Procedura insolvenţei

Potrivit art. 13 alin. (5) din O.U.G 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului, republicată şi modificată, prevede că: „(5) Termenul de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită a creanţelor preluate de AVAB, constatate prin acte care constituie titlu executoriu sau care, după caz, au fost învestite cu formulă executorie, este de 7 ani. Acest termen nu se aplică creanţelor pentru care dreptul de a cere executarea silită a fost prescris.”

Prin Decizia Civilă nr. 479/01.07.2014 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, Secţia a doua civilă în dosarul nr. 7954/108/2013/a1, a fost respins apelul formulat împotriva sentinţei civile nr. 842 din 26 martie 2014, pronunţată de Tribunalul Arad în dosar nr. 7954/108/2013/a1.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Timişoara a reţinut că prin sentinţa civilă antemenţionată, judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Arad, a respins contestaţia formulată de AAAS Bucureşti la tabelul preliminar de creanţe din procedura insolvenţei debitoarei SC M-D-P. SRL, ce face obiectul dosarului nr. 7954/108/2013.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a constatat că prin sentinţa civilă nr. 3303/27.11.2013 din dosar nr. 7954/108/2013, a fost deschisă procedura falimentului debitoarea SC M&D P. SRL, fiind fixat termenul limită pentru depunerea creanţelor 27.01.2014, termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la 24.02.2014 şi termenul pentru definitivarea tabelului de creanţe şi soluţionarea eventualelor contestaţii la tabelul preliminar al creanţelor la 26.03.2014.

S-a arătat că la data de 29.01.2014, creditoarea AAAS a formulat cerere de admitere a creanţelor pentru suma de 487,57 USD, reprezentând soldul creanţei preluate de aceasta de la Casa de Asigurări Sociale de Sănătate Arad şi că practicianul în insolvenţă nu a înscris creditoarea A.A.A.S. în tabelul preliminar de creanţe, cu motivarea că creanţa este prescrisă.

La data de 19.02.2014, creditoarea A.A.A.S.  a formulat contestaţie la tabelul preliminar de creanţe, prin care a solicitat înscrierea creanţei sale conform declaraţiei de creanţă.

Judecătorul sindic a reţinut că potrivit art. 1 din  OUG nr. 95 din 14 octombrie 2003 privind preluarea de către AVAB (actuala AAAS) a unor creanţe bugetare în vederea încasării şi virării lor la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, act normativ în baza căruia creditoarea-contestatoare a preluat creanţa:

„Prezenta ordonanţă de urgenţă reglementează cesiunea creanţelor bugetare restante, existente în evidenţele contabile ale Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) la data de 30 iunie 2003, pentru care creditorul deţine titluri de creanţă sau titluri executorii legal constituite, către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare (AVAB), în vederea recuperării acestora în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/1998  privind valorificarea unor active bancare, republicată.”

Recuperarea acestei creanţe se face în conformitate cu Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active bancare, în vigoare la acea dată.

S-a arătat că de fapt termenul de prescripţie al acestei creanţe este de 7 ani.

În condiţiile în care nu s-a invocat prescripţia creanţei anterior preluării acesteia de către A.A.A.S. judecătorul-sindic a reţinut că, aşa cum a afirmat creditoarea-contestatoare la data instituirii popririi asupra conturilor debitoarei, prin Ordinul nr. 1504/11.09.2006, emis de vicepreşedintele A.A.A.S.  a operat întreruperea termenului de prescripţie, începând cu aceasta dată curgând un nou termen de prescripţie de 7 ani.

S-a mai arătat că articolele 390, 387 şi 389 Cod  procedură civilă invocate de contestatoare instituie într-adevăr o excepţie de la regula perimării în 6 luni a executării silite în cazul în care legea încuviinţează executarea fără somaţie.

Potrivit art. 41, alin.(1) din OUG nr. 51/1998:

“(1) Titlul executoriu se comunică debitorului şi se pune în executare fără nici o formalitate.”

Totodată, s-a arătat că acest text nu prevede executarea fără somaţie, pentru a se putea reţine  incidenţa excepţiei instituite de prima parte a art. 387 alin. (1) Cod  procedură civilă, ci dimpotrivă reia explicit, ca lege specială, obligaţia de comunicare a titlului executoriu prevăzută implicit de art. 387 alin. (1) pct. 4. din Codul de procedură civilă prin „expresia arătarea titlului executoriu anexat, ”. Mai mult de atât, s-a susţinut că este evident faptul că, comunicarea titlului executoriu nu este un scop în sine ci se face în scopul de a i se arăta debitoarei ce datorează şi că trebuie să îşi plătească datoria, deci are tot rolul unei somaţii.

De asemenea, s-a arătat că contrar afirmaţiilor contestatoarei, articolele menţionate din Codul de procedură civilă şi din OUG nr. 51/1998, nu elimină necesitatea  emiterii somaţiei şi nici perimarea executării.

Judecătorul-sindic a reţinut că potrivit art. 453 Cod  procedură civilă, neindicat de contestatoare, poprirea se înfiinţează fără somaţie.

Potrivit art. 405 Cod  procedură civilă, dreptul de a cere executarea silită se prescrie, iar conform art. 405 ind. 2, alin (1) pct. d) Cod  procedură civilă, cursul prescripţiei se întrerupe ”pe data îndeplinirii în cursul executării silite a unui act de executare”

Astfel că, dreptul de a cere executarea silită se prescrie şi în cursul executării silite deja începute din moment ce legea prevede posibilitatea întreruperii cursului prescripţiei unei executări deja începute. Această instituţie de drept este diferită de perimarea reglementată de articolele invocate de creditorul-contestator şi operează şi in cazul executării silite prin poprire, legea neprevăzând vreo excepţie în cazul popririi. Prin urmare, executarea silită prin poprire nu are caracter permanent ci limitat în timp fiind supusă prescripţiei.

S-a constatat că în cauză, ultimul act de executare este Ordinul nr. 1504/11.09.2006, de instituire a popririi. De la data acestui act până la data depunerii de contestatoare a declaraţiei de creanţă, 21.01.2014, s-au scurs mai mult de 7 ani, dreptul de a cere executarea silită, fiind deci prescris.

Judecătorul-sindic a reţinut ca fiind nefondată apărarea contestatoarei, potrivit căreia dispoziţiile art. 405 Cod procedură civilă şi cele ale Decretului-Lege nr. 167/1950, precum şi dispoziţiile speciale din materia prescripţiei, pe care nu le-a indicat, se interpretează în mod restrictiv în sensul că aceasta se aplică numai în cazul declanşării procedurii de executare silită şi nu şi în cel al continuării respectivei proceduri.

Astfel, în opinia instanţei de fond, contestatoare a omis faptul că art. 405 se interpretează corelat cu art. 405 ind. 2, alin (1) pct. d) Cod  procedură civilă. Acesta din urmă derogă de la art. 405  sub două aspecte, pe de o parte prevede posibilitatea ca prescripţia dreptului de a cere executarea silită să reînceapă chiar după declanşarea unei astfel de executări, iar pe de altă parte stabileşte un nou moment de la care începe să curgă prescripţia, diferit de cel al naşterii dreptului de a cere executarea silită. Judecătorul sindic a apreciat că prescripţia operează şi în cursul executării silite deja declanşate sancţionând pasivitatea creditorului. Mai mult, exceptând cazul în care contestatoarea a menţionat din eroare că „prescripţia se aplică numai în cazul declanşării procedurii de executare silită” în loc să arate că prescripţia se aplică numai anterior declanşării procedurii de executare silită; totodată, judecătorul-sindic a apreciat că nu este posibil să se prevadă un termen de prescripţie, fapt ce presupune o perioadă de timp, pentru cazul declanşării executării silite, declanşare care are loc dintr-odată, (uno ictu), prin formularea cererii de executare silită sau prin alt act prevăzut de lege.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel contestatoarea AAAS Bucureşti, solicitând admiterea apelului, modificarea hotărârii apelate, în sensul dispunerii lichidatorului judiciar să înscrie instituţia sa în tabelul preliminar cu suma solicitată prin cererea de admitere a creanţei.

În motivarea apelului, instituţia apelantă a arătat că în fapt, tabelul preliminar de creanţe al debitoarei SC M&D P. SRL, a fost publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr. 3165/14.02.2014, însă lichidatorul judiciar nu a înscris şi creanţa bugetara ce o deţinea faţă de societatea debitoare.

 Prin contestaţia formulată, instituţia apelantă a susţinut că a contestat tabelul preliminar şi a solicitat instanţei de fond înscrierea creanţei sale cu rangul de creanţă bugetară.

Cu privire la menţiunea judecătorului sindic că la dosar nu s-a depus titlul de creanţă devenit titlu executoriu, în baza căruia Casa Naţională de Asigurări de Sănătate Arad a cedat creanţa sa deţinută fata de debitoare către instituţia apelantă, s-au  menţionat următoarele: Astfel, contestatoarea apelantă a arătat că deţine faţă de SC M&D P. SRL o creanţa bugetară în sumă de 458,57 USD, pentru care a depus cerere de admitere a creanţei cu adresa nr. P/2810/27.01.2014, în termenul stabilit de instanţă.

Contestatoarea apelantă a susţinut că a preluat creanţa de la CAS Arad prin Protocolul nr. 20/25.02.2004 încheiat cu C.A.S. Arad, pe calea cesiunii de creanţă, debitoarea figurând în anexa protocolului la poziţia nr. 1881. În acest sens, s-a arătat că s-a emis Somaţia Colectivă pentru Plata nr. 4964/04.03.2004 către toţi debitorii care figurează în anexa Protocolului nr. 20/25.02.2004, inclusiv debitoarei SC M&D P. SRL. Totodată, contestatoarea apelantă a arătat că a procedat la blocarea de conturi, conform Ordinului nr. 1504/11.09.2006, care în anexă figurează la poziţia 198.

Apelanta contestatoare a învederat instanţei faptul că a preluat aceste creanţe pe calea cesiunii pe creanţă, situaţie în care valoarea preluată este valoarea nominală arătată atât în actele de cesiune (Protocolul Nr. 20/25.02.2004 încheiat cu CAS Arad), cât şi in declaraţia de creanţă transmisă la dosarul instanţei.

Având in vedere dispoziţiile art. 149 din Legea nr.85/2006,contestatoarea apelantă a invocat în sprijinul apelului şi dispoziţiile art. 1402 Cod civil, care menţionează: "Cel în contra căruia exista un drept litigios vândut se va putea libera de cesionar numărându-i preţul real al cesiunii, spezele contractului şi dobânda din ziua când cesionarul a plătit preţul cesiunii."

Unul din efectele cesiunii de creanţă între părţi este că cesionarul devine creditor în locul cedentului preluându-i toate drepturile. Creanţa rămâne neschimbată, în sensul că-şi păstrează natura (civilă sau comercială), garanţiile etc. Tot ca efect al cesiunii de creanţă. cesionarul devine creditor pentru valoarea nominală a creanţei, indiferent de preţul plătit şi chiar dacă s-a făcut cu titlu gratuit.

În concret, apelanta contestatoare a susţinut că regimul juridic al creanţelor preluate de instituţia sa este stabilit de OUG nr. 51/1998, privind valorificarea unor active ale statului, republicată, aprobată prin Legea nr. 409/2001, modificată prin O.U.G. nr. 23/2004 şi de O.U.G. nr. 95/14.10.2003, privind preluarea de către aceasta a unor creanţe bugetare în vederea încasării şi virării lor la Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, aprobată prin Legea nr. 557/18.12.2003, acte normative care reglementează atât calitate creanţelor preluate, cât şi modul de conservare, de reflectare în contabilitate şi de recuperare a acestora.

Având în vedere cele arătate, coroborate cu susţinerea judecătorului sindic, respectiv precizarea că nu s-a depus titlul de creanţă devenit titlu executoriu, s-a constatat că judecătorul sindic nu a aplicat legislaţia în vigoare şi a ignorat temeiurile de drept menţionate prin cererea de admitere a creanţei, contestaţia împotriva tabelului preliminar dând dovadă, fie de necunoaşterea legislaţiei în vigoare, fie de nepăsare faţă de temeiurile de drept invocate de atâtea ori în actele depuse la dosarul cauzei.

Contestatoarea apelantă a învederat instanţei că titlurile de creanţă aferente creanţei bugetare preluate, potrivit art. 6 alin. 2 din OUG nr. 95/2003, constituie titluri executorii.

S-a arătat că de fapt înştiinţarea de plată nr. 3098/26.01.2004 emisă de CAS Arad constituie titlu executoriu, conform art. 6 alin. (2) din O.U.G nr. 95/2003, titlu care nu a fost contestat de debitoare.

De asemenea, contestatoarea apelantă a învederat instanţei faptul că termenul de prescripţie de 7 ani, prevăzut de art. 13 alin. (5) din OUG 51/1998 nu este îndeplinit, aşa cum în mod neîntemeiat s-a reţinut prin dispozitivul sentinţei apelate. Totodată, apelanta a precizat faptul că dacă judecătorul sindic ar fi citit cu atenţie contestaţia, acesta ar fi luat la cunoştinţă de Ordinul de blocare a conturilor nr. 1504/11.09.2006.

În susţinerea precizării sale, contestatoarea apelantă a solicitat instanţei să se constate modul şi timpul predicatului folosit de judecătorul sindic în fraza "Chiar şi în situaţia în care s-ar fi depus înscrisuri în sensul celor precizate, se constata..,)". Astfel, s-a apreciat că modul este Condiţional, iar timpul Perfect, ceea ce încearcă să sugereze judecătorul sindic este faptul ca instituţia apelantă nu a depus înscrisuri doveditoare a titlului executoriu şi dovezi de întrerupere a prescripţiei.

Contestatoarea apelantă a solicitat să se constate că termenul de prescripţie a fost întrerupt prin Ordinul de blocare a conturilor nr. 1504/11.09.2006, iar de la fiecare întrerupere a cursului prescripţiei începe să curgă un nou termen de prescripţie.

De asemenea, apelanta contestatoare a precizat faptul că prin încheierea nr. 3675/18.05.2005 (Anexa) s-a dispus lichidarea debitoarei.

Totodată, apelanta contestatoare a arătat că în calitate de creditor a formulat cerere de numire a lichidatorului care a fost admisă şi prin încheierea nr. 8220/27.10.2005 (Anexa) s-a dispus numirea în calitate de lichidator al debitoarei pe E. SRL.

Potrivit art. 254 din Legea 31/ 1990 republicata, lichidarea trebuie finalizată în termen de 3 ani, iar in situaţia în care nu s-a constatat existenţa unor bunuri în patrimoniul debitoarei, lichidatorul avea obligaţia potrivit Legii nr. 85/2006 art. 1 alin. (2) să solicite declanşarea procedurii simplificate a falimentului.

În opinia apelantei, culpa lichidatorului care nu a respectat prevederile legale mai sus menţionate, nu poate fi imputată creditorilor.

În concluzie, contestatoarea apelantă a apreciat că a întreprins demersurile legale, respectiv declararea creanţei în cadrul procedurii de lichidare voluntară şi, ulterior, emiterea Ordinului de blocare conturi nr. 1504/11.09.2006.

În drept, apelanta a invocat dispoziţiile art. 470-481Cod procedură civilă, precum şi pe dispoziţiile menţionate mai sus. 

Examinând apelul declarat în cauză, în condiţiile art. 477 Cod procedură civilă, Curtea constată că acesta este nefondat şi se impune a fi respins, pentru următoarele considerente:

Contestatoarea apelantă învederează instanţei faptul că termenul de prescripţie de 7 ani, prevăzut de art. 13 alin. (5) din OUG 51/1998 nu este îndeplinit, şi că judecătorul fondului nu a luat în considerare Ordinul nr. 1504/11.09.2006, de instituire a popririi, apărare ce nu poate fi primită de către Curte, întrucât judecătorul sindic în motivarea soluţiei sale de respingere a contestaţiei arată că în speţă, ultimul act de executare este Ordinul nr. 1504/11.09.2006, de instituire a popririi şi că de la data acestui act şi până la data depunerii de către contestatoarea apelantă a declaraţiei de creanţă, 21.01.2014, s-au scurs mai mult de 7 ani, dreptul de a cere executarea silită, fiind astfel prescris.

Judecătorul-sindic a reţinut ca fiind nefondată apărarea contestatoarei, potrivit căreia dispoziţiile art. 405 Cod procedură civilă şi cele ale Decretului-Lege nr. 167/1950, precum şi dispoziţiile speciale din materia prescripţiei, pe care nu le-a indicat, se interpretează în mod restrictiv în sensul că aceasta se aplică numai în cazul declanşării procedurii de executare silită şi nu şi în cel al continuării respectivei proceduri şi că art. 405 ind. 2, alin (1) pct. d) Cod  procedură civilă derogă de la art. 405  sub două aspecte.

 Pe de o parte prevede posibilitatea ca prescripţia dreptului de a cere executarea silită să reînceapă chiar după declanşarea unei astfel de executări, iar pe de altă parte stabileşte un nou moment de la care începe să curgă prescripţia, diferit de cel al naşterii dreptului de a cere executarea silită. Judecătorul sindic a apreciat că prescripţia operează şi în cursul executării silite deja declanşate, sancţionând pasivitatea creditorului.

Apelanta contestatoare arată că a preluat creanţa pe calea cesiunii pe creanţă, situaţie în care valoarea preluată este valoarea nominală arătată atât în actele de cesiune (Protocolul Nr. 20/25.02.2004 încheiat cu CAS Arad), cât şi in declaraţia de creanţă transmisă la dosarul instanţei şi că unul din efectele cesiunii de creanţă, între părţi este că cesionarul devine creditor în locul cedentului preluându-i toate drepturile, apărare necontestată în cauză.

Regimul juridic al creanţei sale însă, este stabilit de legiuitor prin O.U.G 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului, republicată şi modificată, care la art. 13 alin. (5) prevede că: „(5) Termenul de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită a creanţelor preluate de AVAB, constatate prin acte care constituie titlu executoriu sau care, după caz, au fost învestite cu formulă executorie, este de 7 ani. Acest termen nu se aplică creanţelor pentru care dreptul de a cere executarea silită a fost prescris.”

Apelanta nu a respect aceste dispoziţii legale, astfel că în mod legal judecătorul sindic a reţinut că de la data emiterii Ordinului nr. 1504/11.09.2006 şi până la data formulării declaraţiei de creanţă de către apelantă au trecut mai mult de 7 ani, fiind prescris dreptul apelantei de a mai solicita creanţa preluată de la CNAS.

Domenii speta

Spete similare