese cuvenite pentru întârzierea in restituirea împrumutului acordat; obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecata, potrivit art.274 C.proc.civ.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că in cursul anului 2009 a dat paratului în cauza, in mai multe perioade, diferite sume de bani, totalizând 140.000 ROIN, paratul in cauza îndeplinind funcţia de administrator al S.C. P. T. T. S.R.L. Piteşti, acesta motivându-i si susţinând atât direct cat si in prezenta diverselor persoane, ca sumele solicitate si date de el sunt de stricta necesitate pentru desfăşurarea activităţii comerciale la nivelul firmei al cărei administrator unic funcţiona.

Potrivit art. 969 cod civil „ convenţiile legal făcute au putere de lege intre părţi”, iar conform art. 970 cod civil convenţiile trebuie executate cu bună credinţă.

Pentru angajarea răspunderii civile contractuale este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiţii : existenta unor raporturi contractuale stabilite intre părţi, neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor contractuale, existenta unui prejudiciu patrimonial, existenta unei legături de cauzalitate intre prejudiciu si nerespectarea obligaţiilor contractuale precum si vinovăţia părţii care a cauzat prejudiciul”.

Deşi reclamantul a susţinut prin cererea introductivă faptul că între părţi au existat relaţii contractuale, materializate prin acordarea unui împrumut de către reclamant pârâtului, nu a depus la dosar nici un înscris care să constate realitatea acestui împrumut.

Biletele la ordin prin care reclamantul a învederat că doreşte să dovedească faptul că pârâtul a fost împrumutat cu suma solicitată de către el, au fost emise de către SC P. T. T SRL, persoană juridică diferită de pârâtul P.C.L. .

Certitudinea creanţei rezidă din prezentarea de către reclamant a înscrisurilor care sa fie opuse celeilalte părţi litigante, care să aibă aptitudinea acestora de a justifica în patrimoniul debitoarei obligaţia plăţii, conform art.969 C.civ. raportat la art. 379 alin. 3 din C.proc. civ. iar înscrisurile prezentate nu au această calitate .

Ori, nedovedirea pretenţiilor de către partea care a formulat cererea, văzând obligaţia ce-i incumbă potrivit art. 1169 din Codul civil, permite instanţei de judecată să soluţioneze cauza pronunţând o soluţie legală în raport de dovezile administrate.

Rolul activ al instanţei, prevăzut şi în art. 129 alin. 5 din Codul de procedură civilă, nu trebuie confundat cu obligaţia părţii de a dovedi pretenţiile din cererea dedusă judecăţii.

În conformitate cu dispoziţiile art. 129 alin. 4 din Codul de procedură civilă, judecătorul este în drept să ceară părţilor să prezinte explicaţii şi să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau întâmpinare, iar potrivit alin. 5 are îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale, pentru aflarea adevărului în cauză, putând ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.

Judecătorul nu se substituie obligaţiei părţilor în producerea probelor, prevăzută de art. 1169 din Codul civil, iar exercitarea rolului său activ este un drept exclusiv al acestuia, lăsat la aprecierea sa, în raport de specificitatea fiecărei cauze, şi nu se aplică în mod automat şi obligatoriu, în orice pricină, astfel că, în situaţia în care acesta şi-a putut forma convingerea intimă asupra cauzei, pe baza probelor administrate de părţi, şi se poate pronunţa în consecinţă, nu mai are obligaţia legală de a ordona alte probe.

Din probatoriul administrat in cauza reiese că reclamatul nu a putut face dovada in ceea ce priveşte încheierea valabila unui contract de împrumut  cu pârâtul  P.C.L. .

Faţă de cele reţinute  mai sus, având în vedere că reclamanta nu a dovedit întrunirea cumulativă  a condiţiilor pentru angajarea răspunderii contractuale respectiv existenţa unor raporturi contractuale stabilite între părţi şi existenţa unui prejudiciu patrimonial cert, instanţa va respinge acţiunea .

In baza art. 274 C.pr.civ., instanţa urmează a obliga reclamantul la plata sumei de 1000 de lei cheltuieli de judecată către pârât.

Totodată,- având în vedere că reclamantului i-a fost acordat ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei de timbru aferentă cererii de chemare în judecată,

-având în vedere comportamentul procesual al acestuia, care nu a depus nici un înscris în dovedirea cererii, probele fiind administrate prin intermediul instanţei, care a emis adrese în acest sens către diverse instituţii,

-având în vedere că din conţinutul înscrisurilor depuse, existente anterior depunerii cererii de chemare în judecată, era evident că pârâtul, persoană fizică,  nu se obligase faţă de reclamant la plata vreunei sume de bani, acţiunea exercitată întrunind caracterul unei acţiuni exercitate abuziv, instanţa, în temeiul art. 19 alin. 2 din OG 51/2008, va obliga reclamantul la plata ajutorului public acordat, în sumă de  4411 de lei,  către stat .

Domenii speta

Spete similare