Procedura insolvenţei

Apelul nu cuprinde motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, iar potrivit art. 470, alin. 1, lit. c) cod procedură civilă nu se indică ce anume a încălcat instanţa de fond, lipsind o motivare a apelului în fapt şi în drept, astfel că instanţa de apel, dând eficienţă prevederilor art. 476 alin.2 din acelaşi Cod unde, reglementând efectul devolutiv al apelului, se va pronunţa în fond numai pe baza a ceea ce s-a invocat la prima instanţă.

Prin Decizia civilă nr. 821/A/09.11.2016 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, Secţia a II-a Civilă, a fost respins apelul formulat împotriva sentinţei civile nr. 481/06.06.2016 pronunţată de Tribunalul Arad în dosar nr.  , fiind reţinute următoarele:

Prin sentinţa apelată s-a respins cererea de atragere a răspunderii formulată de practicianul în insolvenţă având calitatea de lichidator judiciar al debitorului insolvent în contradictoriu cu pârâţii şi intimaţii, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că pârâţii, împreună  cu un creditor au convenit asupra iniţierii unei activităţi comerciale profitabile tuturor celor implicaţi, pe fondul dezvoltării pieţei de energie fotovoltaică  din România şi a legislaţiei aferente privind acordarea de certificate verzi, asociere ce presupunea utilizarea terenurilor aflate în proprietatea pârâtei, prin crearea mai multor S.P.V. –uri (Special Purpose Vehicle : în fapt societăţi înfiinţate, deţinute şi controlate de către pârâţi, în diverse procente de participare) cărora li se închiriau terenurile arabile aflate în proprietatea pârâtei, iar societatea creditoare oferea consultanţa necesară pentru  obţinerea avizelor necesare schimbării destinaţiei terenurilor, din extravilan în construibil, urmând apoi obţinerea autorizaţiilor necesare pentru  înfiinţarea de astfel de parcuri fotovoltaice, iar în final, în funcţie de gradul de dezvoltare atins, etapa finală presupunea vânzarea fiecăreia dintre aceste afaceri dezvoltate şi controlate de către pârâţi  sub forma unor S.P.V. –uri, cu  obţinerea unui profit, în considerarea inclusiv a certificatelor verzi care se puteau acorda parcurilor fotovoltaice.

Din răspunsurile la interogatoriile administrate în cauză pârâţilor persoane fizice rezultă  clar că administratorul societar al creditorului intimat a avut reprezentarea atât a bonităţii societăţilor înfiinţare sub forma S.P.V. –uri, cât şi a garanţiilor aferente obligaţiilor de plată  ce se năşteau în sarcina acestor societăţi faţă de creditor, în ceea ce priveşte achitarea facturilor aferente activităţii de consultanţă şi proiectare desfăşurată  de acest creditor.

Se cunoştea astfel faptul că  nu  exista un patrimoniu consistent afectat societăţii înfiinţate, că  nu  se desfăşura o  activitate care să  susţină obţinerea unor venituri proprii de natură  a susţine dezvoltarea afacerii specifice, această  finanţare provenind din creditări  oferite de asociaţi.

În urma modificărilor aduse Legii nr. 220/2008, modificări ce au vizat restricţionarea certificatelor verzi acordate parcurilor fotovoltaice, circumstanţe cunoscute de către toate părţile implicate în procesul de dezvoltare al  acestui tip de  afacere, toate proiectele dezvoltate de părţile în cauză nu  au  mai  fost atractive pentru  posibilii investitori, astfel că  s-a ajuns la insolvenţa fiecărui S.P.V.

În cauză a fost  administrată proba cu expertiza contabilă, pentru  a se verifica anumite aspecte legate de modul în care se efectuau plăţile în societatea falită, anterior deschiderii procedurii  de insolvenţă. Aceasta, deoarece, prin contractul de finanţare semnat de societatea pârâtă prin administratorul său, în calitate de finanţator şi societatea finanţată, prima societate se obliga faţă  de societatea finanţată şi intrată ulterior în insolvenţă, să acorde un împrumut de 200.000 lei pentru  desfăşurarea activităţii societăţii finanţate, iar respectivul contract de finanţare a fost prezentat de către pârâţi reprezentantului legal al creditorului, cu  titlu de garanţie pentru  plata serviciilor prestate de către acesta din urmă  în cadrul activităţii de consultanţă şi proiectare pentru  realizarea parcurilor fotovoltaice.

Prin concluziile raportului de expertiză  contabilă întocmit în cauză şi necontestate de către părţi, s-a arătat că, din contractul de finanţare, s-a avansat  de către finanţator către societatea intrată ulterior în insolvenţă, suma de 135.500 lei, din care s-a restituit suma de 20.000 lei, astfel încât diferenţa de 115.000 lei nu a mai  fost restituită, sens în care aceasta a şi fost declarată  ca şi  creanţă la masa credală şi acceptată în tabelul de creanţe. Se mai  arată  de către expert că, la data emiterii  facturii  în valoare de 86.036,42 lei, neachitată de către debitorul falit şi care a stat la baza declanşării de către creditor a procedurii de insolvenţă, disponibilul bănesc al debitoarei  era de 837,51 lei. Ulterior, debitoarea falită a încasat  din restituire de T.V.A. de la A.N.A.F. suma de 29.3198 lei, din care s-au restituit cei  20.000 lei către finanţator, s-au  mai  efectuat  alte plăţi importante către alt creditor, de  : 3.906 lei, 1.116 lei şi 1.674 lei, precum şi plata unor comisioane bancare.

Conform art. 169 alin.1 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă: „La cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte sau întregul pasiv al debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, fără să depăşească prejudiciul aflat în legătură de cauzalitate cu fapta respectivă, să fie suportată de membrii organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum şi de orice alte persoane care au contribuit la starea de insolvenţă a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activităţi care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăţi; h) orice altă faptă săvârşită cu intenţie, care a contribuit la starea de insolvenţă a debitorului, constatată potrivit prevederilor prezentului titlu”.

Cauzele insolvenţei societăţii debitoare falite decurg din modificările de ordin legislativ în ceea ce priveşte beneficiile acordate parcurilor fotovoltaice, în sensul restrângerii  numărului de certificate verzi  ce puteau  fi  acordate acestora şi apoi tranzacţionate, în condiţiile în care societatea debitoare a fost constituită, fără un patrimoniu propriu consistent, doar cu scopul de fi  vândută, în considerarea acestor potenţiale beneficii, şi nu de a se realiza activitatea economică specifică, astfel încât eliminarea respectivelor posibile beneficii a făcut-o inatractivă pentru  potenţialii investitori.

În ceea ce priveşte garanţiile oferite de către pârâţi creditorului constând în contractul de finanţare pentru  suma de 200.000 lei, judecătorul sindic notează că această finanţare era oferită nu direct creditorului, ci societăţii intrată ulterior în insolvenţă, într-un cadru contractual faţă  de care creditorul era un terţ, şi  nu  o parte contractantă, că  o bună parte din această finanţare a fost  pusă la dispoziţia debitorului, respectiv 135.000 lei, respectiv că din aceasta s-a  restituit doar suma de 20.000 lei.

Este doar opţiunea şi, evident, riscul creditorului faptul că acesta nu a înţeles să îşi constituie mai  multe garanţii decât cea deja menţionată.

Împrejurarea că respectivele terenuri  şi-ar fi crescut valoarea, cu impact pozitiv pentru proprietara pârâtă nu reprezintă o acţiune de natură a intra sub incidenţa art. 169 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, deoarece, pe de o parte, creditorul a avut cunoştinţă despre statutul juridic al acestora, în sensul că  ele aparţin  societăţii mamă şi nu  societăţii S.P.V., iar pe de altă parte, reuşita afacerii pe care  o aveau în vedere toate părţile implicate presupunea în mod evident o modificare a statutului juridic al terenurilor, această modificare reprezentând de altfel scopul avut în vedere de părţi.

Faptul că societatea pârâtă a închiriat acele  terenuri cu front stradal şi alte facilitaţi în ceea ce priveşte utilităţile, către debitoarea falită, la un preţ invocat ca fiind nesemnificativ nu constituie un element cauzal al stării de insolvenţă a debitorului, ci dimpotrivă facilitează realizarea scopului activităţii acestuia. De altfel, chiar reclamantul a arătat că aceasta este o practică frecventă, bazată pe prevederile legii nr. 346 /2004.

Creditorul a cunoscut că debitoarea falită nu avea iniţial fonduri, deoarece nu  desfăşura activitate. De asemenea, acesta a cunoscut şi faptul că  nu se urmăreşte începerea unei activităţi, ci obţinerea autorizaţiilor necesare pentru a se putea ulterior obţine un preţ convenabil pe proiect, prin vânzarea acestuia.

 În cauză nu s-a dispus, în interes personal, continuarea unei activităţi care ducea în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăţi, neexistând practic o activitate profitabilă care să devină apoi neprofitabilă, ci doar încercarea de a pune bazele unei afaceri, mizându-se pe un câştig viitor, fapt cunoscut de către creditor, care, în aceste condiţii a acceptat ideea de a participa la proiect, precum şi unica garanţie oferită, cea deja menţionată, motiv pentru  care nu se poate considera că  acesta nu şi-ar fi asumat, similar celorlalţi jucători din piaţa energetică, riscul unor modificări legislative  care să  afecteze negativ piaţa energetică şi sectorul parcurilor fotovoltaice.

Pe cale de consecinţă,  nu s-a putut reţine că debitoarea falită a fost înfiinţată pentru a frauda partenerii de afaceri, respectiv pentru a eluda plata serviciilor efectuate acesteia. În speţă nu se poate reţine că pârâţii ar fi dispus în interes personal continuarea unei activităţi care ar fi dus în mod vădit debitoarea la încetarea de plăţi, în cauză fiind dovedit faptul că debitoarea nu a dezvoltat vreo activitate profitabilă ci doar s-a încercat a fi puse bazele unei afaceri, mizându-se pe un câştig viitor.

De asemenea, nu  s-a putut reţine în sarcina pârâţilor efectuarea unor fapte săvârşite cu intenţie şi  care să contribuit la starea de insolvenţă a debitorului, în sensul dispoziţiilor art. 169, lit. h din Legea nr. 85/2014.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel  reclamantul având calitatea de lichidator judiciar al debitoarei insolvente, solicitând admiterea acestuia, schimbarea în totalitate a sentinţei apelate în sensul admiterii acţiunii de atragere a răspunderii persoanelor care au cauzat starea de insolvenţă a debitoarei şi să se dispună ca întreg pasivul societăţii debitoare în sumă de 246.898,63 lei să fie suportat de către aceştia.

În motivare, arată că prin sentinţa civilă nr 404/20.04.2015 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr 476/108/2015, s-a deschis procedura generală a insolvenţei faţă de debitor la cererea creditorului.

Așa cum reiese din cererea de deschidere a procedurii insolvenţei, creditoarea a elaborat documentaţiile prevăzute la art. 2.1 din Contractul de prestări servicii nr 12/15.02.2013 încheiat cu debitoarea, urmând să încaseze sumele prevăzute la art. 3.2 din contract în funcţie de obţinerea avizelor solicitate. Pentru serviciile prestate au fost emise facturi fiscale achitate de către debitoare, rămânând de achitat factura seria BDGE nr. 06/05.05.2014, în valoare de 86.036,42 lei, cu scadenţa plăţii la 5 zile de la emitere.

Conform art. 7.2 din contract, debitoarea avea obligaţia de a achita facturile la scadenţă, în caz contrar fiindu-i aplicate penalităţi de întârziere de 0,1% pe zi pentru sumele scadente. De asemenea, conform prevederilor contractuale, valoarea penalităţilor nu poate depăși valoarea contractului.

Deoarece debitoarea nu a achitat debitul, creditoarea a calculat penalităţi de întârziere în cuantum de 29.682,42 lei calculate de la data scadenţei facturii şi până la data deschiderii procedurii. Astfel, creanţa cu care creditorul declanşator a fost înscris în tabelul de creanţe este în sumă de 115.718,84 lei reprezentând 46,87% din totalul creanţelor, acest creditor fiind principalul creditor prejudiciat de acţiunile fostei conduceri a debitoarei.

Promovând cererea de instituire a răspunderii personale apelantul consideră că administratorul statutar, asociatul persoană fizică şi asociatul persoană juridică sunt vinovaţi de săvârşirea faptelor prevăzute de art. 169 alin 1 lit. c şi h din Legea nr. 85/2014, întrucât au contribuit solidar şi nemijlocit la creşterea activului societăţii insolvente, creind un mecanism care să eludeze plata serviciilor.

Astfel, se arată pe larg starea de fapt faţă de care apelantul consideră că încă de la început societatea insolventă a fost înfiinţată, pentru a frauda partenerii de afaceri, pentru a eluda plata serviciilor prestate, servicii care au adus o valoare reală, concretă si cuantificabilă economic pentru activele societăţii, respectiv a generat un profit indirect pentru societate.

Tocmai de aceea consideră refuzul de a plăti serviciile sub justificarea involuţiei pieţei fotovoltaice ca fiind premeditat, nefondat şi de rea credinţă. Administratorul, cu aprobarea asociaţiilor a angajat cheltuieli şi a solicitat prestarea de servicii pe care ştia de la bun început că nu le va mai plăti şi nici nu va putea fi executat silit pentru recuperarea sumelor, firma neavând nici un fel de active sau venituri.

Așa cum a arăt mai sus, au angajat cheltuieli şi au solicitat servicii care au dus la creşterea valorii terenurilor deţinute de asociatul persoană juridică, servicii pe care însă nu le-a mai achitat, ştiind oricum că nu le pot achita, societatea debitoare neavând venituri şi nici active care ar fi putut fi vândute pentru a acoperi datoriile.

Din documentele contabile oficiale ale debitoarei, respectiv Bilanţul aferent anilor 2012-2014, precum şi din raportul administratorului supus aprobării Adunării generale, privind rezultatele exerciţiului financiar încheiat pe anii 2012-2014, din care reiese pierderea reportată constantă, rezultă că încă din anul 2012 activitatea societăţii debitoare se derula în pierdere, aceasta figurând cu datorii peste nivelul cifrei de afaceri.

Astfel, așa cum reiese din Nota 10 aferentă Bilanţului contabil pe anul 2012-2014 cifra de afaceri a debitoarei a fost 0, pierderile înregistrate fiind următoarele: în 2012 societatea a închis activitatea cu pierdere în sumă de 3.923 lei ; în 2013 societatea a închis activitatea cu pierdere în sumă de 10.905 lei; în 2014 societatea a închis activitatea cu pierdere în sumă de 12.022 lei.

Aprobarea, prin Hotărârea Asociaţilor, a bilanţurilor şi a dării de seamă a administratorului, precum şi continuarea activităţii şi angajarea de cheltuieli, în condiţiile în care societatea a înregistrat doar pierderi în 3 ani consecutivi, demonstrează încă odată caracterul premeditat al aducerii societăţii în stare de incapacitate de plată.

Cu toate acestea, administratorul debitoarei nu a luat nici o măsură pentru a remedia sau opri această activitate, având posibilitatea conform contractului să notifice societatea declanşatoare a insolvenţei şi să ceară rezilierea acestuia, dimpotrivă cu rea credinţă a continuat derularea contractului pentru a-şi mări activele, producând acestui creditor costuri suplimentare şi pierderi.

Conform art. 8.1 lit. g din Contractul de prestări servicii nr. 12/15.02.2013 încheiat între cele două societăţii, în situaţia în care debitoarea nu mai avea posibilitatea continuării proiectului, avea posibilitatea să notifice prestatorul să oprească activitatea şi să rezilieze contractul, nemaifiind necesară achitarea întregii valori contractuale.

În speţă, prin nedenunțarea situaţiei create şi solicitarea prestatorului să continue activitatea, consideră că administratorul a dat dovadă de rea credinţă voit, generând pagube acestui creditor.

De asemenea, deși se invocă scăderea pieţei fotovoltaice, plata serviciilor prestate nu a fost condiţionată în contract de evoluţia pieţei energetice. Onorariul a fost fixat pentru serviciile prestate şi documentațiile întocmite şi nu a fost stabilit ca onorariu de succes, care se achită doar sub condiţie.

Apelantul consideră că societatea debitoare a fost înfiinţată pentru a fi un paravan de protecţie pentru creşterea valorii activelor societăţii asociate. În susţinerea acestei afirmaţii, arată că această societate împreună cu asociatul majoritar prin persoanele interpuse, creează un mecanism prin care să eludeze plata prestaţiei serviciilor în baza cărora terenurile proprietatea societăţii pârâte îşi măresc semnificativ valoarea de piaţă - toate acestea raportat la activitatea imobiliară de vânzare cumpărare desfăşurată de societatea pârâtă.

Societatea pârâtă împreună cu asociatul persoană fizică pârât (asociat majoritar cu o cotă de 99,5% al acestei societăţi) deţin împreună 90% din societatea debitoare, care nu are nici o activitate, venituri şi active.

Deși obiectul principal de activitate al societăţii pârâte este acela de a genera venituri şi profit, dă în folosinţă o suprafaţă considerabilă de intravilan construibil, la un preţ formal, societăţii debitoare pe o perioadă semnificativ de mare, 25 de ani, fără să aibă pretenţie la venituri reale - raportate utilizării unul teren intravilan curţi construcţii.

Societatea debitoare contractează serviciile de proiectare în baza cărora schimbă destinaţia terenului preluat în folosinţă, de la societatea pârâtă, din funcţiune agricolă în teren cu funcţiune industrială în baza unei documentaţii PUZ, respectiv din extravilan în teren intravilan, iar ulterior în baza unui proiect tehnic şi a autorizaţiei de construire debitoarea schimbă categoria de folosinţă a terenului proprietatea societăţii pârâte din teren arabil în intravilan, în teren curţi construcţii în intravilan.

Așa cum reiese din colile CF anexate prezentei cereri, societatea pârâtă beneficiază fără să plătească, de servicii care îi aduc o valoare adăugată semnificativă, respectiv, beneficiază de schimbarea categoriei de folosinţă şi a funcţiunii propriilor terenuri, mărind astfel valoarea activelor.

Dacă la data dării în folosinţă a terenurilor către debitoare, acestea erau terenuri situate în extravilan, cu funcţiune agricole, valorând aproximativ 3700 de euro pe hectar, în urma operaţiunii derulată prin paravanul debitor, acele terenuri devin intravilan, categoria curţi construcţii cu un plan de urbanism aprobat, valorând la acest moment aproximativ 3 euro pe mp respectiv 30.000 euro pe hectar.

Având în vedere suprafaţa afectată, respectiv 11 HA se poate constata că activul societăţii pârâte, prin mecanismul creat, creşte de la 40.000 Euro cât valorau terenurile iniţial la 330.000 Euro cât ar fi costul de plată în prezent.

În susţinerea celor afirmate, apelantul solicită a se consulta coala CF-urilor afectate în care se menţionează efectul produs de serviciile prestate de creditoarea declanşatoare.

Faptul ca societatea debitoare este un paravan şi mobilul mecanismului fraudulos creat de părţile împotriva cărora solicită atragerea răspunderii personale, este susţinut şi de procesele verbale de predare a documentaţiilor intermediare prevăzute în contract, comunicarea pe email şi procesele verbale anexate fiind semnate de angajaţi ai societăţii pârâte, discuţiile purtându-se la sediul acesteia, plăţile taxelor şi avizelor se plăteau în funcţie de încasările societăţii pârâte.

Un alt factor care susţine afirmaţia, legată de mecanismul fraudulos, este faptul că, așa cum rezulta din contractul de prestări servicii încheiat între debitoare şi creditoarea declanşatoare a procedurii, pe lângă planul de urbanism şi autorizaţia de construire, era nevoie de un aviz tehnic de racordare a viitorului parc la reţeaua de distribuţie a energiei.

Se poate observa că debitoarea îşi plăteşte toate taxele şi avizele aferente planului de urbanism prin care se schimbă destinaţia terenului, plăteşte toate taxele şi avizele aferente autorizaţiei de construire în urma căreia terenul devin categorie curţi construcţii, însă refuză să plătească taxa de emitere a avizului de racordare, tocmai documentul care era cel mai important în demersurile de construire şi funcţionare a investiţiei. Drept dovadă, se poate observa prin notificarea transmisă de creditoare că trebuie plătit studiul de soluţie, documentul în baza căruia se emite avizul tehnic de racordare însă debitoarea nu răspunde sub nici o formă notificării, nici măcar atunci când este trimisă cu executorul judecătoresc. De aici se poate concluziona că nu aveau nevoie de acest aviz, fără de care nu se putea construi parcul, deci obiectivul nu era construirea parcului.

Nu în ultimul rând se poate observa din coala CF, cum cu rea credinţă, imediat ce se deschide acţiunea în instanţă prin care creditoarea cere insolvenţa debitoarei, societatea pârâtă şi debitoarea prin administratorul societar, reziliază contractele de folosinţă a terenurilor, neavând nici o obiecţie la procesul intentat pentru insolvenţă, beneficiind de faptul că debitoarea - nu are active şi nu va fi nimic de recuperat de la ea, timp în care societatea pârâtă împreună cu persoanele invocate, participante în acest mecanism, fructifică rezultatele.

Apelantul consideră că aceste argumente pot construi o imagine suficient de clară, cu privire la modul de acţiune şi interesele acestui grup, motiv pentru care solicită instanţe de control judiciar să dea curs solicitării care are ca obiectiv recuperarea prejudiciului creat şi achitarea creditorilor debitoarei.

Prin faptele ilicite menţionate mai sus, săvârşite de administratorul societăţii pârâte, asociatul persoană fizică şi administratorul societar al aceleaşi societăţi, a fost creat un prejudiciu, reprezentat de pasivul neacoperit al societăţii, prejudiciu care se impune a fi reparat.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâţii intimaţi au invocat, pe cale de excepţie, tardivitatea formulării apelului, respectiv cu depășirea termenului procedural de 7 zile, termen care, în aprecierea intimaţilor a început să curgă de la data de 23.06.206, dată la care a fost comunicată sentinţa atacată de către Tribunalul Arad, via mail, şi s-ar fi împlinit la data de 01.07.2016, iar apelul declarat în cauză a fost depus la data de 05.07.206. Curtea, prin încheierea de şedinţă din 12.10.2016, a respins ca neîntemeiată excepţia de tardivitate invocată de pârâţii intimaţi.

În motivare, intimaţii arată că prin apelul promovat în cauză în mare parte se reiau de către apelantul reclamant motivele invocate în acţiunea introductivă de instanţă, alegaţii ce însă nu au vreun suport logic sau legic, mai mult se încercă de rea credinţă a descrie fără însă a putea fi probată o stare de fapt nereală.

Acţiunea principală fiind o acţiune în răspundere civilă delictuală trebuie să îndeplinească condiţiile desprinse din prev.art.1349 C.civ. şi anume existenţa unei fapte, ilicite, a unui prejudiciu, a raportului de cauzalitate dintre acestea şi existenţa vinovăţiei. Reclamantul individualizează ca şi faptă ilicită şi enumeră prevederile art.169 lit.c şi lit. h din Legea nr.85/2014 , fără însă a dovedii aplicabilitatea acestor dispoziţii în speţă.

În acest sens, cu privire la incidenţa lit. c, reclamantul nu face dovada şi nici măcar nu face vorbire de existenţa unui interes personal al intimaţilor, menţionând doar că s-ar fi urmărit creşterea patrimoniului societăţii pârâte prin schimbarea categoriei de folosinţă a terenului, alegaţie ce nu are sprijin probatoriu şi logic. Astfel, intimaţii menţionează că societatea pârâtă în calitate de proprietară a acestei suprafeţe de teren ca urmare a rezilierii contractului de constituire a dreptului de superficie cu debitoarea exploatează acest teren ca şi teren agricol, fiind cultivat în acest sens, condiţii în care circumstanţa invocată de reclamantă că societatea pârâtă ar fi urmărit în fapt creşterea valorii terenului nu are suport probator şi nici logic. Mai mult, faptul că a fost schimbată categoria de folosinţă a terenului nu implică automat creşterea valorii acestuia cu atât mai mult cu cât PUZ eliberat este eliberat pentru un obiectiv clar realizare parc fotovoltaic ce impune din punct de vedere legal atingerea acestui obiectiv-scop.

De asemenea cu privire la textul legal invocat respectiv lit. c a art.169 din legea citată acesta nu îşi găseşte aplicabilitatea în speţă în condiţiile în care nici unul dintre intimaţi nu a continuat vreo activitate ce ar fi dus în mod vădit la încetarea de plăţi a debitoarei, singurul scop al debitoarei fiind acela al realizării unui parc fotovoltaic, obiectiv ce nu a mai putut fi realizat în primul rând din cauza modificărilor succesive ale dispoziţiilor legale în materie, respectiv a Legii nr.220/2008, modificări ce au restricționat modul de acordare şi numărul certificatelor verzi acordate, mai mult nu au fost antrenate mai multe alte activităţi , creanţa cu ponderea cea mai mare provenind din încheierea contractului cu creditoarea, nefiind încheiate alte acte sau angajamente de plată care să mărească datoria debitoarei.

Cu privire la incidenţa dispoziţiilor prev. de art.169 lit. h din nou apreciază că acestea nu îşi găsesc aplicabilitatea în speţă cu atât mai mult cu cât reclamantul nu invocă fapte sau circumstanţe reale şi precise altele decât cele invocate în susţinerea aplicabilităţii lit. c. sus analizate.

De altfel, reclamantul când invocă un presupus mecanism fraudulos creat de pârâţii intimaţi, foloseşte termeni la limita incidenţei legii penale, pe de-o parte iar pe de altă parte circumstanţele invocate nu sunt probate şi nu au suport în realitate.

De menţionat este şi faptul că, creditoarea însăşi a contribuit la nerealizarea scopului debitoarei prin întârzierile cu care a efectuat lucrările asumate în contractul încheiat cu aceasta şi a predat documentaţiile tehnice cu depăşirea termenelor însuşite, circumstanţe de fapt care raportat şi la limitarea legală a pieţei fotovoltaice faţă de data iniţială a pornirii întregului proiect au dus la nerealizarea scopului propus de către debitoare, respectiv înfiinţarea parcului fotovoltaic.

Important în întreaga economie a antrenării răspunderii civile delictuale, consideră a fi şi vinovăţia ca element ce trebuie dovedit pentru ca o astfel de acţiune să fie admisă, sens în care intimaţii au acţionat cu totală bună credinţă şi nu au urmărit ca debitoarea să ajungă în situaţia încetării de plăţi cu atât mai mult cu cât reprezentantul creditoarei sus-menţionate cunoştea întreaga situaţie de fapt şi cu rea-credinţă a emis şi ultima factură din data de 5.05.2014, în cuantum de 86.036,42 lei, factură ce nici măcar nu a fost înregistrată în contabilitatea debitoarei, nefiind însuşită de reprezentanţii acesteia tocmai ca urmare a nerealizării în totalitate şi cu mari întârzieri a obiectului contractului asumat de către reclamantă.

Mai mult, trebuie observat că debitoarea nu a avut sume de bani la dispoziţie iar intimaţii să dispună de aceste sume de bani cu rea-credinţă în dauna creditorilor ci debitoarea nu a mai avut posibilitatea economico-financiară de susţinere a activităţii respectiv de realizare a parcului fotovoltaic acesta fiind singurul scop al activităţii acesteia, aşa cum reiese în mod clar din expertiza efectuată în faţa primei instanţe.

În considerarea celor expuse apreciază acţiunea reclamantului ca fiind netemeinică, bazată pe alegaţii fără vreun suport logic sau legic, condiţiile antrenării răspunderii patrimoniale a pârâţilor intimați nefiind îndeplinite cumulativ cu referire la existenţa vreunei fapte ilicite ce poate fi imputată şi a raportului de cauzalitate cu starea de insolvenţă.

Cu privire la hotărârea atacată, instanţa de fond în mod corect a interpretat starea de fapt existentă şi desprinsă chiar din afirmaţiile apelantului reclamant în sensul că nu se poate reţine că debitoarea falită a fost înfiinţată pentru a frauda partenerii de afaceri, respectiv pentru a eluda plata serviciilor efectuate acesteia, mai mult în cauză nu se poate reţine că intimații ar fi dispus în interes personal continuarea unei activităţi care ar fi dus în mod vădit debitoarea la încetarea de plăţi, în cauză fiind dovedit că nici o clipă această debitoare nu a dezvoltat vreo activitate profitabilă ci doar s-a încercat a fi puse bazele unei afaceri, mizându-se pe un câştig viitor.

Mai mult, societatea pârâtă a încheiat contractele de cedare a folosinţei terenurilor cu debitoarea la un preţ invocat ca nesemnificativ circumstanţă ce nu se constituie într-un element cauzal al stării de insolvenţă ci dimpotrivă facilitează realizarea scopului activităţii acesteia.

Apelantul, prin însăşi motivele de apel formulate nu face altceva decât să dovedească rea-credinţă şi să încerce a induce în eroare chiar cu privire chiar la numite dispoziţii legale, în acest sens este indubitabilă şi de necontestat cronologia dispoziţiilor legale legate de piaţa energiei fotovoltaice astfel că Legea nr.220/2008 a fost modificată de OUG nr.57/2013 reducându-se pentru perioada 1.07.2013-31.03.2017 - în conformitate cu art.6 lit. e - numărul de certificate verzi acordate de la şase câte erau prevăzute iniţial în lege la două fără însă a se face vorbire de vreo altă condiţie cum ar fi cea invocată de apelanta reclamantă - existenţa sau nu a terenului în circuitul agricol.

Examinând calea de atac a reclamantului, lichidator judiciar al debitoarei, Curtea reţine ca nefondat apelul care, de altfel,  reproduce integral cererea introductivă a reclamantului aflată la filele 6-9 din dosarul de fond adresată judecătorului sindic al tribunalului, fără a cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază apelul, aşa cum este precizat în art. 470 alin.1 lit. c) din NCPC, critici concrete raportat la considerentele şi dispozitivul sentinţe atacate.

Ca atare, instanţa de control judiciar, reţinând că apelul nu cuprinde motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, va da eficienţă prevederilor art. 476 alin.2 din acelaşi Cod unde, reglementând efectul devolutiv al apelului, se arată că în acest caz instanţa de apel se va pronunţa în fond numai pe baza a ceea ce s-a invocat la prima instanţă.

În acest sens, se analizează o primă cerinţă impusă din coroborarea reglementărilor din art. 169 alin.1 din Legea 85/2014 cu cele privind răspunderea civilă delictuală, respectiv cea potrivit căreia trebuie să existe şi să fie dovedită săvârşirea de către pârâţi a uneia din faptele enumerate la literele a) – h), în concret, în speţă, a celei de la litera c) de a dispune continuarea unei activităţi care ducea în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăţi,  în interes personal, sau cea de la litera h), respectiv orice acţiune săvârşită cu intenţie care să fi contribuit la starea de insolvenţă a debitorului.

Deşi lichidatorul judiciar susţine că nu s-a luat nici o măsură pentru a remedia sau opri activitatea debitoarei, în concret nu precizează în ce a constat această activitate, în condiţiile în care societatea s-a constituit nu pentru a desfăşura anumite activităţi, ci în vederea realizării unui proiect de constituire a unui parc fotovoltaic pentru care ulterior urmau să se obţină toate avizele şi autorizaţiile şi apoi a fi vândut ca atare, la un preţ care să genereze profit. Cheltuielile derulate de debitoare au fost exclusiv în vederea realizării acestui proiect, în cuprinsul căruia creditoarea  a fost implicată prin încheierea unui contract în baza căruia să presteze serviciile de întocmire a documentaţiilor, act juridic ce a şi constituit izvorul creanţei pe care aceasta o deţine.

Perioada de timp în care s-a derulata acest contract, este un element al voinţei părţilor contractante, iar rezilierea acestuia a fost un drept al oricăreia dintre ele, neputându-se asimila opţiunea administratorului debitoarei de a nu solicita încetarea contractului cu fapta de la art. 169 alin.1 lit. c) care în ansamblul său se referă la activitatea societăţii şi nu  derularea unui contract, cu atât mai mult cu cât nici creditorul, parte în acest act juridic, nu şi-a exercitat acest drept de reziliere.

De altfel, prin apel se susţine că prin nedenunţarea contractului şi solicitarea către prestator a continuării serviciilor, s-a general pagube acestui creditor, ceea ce deşi corespunde realităţii, nu prezintă relevanţă câtă vreme cerinţa legiuitorului pentru instituirea răspunderii organelor de conducere, este ca fapta să fi contribuit la starea de insolvență a debitorului şi nu la naşterea unei creanţe către un partener de afacere cu care au încheiat un contract.

Ca atare,  în speţă nu este vorba de continuarea unei activităţi care să ducă în mod vădit la încetarea de plăţi şi la continuarea derulării unui proiect în vederea obţinerii ulterioare a unui profit care însă nu şi-a atins scopul din motive ce nu ţin de acţiunile membrilor organelor de conducere ci de modificarea ulterioară a legislaţiei.

Pe de altă parte, apelantul susţine că societatea debitoare a fost înfiinţată pentru a duce la creşterea valorii activelor unei alte societăţi, asociat al debitoarei, aspect care însă nu are relevanţă cât timp nu constituie elementul care să fi contribuit la starea de insolvenţă a debitorului, cerinţă expresă a legii în reglementarea răspunderii materiale din procedura de insolvenţă; ca atare, alegaţiile din cererea reclamantei în legătură cu categoria de folosinţă şi destinaţie a terenului pe care asociatul de mai sus l-a pus la dispoziţia proiectului, modul de obţinere a avizelor şi autorizaţiilor ori plata taxelor de emitere a acestor avize, nu sunt în raport de cauzalitate cu starea de insolvenţă a debitorului.

Un alt element al răspunderii în condiţiile art. 169 alin.1 lit. h) vizează  intenţia persoanei a cărei răspundere se solicită de a cauza o stare de încetare de plăţi pentru persoana juridică debitoare, cerinţă care însă lipseşte în litigiul de faţă, acţiunile, scopul şi procedura de înfiinţare a societăţii debitoare fiind în legătură cu exploatarea unei pieţe fotovoltaice care să determine obţinerea în final a profitului, concluzie ce este în concordanţă şi cu acţiunea de finanţare cu suma de 135.000 lei pe care un asociat al debitoarei a derulat-o în beneficiul acestei debitoare.

Raportul de expertiză tehnică este acea probă care, pe de o parte confirmă creditarea pe care asociatul persoană juridică a acordat-o debitoarei în baza unor contracte de finanţare, acţiune ce nu poate să denote decât intenţia acestui asociat de a se constitui proiectul fotovoltaic, faptul că nu s-a derulat o activitate propriu zisă a societăţii debitoare, astfel cum rezultă din fluxul de disponibilităţi unde sunt evidenţiate încasările şi plăţile precum şi temeiul de plată ce nu cuprinde decât dobânzi, comisioane, taxe şi  rambursare de TVA la care se adaugă şi contravaloarea unor facturi pentru servicii.

Pe cale de consecinţă şi conform art. 480 alin.1 C.proc.civ., a fost respins apelul.

Domenii speta

Spete similare