Necompetenta teritoriala a Tribunalului Dolj-Sectia Conflicte de Munca si Asigurari Sociale în raport de art. 210 din Legea Dialogului Social nr.62/2011,art.127 cpc si decizia nr. 7/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justitie.Conflict negativ d

Sentinţă civilă 1960 din 15.06.2016


Dosar nr. 1550/101/2016 R O M Â N I A TRIBUNALUL DOLJ SECŢIA CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE SENTINŢA  Nr. 1960/2016 Şedinţa publică de la 15 Iunie 2016 Asupra cauzei de faţă, constată următoarele,Prin cererea înregistrată la Tribunalul Mehedinţi la data de 12.02.2016, reclamantii  GIC, FC, UMG, BL  şi MM au chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Justiţiei, Tribunalul Mehedinti, Curtea de Apel Craiova şi Ministerul Finanţelor Publice, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună:- obligarea pârâtilor Ministerul Justiţiei, Tribunalul Mehedinti şi Curtea de Apel Craiova la acordarea unei despăgubiri echivalentă cu contravaloarea tichetelor/voucherelor de vacantă aferente perioadei 2012-2014, în sumă de 6 salarii de bază minime brute pe tară garantate în plată/an, în cuantumul prevpzut pentru fiecare an dedus judecăţii, astfel cum a fost stabilit prin actele normative speciale, sume reactualizate în funcţie de indicele inflaţiei la data plăţii efective, inclusiv plata dobânzii legale, calculată de la data  introducerii actiunii şi până la data plăţii integrale,- obligarea paratului Ministerul Finanţelor Publice sa asigure paratului Ministerul Public sumele necesare acordării acestor drepturi salariale.În motivarea acţiunii, reclamanţii au învederat faptul că acest drept a fost prevăzut de legislaţia în vigoare acordarea acestor tichete, redenumite de Lg 94/2014, ,,vouchere" fiind  prevăzută prin adoptarea OUG 8/18.02.2009. Din culpa exclusivă a pârâtilor nu au fost acordate aceste vouchere de vacanţă în perioada 2012-2014.Contravaloarea acestor tichete a fost stabilită la art 4 alin 1 din Ordonanată, iar pârâtii nu se pot apăra pe motiv că nu au fost alocate fondurile bugetare, avaând obligatia de a face demersurile în acest sens. Lipsa fondurilor sau neprevederea lor în buget nu poate astfel împiedica plata acestor drepturi legal conferite.În ceea ce priveste dobanda legală, acestia consideră aplicabile disp. C.muncii, cu consecinta reparării integrale a prejudiciului. Debitorii sunt astfel puşi în întârziere din ziua introducerii actiunii.În drept, reclamantii şi-au întemeiat cererea pe dispoziţiile OUG 8/18.02.2009, Legea nr. 94/2014, art 1530, 1531, 1535 NCC, art 1082, 1088 vechiul Cod civil, solicitând şi judecarea în lipsă.La data de 02.03.2016, paratul Ministerul Finantelor Publice a formulat întâmpinare,invocând pe cale de excepţie lipsa calităţii procesuale pasive, neavând calitatea de ordonator  principal de credite, fiindu-i interzisă utilizarea creditelor bugetare.Astfel că, potrivit art 16 şi 28 din Legea 500/2002, MFP nu are atributia de a vira alte sume decât cele prevăzute în legea bugetului de stat şi nici nu poate face modificări privind ordonatorii de credite.În acest sens a invocat decizia nr. 10/2011 a ÎCCJ.La data de 15.03.2016, pârâta Curtea de Apel Craiova a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia prescripţiei extinctive a dreptului material la acţiune pentru drepturile scadente anterior datei de 12.02.2013, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neintemeiată,întrucât legislaţia incidentă în cauză nu a prevăzut premiul anual.În drept, a intemeiat apărările pe dispoziţiile  art 6 , HG 215/2009,  art II, art 15, alin 2, OUG80/2010 modificata de Legea 283/2011, deciziile CC nr. 818,819,838/2009.Pârâtul Ministerul Justiţiei a invocat prin întâmpinarea formulată la data de 21.03. 2016, excepţia prescripţiei dreptului material la actiune pentru drepturile care nu se  încadrează în termenul de prescripţie general de trei ani de la data introducerii actiunii, având în vedere dispoziţiile art 2500 CC si art 171.CM. Pârâtul arată că rolul său exclusiv este de a asigura fondurile necesare instanţelor şi instituţiilor din subordine.Pe fond,tichetele de vacantă trebuiau acordate conform OUG 8/2009,fapt confirmat de deciziile Curtii Constitutionale (dec 297/11.03.2008, dec 207/2009) si practica ÎCCJ (dec. 21/2013).Prin încheierea dată la 21.04.2016, de Tribunalul Mehedinti, în dosarul nr. 620/101/ 2016, s-a dispus disjungerea cauzei pentru reclamantele GIC,FC, fiind constiuit un nou dosar cu nr. 1550/101/2016.În şedinţa publică din 05.05.2016, având în vedere că reclamanta GIC are domiciliul pe raza jud. Olt, cf. C.I. depusă la dosar, instanţa a dispus disjungerea cauzei faţă de aceasta şi a fixat termen de judecată la 19.05.2016.Faţă de reclamanta FC, instanţa constată că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei şi a reţinut-o spre soluţionare.Prin sentinţa nr.328/ 05.05.2016, instanţa a disjuns cauza privind pe reclamanta GIC şi a fixat termen de judecată la 19.05.2016.A declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta FC în favoarea Tribunalului Dolj- Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.Pentru a se pronunţa astfel, Tribunalul Mehedinţi a reţinut că reclamanta FC îndeplineşte funcţia de judecător în cadrul Judecătoriei Dr. Tr. Severin, cf. adev. nr. 237/16.02.2016 emisă de Tribunalul Mehedinţi. Potrivit art. 269 alin 1 C. muncii, ,,judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti cf. C.proc.civ", iar potrivit alin. 2 al aceluiaşi articol, ,,cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. 1 se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul".Faţă de aceste dispoziţii, Tribunalul Mehedinţi a constatat că acţiunea dedusă judecăţii a fost formulată de reclamanta FC, care are, potrivit C.I. depusă la dosar, domiciliul pe raza jud. Dolj, astfel că, în determinarea competenţei teritoriale, potrivit art. 269 alin.2 C.muncii, urmeaza să se ţină seama de domiciliul reclamantei, fiind astfel competent teritorial cu soluţionarea acţiunii Tribunalul Dolj. Tribunalul Dolj a fost investit cu soluţionarea cauzei la data de 17.05.2016.La primul termen de judecată din 15.06.2016, instanţa, verificând competenţa de soluţionare a cauzei, în raport de dispoziţiile art. 131 Cod Procedură Civilă raportat la art. 210 din Legea Dialogului Social nr.62/2011, a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei teritoriale şi a reţinut cauza spre soluţionare pe această excepţie.Analizând cu prioritate excepţia necompetentei teritoriale invocate din oficiu, instanţa reţine următoarele: Reclamanta FC îndeplineşte funcţia de judecător în cadrul Judecătoriei Dr. Tr. Severin, cf. adev. nr. 237/16.02.2016 emisă de Tribunalul Mehedinţi, aşa cum de altfel a reţinut şi instanţa Tribunalul Mehedinţi în sentinţa nr. 328/05.05.2016.În această calitate a formulat prezenta cerere, ce formează obiectul dosarului nr. 620/ 101/2016, devenit ulterior, în ceea ce o priveşte, dosarul nr. 1550/101/2016 al Tribunalului Mehedinţi, şi alegându-şi domiciliul procesual ales la sediul Judecătoriei Dr. Tr. Severin.Pe de o parte, este adevărat că potrivit art. 269 alin 2 C. muncii, ,,cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. 1 se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul", însă dispoziţiile art. 269 alin 2 din C.muncii este completat de art. 210 din Legea nr. 62/2011- legea dialogului social, care prevede că ,,cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanţei judecătoreşti competente în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".Acest text instituie aşadar, o competenţă teritorială alternativă în cazul salariaţilor, aceştia putând introduce acţiunea fie la domiciliul lor, fie la instanţa în a cărei rază teritorială se află locul lor de muncă.În speţă, în mod corect, reclamanta a ales să sesizeze instanţa în a cărei rază teritorială se află locul său de muncă (Judecătoria Dr. Tr. Severin), respectiv Tribunalul Mehedinţi.Pe de altă parte, cazul cererii în care judecătorul este parte, reglementat de dispoziţiile art. 127 NCPC, reglementează situaţia particulară a litigiilor în care este implicat un judecător, în calitate de reclamant ori de pârât.În situaţia în care judecătorul are calitatea de reclamant, acesta nu poate sesiza instanţa competentă, dacă este aceea la care judecătorul îşi desfăşoară activitatea. Acesta are alegerea între mai multe alte instanţe dintre cele indicate de legiuitor.Dacă judecătorul are calitatea de pârât, reclamantul poate alege să sesizeze fie instanţa competentă, chiar dacă este cea la care judecătorul pârât îşi desfăşoară activitatea, fie una dintre instanţele indicate de textul legal. În doctrină s-a subliniat că atât în prima, cât şi în cea de-a doua ipoteză, atunci când reclamantul nu se adresează instanţei competente, intervine o prorogare legală a competenţei teritoriale. Deoarece, în ambele cazuri, reclamantul are alegerea între instanţe deopotrivă competente, este vorba despre o competenţă teritorială alternativă (facultativă).Cu privire la prima ipoteză, s-a apreciat şi că nu se poate susţine că este vorba despre o competenţă facultativă, pentru următoarele argumente:Astfel, faţă de prevederile art. 42 alin. (1) pct. 13 NCPC, care instituie drept caz de incompatibilitate a judecătorului situaţia în care „există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea sa”, se consideră că art. 127 NCPC instituie o prezumţie legală de lipsă de aparenţă a imparţialităţii judecătorului, peste care nu se poate trece numai prin voinţa reclamantului unită cu pasivitatea pârâtului; prin urmare, într-o astfel de situaţie, se apreciează că norma de competenţă este de ordine publică, iar nu facultativă, putând fi invocată din oficiu de către instanţă excepţia de necompetenţă teritorială, în ipoteza în care reclamantul alege să sesizeze instanţa la care are calitatea de judecător.Pe de altă parte, alin. (1) al art. 127 NCPC foloseşte imperativul „va sesiza”, în timp ce alin. (2) arată că „poate sesiza”; se apreciează că legiuitorul a avut în vedere o obligaţie a reclamantului în ipoteza de la alin. (1) şi o facultate a acestuia în ipoteza de la alin. (2).În ambele ipoteze, însă, finalitatea investirii unei instanţe aparţine subiectului.În speţă, reclamanta, al cărui loc de muncă este la Judecătoriei Dr. Tr. Severin, a procedat corect şi a ales să sesizeze Tribunalul Mehedinţi, care nu este instanţa la care are calitatea de judecător.

Din această perspectivă, instanţa constată că declinarea competenţei către instanţa de la domiciliul reclamantului lipseşte de conţinut dispoziţiile art. 127 C.proc.civ, ce reglementează competenţa facultativă, nu ia în considerare calitatea circumstanţiată a reclamantului –judecător, căruia legiuitorul a găsit de cuviinţă să-i rezerve dispoziţii speciale, care nu s-au regăsit în normele procesuale ale vechiului cod de procedură civilă.Nu în ultimul rând, aplicarea dispoziţiilor privind competenţa facultativă se impune din motive de ordin practic. Instanţa va avea în vedere atat principiul disponibilităţii, cât si decizia nr. 7/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justitie, care stabileste că sintagma „instanța la care își desfășoară activitatea”, din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C.proc.civ., trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situația în care judecătorul își desfășoară efectiv activitatea în cadrul instanței competente să se pronunțe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanță.În aceste condiţii, faţă de considerentele expuse, tribunalul constată că, atât în aplicarea dispoziţiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011, cât şi în aplicarea dispoziţiilor speciale, derogatorii de la dispoziţiile de drept comun în materie, reclamanta în temeiul legal oferit de art. 127 C. proc. civ.,dar şi în baza principiului disponibilităţii consacrat de art. 9 din cod, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Tribunalului Mehedinti ca instanţă la care reclamanta a înţeles să apeleze, fiind aşadar, îndreptăţită să se adreseze acesteia. Astfel, instanţa urmează să admită excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Dolj, să decline competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinţi, să constate ivit conflictul negativ de competenţă, să suspende din oficiu judecarea cauzei conform art 134 CPC şi să înainteaze dosarul Curtii de Apel Craiova- Secţia I Civilă spre soluţionare.