Legiuitorul are dreptul de a aduce limitări utilizării, exploatării unor categorii de bunuri aflate în proprietate privată, pentru a da prioritate şi eficienţă interesului public general, acest drept fiind în acord cu prevederile Convenţiei Europene a Dre

Prin acţiunea civilă înregistrată la Tribunalul CS reclamantul TV a chemat în judecată Primăria Oraşului BH, Consiliul Local BH şi UAT BH, solicitând instanţei obligarea pârâţilor la plata sumei de 421.596 lei, actualizată şi indexată cu dobânzile legale, arătându-se că  pârâţii folosesc o suprafaţă de teren de 1.210 mp, proprietatea reclamantului, acest teren fiind compus din parcelele nr. cad. …,în suprafaţă de 67 mp, dezmembrat din teren evidenţiat în CF … BH; nr. cad. …, în suprafaţă de 163 mp, dezmembrat din teren evidenţiat în CF …BH;  nr. cad. .., în suprafaţă de 763 mp, dezmembrat din teren evidenţiat în CF ..BH;  nr. cad…, în suprafaţă de 85 mp, dezmembrat din teren evidenţiat în CF..BH; teren nr. cad…, în suprafaţă de 132 mp, dezmembrat din teren evidenţiat în CF ..BH.S- mai arătat că potrivit HCL BH nr. 34/2013, pârâţii percep o chirie pentru terenuri de 10 lei/mp/lună, iar conform HCL BH nr. 30/2007, chiria aferentă terenurilor cu construcţii este de 3 euro/mp; reclamantul a efectuat calculul despăgubirilor la un preţ de 7 lei pe lună/mp, rezultând suma de 304.920 lei, la care se solicită a se efectua actualizarea cu inflaţia şi dobânzile legale. Prin întâmpinare pârâta UAT BH a solicitat respingerea acţiunii,fiind invocată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor Primăria Oraşului BH şi Consiliul Local BH, iar pe fond, s-a arătat că reclamantul nu a făcut  dovada deţinerii unei cărţi funciare în ceea ce priveşte terenul nr. cad….,în suprafaţă de 85 mp, motiv pentru care pentru acest teren solicită respingerea pretenţiilor reclamantului, iar cu privire la celelalte terenuri se solicită să se observe că reclamantul solicită plata unei lipse de folosinţă pentru o perioadă de 3 ani în urmă, fără a face dovada momentului în care a devenit proprietar al acestor terenuri şi în special care este data la care dreptul de proprietate al reclamantului asupra acestor terenuri a fost înscris în cartea funciară, deoarece acesta este momentul la care dreptul său de proprietate le este opozabil, atâta timp cât pentru aceste terenuri există suprapuneri topografice, aceste imobile aparţin domeniului public prin uz şi destinaţia lor conform Legii nr.213/1998, fiind atestate în domeniul public al Oraşului BH conform HG nr.532/2002, Anexa 5, poziţia 41 şi poziţia 102.S-a mai susţinut că din cei 1.210 mp. pentru care se solicită lipsa de folosinţă, 917 mp. sunt ocupaţi de drumuri publice, iar diferenţa de 293 mp. este ocupată de Parcul Public - Parcul Vicol, cu zona verde, trotuar şi alei, astfel că, în conformitate cu prevederile art.3, alin.4 raportat la pct. III din Anexa la lege, drumurile, străzile şi aleile fac parte din domeniul public. Se mai arată că aceste drumuri au fost atestate din anul 1976, aşa cum reiese din Anexa 5, acestea existând la momentul achiziţionării terenului de către reclamant, astfel că, acesta a dobândit aceste terenuri pe riscul său, ştiind că sunt imobile ce fac parte din domeniul public, motiv pentru care nu se poate reţine că pârâta este de rea credinţă. Instanţa, în şedinţă publică a admis excepţiile privind lipsa calităţii procesuale pasive a pârâţilor Consiliul Local BH şi Primăria BH.

Tribunalul a respins acţiunea civilă formulată de către reclamantul TV împotriva pârâţilor, constatându-se că, potrivit extraselor de carte, reclamantul este proprietarul terenurilor cu nr. cad. ….,prin hotărâre judecătorească şi nr. cad. …,prin adjudecare, iar potrivit inventarului bunurilor care aparţin domeniului public al oraşului BH, aceste terenuri sunt atestate în domeniul public al oraşului BH, conform HG nr. 532/2002, anexa 5, poziţia 41 şi poziţia 102. Luând în considerare că pârâta  nu a formulat cerere reconvenţională având ca obiect constatarea dreptului de proprietate asupra terenurilor în litigiu, acţiune în constatare determinată de faptul  că terenurile se află în posesia ei, dar îi este contestat dreptul de proprietate  asupra terenurilor, a dat prioritate titlurilor invocate de către reclamant, extrase de carte funciară, din care rezultă că dreptul reclamantului a fost înscris ulterior emiterii HG nr.532/2002, în baza unor hotărâri judecătoreşti şi acte de adjudecare. Din analiza raportului de expertiză efectuat în cauză se constată că terenurile sunt afectate de utilităţi publice, respectiv: componentele Parcului Vicol, strada Complexelor, trotuare, alei, zone verzi, accese carosabile, conducte subterane, stâlpi electrici, existenţa aceloraşi utilităţi rezultând şi din raportul de evaluare. Un aspect important reţinut de către instanţă este acela că aceste utilităţi de interes public există dinainte ca reclamantul să dobândească în patrimoniu dreptul de proprietate asupra terenurilor, iar reglementările de urbanism nu permit realizarea  unor construcţii. De asemenea, se mai  reţine faptul că cea mai bună utilizare a terenului, având în vedere natura utilităţilor este aceea de pe spaţii de circulaţie şi spaţii verzi. Instanţa mai avut în vedere faptul că, anterior anului 1991, a avut loc o expropriere în fapt a terenurilor în litigiu, prin realizarea străzilor, aleilor şi  parcului, terenurile trecând astfel în proprietatea statului şi că reclamantul, la data dobândirii terenurilor, cunoştea că acestea sunt afectate de servituţi. S-a reţinut că există sarcini reale care grevează şi utilizarea fondurilor private, pentru a permite o bună utilizare a unui bun aparţinând domeniului public, prevăzută de art. 480 cod civil 1864, în prezent art. 556 noul cod civil, dar fără ca aceasta să echivaleze cu o scoatere a bunului din circuitul civil. Instanţa a menţionat că limitele dreptului de proprietate sunt materiale şi juridice, iar titularul dreptului este obligat să exercite atributele pe care legea i le recunoaşte numai în interiorul acestor limite, dreptul de proprietate nu este nici nelimitat şi nici discreţionar. Astfel, potrivit art. 44 alin. 1 din Constituţia României, dreptul de proprietate privată este garantat cu menţiunea că legea reglementează conţinutul şi limitele acestui drept, iar alin. 7 al aceluiaşi articol stipulează că dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi precum şi la respectarea celorlalte sarcini care potrivit legii sau obiceiului revin proprietarului. S-a apreciat că dreptul legiuitorului de a aduce limitări utilizării, exploatării unor categorii de bunuri aflate în proprietate privată, pentru a da prioritate şi eficienţă interesului public general, este în acord cu prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului care recunoaşte statelor dreptul de a reglementa atributul folosinţei unor bunuri. În conformitate cu interesul general se acordă în acest sens statelor o marjă largă de apreciere, statele membre fixând conţinutul şi limitele dreptului de proprietate, putând chiar impune proprietarilor anumite prestaţii pozitive sau negative, acestea constituind sarcini de drept public impuse unor imobile aflate în proprietate privată în scopul promovării unui interes general. Aceste sarcini reale grevează utilizarea fondurilor private pentru a permite o bună utilizare a unui bun aparţinând domeniului public şi se încadrează în noţiunea de "în limitele stabilite de lege" prevăzută de art. 555 noul cod civil, iar respectarea acestor sarcini constituie o obligaţie legală pentru deţinătorii unor categorii de imobile, făcând parte din noţiunea de sarcini reale în strânsă legătura cu stăpânirea lucrului, şi care se transmit ,,ope legis,, la toţi dobânditorii succesivi ai bunului respectiv, inclusiv a dobânditorilor cu titlu particular. Instanţa a constatat că asupra  terenurilor proprietatea reclamantului există  sarcini reale, deci o limitare ,,stricto senso,, adusă dreptului de proprietate, care grevează utilizarea acestora şi pentru  care  proprietarul  amenajărilor de utilitate publică nu  are o obligaţie de despăgubire, reprezentând  lipsa de folosinţă, întrucât aceste  utilităţi nu au fost realizate în timpul  în care reclamantul era proprietarul fondului privat, ci anterior intrării în patrimoniul acestuia a dreptului de proprietate asupra terenurilor. Instanţa a reţinut că reclamantul, având cunoştinţă  despre existenţa utilităţilor şi a prevederilor legale care limitează dreptul de a construi pe aceste terenuri, şi-a asumat riscul de a nu avea toate atributele dreptului de proprietate în patrimoniul său. Instanţa a mai constatat că există totuşi o atingere adusă dreptului de proprietate al reclamantului, însă aceasta poate fi înlăturată pe alte căi decât cea aleasă de către reclamant prin formularea acţiunii, eventual prin obligarea pârâtei la efectuarea unui schimb de terenuri.

Domenii speta

Spete similare