Excluderea aplicării legislaţiei privind achiziţiile publice în privinţa închirierilor de imobile sau părţi din acestea. Competenţa funcţională de soluţionare a ltitgiului

Prin Sentinţa nr. 149/5 mai 2020, pronunţată de Tribunalul Mureş – Secţia Contencios administrativ şi fiscal, s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul C., şi, în consecinţă, a anulat procesul verbal de evaluare a ofertelor nr. x/21.02.2020, adresa autorităţii contractante nr. x/21.02.2020 privind comunicarea rezultatului procedurii şi Raportul procedurii nr. x/21.02.2020; a obligat pârâtul - autoritate contractantă să reia procedura de atribuire a contractului de închiriere având ca obiect „Închirierea spaţiilor disponibile aflate în administrarea C. (cu destinaţia de spaţiu de comercializare produse farmaceutice şi altele asemenea – farmacie) de la etapa verificării admisibilităţii ofertei reclamantei, urmând să procedeze la reevaluarea acestei oferte având în vedere considerentele prezentei sentinţe; a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 18.472,94 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pârâtul C. a formulat recurs împotriva acestei hotărâri, solicitând anularea în tot a Sentinţei civile nr. 149/05.05.2020 şi, pe cale de consecinţă, respingerea contestaţiei formulate de către S. SRL.

Recurentul a arătat că, în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura cu strigare în data de 21.11.2019, ora 10,00, privind "închirierea spaţiului de comercializare produce farmaceutice şi altele asemenea”; în urma analizei documentelor depuse de către ofertanţi, comisia de evaluare a întocmit Raportul procedurii nr. x/21.02.2020, prin care oferta contestatoarei a fost declarată inacceptabilă. Comunicarea rezultatului de procedură nr. x/21.02,2020 a fost comunicat personal reprezentantului societăţii aceeaşi zi.

În ceea ce priveşte documentaţia de atribuire publicată şi transmisă potenţialilor ofertanţi, au fost respectate întocmai dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 98/2016 şi nu ale art.3 lit. s din Legea nr. 99/2016, cum eronat a reţinut instanţa de fond.

Astfel, pe tot parcursul derulării procedurii de licitaţie s-a asigurat o transparenţă totală faţă de participanţi, fiind încheiate procese-verbale cu ocazia fiecărei întruniri, semnate şi comunicate participanţilor.

Cu referire la temeiul de drept în baza căruia comisia de evaluare a luat decizia declarării ca inacceptabile a ofertei contestatoarei, a invocat art. 16 alin. 3 din Normele privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea unităţilor farmaceutice, aprobate prin Ordinului Ministrului Sănătăţii nr. 444/25.03.2019.

Pe parcursul derulării procedurii, în data de 05.12.2020, pentru a asigura respectarea dispoziţiilor art. 2 din Legea nr.98/2016, a arătat că, în calitate de autoritate contractantă, a solicitat un punct de vedere Ministerului Sănătăţii - emitentul OMS 444/2019, pentru o strictă interpretare a dispoziţiilor art. 16 alin. 3. Ca răspuns a fost transmisă adresa nr. x/09.12.2019, comunicată instituţiei pârâte în data de 16.12.2019.

În acelaşi context, contestatoarea a transmis pe cale separată o solicitare Ministerului Sănătăţii, însă apreciază că aceasta a făcut o nuanţare eronată în sensul în care menţionează că doreşte mutarea unei farmacii în cadrul Policlinicii Ambulatori Adulţi, fără a preciza că  aceasta face parte integrantă din clădirea C., fiind situată la parterul acestuia. Structura unităţii spitaliceşti a fost aprobată prin Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 953/31.07.2013.

 Prin coroborarea dispoziţiilor art.2 alin.2 din Normele privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea unităţilor farmaceutice, aprobate prin Ordinului Ministrului Sănătăţii nr.444/25.03.2019 („(2) Farmaciile comunitare şi drogheriile pot funcţiona numai în baza autorizaţiei de funcţionare emise de Ministerul Sănătăţii conform art. 8 şi art. 24 din lege, în conformitate cu prezentele norme, potrivit modelelor nr. 1 şi 3 prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentele norme"), ale art. 16 alin. 3 suscitat, precum şi ale art. 8 alin. 2 din Legea farmaciilor nr.266/2008 se concluzionează că farmaciile comunitare se autorizează de către Ministerul Sănătăţii în baza unor documentaţii depuse în acest sens, inclusiv legat de schimbarea spaţiului în care îşi desfăşoară activitatea. Or, în speţă, autorizarea unei alte societăţi comerciale care să desfăşoare activitatea cu specific de farmacie în incinta spitalului nu este posibilă, fiind interzisă.

În ceea ce priveşte susţinerile instanţei de fond privind lipsa "motivelor concrete" care au stat la baza declarării ca inacceptabile a ofertei contestatoarei, a precizat că în Raportul procedurii întocmit şi comunicat participanţilor precum şi în adresa privind comunicarea rezultatului procedurii, au fost menţionate punctual şi în concret toate aspectele relevante.

Referitor la cheltuielile de judecată la care a fost obligată, apreciază cuantumul acestora ca fiind exagerat având in vedere complexitatea cauzei şi termenul redus de înfăţişări la instanţa de fond; în consecinţă, solicită diminuarea acestora până la o valoare reală, rezonabilă.

În drept, recurentul a invocat prevederile Legii nr. 101/2016, ale Ordinului MS nr. 953/2013, Ordinului MS nr. 444/2019 şi ale Legii nr. 266/2008.

Intimata-reclamantă S. SRL a formulat întâmpinare.

Pe cale de excepţie, a invocat nulitatea recursului ca nemotivat, arătând că, a motiva un recurs înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs, prin indicarea unuia dintre cele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, raportat la motivul de nelegalitate invocat. Nu orice nemulţumire a unei părţi cu privire la soluţia pronunţată poate constitui motiv de recurs, instanţa fiind ţinută să examineze numai acele critici privitoare la decizia atacată care pot fi încadrate în prevederile dispoziţiilor menţionate.

În speţă, susţinerile recurentului nu au legătură cu motivarea hotărârii date pe fond, acestea fiind, de fapt, nemulţumirile invocate şi prin întâmpinare la tribunal şi reluate în recurs, cu indicarea sumară a temeiului de drept respectiv art. 55 al 3 din Legea 101/2016, care prevede termenul de 10 zile de recurs.

Referitor la fondul recursului, solicită respingerea acestuia, ca nelegal şi netemeinic, cu cheltuieli de judecată.

Apreciază că sentinţa atacată este la adăpost de orice critică formulată de recurentă, constatându-se fără echivoc că C., ca autoritate contractanta, nu a motivat în niciun fel decizia de declarare ca inacceptabilă a ofertei intimatei.

Totodată susţine că, autoritatea contractantă a făcut o mare confuzie, care a dus la eliminarea societăţii intimate de la licitaţie, respectiv, societatea nu a dorit să înfiinţeze o farmacie în incinta C, ci va muta o farmacie existentă, în locaţia pentru care s-a organizat la licitaţia cu strigare din data de 21.11.2019, ora 10.00, privind "închirierea Spaţiului de comercializare produse farmaceutice şi altele asemenea - Farmacia din incinta Policlinică Amb Adulţi- Str.x, nr.x" Lot.l.

De asemenea, a susţinut că s-a ignorat răspunsul Ministerului Sănătăţii potrivit căruia mutarea farmaciei intimatei în mediu urban se face cu respectarea art. 19 alin 1 si alin 2 din Legea 266/2008 şi cu respectarea normelor privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea unităţilor farmaceutice. Documentul clarificator a fost prezentat Comisiei de evaluare în cadrul şedinţei din data de 21.02.2020, fără a fi luat în considerare.

Intimata a susţinut că deţine Autorizaţie de funcţionare emis de Ministerul Sănătăţii, nr. x/EN3035 din 20.03.2007, şi, pe cale de consecinţă, consideră că îndeplineşte toate condiţiile legale de mutare a farmaciei existente în locaţia oferită spre închiriere.

De asemenea, a invocat tratamentul discriminatoriu al autorităţii contractante, care prin acţiunile desfăşurate i-a restricţionat accesul la licitaţie, nefiind respectat principiul tratamentului egal, favorizându-se ofertantul A. Respectarea principiului tratamentului egal presupune ca, oricând pe parcursul procedurii de atribuire, să se stabilească şi să se aplice reguli, cerinţe, criterii identice pentru toţi operatorii economici, astfel încât aceştia să beneficieze de şanse egale de a deveni contractanţi.

Principiul a fost explicat uneori ca implicând atât aspecte procedurale, cât şi de drept substanţial: tratament egal înseamnă atât egalitatea de oportunităţi - definirea unor cerinţe cu respectarea acestui principiu, cât şi egalitatea de rezultat, adică egalitatea efectivă după aplicarea unor măsuri sau a unor cerinţe care la prima vedere creează oportunităţi egale.

În drept, intimata a invocat prevederile art. 205-208 C. proc. civ, Legea nr. 266/2008, Ordinul NR. 444/2019, Legea nr. 544/2004.

Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor normative incidente, Curtea a reţinut următoarele:

Recurentul C., în calitate de autoritatea publică, a demarat  la data de 04.11.2019, procedura privind organizarea licitaţiei cu strigare pentru închirierea spaţiilor disponibile aflate în administrarea C., cu destinaţia de spaţiu de comercializare produse farmaceutice şi alte asemenea – farmacie. În cadrul procedurii, a fost emisă adresa contestată în prezentul litigiu - nr. xxxx/21.02.2020 privind comunicarea rezultatului procedurii (filele 63 verso dosar fond), prin care comisia de evaluare a constatat oferta S. SRL ca fiind inacceptabilă

Cu titlul preliminar, Curtea a observat că  dispoziţiile art. 29 alin. 1 lit. a din Legea nr. 98/2016 exclud aplicarea legislaţiei privind achiziţiile publice în privinţa închirierilor de imobile sau părţi din acestea, cum este situaţia în prezentul litigiu, însă, în cauză, raportul procedurii – fila 64 verso dosar fond, procesul-verbal al şedinţei de evaluare a ofertelor – fila 68 dosar fond, procesul-verbal al şedinţei de deschidere a ofertelor – fila 78 dosar fond se întemeiază pe dispoziţiile Legii nr. 98/2016 privind achiziţiile publice şi pe prevederile HG nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, incidenţa dispoziţiilor normative anterior menţionate nefiind contestată de operatorii economici participanţi la procedură, aspect ce justifică soluţionarea litigiului de instanţa specializată în materia achiziţiilor publice.

În acest context, deşi dispoziţiile normative aplicabile în materia achiziţiilor publice nu sunt incidente în cauză, instanţa constată că nu s-a invocat încălcarea unei norme de procedură care să atragă vătămarea drepturilor procesual civile ale părţilor litigante. Sub aspectul dispoziţiilor de drept material, se reţine incidenţa dispoziţiilor art. 332 şi următoarele din Codul administrativ – privind închirierea bunurilor proprietate publică, menţionarea în considerentele sentinţei recurate  a dispoziţiilor din Legea nr. 98/2016 nefiind de natură să atragă reformarea hotărârii criticate atât timp cât acestea nu au avut caracter  determinant pentru soluţia pronunţată, ce se sprijină pe argumente legate de nemotivarea actului administrativ contestat, respectiv interpretarea şi aplicarea prevederilor Ordinului Ministrului Sănătăţii nr. 444/25.03.2019 şi ale Legii nr. 266/07.11.2008.

Asupra criticilor evidenţiate în memoriul de recurs, în concordanţă cu susţinerile recurentei, Curtea a observat că în mod greşit a reţinut instanţa de fond lipsa motivelor concrete care au stat la baza declarării ca inacceptabile a ofertei contestatoarei.

Curtea a considerat, cu valoare de principiu, că privitor la necesitatea motivării în fapt şi în drept, într-o măsură suficientă şi de natură a permite mai apoi exercitarea neîngrădită a controlului judiciar al instanţei de judecată, s-a pronunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 1580 din 11 aprilie 2008 a Secţiei de Contencios Administrativ şi Fiscal, publicată, arătându-se în aceasta că puterea discreţionară conferită unei autorităţi nu poate fi privită, într-un stat de drept, ca o putere absolută şi fără limite, căci exercitarea dreptului de apreciere prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor prevăzute de Constituţie, ori de lege, constituie exces de putere, în contextul în care Constituţia României prevede în art. 31 alin. 2 obligaţia autorităţilor publice de a asigura informarea corectă a cetăţeanului asupra treburilor publice, dar şi asupra problemelor de interes personal, prin urmare, orice decizie de natură a produce efecte privind drepturile şi libertăţile fundamentale trebuie motivată nu doar din perspectiva competenţei de a emite acel act, ci şi din perspectiva posibilităţii persoanei şi a societăţii de a aprecia asupra legalităţii măsurii, respectiv asupra respectării graniţelor dintre puterea discreţionară şi arbitrariu, fiindcă a accepta teza potrivit căreia autoritatea nu trebuie să-şi motiveze deciziile echivalează cu golirea de conţinut a esenţei democraţiei şi a statului de drept bazat pe principiul legalităţii, cu alte cuvinte în condiţiile în care autorităţile publice sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra problemelor de interes personal ale acestora şi în condiţiile în care deciziile acestor autorităţi sunt supuse controlului judecătoresc pe calea contenciosului administrativ, nu se poate susţine, cum pare că ar dori instituţia pârâtă, că este permisă absenţa motivării explicite a actului administrativ atacat.

În lipsa motivării explicite a actului administrativ, posibilitatea atacării în justiţie a actului respectiv este iluzorie, de vreme ce judecătorul nu poate specula asupra motivelor care au determinat autoritatea administrativă să ia o anumită măsură şi absenţa acestei motivări favorizează emiterea unor acte administrative abuzive, de vreme ce absenţa motivării lipseşte de orice eficienţă controlul judecătoresc al actelor administrative, prin urmare motivarea reprezintă o obligaţie generală, aplicabilă oricărui act administrativ, ea reprezintă o condiţie de legalitate externă a actului, care face obiectul unei aprecieri in concreto, după natura acestuia şi contextul adoptării sale, iar obiectivul său este prezentarea într-un mod clar şi neechivoc a raţionamentului instituţiei emitente a actului şi în raţionamentul Curţii, motivarea urmăreşte o dublă finalitate; îndeplineşte, în primul rând, o funcţie de transparenţă în profitul beneficiarilor actului, care vor putea, astfel, să verifice dacă actul este sau nu întemeiat; permite, de asemenea, instanţei să realizeze controlul său jurisdicţional, deci în cele din urmă permite reconstituirea raţionamentului efectuat de autorul actului pentru a ajunge la adoptarea acestuia.

Aşadar, a motiva implică a face cunoscute cu claritate elementele de fapt şi de drept care permit înţelegerea şi aprecierea legalităţii sale, iar importanţa acestei exigenţe depinde în mod considerabil de natura actului, de contextul juridic în care el intervine, precum şi de interesele pe care destinatarii actului ar putea să le aibă în primirea acestor explicaţii şi deci motivarea trebuie să permită judecătorului să exercite un control asupra elementelor de fapt şi de drept care au servit drept bază de exercitare a puterii de apreciere.

De altfel, şi în jurisprudenţa comunitară s-a reţinut că motivarea trebuie să fie adecvată actului emis şi trebuie să prezinte de o manieră clară şi neechivocă algoritmul urmat de instituţia care a adoptat măsura atacată, astfel încât să li se permită persoanelor vizate să stabilească motivarea măsurilor şi, de asemenea, să permită curţilor comunitare competente să efectueze revizuirea actului (cauza C - 367/1995) şi astfel cum a decis Curtea Europeană de Justiţie, amploarea şi detalierea motivării depind de natura actului adoptat, iar cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească motivarea depind de circumstanţele fiecărui caz, o motivare insuficientă, sau greşită, este considerată a fi echivalentă cu o lipsă a motivării actelor, mai mult decât atât, insuficienţa motivării sau nemotivarea atrage nulitatea sau nevalabilitatea actelor comunitare (cauza C - 41/1969) iar o detaliere a motivelor este necesară şi atunci când instituţia emitentă dispune de o largă putere de apreciere, căci motivarea conferă actului transparenţă, particularii putând verifica dacă actul este corect fundamentat şi, în acelaşi timp, permite exercitarea de către curte a controlului jurisdicţional (cauza C - 509/1993).

Din analiza jurisprudenţei comunitare rezultă că elementul fundamental al caracterului suficient al motivării actului administrativ este cel al legalităţii. Conform judecătorului comunitar, este suficientă motivarea care arată aplicarea legilor în vigoare în momentul adoptării actului şi care este capabilă să explice soluţia aleasă de administraţie. Pentru a aprecia îndeplinirea obligaţiei de motivare, trebuie întotdeauna să existe cel puţin un început de motivare, pentru că motivarea poate fi completată în faţa judecătorului. Ceea ce este important este că judecătorul are puterea să-şi exercite ex officio controlul său asupra obligaţiei de motivare, precum şi asupra caracterului suficient al acesteia.

În speţa de faţă, potrivit adresei nr. x/21.02.2020 privind comunicarea rezultatului procedurii (filele 63 verso dosar fond), având în vedere dispoziţiile art. 2 alin. 2 şi art. 16 alin. 3 din Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 444/25.03.2019, de dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 266/07.11.2008, precum şi Adresa Ministerului Sănătăţii – Direcţia Politica Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale nr. x/09.12.2019 ca răspuns la solicitarea de clarificări a autorităţii contractante nr. x/05.12.2019, comisia de evaluare a constatat oferta S. SRL ca fiind inacceptabilă existând imposibilitatea obţinerii autorizaţiei de funcţionare de la Ministerul Sănătăţii în clădirea spitalului, respectiv a autorităţii contractante.

În aceste condiţii, Curtea a reţinut că declararea ca inacceptabilă a ofertei S. SRL este justificată în fapt şi în drept, excluderea ofertei de la procedura de licitaţie fiind motivată în sensul art. 336 alin. 15 din OUG nr. 57/2019 de o manieră ce permite exercitarea controlului judiciar.

Curtea a constatat ca întemeiată critică referitoare la respingerea ca inacceptabilă a ofertei S. SRL, înlăturând susţinerea intimatei potrivit căreia întrucât reprezintă o farmacie comunitară ce îşi doreşte mutarea în mediul urban, în aceeaşi localitate, respectiv în locaţia pentru care s-a organizat licitaţia cu strigare din data de 21.11.2019, iar nu înfiinţarea unei farmacii noi este suficientă Autorizaţia de funcţionare emisă de Ministerul Sănătăţii nr. 3393/EN3035/20.03.2007.

În acest sens, instanţa are în vedere dispoziţiile art. 2 alin. 2 din Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 444/2019 potrivit cărora farmaciile comunitare pot funcţiona numai în baza autorizaţiei de funcţionare emise de Ministerul Sănătăţii conform art. 8 şi art. 24 din lege (…).

De asemenea, art. 3 alin. (15) din Ordinul MS nr. 444/2019 enunţă că autorizaţiile de funcţionare emise în conformitate cu prezentele norme sunt valabile pe perioadă nedeterminată, dacă se menţin neschimbate condiţiile care au stat la baza autorizării.

Condiţiile care au stat la baza autorizării includ cele privind spaţiul de comercializare a produselor farmaceutice. Această rezultă în mod expres din prevederile Cap. II. pct. 4 din Ordinul MS nr. 444/2019, al cărui titlu marginal este tocmai modificarea condiţiilor iniţiale de autorizare şi care la art. 7 alin. 9-12 enunţă următoarele:

(9) Pentru mutarea sediului unei unităţi farmaceutice solicitantul depune la direcţiile de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, pentru înscrierea menţiunii pe anexă la autorizaţia de funcţionare, următoarele documente în format electronic:

a) Cererile-tip potrivit modelelor nr. 10 şi nr. 11 din anexa la prezentele norme;

b) Autorizaţia de funcţionare sau duplicatul emis de Ministerul Sănătăţii în cazul pierderii autorizaţiei;

c) Certificat constatator actualizat cu noua adresă a punctului de lucru;

d) Documentul care atestă dreptul de folosinţă asupra spaţiului cu destinaţie de unitate farmaceutică;

e) Schiţa spaţiului;

f) Memoriul tehnic privind noul spaţiu al unităţii farmaceutice;

g) Dovada încadrării în prevederile art. 20 din lege;

h) Dovada transmiterii către Colegiul Farmaciştilor din România, filiala teritorială corespunzătoare judeţului în care unitatea farmaceutică îşi desfăşoară activitatea a notificării potrivit modelului nr. 9 din anexa la prezentele norme.

i) Dovada achitării taxei prevăzute de lege.

(10) Ministerul Sănătăţii va înscrie menţiunea pe anexă la autorizaţia de funcţionare în termen de 30 de zile lucrătoare de la data primirii deciziei de conformitate a spaţiului cu destinaţie de unitate farmaceutică, însoţită de raportul de inspecţie şi de documentaţie. Pentru înscrierea menţiunii este necesară inspecţia.

(11) Până la înscrierea menţiunii cu adresa noului sediu pe anexă la autorizaţia de funcţionare a unităţii farmaceutice, aceasta funcţionează la vechea adresă.

(12) Unitatea farmaceutică poate începe să funcţioneze la noua adresă numai după înscrierea menţiunii pe anexă la autorizaţia de funcţionare. O copie a anexei la autorizaţia de funcţionare cu noua menţiune înscrisă va fi transmisă colegiului teritorial de către deţinătorul autorizaţiei de funcţionare.

Totodată, art. 19 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 266/2008 prevede că:

(1) Mutarea sediului social cu activitate sau a punctului de lucru al farmaciei comunitare se comunică Ministerului Sănătăţii şi colegiilor teritoriale ale farmaciştilor.

#M4

(2) Începerea activităţii la noul sediu se poate face numai dacă sunt îndeplinite condiţiile de autorizare, pe baza raportului de inspecţie favorabil întocmit de personalul de specialitate prevăzut la art. 10 alin. (10) şi după înscrierea menţiunii noului sediu pe autorizaţia de funcţionare iniţială.

Analizând dispoziţiile normative mai sus menţionate, instanţa conchide că farmaciile comunitare sunt autorizate de către Ministerul Sănătăţii în baza documentaţiei depuse în acest sens, inclusiv în ce priveşte spaţiul în care îşi desfăşoară activitatea, precum şi că mutarea sediului reprezintă o modificare a condiţiilor care au stat la baza autorizării în sensul art. art. 3 alin. (15) din Ordinul MS nr. 444/2019, ce reclamă înscrierea menţiunii noului sediu pe autorizaţia de funcţionare iniţială, conform art. 19 alin. 2 din Legea nr. 266/2008, precedată de efectuarea inspecţiei şi parcurgerea procedurii prevăzute de Cap. II. pct. 4 art. 7 alin. 9 şi urm. din Ordinul MS nr. 444/2019.

În consecinţă, Autorizaţia de funcţionare emisă de Ministerul Sănătăţii nr. 3393/EN3035/20.03.2007 nu este valabilă şi pentru alt spaţiu decât cel avut în vedere la momentul emiterii autorizării, fiind necesară înscrierea menţiunii de conformitate a spaţiului pe anexa la autorizaţia de funcţionare, condiţie neîndeplinită în speţă. De asemenea, relevanţă prezintă dispoziţiile art. 16 alin. 3 din Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 444/25.03.2019, în vigoare la data derulării procedurii, ce interzic amplasarea farmaciilor comunitare în clădirea spitalelor, or, aceasta este situaţia în litigiu. Adresa emisă de Ministerul Sănătăţii de care se prevalează intimata nu prezintă relevanţă juridică în cauză întrucât în cuprinsul acesteia nu se menţionează că mutarea farmaciei urmează a se face într-o locaţie ce face parte integrantă din clădirea spitalului.

Aspectele enunţate fundamentează concluzia legalităţii deciziei declarării ca inacceptabilă a ofertei intimatei - critică evidenţiată prin memoriul de recurs.

În disonanţă cu susţinerile intimatei, Curtea a apreciat că nu a fost încălcat principiul tratamentului egal consacrat de art. 311 alin. 1 lit. b din OUG nr. 57/2019. În speţă, nu se poate reţine aplicarea discriminatorie, de către autoritatea publică, a criteriilor de atribuire a contractului de închiriere atât timp cât situaţia participanţilor la procedură nu este identică. În acest sens, se reţine că intimata S. SRL nu a fost autorizată să-şi desfăşoare activitatea în spaţiul destinat închirierii, pe când A. SA a fost autorizată în decembrie 2009 să-şi desfăşoare activitatea în însuşi spaţiul de comercializare produse farmaceutice din incinta Policlinicii Ambulatoriu adulţi, str. x., nr. z, şi continuă să-şi desfăşoare activitatea în aceleaşi condiţii ce au fost avute în vedere la data autorizării, conform art. 41 din Legea nr. 266/2008.

Instanţa a observat că dispoziţiile art. 18 alin. 3 din Ordinul ministrului Sănătăţii nr. 962/2009, publicat în M. Of. nr.538/3 august 2009, interzic amplasarea farmaciilor comunitare în incinta spitalelor, însă autorizaţia emisă în decembrie 2009  pentru A. SA este un act administrativ în fiinţă, nerevocat, neanulat ce continuă să producă efecte juridice specifice, constituind elementul ce justifică tratamentul diferit al ofertanţilor.

Faţă de cele expuse, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ., Curtea, în temeiul art. 496 alin. 2 C. proc. civ., a admis recursul formulat de C., împotriva Sentinţei nr. 149/05.05.2020, pronunţate de Tribunalul Mureş, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/102/2020.

A casat sentinţa recurată şi judecând cauza, a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de  S. SRL în contradictoriu cu C.

Domenii speta

Spete similare