Ordin de protecţie

Decizie 965/A/2016 din 06.10.2016


Conţinut speţă : Prin sentinţa civilă nr. 1390/2016, pronunţată de instanţa de fond  s-a admis cererea formulată de  reclamanta, s-a emis  ordin de protecţie, în sensul că s-a dispus luarea următoarelor măsuri împotriva pârâtului, cu caracter provizoriu, pentru o perioadă de 6 luni: obligarea pârâtului la păstrarea unei distanţe minime de 200 metri faţă reclamantă, şi faţă de copiii minori ai părţilor, faţă de locuinţa, faţă de grădiniţa frecventată de minori, precum şi faţă de locuinţa mamei reclamantei, încredinţarea la reclamantă a celor doi minori. Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 10708/2015 s-a dispus desfacerea căsătoriei părţilor, s-a stabilit locuinţa minorilor la mamă, căreia i-a i s-a atribuit beneficiul folosinţei locuinţei comune, cu evacuarea pârâtului din imobil. Foştii soţi au continuat şi după momentul divorţului să locuiască în acelaşi imobil. Instanţa de fond a reţinut că şi după emiterea ordinului de restricţie, prin sentinţa civilă nr. 61/2016 pârâtul prin convorbiri telefonice şi mesaje a continuat să exercite o presiune psihologică asupra reclamantei şi asupra celor doi minori, încearcând să o contacteze telefonic pe reclamantă, precum şi pe mama acesteia, sunând-o şi de 15 ori pe zi cu pretextul că doreşte să discute cu minorii. Atunci când îi răspunde, pârâtul i-a vorbit acesteia nepotrivit, jignind-o şi ameninţând-o că îi va lua copiii încercând să o intimideze. Minorii, după discuţiile cu tatăl lor, sunt neliniştiţi şi agitaţi, pârâtul relatându-i minorului că îi va lua acasă (probabil după ce încetează efectele ordinului de restricţie aflat în vigoare) şi o va izgoni pe mama acestora. S-a reţinut că este certă cauza care generează starea de agitaţie, de nelinişte şi teamă a copiilor. Unul din minori din luna decembrie 2015, se află sub tratament medicamentos şi în fişa medicală a copilului s-a consemnat că orice contact cu tatăl său (chiar şi telefonic) are o influenţă negativă asupra stării de sănătate a acestuia şi că acest fapt crează pericolul de “recădere”. Totodată, acest copil urmează un program de consiliere psihologică. În concluziile Raportului psihologic asupra evoluţiei minorului recomandarea psihologului a fost aceea de a continua programul de psihoterapie şi aceea de a i se oferi copilului un climat stabil pentru confortul bio-psiho-social al copilului, un model familial securizat evitând contaminarea negativă”.Instanţa de fond a reţinut că pârâtul continuă să adopte un comportament caracterizat prin exercitarea asupra reclamantei şi cu privire la cei doi minori a actelor de violenţă verbală şi psihologică prevăzute de art. 4 din Legea nr.217/2003 (republicată) pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie şi s-a apreciat că modul de manifestare a pârâtului are menirea să le inducă acestora o stare de teamă. Apelul declarat împotriva acestei hotărâri a fost admis, s-a schimbat în totalitate sentinţa în sensul că s-a respins cererea de emitere a unui ordin de protecţie formulată de reclamantă. Instanţa de apel a reţinut că este indubitabil că au existat acte de violenţă reciprocă între părinţi în trecut, certuri multiple la care unul din minori a fost expus pe o perioadă îndelungată de 3 ani şi care au contribuit la înrăutăţirea echilibrului fragil al minorului, stare îngrijorătoare la care ambii părinţi şi-au adus aportul, deoarece nu sunt în stare să îşi gestioneze neînţelegerile reciproce şi stările conflictuale departe de ochii copiilor, ceea ce le-a produs acestora cel mai mult rău. Cu toate acestea cu ocazia audierii celor doi minori în cameră de consiliu în prezenţa instanţei şi din modul de relaţionare dintre minori şi tatăl lor a rezultat că minorii sunt ataşaţi de tată, că doresc să aibă relaţii cu acesta, că le lipseşte prezenţa părintelui din viaţa lor şi sub nici o formă nu a rezultat că aceştia ar avea o temere faţă de tatăl lor, că nu ar dori să îi vorbească sau să se întâlnească cu acesta, din contră. De asemenea din raportul de audiere al celor doi minori rezultă că ambii copii se identifică făcând parte din familie şi valorizează relaţia cu tatăl lor, cei doi minori nu manifestă comportament de teamă faţă de tată ci arată că doresc să se întâlnească şi să petreacă timp împreună cu acesta iar recomandarea psihologului este aceea de a se urma o consiliere parentală şi o consiliere a familiei dar şi aceea de a menţine un contact consecvent cu tatăl într-un program săptămânal bine organizat şi structurat. Este indubitabil că minorul se află într-o stare psihică îngrijorătoare motive pentru care urmează la o vârstă atât de fragedă tratament psihiatric şi psihologic, însă nu s-a dovedit că starea acestuia se datorează exclusiv comportamentului tatălui său ci starea lui din prezent este mai degrabă efectul devastator al participării sale permanente, pe o perioadă îndelungată de 3 ani la certurile destul de dure şi uneori şi violente dintre părinţi.

Instanţa de apel a reţinut că ambii părinţi sunt violenţi fizic aspecte ce rezultă şi din sentinţa de divorţ de la dosar prin care s-a dispus desfacerea căsătoriei din vina ambelor părţi şi în care s-a reţinut că pârâtul consumă alcool, este violent fizic, aspecte dovedite de altfel şi cu certificatele medico-legale avute în vedere şi la emiterea primului ordin de protecţie, iar reclamanta este la rândul ei violentă, a vrut să îl calce pe fostul soţ cu maşina, a distrus bunurile de la firma acestuia, iar la dosarul de apel s-au depus fotografii cu hainele sale, costume bărbăteşti, pulovăre, geci, pantaloni, ce au fost distruse prin tăiere şi stropire cu anumite substanţe chimice ce au produs decolorarea acestora, apelantul depunând plângere penală împotriva soţiei pentru această faptă. Instanţa de apel a mai constat că inclusiv în prezenţa instanţei cu ocazia audierea minorilor în cameră de consiliu, cei doi soţi şi-au adus acuze reciproce în prezenţa minorilor, intimata susţinând că este terorizată cu telefoane în timp ce apelantul s-a plâns de violenţele provocatoare ale fostei soţii şi de faptul că i se limitează accesul la copii săi solicitându-i-se de fosta soţie sume mari de bani.

Faţă de această stare de fapt reţinută instanţa de apel a constatat că în prezent nu este justificată emiterea unui nou ordin de protecţie deoarece nu s-a dovedit că, în lipsa măsurii de protecţie, viaţa, integritatea fizică sau psihică ori libertatea reclamantei şi a minorilor ar fi pusă în pericol, aşa cum impune art.33 din Legea 217/2003 modificată, pentru a se putea lua o asemenea măsură drastică care practic elimină orice relaţie dintre părinte şi copil pentru o perioadă determinată. Cu toate acestea instanţa a atras atenţia asupra faptului că situaţia minorilor cu precădere cea a minorului mai mare este îngrijorătoare şi în măsura în care părinţii vor continua cu acelaşi comportament violent şi agresiv şi cu certuri desfăşurate în prezenţa copiilor, starea acestora se va înrăutăţi, de aceea se impune urmarea de întreaga familie a unei consilieri psihologice, aşa cum s-a recomandat şi de psiholog a unei consilieri familiale şi parentale în scopul dezvoltării unor relaţii echilibrate şi normale dintre părinţi şi copii şi pentru reaşezarea echilibrului sufletesc fragil al minorilor. Instanţa de apel a constatat că interesul superior al minorilor reclamă menţinerea acestora cât mai mult timp într-un mediu familial normal şi echilibrat în prezenţa ambilor părinţi pentru că riscul ruperii echilibrului sufletesc al acestora este foarte mare odată cu stabilirea domiciliului acestora la unul sau altul dintre părinţi, după divorţ. În acest sens, menţinerea şi încurajarea relaţiei copilului cu celălalt părinte după divorţ devine vitală pentru dezvoltarea lor morală, normală.În acest sens s-a exprimat şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza Monory c. României şi Ungariei  şi cauza Ignaccolo Zenide c României.

( Tribunalul Bihor- Secţia I civilă, decizia civila nr.965/A/2016)

Domenii speta