Acţiune în constatare - litigii cu profesionisti

Decizie 1308/A/2016 din 17.10.2016


Conţinut speţă 

Aplicarea dispoziţiilor art. 1 şi 4 din Legea nr. 193/2000

Potrivit art. 1 al. 3 din Legea nr. 193/2000 - se interzice comercianţilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii;

- art. 4 al. 1 - o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor;

- art. 4 al. 2 - o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv;

- art. 1 lit. a din Anexa cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive - sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare îşi rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivaţie întemeiată, în condiţiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părţi contractante şi acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul.

Instanţa de  apel reţine că în ceea ce priveşte examinarea pe fond a litigiului, instanţa de apel reţine că între părţi a fost încheiată convenţia de credit şi la art. 5 pct a la rubrica comisioane s-a prevăzut plata unui comision risc  de 0,26 aplicat la soldul creditului plătibil lunar în zilele de scadenţă pe toată perioada de derulare a convenţiei de credit.

S-a reţinut că, atât timp cât funcţia şi destinaţia comisionului de risc nu au fost evidenţiate în contract, instanţa de apel constată că orice consumator ar fi fost într-o poziţie dezavantajată faţă de bancă şi într-o imposibilitate reală de a negocia acest comision, cu atât mai mult cu cât intimata-pârâtă nu a făcut dovada unei negocieri a clauzei analizate, obligaţie ce îi revenea în conformitate cu dispoziţiile art. 4 alin 3 teza a II-a din L. 193/2000, nereuşind să răstoarne prezumţia relativă instituită în favoarea consumatorului prin acest text de lege.

Dosar nr./271/2013

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BIHOR

SECŢIA A II-A CIVILA

DECIZIA Nr. 1342/A/2016

Şedinţa publică din 17 Octombrie 2016

Completul compus din:

PREŞEDINTE:

Judecător:

Grefier:

Pe rol fiind soluţionarea apelurilor litigii cu profesioniştii introduse de apelanţii-reclamanţi S... V...şi S... M..., cu sediul procesual ales în O şi apelanta-pârâtă Banca X….., , împotriva sentinţei civile nr. 5435/12.05.2014 pronunţată de Judecătoria O, având ca obiect acţiune în constatare.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică se prezintă pentru apelanta-pârâtă av. P...M..., lipsă fiind apelanţii-reclamanţi.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită cu părţile.

Reprezentanta apelantei Banca X......depune actul adiţional nr. 2/28.02.2012 pentru a dovedi că suma pretinsă cu titlu de comision de risc este nereală, precum şi faptul că reclamanţii au beneficiat de o perioadă de graţie. De asemenea, depune extrasul de cont reprezentând dovada cheltuielilor de judecată. Învederează că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat în cauză.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanţa, în temeiul art. 244 C.proc.civ., declară terminată cercetarea procesului şi fixează pentru astăzi termen pentru dezbaterea fondului. În temeiul art. 392 C.proc.civ., instanţa, deschide dezbaterile asupra fondului şi acordă cuvântul asupra apelului.

Reprezentanta apelantei Banca ......solicită admiterea apelului declarat de apelanta-pârâtă, schimbarea în parte a hotărârii în sensul respingerii în întregime a acţiunii. Totodată, solicită respingerea apelului formulat de apelanţii-reclamanţi astfel cum a fost formulat pentru motivele arătate în întâmpinare.

Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în temeiul art. 394 alin. 1 C.proc.civ. coroborat cu art. 482 C.proc.civ., instanţa declară închise dezbaterile în vederea deliberării.

Se consemnează faptul că, după apelarea cauzei, dar înainte de închiderea dezbaterilor, se prezintă pentru apelanţii-reclamanţi av. M......L......M.....care, având cuvântul, solicită admiterea apelului declarat de reclamanţi astfel cum a fost acesta formulat şi respingerea apelului declarat de către pârâtă.

TRIBUNALUL

DELIBERÂND,

Asupra apelului de faţă constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 5435/12.05.2014  , Judecătoria O a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a SC VRSA Sucursala N….

A respins cererea formulată de reclamanţii S... V...şi S... M... în contradictoriu cu SC VR SA Sucursala N.., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A respins excepţia lipsei de obiect, excepţia lipsei de interes şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocate de pârâtă.

A admis în parte cererea de chemare in judecata formulată de reclamanţii S... V...şi S... M..., ambii cu domiciliul procesual ales la Av. M...L......M.....din O, jud. Bihor împotriva paratei SC VR SA, cu sediul in B….., şi, în consecinţă:

A constatat că prevederile pct. 3 lit. d din condiţiile speciale ale convenţiei de credit nr. 01...../2008 constituie o clauză abuzivă, în sensul art. 4 alin. 1 Lg. 193/2000.

A dispus modificarea clauzelor contractuale, în sensul eliminării acestor prevederi din contract, menţinând ca valabile restul dispoziţiilor convenţiei de credit.

A respins restul cererilor.

A obligat reclamanţii să achite pârâtei suma de 1.435 lei reprezentând cheltuielile de judecată: onorariu avocat proporţional cu pretenţiile respinse.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:

În fapt, între reclamanţii S... V...şi S... M..., în calitate de împrumutaţi şi pârâta VR S.A.,  denumită în continuare „Banca”, s-a încheiat convenţia de credit nr. 01...../2008, având ca obiect acordarea de către Bancă a unui credit în cuantum de 76700 CHF (franci elveţieni) (f. 27) cu o durata de 300 luni.

Executarea obligaţiei de rambursare a creditelor, dobânzilor şi comisioanelor aferente, a fost garantată prin constituirea de către reclamant, în favoarea băncii pârâte, a unei garanţii reale imobiliare, fiind constituită o ipotecă de rangul I asupra imobilului proprietatea reclamantei, situat în Oradea, inscris in CF 65177 Oradea, conform art. 7 din Condiţiile speciale ale convenţiei de credit.

În conformitate cu art. 3 lit. a) din aceeaşi parte ,,Condiţii Speciale’’, dobânda aferentă creditului este fixă, în cuantum de 3,99% p.a., aceasta putând însă face obiectul revizuirii de către Bancă, astfel cum se prevede în art. 3 lit. d) din aceeaşi parte, coroborat cu art. 3.11 din partea Condiţii Generale.

În conformitate cu art. 5 lit. a) din partea Condiţii Speciale, Banca a prevăzut plata unui comision de risc în cuantum de 0,26%, aplicat asupra soldului creditului, plătibil lunar la scadenţa ratei de rambursare, pe toată durata de derulare a Convenţiei.

Conform art. 4 lit. a din convenţie, s-a instituit un comision de penalizare de 2% flat, dar cel puţin 25 CHF, calculat la valoarea sumelor datorate şi neplătite la scadenţă.

În drept, instanţa de fond a avut în vedere în speţa de faţă prevederile art. 1 al. 3 , art. 4 al. 1, 2 din Legea nr. 193/2000, art. 1 lit. a din Anexa la Legea nr. 193/2000, prevederile art.35-36 din OG 50/2010, si Legea 288/2010, Directiva nr. 93/13/CEE.

Este dincolo de orice îndoială faptul că raporturile contractuale dintre reclamanţi şi pârâte intră sub incidenţa Legii nr. 193/2000, fiind vorba despre raporturi decurgând dintr-un contract încheiat între un comerciant (pârâtele) şi consumatori (reclamanţii din prezenta cauză), astfel cum aceste două categorii sunt definite de art. 2 din Legea nr. 193/2000, republicată, privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi si consumatori.

Reclamanta a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să constate existenţa clauzelor abuzive prevăzute la art. 5 lit. a, respectiv a comisionului de risc, comisionului de penalizare, să dispună obligarea paratei la restituirea integrala a sumelor achitate cu titlu de comision de risc, să constate existenţa clauzei abuzive prevăzute la art. 3 lit. d, din Condiţiile speciale precum şi a art. 4 lit. a privind comisionul de penalizare.

Instanţa de fond a reţinut că potrivit art. 4 al. 1 din Legea nr. 193/2000, „O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor ".

Potrivit art. 4, alin. 2 din acelaşi act normativ o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard pre-formulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv.

Aşadar, pentru a se reţine caracterul abuziv al unei clauze contractuale este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: clauza să nu fi fost negociată direct şi să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, contrar cerinţelor bunei-credinţe.

Pentru a se putea trece însă la analiza caracterului eventual abuziv al clauzelor mai sus menţionate, se impune o analiză a dispoziţiilor care exceptează anumite prevederi contractuale de la controlul caracterului abuziv.

Potrivit art. 4 al. 6 din Legea nr. 193/2000, „Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerinţele de preţ şi de plată, pe de o parte, nici cu produsele şi serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj uşor inteligibil".

Acest text de lege se interpretează în lumina Directivei nr. 93/13/CEE din 5 aprilie 1993, pe care Legea nr. 193/2000 o transpune în legislaţia naţională, mai exact în lumina dispoziţiei prevăzute la art. 4 al. 2 din Directivă, potrivit căreia „aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu priveşte nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al preţului sau a remuneraţiei, pe de o parte, faţă de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar si inteligibil.

Clauzele referitoare la dobânzi şi comisioane sunt elemente care determină costul total al creditului şi împreună cu marja de profit, formează preţul contractului, iar aprecierea asupra caracterului abuziv al clauzelor, potrivit normelor indicate mai sus şi care transpun legislaţia comunitară în materie respectiv Directiva 93/13/CEE, nu poate privi nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al preţului sau remuneraţiei, cu condiţia ca aceste clauze să fie clar şi inteligibil exprimate, acestea fiind şi opiniile exprimate de Curtea Supremă a Marii Britanii în cauza The Office of Fair Trading V Abbey Naţional plc & Others şi decizia Curţii Supreme a Germaniei nr. XI ZR 167/96.

Potrivit considerentelor de la pct. 44 al hotărârii CJUE – C – 484/08-Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid Piedad „dispoziţiile art.4 alin.2 – dispoziţia privitoare la caracterul abuziv nu priveşte caracterul adecvat al preţului - şi art.8  - statele membre pot adopta sau menține cele mai stricte dispoziții compatibile cu tratatul-din Directiva nr.93/13/CEE trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări... care autorizează un control jurisdicţional al caracterului abuziv al clauzelor contractuale, privind definirea obiectului principal al contractului sau caracterul adecvat al preţului, sau remuneraţiei, pe de o parte, faţă de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, iar pe de altă parte, chiar dacă aceste clauze sunt redactate în mod clar şi inteligibil”.

Prin urmare, trebuie analizată reglementarea statului membru, legea de transpunere a directivei.

Din interpretarea art. 4 al. 6 din Legea nr. 193/2000, lege de transpunere a directivei, reiese că evaluarea naturii abuzive a clauzelor ce vizează obiectul principal al contractului este posibilă în măsura în care aceste clauze nu sunt exprimate într-un limbaj uşor inteligibil.

Instanţa de fond a constatat că atât dobânda cât şi comisioanele enumerate în convenţie sunt clar şi inteligibil exprimate, astfel că acestea nu pot face obiectul unei analize din prisma caracterului abuziv al clauzelor.

Potrivit definiţiilor cuprinse la art. 3 lit. g şi i din Directiva 2008/48/CE din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori :

„ (g) costul total al creditului pentru consumatori înseamnă toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele şi orice alt tip de costuri pe care trebuie să le suporte consumatorul în legătură cu contractul de credit şi care sunt cunoscute de către creditor, cu excepţia taxelor notariale

Comisionul de risc constituie un element al preţului contractului şi, în speţă, prevederea perceperii sale a fost clară şi fără echivoc, fiind însuşit de reclamanţi prin semnarea contractului şi a planului de rambursare care face parte integrantă din contract, devenind potrivit art. 969 C.civ., lege între părţi.

Acest comision de risc a fost calculat procentual la soldul lunar al creditului, acest fapt fiind cunoscut de către reclamanta la data încheierii convenţiei de credit.

In speţă, reclamanţii nu au fost obligaţi să se supună unor condiţii contractuale despre care nu ar fi avut posibilitatea reală de a lua la cunoştinţă la data semnării contractului, fiind în posesia tuturor elementelor care pot avea efect asupra întinderii obligaţiilor sale. Iar o minimă diligentă îi obliga pe reclamanti să citească prevederile contractuale, inclusiv graficul de rambursare, pentru a-şi angaja în cunoştinţă de cauză voinţa juridică.

Din interogatoriul luat reclamantei, rezultă faptul că aceasta a cunoscut la data semnării convenţiei existenţa comisionului de risc şi suma lunară de plată.

Instanţa de fond a considerat că nu se poate afirma ca reclamanţii au fost obligaţi sa adere la un contract in conditii de monopol, întrucât au avut posibilitatea reala de a accepta o oferta din multitudinea de oferte existente pe piata bancara, aspect ce denota lipsa caracterului de adeziune a contractului.

Conform art 948 C. Civ., condiţiile esenţiale pentru validitatea unei convenţii, respectiv pentru încheierea valabila a oricărui contract, sunt capacitatea de a contracta si consimţământul valabil exprimat al părtii care se obliga, la care se adaugă un obiect determinat si o cauza licita. Iar contractul de adeziune se supune aceloraşi condiţii de valabilitate ca si celelalte contracte, singura diferenţa fiind modul de exprimare a consimţământului (aderarea la oferta comerciantului). Aceste contracte nu sunt ilegale sau interzise de lege, ele nu pot fi catalogate ab initio ca fiind contracte abuzive.

În ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile concrete ale părţilor, este evident că clauzele referitoare la acestea au fost negociate de către părţi şi că au fost stabilite în funcţie de tipul de credit, moneda, suma solicitată, perioada de rambursare, valoarea maximă a ratei lunare etc. În plus, contractul s-a încheiat nu la iniţiativa pârâtei ci la cererea expresă a reclamanţilor, astfel că, până la momentul semnării, reclamanţii au avut posibilitatea de a renunţa oricând la luarea acestui credit şi posibilitatea de a solicita un alt tip de credit.

Nu s-a putut reţine nici faptul că s-a creat reclamanţilor un dezechilibru semnificativ, întrucât la momentul încheierii contractului nu se putea prevedea care este riscul contractului, ţinând cont de creşterea sau micşorarea valorii imobilului ipotecat pe o perioada atât de lunga de timp, cât şi de fluctuaţiile monedei. De altfel, Banca este cea care suportă riscul garanţiei fiind de notorietate ca valorile imobilelor in momentul de fata au cunoscut o depreciere considerabila.

Constituirea de către banca a unei garanţii ipotecare nu reprezintă un exces nejustificat, in condiţiile in care din 2008 criza imobiliara si financiara s-a declanşat mondial si din cauza unor credite acordate cu lejeritate si fără acoperire prin garanţii reale.

Din comportamentul ulterior încheierii contractului, respectiv faptul că nu a contestat clauzele acestuia imediat după ce au intrat în posesia convenţiei de credit, ci au introdus acţiunea de faţă după 5 ani de la încheierea contractului, reiese dezinteresul pentru clauzele contractuale şi lipsa unei vătămări în acest sens.

Susţinerea in sensul ca acest comision de risc a fost interzis odată cu apariţia OUG 50/2010 se bazează pe o interpretare eronata, întrucât prevederile OUG 50/2010 nu retroactivează. De altfel, având în vedere dispoziţiile Legii 288/2010, ordonanţa nu se mai aplica creditelor in derulare.

Dat fiind art. 4 alin 2 al Directivei Europene nr. 93/13/CEE precum si art. 4 alin. 6 al Legii 193/2000 prin care se exclude preţul contractului de la analiza controlului abuziv ("evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerinţele de pret si de plata"), comisionul de risc care este parte integranta al DAE si care a fost introdus de Banca in mod corect in acest sens in contractul de credit, nu poate fi analizat de instanţa sub aspectul de-a fi abuziv, în condiţiile în care clauzele care conţin acest comision au fost clar şi inteligibil exprimate.

Scopul comisionului de risc rezultă chiar din denumirea sa, respectiv de acoperire a riscului de nerambursare a creditului, astfel încât în convenția de credit nu este necesară explicarea detaliată a sa şi nici indicarea destinaţiei. Legea 193/2000 stipulează doar obligativitatea unei formulări clare, neechivoce, într-un limbaj inteligibil a clauzelor contractuale, nu şi necesitatea explicării motivelor care stau la baza perceperii taxelor, comisioanelor, ori a dobânzilor sau a destinaţiei încasărilor.

Comisionul de penalizare a fost inserat în convenţia de credit stabilindu-se aplicarea unei penalităţi în cazul neplăţii la scadenţă, clauză permisă de lege, indicându-se inclusiv modul de calcul într-un mod clar şi inteligibil exprimat.

Astfel, în timp ce art. 4 lit. a se referă la primele 5 zile de la scadenţa creditului, art. 4 lit. b stabileşte modul de calcul al dobânzi penalizatoare, începând cu a 6-a zi de la scadenţă.

Pentru aceste motive, constatând că părţile şi-au însuşit prevederile contractuale inclusiv cu privire la comisionul de penalizare, prin semnarea convenţiei de credit, instanţa de fond a apreciat că art. 4 din convenţia de credit nu cuprinde clauze abuzive, astfel că a respins cererea.

În ceea ce priveşte rezerva băncii de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piaţa monetară, prevăzută de art. 3 lit. d din condiţiile speciale ale convenţiei, instanţa de fond a apreciat că această clauză este mult prea vagă.

În principiu, o clauză care dă dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobânzii în mod unilateral nu este abuzivă, cu condiţia ca acest lucru să se facă în baza unui motiv întemeiat, prevăzut şi în contract şi totodată cu condiţia informării grabnice a clientului, care să aibă de asemenea libertatea de a rezilia imediat contractul.

Motivul care determină revizuirea ratei dobânzii trebuie să fie suficient de clar arătat, de determinat, ca, în eventualitatea unui litigiu în legătură cu aplicarea unei astfel de clauze, instanţa să poată verifica dacă acea situaţie, motiv de mărire a ratei dobânzii, chiar s-a produs. Aşa cum un act normativ trebuie să fie caracterizat prin previzibilitate, la fel şi o clauză contractuală trebuie să fie astfel formulată încât consumatorul să poată anticipa că dacă o anumită situaţie intervine, o anumită consecinţă se produce.

Motivul unei „schimbări semnificative pe piaţa monetară” nu îndeplineşte această condiţie, astfel că, în eventualitatea unui litigiu, nu numai că nu se poate aprecia dacă este întemeiat sau nu, dar nici măcar nu se poate stabili, conform unor criterii obiective, dacă s-a produs. O schimbare pe care o persoană sau o instituţie bancară o apreciază ca fiind semnificativă poate fi apreciată de o alta ca fiind nesemnificativă. Este evident că un motiv întemeiat ar putea fi considerat doar unul care să poată fi apreciat la fel, în mod obiectiv, de orice persoană, inclusiv de către instanţa învestită cu verificarea legalităţii acestei clauze şi a aplicării ei.

Pentru aceste motive, instanţa de fond a constatat caracterul abuziv al clauzei prevăzute de pct. 3 lit. d din condiţiile speciale ale convenţiei şi dispune eliminarea acestor prevederi din contract.

În ceea ce priveste cererea privind restituirea sumelor achitate cu titlu de comision de risc, in baza principiului accesorium sequitur principale, instanta de fond a respins si acest capat de cerere.

Pentru aceste motive, instanţa de fond a admis în parte cererea, conform dispozitivului.

Întrucât acţiunea s-a admis în parte, iar pârâta a solicitat cheltuieli de judecată, în temeiul art. 453 CPC, instanţa de fond a obligat reclamanţii să achite pârâtei suma de 1.435 lei reprezentând cheltuielile de judecată: onorariu avocat proporţional cu pretenţiile respinse

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel apelanta VR SA continuată de succesoarea Banca X......SA, solicitând admiterea apelului. Schimbarea în parte a hotărârii instanţei de fond, în sensul respingerii în întregime a acţiunii, cu obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată în întregime la fond şi în apel.

Critică hotărârea instanţei de fond prin care a respins excepţia lipsei de interes cu privire la capătul de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzei prevăzută la art. 5 lit a şi 3 lit d din partea condiţii speciale motivată prin prisma interesului reclamantei de a obţine restituire sumelor achitate cu titlu de comision de risc, întrucât a fost eliminată clauza în ceea ce priveşte comisionul de risc urmare actului adiţional la convenţia de credit iar clauza prevăzută la art 3 lit d a fost modificată tocmai în sensul celor impuse de lege, respectiv variabilitatea dobânzii a fost condiţionată de indicele LIBOR în  conformitate cu disp. OUG 50/2010, iar un aspect eronat reţinut de către instanţă este acela că în convenţia de credit dedusă judecăţii dobânda a fost întotdeauna una variabilă şi nu una fixă cum în mod eronat a reţinut instanţa.

De asemenea, consideră că în mod nelegal instanţa a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune deoarece nu există nici un temei juridic acre poate fi invocat în sprijinul  terori potrivit căreia dreptul la acţiune se naşte de la momentul constatării caracterului abuziv al clauzei, astfel că momentul naşterii dreptului la acţiune este momentul efectuării fiecărei plăţi şi, prin urmare, în cauză sunt incidente disp. art 3 din Decretul 167/1958, conform cărora termenul general de prescripţie este de 3 ani şi curge conform art 8 din acelaşi act normativ de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât şi pe cel care răspunde de ea.

De asemenea, învederează că acţiunea în restituire a pretenţiilor în cazul nulităţii este supusă termenelor de prescripţie prevăzută de Decretul 167/1958 care la art. 9 alin 2 prevede că în caz de viclenie ori eroare sau în celelalte cazuri de anulare prescripţia începe să curgă de la data când cel îndreptăţit, reprezentantul său legal, sau persoana chemată de lege să-i încuviinţeze actele a cunoscut cauza anulării, însă cel mai târziu de la împlinirea a 18 luni de la data încheierii actului, iar reclamanţii au putut cunoaşte cauza de nulitate chiar de la momentul înmânării contractului, imediat după semnare, şi, prin urmare, se impune admiterea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune.

În ceea ce priveşte fondul litigiului, apreciază că hotărârea este în parte netemeinică deoarece la art 3 lit d aşa cum a arătat anterior convenţia de credit a prevăzut încă de la început o dobândă variabilă potrivit voinţei părţilor şi chiar dacă dobânda a fost una variabilă de 3,99 p.a. la data semnării convenţiei, aceasta nu a fost modificată în temeiul art. 3 lit d din convenţie.

De asemenea, consideră că această clauză nu poate fi considerată ca fiind abuzivă, deoarece nu produce niciun fel de dezechilibru în defavoarea reclamanţilor, întrucât dobânda variabilă a fost negociată la încheierea convenţiei şi face parte din costul total al creditului.

În drept sunt invocate disp. art. 969 C.civ, Directiva 93/13/CEE, L.193/200, OUG 50/2010, art. 466 alin 1 NCPC.

Împotriva aceleaşi sentinţe au declarat apel şi apelanţii S... V...şi S... M..., solicitând admiterea apelului, constatarea nulităţii absolute a clauzei înscrise la pct. 5 lit a din condiţiile speciale ale convenţiei de credit nr. 01...../20.02.2008 privind comisionul de risc, constatarea caracterului abuziv în sensul art. 4 din L. 193/2000 a comisionului de penalizare, obligarea pârâtei la restituirea către reclamanţi a sumei de 11954,42 CHF achitată cu titlu de comision de risc, începând cu perioada de 20.02.2008 până la zi conform graficului de rambursare, precum şi a comisionului de penalizare, cu obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente debitului datorat şi obligare la plata cheltuielilor de judecată.

Consideră clauza prevăzută la pct. 5 lit a din convenţia de credit cu privire la comisionul de risc de 0, 22 % aplicat la soldul creditului  ca fiind o clauză abuzivă întrucât contractul este unul standard preformulat la care împrumutaţii nu au posibilitatea reală şi efectivă de a influenţa condiţiile de împrumut şi pune probleme  sub aspectul echilibrului contractul atât prin ea însăşi cât şi apreciat împreună cu prevederile art 7 lit a şi b din Secţiunea „condiţii speciale” a convenţiei de credit.

Consideră că perceperea comisionului de risc nu se justifică, deoarece pentru acordarea împrumutului s-au constituit garanţii reale imobiliare asupra unor imobile proprietatea consumatorilor, astfel că prin constituirea garanţiilor imobiliare orice risc al băncii în privinţa acordării creditului a fost eliminat.

În sprijinul admiterii apelului, învederează că prin perceperea comisionului de risc se ajunge la o îmbogăţire fără just temei a pârâtei şi creează astfel un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, clauza încălcând prevederile art 4 alin 1 din L. 193/2000 iar banca a profitat de constrângerea economică a consumatorului care avea o nevoie de acordare a creditului şi a folosit conţinutul preformulat al contractului care includea şi clauza privind comisionul de risc şi prin semnarea de către consumatori a acestui contract preformulat în lipsa negocierii clauzelor contractuale.

Referitor la clauza cuprinsă la art 3 lit d din secţiunea condiţii speciale a convenţiei de credit, consideră că această clauză are un caracter abuziv deoarece oferă băncii dreptul de a revizui rata dobânzii curente, fără ca noua rată să fie negociată cu clientul şi încalcă disp. art 1 lit a din Anexa la L. 193/2000 care statuează că sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractuale fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract cu excepţia cazului când există o motivaţie întemeiată iar furnizorul de servicii este obligat să informeze cât mai curând posibil despre acest fapt părţii contractante şi care are libertatea de a rezilia imediat contractul.

Consideră că sintagma „schimbări semnificative pe piaţa monetară” nu constituie un motiv întemeiat de modificare a clauzei întrucât nu se referă la o situaţie descrisă care să ofere clientului posibilitatea să ştie de la început că dacă acea situaţie se va produce dobânda va fi mărită şi chiar dacă s-ar accepta că ar fi îndeplinită în cauză condiţia „motivului întemeiat”, pentru ca o astfel de clauză să nu fie abuzivă ar fi necesar ca în urma revizuirii ratei dobânzii clientul să aibă libertatea de a rezilia imediat contractul.

De asemenea, consideră ca fiind abuzivă şi clauza prevăzută la art. 4 lit a din secţiunea „condiţii speciale” a convenţiei de credit şi care priveşte comisionul de penalizare de 2 % flat, dar cel puţin CHF 25 calculat la valoarea sumelor datorate şi neplătite la scadenţele menţionate, întrucât pune probleme sub aspectul echilibrului contractual, deoarece pentru cazul întârzierii la plata ratelor s-a prevăzut şi o dobânda penalizatore suficient de consistentă calculată începând cu cea de a 6 zi de la scadenţa ratelor respective, astfel că s-a încălcat proporţionalitatea între potenţialul prejudiciu produs băncii în cazul întârzierii consumatorului la plata ratelor şi sumele de bani la care ar trebui obligat consumatorul pentru repararea acelui prejudiciu în cazul producerii sale. 

Analizând apelurile prin prisma motivelor de apel invocate raportat la disp. art. 248 NCPC conform cărora instanţa este obligată să se pronunţe mai întâi asupra tuturor excepţiilor care fac de prisos soluţionarea litigiului pe fond, instanţa de apel reţine că atât la fond cât şi în apel pârâta apelantă a invocat excepţia lipsei de interes a consumatorilor de a invoca caracterul abuziv a clauzei prevăzută la art. 5 lit a şi 3 lit d din partea „condiţii speciale” motivat de faptul că urmare apariţiei OUG 50/2010 a fost eliminat comisionul de risc iar caracterul variabil al dobânzii a fost stabilit la variaţia Libor conform actului adiţional nr. 1/30.08.2010 implementat în mod legal şi tacit, necontestat de către reclamanţi.

Referitor la excepţia lipsei de interes invocată de către apelanta pârâtă, instanţa de apel reţine că deşi contractul de credit a fost modificat prin actul adiţional nr. 1 din 30.08.2010 până la încheierea actului adiţional clauza privind comisionul de risc cât şi caracterul variabil al dobânzii şi-a produs efectele juridice între părţi, astfel că reclamanţii apelanţi în calitate de consumatori justifică tot interesul pentru a  se constat caracterul abuziv al acestor clauze.

În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamanţilor în ceea ce priveşte restituirea sumelor percepute cu titlu de comision de risc prin prisma dispoziţiilor Decretului 167/1958 motivat de faptul că, convenţia de credit a fost încheiată în anul 2008 iar acţiunea a fost înregistrată la instanţă în cursul anului 2013, instanţa de apel reţine  că, caracterul abuziv al unei clauze contractuale încheiate între profesionişti şi consumatori este reglementată de art 1 alin 3 din L. 193/2000 şi care interzice profesioniştilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii. De asemenea, potrivit art. 6 din lege clauzele abuzive cuprinse în contract şi constatate fie personal fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului iar contractul se va derula în continuare cu acordul consumatorului numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua.

Instanţa de apel reţine că L.193/2000 nu reprezintă decât transpunerea în legislaţia românească a Directivei 93/13/CEE iar potrivit jurisprudenţei CEJ dispoziţiile acestei directive sunt de ordine publică , a se vedea cauza Mostaza Claro. De asemenea, instanţa de apel reţine că în cauza C -76/10 Photovost vs. Iveta Corckovska, CJUE în considerentul nr. 50 a precizat că „dată fiind natura şi importanţa interesului public pe acre se întemeiază protecţia pe care Directiva nr. 93/13/CEE o asigură consumatorilor, art. 6 din acest act trebuie să fie considerat ca o normă echivalentă cu normele naţionale care ocupă în cadrul ordinii interne rangul de ordine publică.”

De asemenea, tot cu titlu de practică, instanţa de apel reţine că în cauza Salvat Editores SA v Jose M. Sanchez Alcon Prades C-241/98, CJUE a arătat că recunoaşte judecătorului puterea de a declara din oficiu ca nule clauzele abuzive ale unui contract, arătând totodată că această putere „se încadrează pe deplin în contextul general al protecţiei speciale pe care Directiva tinde să o recunoască interesului colectivităţii, care făcând parte din ordinea publică economică depăşeşte interesele specifice ale unei părţi, existând un interes public ca aceste clauze prejudiciabile pentru consumatori să nu îşi producă efectele”.

Faţă de considerentele anterior expuse, rezultă indubitabil că sancţiunea aplicabilă în cazul constatării clauzelor abuzive din contractele încheiate cu profesionişti şi consumatori este nulitatea absolută a clauzelor, sancţiune care este imprescriptibilă, aspecte faţă de care, instanţa de apel urmează să respingă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de către apelanta pârâtă ca neîntemeiată.

În ceea ce priveşte examinarea pe fond a litigiului, instanţa de apel reţine că între părţi a fost încheiată convenţia de credit nr. 01...../20.02.2008 şi la art. 5 pct a la rubrica comisioane s-a prevăzut plata unui comision de 0,26 aplicat la soldul creditului plătibil lunar în zilele de scadenţă pe toată perioada de derulare a convenţiei de credit.

Atât timp cât funcţia şi destinaţia comisionului de risc nu au fost evidenţiate în contract, instanţa de apel constată că orice consumator ar fi fost într-o poziţie dezavantajată faţă de bancă şi într-o imposibilitate reală de a negocia acest comision, cu atât mai mult cu cât intimata-pârâtă nu a făcut dovada unei negocieri a clauzei analizate, obligaţie ce îi revenea în conformitate cu dispoziţiile art. 4 alin 3 teza a II-a din L. 193/2000, nereuşind să răstoarne prezumţia relativă instituită în favoarea consumatorului prin acest text de lege.

Instanţa de apel constată că potrivit art. 1 alin 1 din L. 193/2000, orice contract încheiat între comercianţi şi consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înţelegerea cărora nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate, iar instituirea comisionului de risc fără a-i preciza scopul perceperii acestui comision ori destinaţia acestuia conferă acestei clauze un caracter abuziv în sensul disp. art. 4 din L. 193/2000, astfel că în baza art. 480 alin 2 NCPC,  instanţa de apel va admite apelul declarat de apelanţii S... V...şi S... M... şi va schimba în parte hotărârea instanţei de fond în sensul că va constata caracterul abuziv al clauzei prevăzută la art 5 lit a referitor la comisionul de risc şi va obliga pârâta la restituirea sumelor încasate cu acest titlu.

În ceea ce priveşte invocarea de către apelanţi a caracterului abuziv al clauzei prevăzute la art. 4 pct a din condiţiile speciale ale convenţiei, instanţa de apel constată că potrivit acestei clauze părţile au prevăzut un comision de penalizare de 2% flat dar cel puţin CHF 25 calculat la valoarea sumelor datorate şi neplătite la scadenţele menţionate la pct. 6 iar la art. 4 pct. b s-a prevăzut o rată a dobânzii penalizatoare raportat la rata dobânzii curente + 5 % p.a. calculat începând cu a 6 zi de la data scadenţei

Instanţa de apel constată că apelanţii invocă caracterul abuziv al acestei clauze prin prisma faptului că această clauză contractuală pune proleme sub aspectul echilibrului contractual deoarece pentru acelaşi temei de fapt, respectiv întârzierea consumatorului la plata ratelor banca a impus consumatorului atât plata comisionului de penalizare cât şi rata dobânzii penalizatoare, însă caracterul abuziv al unei clauze trebuie avut în vedere potrivit tuturor clauzelor contractuale privite în ansamblu.

Instanţa de apel reţine că din interpretarea art 4 alin 6 din L. 193/2000 evaluarea naturii abuzive al clauzelor ce vizează obiectul principal al contractului este posibilă în măsura în care aceste clauze nu sunt exprimate într-un limbaj uşor inteligibil. În acest sens, instanţa de apel reţine că, clauza cuprinsă la art. 4 pct. a referitoare la comisionul de penalizare este o clauză clară şi inteligibilă, comisionul fiind perceput pentru neplata la scadenţă a sumelor datorate menţionate la pct. 6, astfel că această clauză nu este una abuzivă din perspectiva art 4 din L. 193/2000, astfel că, instanţa de apel urmează să respingă motivul invocat de către apelanţi privind caracterul abuziv al clauzei prevăzută la art. 4 pct a din convenţia de credit.

În ceea ce priveşte apelul declarat de către apelanta Banca X…., instanţa de apel reţine că motivul invocat de către apelantă vizează disp. art 3 lit d din convenţia de credit şi care prevede că banca îşi rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul apariţiei unor schimbări semnificative pe piaţa monetară, comunicând împrumutatului noua rată a dobânzii, rata dobânzii astfel modificată urmând a se aplica de la data comunicării

Instanţa de apel reţine că reclamantul invocă caracterul abuziv al clauzei prevăzută la art. 3 lit d din condiţiile speciale ale convenţiei conform căreia banca îşi rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul apariţiei unor schimbări semnificative pe piaţa monetară, comunicând împrumutatului noua rată a dobânzii; rata dobânzii astfel modificata se va aplica de la data comunicării.

Art. 3.2 din Directiva 93/13 prevede că se consideră întotdeauna că o clauză nu s-a negociat individual atunci când a fost redactată în prealabil iar consumatorul nu a putut să influenţeze conţinutul clauzei în special în cazul contractelor de adeziune, cum este şi contractul de credit în cauză.

Cum în speţa de faţă motivul invocat de pârâta pentru revizuirea ratei dobânzii curente în cazul apariţiei unor schimbări semnificative pe piaţa monetară fără prezentarea unor elemente de identificare, această clauză nefiind clară şi nici corespunzător descrisă şi nu oferă clientului posibilitatea de a cunoaşte de la început că dacă acea situaţie se va produce, instanţa de apel constată că opţiunea reclamantei de a contracta produsul bancar nu a fost liber, astfel că această clauză este una abuzivă raportat la disp. art 4 din Legea nr. 193/2000, aspecte faţă de care în baza art. 480 alin 1 NCPC, instanţa de apel urmează să respingă ca neîntemeiat apelul declarat de către apelanta Banca X.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul formulat de BANCA X......SA, J …/1993,

Admite ca fondat apelul civil formulat de apelanţii S... V, CNP , şi S... M..., CNP , ambii cu domiciliul  procesual ales în O.. în contradictoriu cu intimata SC SS SA, cu sediul în B…., împotriva Sentinţei civile nr. 5435/12.05.2014  pronunţată de Judecătoria Oradea, pe care o schimbă în parte în sensul că:

Admite acţiunea reclamanţilor S... V...şi S... M... în contradictoriu cu SC VR SA actualmente Banca X......şi, pe cale de consecinţă:

Constată caracterul abuziv al clauzei prevăzută la art. 5 lit. a referitor la comisionul de risc şi obligă pârâta la restituirea sumelor încasate cu acest titlu.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

Fără cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică din 17.10.2016.

Preşedinte, Judecător,