Procedura insolvenţei

Potrivit dispoziţiilor art. 42 alin. 3 din Legea 85/2014 „Prin excepţie de la prevederile alin. (1), comunicarea actelor de procedură anterioare deschiderii procedurii şi notificarea deschiderii procedurii se vor realiza potrivit prevederilor Codului de procedură civilă” iar conform dispoziţiilor art. 154 alin. 4 Cod procedură civilă „În cazul în care comunicarea potrivit alin. 1 nu este posibilă, aceasta se va face prin poştă, cu scrisoare recomandată, cu conţinut declarat şi confirmare de primire, în plic închis, la care se ataşează dovada de primire / procesul verbal şi înştiinţarea prevăzute la art. 163”.

Prin Decizia Civilă nr. 757/A/11.10.2016 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, Secţia a II-a Civilă a fost admis apelul declarat împotriva sentinţei civile nr. 554 din 27 iunie 2016, pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr.  , fiind schimbată hotărârea judecătorului sindic în sensul că a fost admisă cererea de repunere în termenul de înscriere la masa credală a debitoarei insolvente a creditoarei apelanrte.

La pronunţarea acestei decizii au fost avute în vedere următoarele considerente:

Prin sentinţa apelată judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Arad a respins cererea de repunere în termenul de înscriere a  declaraţiei de creanţă, formulată de creditoare.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a constatat că prin cererea formulată, creditoarea a solicitat repunerea în termenul de înscriere a declaraţiei de creanţă  la masa credală, cu motivarea că pentru debitoarea sa s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei, dar administratorul judiciar nu i-a comunicat termenul până la care aceasta putea să formuleze declaraţia de creanţă, iar societatea creditoare a aflat de dosarul de insolvenţă abia în data de 19.05.2016 când lichidatorul judiciar i-a comunicat notificarea nr. 1376/10.05.2016 prin care i-a solicitat să achite suma de 4.960 lei către societatea debitoare.

Creditoarea a invocat faptul că potrivit dispoziţiilor art. 99 alin.1 din Legea nr. 85/2014, în urma deschiderii procedurii, administratorul judiciar avea obligaţia să trimită o notificare tuturor creditorilor menţionaţi în lista depusă de debitor, în condiţiile art. 67 alin. 1 lit. c) din lege, conform Codului de procedură civilă, publicându-se, totodată, într-un ziar de largă circulaţie şi în Buletinul procedurilor de insolvenţâ.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, lichidatorul a solicitat respingerea cererii de repunere în termen, arătând că, potrivit prevederilor art. 99 din Legea 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolventei şi de insolvenţă, lichidatorul judiciar a notificat deschiderea procedurii insolvenţei creditorilor din lista depusă de către debitoare la dosarul cauzei conform art. 67 din Legea 85/2014, respectiv a transmis notificarea menţionată, prin serviciul poştal în data de 18.02.2015, plicul fiind returnat cu menţiunea „Expirat termen păstrare. Se aprobă înapoierea." Prin urmare, notificarea de deschidere a procedurii insolvenţei a fost transmisă către această societate la sediul acesteia, dar reprezentantul societăţii nu a procedat la ridicarea corespondenţei de la oficiul poştal. Notificarea menţionată a fost publicată în ziarul „Jurnal Arădean" din data de 19.02.2015 şi în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr. 2130 din data de 03.02.2015, iar termenul de formulare a declaraţiilor de creanţă a fost stabilit la data de 13.03.2015.

Referitor la compensarea creanţei, lichidatorul judiciar a arătat că a verificat îndeplinirea condiţiilor acesteia conform art. 90 alin. 1 din Legea 85/2014.

Analizând înscrisurile de la dosar, judecătorul sindic a reţinut că lichidatorul judiciar a notificat pe creditoarea reclamantă în vederea depunerii declaraţiei de creanţă la adresa aferentă sediului acesteia, cu  scrisoare recomandată  cu  confirmare de primire, fără conţinut declarat, sens în care la filele 21-22 dosar fond, au fost depuse dovezile de comunicare aferente, din examinarea cărora rezultă  că  notificarea expediată la data de 18.02.2015 nu a fost ridicată de aceasta de la unitatea poştală, având menţiunea: „expirat termenul de păstrare, se aprobă înapoierea”, la data de 02.032016.

S-a mai reţinut faptul că pe scrisoarea recomandată, se regăseşte menţiunea potrivit căreia aceasta vizează comunicarea notificării de deschidere a procedurii de insolvenţă, deşi nu era întocmită conform cerinţei  legale, respectiv cu conţinut declarat.

De asemenea, copia plicului aferent scrisorii recomandate poartă menţiunea potrivit căreia este emisă de debitoarea insolventă, prin administrator judiciar.

La data de 26.05.2016, creditoarea a formulat cerere de repunere în termenul de declarare a creanţei, deşi, potrivit încheierii civile nr. 23 din data de 26 ianuarie 2015, de deschidere a procedurii faţă de debitoare, termenul pentru depunerea creanţelor s-a împlinit la  data de 13.03.2015, împrejurare notificată inclusiv prin B.P.I.

Judecătorul sindic a apreciat că împrejurarea potrivit căreia creditoarea petentă nu şi-a ridicat corespondenţa îi este imputabilă exclusiv acesteia.

Referitor la dispoziţiile incidente în cauză, judecătorul sindic a reţinut că potrivit art. 100 alin.1 lit. b din Legea nr. 85/2014, notificarea va fi comunicată creditorilor de îndată şi, în orice caz, cu cel puţin 10 zile înainte de împlinirea termenului-limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor şi va cuprinde: b) termenul-limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitorului, care va fi de maximum 45 de zile de la deschiderea procedurii, precum şi cerinţele pentru ca o creanţă înregistrată să fie considerată valabilă.

Potrivit art. 42 alin. 3 din Legea nr. 85/2014, prin excepţie de la prevederile alin. (1), comunicarea actelor de procedură anterioare deschiderii procedurii şi notificarea deschiderii procedurii se vor realiza potrivit prevederilor Codului de procedură civil, iar potrivit art. 155 alin. 1 pct. 3 C.pr.civ., vor fi citate persoanele juridice de drept privat, prin reprezentanţii lor, la sediul principal sau, atunci când este cazul, la sediul dezmembrământului lor.

De asemenea, conform art. 186 alin. 1 C.pr.civ., partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate, iar potrivit art. 154 alin. 4  C.pr.civ., dacă comunicarea potrivit alin. (1) nu este posibilă, aceasta se va face prin poştă, cu scrisoare recomandată, cu conţinut declarat şi confirmare de primire, în plic închis, la care se ataşează dovada de primire/procesul-verbal şi înştiinţarea prevăzute la art. 163.

Totodată, prima instanţă a reţinut prevederile art. 153 C.pr.civ., relative la obligativitatea citării părţilor şi dispoziţiile art. 175 C.pr.civ., care reglementează nulitatea condiţionată, în raport de care judecătorul sindic a apreciat că după cum rezultă din expunerea stării de fapt, notificarea creditoarei s-a realizat la adresa completă a sediului său, dar petenta nu şi-a ridicat notificarea de la unitatea poştală, astfel încât invocarea ulterioară de către creditoare a faptului că nu a fost notificată este nefondată, iar împrejurarea că aceasta nu şi-a ridicat corespondenţa de la unitatea poştală îi este imputabilă exclusiv creditoarei.

Sub aspectul modalităţii de îndeplinire a procedurii de notificare, prima instanţă a reţinut că potrivit prescripţiilor legale, notificarea trebuia realizată prin poştă, cu scrisoare recomandată, cu conţinut declarat şi confirmare de primire, în plic închis, la care se ataşează dovada de primire/procesul-verbal şi înştiinţarea prevăzute la art. 163 C.pr.civ., dar în fapt aceasta s-a realizat poştă, cu scrisoare recomandată, fără conţinut declarat şi confirmare de primire, în plic închis, astfel că nulitatea aferentă procedurilor de citare şi  de comunicare este una condiţionată şi expresă. Caracterul expres al nulităţii aferente, confirmat de art. 153 alin. 2 teză finală C.pr.civ. implică prezumţia existenţei vătămării de ordin procesual, în situaţia în care partea a invocat şi  dovedit neregularitatea formală a procedurii  de comunicare, dar, pe de altă parte, specific nulităţii condiţionate, subzistă în continuare posibilitatea de a se face atât dovada contrară acestei prezumţii, cât şi dovada împrejurării că vătămarea poate fi înlăturată şi altfel decât prin desfiinţarea actului.

Judecătorul sindic a apreciat că aceasta este situaţia din speţă, întrucât deşi există o neregularitate formală a comunicării, iar în virtutea caracterului expres al nulităţii, vătămarea procesuală se prezumă în favoarea celui care o invocă, partea adversă a invocat justificat şi probat susţinerea potrivit căreia, prin această încălcare a formei nu s-a produs părţii  creditoare o vătămare pentru înlăturarea căreia, anularea actului de procedură să reprezinte singura opţiune.

Deoarece scrisoarea recomandată cu confirmare de primire fără conţinut declarat folosită de lichidator conţine menţiunea potrivit căreia obiectul comunicării vizează notificarea de deschidere a procedurii de insolvenţă în ceea ce o priveşte pe debitoarea insolventă, iar indiferent de existenţa sau inexistenţa conţinutului declarat, pentru a-şi ridica corespondenţa, reprezentantul creditoarei trebuia să  se deplaseze la oficiul poştal, unde, în raport de menţiunile scrisorii  ce i-a fost  emisă, se putea informa asupra conţinutului plicului şi în lipsa acelui conţinut declarat, rezultă că partea creditoare avea posibilitatea de a lua la cunoştinţă de obiectul notificării, îndeplinind aceleaşi obligaţii care îi reveneau în situaţia în care scrisoarea recomandată care îi era destinată avea şi conţinutul declarat, anume dacă se deplasa la oficiul poştal.

Judecătorul sindic a apreciat că această lipsă de acţiune îi este imputabilă exclusiv petentei, astfel că nu este îndeplinită condiţia nulităţii condiţionate expres invocată de către creditoare, privind existenţa unei vătămări pentru acoperirea căreia să fie necesară declararea nulităţii, ca singură modalitate de acoperire a vătămării procesuale survenite ulterior nerespectării formei prescrise lege pentru realizarea notificării, sens în care a respins cererea de repunere în termen.

Relativ la invocarea compensării, judecătorul sindic a constatat că potrivit dispoziţiilor legii insolvenţei, aceasta nu este împiedicată de deschiderea procedurii, astfel încât, ulterior invocării ei, lichidatorul judiciar a procedat la analiza cererii aferente de compensare, urmând a se pronunţa prin raportul de activitate aferent, cu privire la care, partea creditoare, în măsura în care ar considera că aprecierile aferente ale lichidatorului sunt nelegale, s-ar putea adresa judecătorului sindic în vederea contestării raportului lichidatorului şi a constatării  compensării  pe care o invocă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel creditoarea, solicitând admiterea apelului şi schimbarea în tot a hotărârii atacate ca fiind netemeinică şi nelegală.

În motivarea apelului se susţine în esenţă, că în speţă, deşi nu au fost respectate în speţă dispoziţiile art. 154 alin. 4 Cod procedură civilă pentru comunicarea notificării deschiderii procedurii insolvenţei debitoarei, prima instanţă a respins cererea sa de repunere în termenul de înscriere a declaraţiei de creanţă, apelanta apreciind că în speţă, consideraţiile primei instanţe sunt greşite faţă de dispoziţiile art. 42 alin. 3 din Legea 85/2014 care prevăd că prin excepţie de la prevederile alin. (1), comunicarea actelor de procedură anterioare deschiderii procedurii şi notificarea deschiderii procedurii se vor realiza potrivit prevederilor Codului de procedură civilă, precum şi faţă de dispoziţiile art. 154 alin. 4 Cod procedură civilă ce prevăd că în cazul în care comunicarea potrivit alin. 1 nu este posibilă, aceasta se va face prin poştă, cu scrisoare recomandată, cu conţinut declarat şi confirmare de primire, în plic închis, la care se ataşează dovada de primire / procesul verbal şi înştiinţarea prevăzută la art. 163.

Se mai arată de către apelantă că intenţia legiuitorului atunci când a prevăzut modalitatea de comunicare a actelor prin poştă, a fost aceea de a fi atestat conţinutul plicului de funcţionarul poştal, aceasta apreciind că simpla expediere a unei singure scrisori recomandate cu confirmare de primire care nici nu a ajuns în posesia reprezentanţilor legali ai societăţii, nu poate face dovada conţinutului acelei scrisori şi că lichidatorul a eludat dispoziţiile legale şi nu a făcut dovada că i-a comunicat notificarea de deschidere a procedurii insolvenţei, deoarece menţiunea inserată de lichidator pe recipisa de confirmare de primire potrivit căreia este vorba despre notificarea de deschidere a procedurii insolvenţei, nu face şi dovada comunicării acestei notificări în măsura în care funcţionarul poştal nu a confirmat faptul că plicul conţinea întocmai înscrisul menţionat de lichidator.

Apelanta consideră că datorită modului deficitar de comunicare a actelor a fost privată de dreptul său de a formula declaraţia de creanţă în termenul stabilit de instanţă, fiind incidente dispoziţiile art. 175 Cod procedură civilă potrivit cărora actul de procedură este lovit de nulitate dacă prin nerespectarea cerinţei legale s-a adus părţii o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea acestuia.

De asemenea, consideră apelanta că lichidatorul judiciar nu a dat curs dispoziţiilor art. 99 alin. l din Legea nr. 85/2014 privind obligaţia administratorului judiciar de a trimite o notificare tuturor creditorilor menţionaţi în lista depusă de debitor, în condiţiile art. 67 alin. l lit. c) din lege, conform Codului de procedura civilă, publicându-se, totodată, într-un ziar de largă circulaţie şi în Buletinul procedurilor de insolvenţă, astfel că devin incidente prevederile art. 186 Cod procedură civilă privind repunerea în termenul legal de declarare şi admitere a creanţei, apelanta neavând cunoştinţă de termenul până la care trebuia depusă cererea de creanţă.

Totodată, apelanta arată că debitoarea are de achitat către creditoarea apelantă suma de 23.148 lei, care provine din neachitarea facturii fiscale nr. 4/19.03.2014 în valoare de 6.904 lei, a facturii  fiscale nr. 12/25.04.2014 în valoare de 7.812 lei şi a facturii fiscale nr. 15/30.04.2015 în valoare de 8.432 lei, iar apelanta datorează debitoarei suma de 4.960 lei ca urmare a neachitării facturii fiscale nr. 0854/30.06.2014 emisă de debitoare, sens în care apelanta apreciază că sunt îndeplinite condiţiile art. 1616 Cod civil pentru a opera compensarea creanţelor până la concurenţa celei mai mici dintre ele, şi ale art. 1617 Cod civil potrivit cărora compensaţia operează de plin drept de îndată ce există două datorii certe, lichide şi exigibile, oricare ar fi izvorul lor, şi care au ca obiect o sumă de bani sau o anumită cantitate de bunuri fungibile de aceeaşi natură.

Astfel, apelanta solicită să se constate că în prezenta cauză între cele două creanţe a intervenit compensaţia, iar instanţa de apel să admită apelul, să schimbe în tot sentinţa atacată şi să admită cererea sa de repunere în termenul de declarare a creanţei şi înscrierea creanţei sale în valoare de 18.188 lei pe tabelul creanţelor, aceasta reprezentând diferenţa de plată după aplicarea dispoziţiilor art. 1616 Cod civil (23.148 lei – 4.960 lei = 18.188 lei).

În drept, creditoarea apelantă şi-a întemeiat apelul pe dispoziţiile 460 şi urm. Cod procedură civilă; Legea nr. 85/2006.

Lichidatorul judiciar a formulat concluzii scrise, solicitând respingerea apelului, arătând că în conformitate cu prevederile art. 99 din Legea 85/2014, administratorul judiciar a notificat deschiderea procedurii insolvenţei creditorilor din lista depusă de către debitoare la dosar, conform art. 67 din Legea 85/2014, respectiv a transmis notificarea prin poştă apelantei în data de 18.02.2015, plicul fiind returnat cu menţiunea „expirat termen păstrare. Se aprobă înapoierea”, deşi fusese trimis la sediul societăţii, lichidatorul susţinând că reprezentantul societăţii nu a ridicat corespondenţa de la oficiul poştal.

Lichidatorul mai arată că notificarea a fost efectuată prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, fără conţinut declarat, deşi pe scrisoarea recomandată se regăsea menţiunea potrivit căreia aceasta se referea la comunicarea notificării de deschidere a procedurii de insolvenţă, astfel că erau suficiente indicii privind debitoarea şi administratorul judiciar. Mai arată că apelanta a devenit interesată de procedură în momentul în care a fost notificată de lichidatorul judiciar în vederea achitării debitului faţă de debitoarea falită şi a solicitat includerea în tabelul creanţelor şi compensarea creanţelor reciproce, motive pentru care lichidatorul judiciar opinează că urmăreşte să evite plata datoriei pe care o are faţă de debitoare, foloseşte în mod abuziv alineatul 4 al art. 154 din noul Cod de procedură civilă.

Totodată, lichidatorul intimat susţine că simpla afirmaţie că apelanta creditoare nu a fost anunţată referitor la deschiderea procedurii insolvenţei debitoarei, este inadmisibilă, având în vedere cele prezentate anterior şi că apelanta a fost notificat prin poştă privind deschiderea procedurii insolvenţei debitoarei, in sensul ca notificarea de deschidere a procedurii i-a fost transmisa nominal cu confirmare de primire, dar plicul a fost returnat pentru că reprezentantul apelantei nu a procedat la ridicarea corespondenţei de la oficiul poştal şi nici nu a invocat un motiv întemeiat.

Analizând actele şi lucrările dosarului în baza art. 476-479 din noul Cod de procedură civilă, în raport de motivele invocate de apelantă, Curtea constată şi reţine următoarele:

În mod eronat prin hotărâre apelată prima instanţă a respins cererea de repunerea în termenul de înscriere a declaraţiei de creanţă formulată de creditoarea reclamantă în contradictoriu cu debitoarea intimată aflată în insolvenţă, reprezentată prin lichidator judiciar, reţinând că deşi există o neregularitate formală a comunicării, iar în virtutea caracterului expres al nulităţii, vătămarea procesuală se prezumă în favoarea celui care o invocă, partea adversă a invocat justificat şi probat susţinerea potrivit căreia, prin această încălcare a formei nu s-a produs părţii  creditoare o vătămare pentru înlăturarea căreia, anularea actului de procedură să reprezinte singura opţiune.

Se reţine că potrivit dispoziţiilor art. 42 alin. 3 din Legea 85/2014 „Prin excepţie de la prevederile alin. (1), comunicarea actelor de procedură anterioare deschiderii procedurii şi notificarea deschiderii procedurii se vor realiza potrivit prevederilor Codului de procedură civilă” iar conform dispoziţiilor art. 154 alin. 4 Cod procedură civilă „În cazul în care comunicarea potrivit alin. 1 nu este posibilă, aceasta se va face prin poştă, cu scrisoare recomandată, cu conţinut declarat şi confirmare de primire, în plic închis, la care se ataşează dovada de primire / procesul verbal şi înştiinţarea prevăzute la art. 163”.

În mod greşit s-a reţinut de prima instanţă că scrisoarea recomandată a conţinut notificarea la care a făcut referire lichidatorul judiciar, deoarece menţiunea inserată de lichidator pe recipisa de confirmare de primire potrivit căreia este vorba despre notificarea de deschidere a procedurii insolvenţei, nu face şi dovada comunicării acestei notificări în măsura în care funcţionarul poştal nu a confirmat faptul că plicul conţinea înscrisul menţionat de lichidator.

În speţă, sunt incidente prevederile art. 186 Cod procedură civilă privind repunerea în termenul legal de declarare a creanţei, întrucât apelanta nu a avut cunoştinţă de termenul până la care trebuia depusă cererea de creanţă, în măsura în care administratorul judiciar nu a înţeles să îşi îndeplinească atribuţia care îi revenea potrivit textelor legale de a întocmi lista creditorilor şi de a notifica toţi creditorii potrivit dispoziţiilor art. 99 din Legea nr. 85/2014 cu privire la deschiderea procedurii insolvenţei faţă de debitoare.

Faţă de cele reţinute, în baza dispoziţiilor art. 480 Cod procedură civilă, Curtea a admite apelul declarat şi a pronunţat soluţia mai sus menţionată.

Domenii speta

Spete similare