Achizitii publice

Sentinţă civilă 3538 din 29.11.2016


Cod ECLI ECLI:RO:TBDLJ:2016:185.003538

Dosar nr. 5291/63/2016

R O M Â N I A

TRIBUNALUL DOLJ

SECŢIA CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

SENTINŢA Nr. 3538/2016

Şedinţa publică de la 29 Noiembrie 2016

Instanţa constituită  din:

PREŞEDINTE Alina Mihaela Marinescu

Grefier Ana Firescu

Pe rol pronunțarea asupra  cauzei Contencios administrativ şi fiscal privind pe reclamant R.N.P. ROMSILVA - DIRECŢIA SILVICĂ DOLJ, în contradictoriu cu pârâta şi pe pârât COMPANIA FORESTIERĂ  SRL-D, având ca obiect litigiu privind achizițiile publice.

Dezbaterile au fost consemnate în încheierea de ședință din data de  23.11.2016, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentinţă.

INSTANŢA

Asupra cauzei de faţă, deliberând, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj la data de 23.06.2016, sub nr. 5291/63/2016, reclamanta R.N.P.-ROMSILVA-Directia Silvica Dolj  a formulat cerere de chemare în judecată a societăţii comerciale Compania Forestiera SRL-D, prin care a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată pârâta la plata sumei de 127902,29 lei  reprezentând pierderi nejustificate la plantațiile tinere, suma ce include TVA, pierderi determinate de greșeli tehnice prin nerespectarea tehnologiei de lucru, in sensul ca nu au fost executate lucrări de întreținere ce au făcut obiectul contractului nr. 3276/14.05.2015 de prestări servicii încheiat cu SC COMPANIA FORESTIERA SRL-D Baia de Arama.

In fapt, intre părți a fost încheiat contractul nr. 3276/14.05.2015 intre Direcția Silvica Dolj in calitate de achizitor si S.C.Compania Forestiera S.R.L.-D in calitate de prestator, având ca obiect prestarea serviciilor de întreținere a plantațiilor tinere la Ocolul Silvic Filiasi.

Durata contractului a fost de 3 luni, începând cu data de 14.05.2015, contractul încetând a-si produce efecte pe data de 14.08.2015.

Prin contract a fost programata execuţia lucrărilor de întretinere (2 prasile) pe suprafaţa parcursa de 139.11 ha cu eşalonarea execuţiei lucrărilor conform graficului de prestare a serviciilor in perioada: mai -15 iunie-prasila I -16 iunie-15 iulie-prasila II

Pe suprafaţa de 20.9 ha in care s-au constatat pierderi in suma mai sus menţionata, nu aexecutat nici o lucrare de intretinere, fapt ce a condus la copleşirea si uscarea puietilor, pentru care se face vinovata societatea prestatoare prin neîndeplinirea obligaţiilor contractuale.

In concluzie, solicită  admiterea cererii de chemare in judecata, obligarea paratei la plata sumei de 127902.29 lei inclusiv TVA, suma ce reprezintă prejudiciul produs unitarii de către S.C.Compania Forestiera S.R.L.-D.

In drept, dispoziţiile contractului nr. 3276/14.05.2015 si pe cele ale art. 1270 si 1350 din Codul civil.

In dovedirea cererii de chemare in judecata, solicită proba cu înscrisuri.

Pârâta S.C.COMPANIA FORESTIERA S.R.L. a formulat întâmpinare la acţiunea in pretenţii formulata de reclamanta Direcţia Silvica Dolj, solicitând respingerea acţiunii ca nefondata si neîntemeiata, pentru următoarele MOTIVE

1. Invoca excepția de necompetenta materiala a Secţiei de Contencios Administrativ si Fiscal a Tribunalului Dolj.

B. Invoca excepția lipsei taxei de timbru pentru suma solicitata de 127.902,29 lei suma ce reprezintă pretențiile reclamantei.

2. In fapt, intre reclamanta D.S.Dolj in calitate de achizitoare si societate in calitate de prestatoare de servicii, a fost încheiat contractul de prestări servicii nr. 3276/14.05.2015, contract ce a avut ca obiect prestarea serviciilor de întreţinere a plantaţiilor tinere.

Conform art. 5 din convenţia încheiata, preţul lucrărilor a fost stabilit la suma de 111.204,75 lei fara T.V.A., iar conform art. 6 din acelaşi contract, perioada de executare a lucrărilor de intretinere a fost stabilita la trei luni de zile, respectiv de la 14.05.2015 si pana la data de 14.08.2015.

Conform art. 7 din contract, „Executarea contractului începe după constituirea garanţiei de buna execuţie, cel mai târziu la data de 19.08.2015”, 

Face precizarea ca, anexă la contractul de prestări servicii, a fost încheiat doar un grafic fizic de prestare totala a lucrărilor si nu a fost încheiat un grafic pe U.P. cu fiecare unitate amenajistica in parte, pe suprafața din care sa rezulte suprafața totala de 139,11 ha, pe natura de lucrări, pe număr de puieți, pe specii, etc„ asa cum s-a procedat la împădurirea acestor suprafeţe.

Prejudiciul in cuantum de 127.902,29 lei pe care il solicita reclamanta D.S.Dolj si care, după părerea ei, ar reprezenta pierderi in plantațiile tinere determinate de greșeli tehnice urmare nerespectării tehnologiei de lucru, in sensul neexecutării lucrărilor de întreținere, nu se datorează culpei societății ci culpei achizitoarei R.N.P.-Romsilva- Directia Silvica Dolj.

Solicită ca instanţa  de judecata sa constate ca, raportat la data încheierii contractului de executare prestări de servicii, toata procedura de contractare a serviciilor si demararea lucrărilor de întreținere s-au făcut cu întârziere, contractul încheindu-se cu foarte mare întârziere, respectiv la data de 14.05.2015, data pana la care trebuia sa se execute cel puțin prima prașila pe toata suprafața plantațiilor de 139.11 ha contractate.

Acest aspect rezulta si din Nota de constatare nr. 3.064/25.06.2015, înregistrata la reclamanta sub nr. 4.566/02.07.2015, încheiata de delegații Direcției si ai Ocolului silvic Filiasi, in prezenta reprezentantului unității.

Cu adresa nr. 50/14.05.2015, înregistrata la Ocolul silvic Filiasi sub nr. 2210/14.05.2015, a informat reclamanta ca din verificările din teren s-a constatat ca gradul de îmburuienate este foarte mare, iarba atingând înălțimea de 50 cm iar utilajele de tipul frezei sau discului nu pot executa lucrările de întreținere mecanizata dintre rândurile de puieți, astfel încât, la acea data se impunea tocarea vegetației si ulterior sa se procedeze la mobilizarea solului.

Conform rezoluției de pe adresa 10.485/15.05.2015, şeful Ocolului Filiasi a dispus responsabilului C.R.P.(Cultura si Refacerea Pădurilor), verificare, analiza si propunere.

Fără nicio verificare in teren si nicio propunere din partea responsabilului de compartiment către conducerea ocolului, i s-a transmis un exemplar de pe răspunsul subunității in care i se sugera sa urgenteze efectuarea lucrărilor iar datorita ritmului de dezvoltare a vegetației ierboase in situația in care nu se poate executa întreținerea cu freza sa se folosească plugul.

Prin adresa 10.558/09.06.2015, reclamanta D.S.Dolj a solicitat sa-i comunice suprafețele la care doreşte sa renunțe la lucrările de întreținere manuala pentru ca ocolul sa poată întocmi devize de execuție in regie proprie in vederea executării lor cu zilieri.

Din aceeași adresa reclamanta recunoaşte greșelile pe care le-a făcut atunci când a încheiat contractul 3276/14.05.2015, respectiv a contractării unui volum foarte mare de lucrări de întrețineri plantații, pe o perioada de executare foarte scurta si cu un început foarte târziu raportat la data începerii lucrărilor.

Văzând ca reclamanta Direcția Silvica Dolj nu ia nicio măsură in vederea derulării lucrărilor de întreținere, dar in special a faptului ca situația din teren era diferita fata ce-a existenta la data întocmirii documentației tehnice privitoare la normele de timp si de producție, a texturii solului, a gradului de îmburuienire, cu adresa 90/17.06.2015, înregistrata la reclamanta D.S.Dolj sub nr.4.166/17.06.2015, a solicitat sa se constate următoarele astecte:

a) - neconcordanta dintre simbolurile C53b si C47BIb, ce prevedeau normele de întreţinere din devize cu realitatea existenta la acea data in teren, in sensul ca acestea prevedeau lucrări in condiții mijlocii cu grad de imburuienire intre 33- 66% din suprafața, realitatea din teren fiind de imburuienire de 100%,

b) - textura solului in deviz era trecuta ca lutoasa, iar in teren era argilo- lutoasa, deci condiţii grele,

c) - anterior plantarii puieților de fosta societate prestatoarei S.C.Stimas Tour S.R.L.), solul nu a fost mobilizat in totalitate sau a fost mobilizat doar parțial fapt ce a permis instalarea vegetației lemnoase, in unele cazuri depăşind 1-1,5 m.

Prin aceeași adresa, a solicitat modificarea prin act adiţional a contractului de prestări servicii, respectiv modificarea condiţiilor de lucru de la mijlociu la greu iar in temeiul art.13.6 ind.2 sa reesaloneze graficul de prestări servicii, respectiv sa prelungească durata contractului.

Urmare acestei adrese, in data de 25.06.2015, sub nr. 3.064/25.06.2015 a fost incheiata Nota de constatare, ce a avut ca obiect verificarea adresei nr. 90/17.06.2015, nota ce a fost înregistrata la reclamanta sub nr. 4.566/02.07.2015, si a fost încheiata in prezenta delegaților reclamantei, ai Ocolului silvic si a reprezentantului societății, in urma careia s-a dispus sa se ia masuri de executare a acestor lucrari de către ocol), intr-un termen cat mai scurt, funcţie de care se va face o reesalonare cu societatea prestatoare pentru execuţia lucrărilor de întreţinere.

Conform aceleiași note, responsabili cu executarea acestor lucrări au fost numiţi şeful ocolului silvic împreuna cu responsabilul cu probleme de împăduriri din cadrul ocolului silvic Filiasi iar ca termen de executare - urgent.

Chiar daca au fost constatate si propuse de către comisie executarea unor lucrări suplimentare si neprevăzute in convenţia părţilor si pe care trebuia sa le executate reclamanta prin ocol, după data încheierii notei din 25.06.2015, respectiv data rezoluţiei directorului din 03.07.2015 si pana la acesta data, nu s-a luat nicio măsură din cele propuse.

Având in vedere faptul ca in urma notei de constatare din 25.06.2015 nu s-a luat nicio măsură in teren, in sensul descoplesirii plantaţiilor de vegetaţia erboasa si cea lemnoasa, cat si faptul ca societatea nu a fost contactata in vederea încheierii unei reesalonari a perioadei de executare a lucrărilor datorita forţei majore constatat in teren, cu adresa nr.64/08.07.2015, înregistrata la O.S.Filiasi sub nr.3.386/08.07.2015, a solicitat inca o data prelungirea graficului de executare a lucrărilor de intretinere a plantaţiilor tinere, motivata de cele constatate anterior dar si a apariției unui alt factor vătămător, respectiv a secetei, in timpul căreia se înregistrau la sol temperaturi de peste 40 de grade in mod constant.

Prin aceeași adresa a mai solicitat punerea la dispoziţie si predarea in teren a suprafețelor ce trebuiau parcurse cu lucrări de întreținere in cantonul nr. 14 Tantareni sau in cel mai fericit caz trimiterea pădurarului gestionar sa arate suprafețele ce trebuiau efectiv parcurse cu lucrările mai sus menţionate, în caz contrar nu îşi asumă răspunderea eventualelor pierderi datorate neintretinerii plantaţiilor.

Contrar celor constatate si dispuse in nota de constatare încheiata de către delegaţii reclamantei D.S.Dolj in prezenta celor de la ocol, in urma verificării prin sondaj a plantațiilor ce au făcut obiectul contractului 3.276/14.05.2015, si urmare deselor adrese de a reeșalona graficul de lucrări, delegaţii ocolului i-au comunicat prin adresa 10.690/17.07.2015 ca prelungirea contractului nu este posibila iar datorita întreruperii programului generat de temperaturile ridicate datorate secetei sa procedeze la mărirea numărului de persoane cu care sa execute lucrări.

Nemulțumită de răspunsul dat de către ocol, cu adresa 110/23.07.2015, înregistrata sub nr. 5.178/23.07.2015, societatea s-a adresat Direcției silvice prin care a arătat ca in perioada iunie-iulie 2015 s-au înregistrat temperaturi ridicate si astfel nu s-a putut expune muncitorii la aceste temperaturi iar efectuarea lucrărilor de întreținere ar duce la majorarea pierderilor urmare insolației si astfel a solicitat încă o data reesalonarea lucrărilor motivata de perioada in care nu se pot efectua aceste lucrări.

Prin adresa 12.273/28.07.2015, reclamanta D.S.Dolj a transmis societății faptul ca o reeșalonare a execuției lucrărilor de întreținere este posibila numai in perioada de derulare a contractului(desi contractul era in derulare), cu executarea acestora numai in suprafețele in care puieții nu sunt afectați de fenomenul de seceta si nu exista pericolul efectelor insolației, răspuns care contrazice cele reţinute in nota de constatare, a cauzelor propunerii acestei reeșalonări, a stării de forţa majora datorate temperaturilor ridicate si a existentei imburuienirii si creșterii vegetației arbustive.

In timp ce reclamanta nu recunoștea declanşarea secetei cat si faptul ca regia a interzis executarea lucrărilor de întreținere, reclamanta insista către pârâtă in executarea lucrărilor de întreținere in perioada de derulare a contractului, iar in caz contrar vor ramane răspunzători pentru eventualele pierderi, cu adresele 11.721/10.07.2015 si 12.080/23.07.2015, a solicitat ocoalelor silvice din judeţ sa ia masuri ca in plantațiile cu puieti de talie mica in care nu s-a făcut nicio prașila iar puietii sunt copleşiţi de vegetația erbacee sa se ia masuri de interzicere a lucrările in vederea prevenirii insolației.

Prin urmare, prejudiciul pe care-1 solicita reclamanta Direcţia Silvica Dolj, nu se datorează societății ci culpei acesteia care nu a executat lucrările constatate si propuse prin nota de constatare din data de 25.06.2015, înregistrata sub nr. 3.064/25.06.2015.

Conform art. 13.2 alin.2 din contractul de prestare servicii de intertinere plantaţii nr.3.276/14.05.2015, „In cazul in care:a) orice motive de intarziere, ce nu se datoreaza prestatorului, sau b) alte circumstanţe neobişnuite susceptibile de a surveni, altfel decât prin incalcarea contractului de către prestator, îndreptăţesc prestatorul de a solicita prelungirea perioadei de prestare a serviciilor sau a oricărei faze a acestora, atunci părţile vor revizui, de comun acord, perioada de prestare si vor semna un act adiţional, iar conform alin.7 al aceluiaşi articol, prelungirea perioadei de prestare a serviciilor sau a oricărei faze a acestora, se va face pe o perioada egala cu perioada de acţiune a evenimentului/faetorului care a împiedicat prestarea serviciilor.

In cazul nostru, datorita apariției si persistării factorului meteorologic vătămător, respectiv a secetei, reeșalonarea contractului trebuia sa se faca cel puţin cu doua luni de zile(perioada de acţiune), fără a exclude si perioada când reclamanta achizitoare trebuia sa faca descoplesirea de paturile erbacee si subarbustive instalate.

Prin adresa 11.091/07.12.2015, înregistrata la D.S.Dolj sub nr.9.194/10.12.2015, Ocolul Silvic Filiasi recunoaşte ca „a întocmit devizul nr. 10.673/10.07.2015, in care erau prevăzute lucrări de descoplesire a plantațiilor de specii erboase, dar avand in vedere temperaturile foarte ridicate ce au urmat, in plantațiile de foioase mici nu au mai putut fi executate aceste lucrări, pentru evitarea efectelor insolației."

In dovedirea acţiunii intelege sa se folosească de proba cu inscrisuri.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Între părți s-a încheiat contractul nr. 3276/14.05.2015, având ca obiect prestarea serviciilor de întreținere a plantațiilor tinere la Ocolul Silvic Filiasi.

Durata contractului a fost de 3 luni, începând cu data de 14.05.2015, contractul încetând a-si produce efecte pe data de 14.08.2015.

Prin contract a fost programată execuţia lucrărilor de întreţinere (două praşile) pe suprafaţa parcursa de 139.11 ha cu eşalonarea execuţiei lucrărilor conform graficului de prestare a serviciilor în perioada: mai -15 iunie - praşila I -16 iunie-15 iulie - praşila II.

Chiar în ziua încheierii contractului, s-au parcurs suprafeţele prevăzute în contract, aşa cum rezultă din adresa nr. 50/14.05.2015, emisă de către pârâtă, prin care aceasta aduce la cunoştiinţă reclamantei că, din verificările din teren s-a constatat ca gradul de îmburuienate este foarte mare, iarba atingând înălțimea de 50 cm iar utilajele de tipul frezei sau discului nu pot executa lucrările de întreținere mecanizata dintre rândurile de puieți, astfel încât, la acea data se impunea tocarea vegetației si ulterior sa se procedeze la mobilizarea solului.

Prin adresa nr. 10485/15.05.2015,  Ocolul Silvic Filiasi a adus la cunostiinta pârâtei ca potrivit devizului întreţinerea mecanizata a fost prevăzută să se execute cu freza sau plugul purtate de tractor, în situaţiile care nu se poate executa lucrarea cu freza se va executa cu plugul, solicitându-se, totodată, urgentarea lucrărilor de întreţinere.

Prin adresa 90/17.06.2015, pârâta a solicitat reclamantei să constate următoarele aspecte:

a) - neconcordanta dintre simbolurile C53b si C47BIb, ce prevedeau normele de întretinere din devize cu realitatea existenta la acea data în teren, în sensul ca acestea prevedeau lucrări in condiții mijlocii cu grad de îmburuienire între 33- 66% din suprafață, realitatea din teren fiind de îmburuienire de 100%,

b) - textura solului in deviz era trecuta ca lutoasa, iar în teren era argilo- lutoasa, deci condiţii grele,

c) - anterior plantarii puieților de fosta societate prestatoarei S.C.Stimas Tour S.R.L.), solul nu a fost mobilizat in totalitate sau a fost mobilizat doar parțial fapt ce a permis instalarea vegetației lemnoase, in unele cazuri depăşind 1-1,5 m.

Prin aceeași adresa, a solicitat modificarea prin act adiţional a contractului de prestări servicii, respectiv modificarea condiţiilor de lucru de la mijlociu la greu iar in temeiul art.13.6 ind.2 sa reesaloneze graficul de prestări servicii, respectiv sa prelungească durata contractului.

Urmare acestei adrese, în data de 25.06.2015, a fost încheiată Nota de constatare (f.10-12), ce a avut ca obiect verificarea adresei nr. 90/17.06.2015, în urma căreia au fost constatate următoarele:

- contractarea lucrărilor s-a făcut cu întârziere, aceasta fiind determinata de rezilierea contractului cu societatea care contractase iniţial lucrarea,

- condițiile de lucru ce fac obiectul contractului sunt mijlocii, iar in urma verificării prin sondaj a condiţiile de lucru ce fac obiectul contractului sunt in concordanta cu realitatea din teren, motiv pentru care nu este posibila schimbarea acestora,

- conform situaţiei reale din teren, gradul de imburuienire este puternic, speciile erbacee atingând inaltimi medii de circa 1 m copleșind speciile forestiere de foioase mici, motiv pentru care executarea lucrărilor de intretinere in condiţii tehnice corespunzătoare nu mai este posibila, motiv pentru care se impune executarea unei lucrări de descoplesire la plantațiile cu specii de foioase mici de stejar pedunculat si ajutor, asimilat tăierea vegetaţiei si la plantațiile de plop si salcie.

- preţul contractului este ferm, nu este posibila executarea lucrărilor mentionate (descoplesire de iarba si specii lemnoase), in cadrul contractului,

- execuţia într-un timp cât mai scurt a acestor lucrări este posibilă numai în regie proprie prin grija ocolului silvic, după care societatea prestatoare va executa lucrările de întreţinere conform prevederilor contractului,

- în funcţie de situaţia reală din teren, ocolul silvic va stabili lucrările de descopleşire şi tăiere a vegetaţiei necesare, funcţie de care va întocmi devizul de lucrări ce se va înainta la D.S.Dolj în vederea aprobării lui.

Fata de prevederile contractuale, lucrările au fost efectuate, conform proceselor-verbale de recepţie (f. 197-199), pe care pârâta nu le-a contestat, după cum urmează: - praşila I -57.48 ha, reprezentând 51.82% din suprafaţa prevăzută în contract, praşila a -II -a - 24.17 ha, reprezentând 21.79% din suprafaţa prevăzută in contract, motiv pentru care reclamanta a calculat, în conformitate cu art. 9.14 din contract, pierderi la plantaţiile tinere la Ocolul Silvic Filiaşi, în valoare de 127.902,29 lei.

În ceea ce priveşte apărările pârâtei că nu a executat contractul în termenul prevăzut din culpa reclamantei, instanţa reţine că sunt neîntemeiate.

Astfel, în primul rând, în ceea ce priveşte susţinerea că s-a încheiat contractul foarte târziu, la data de 14.05.2015, precum şi volumul mare de plantaţii prevăzute în contract şi gradul mare de îmburuienare, instanţa reţine că pârâta a acceptat încheierea contractului în aceste condiţii, astfel încât nu le mai poate invoca acum ca şi cauze pentru neîndeplinirea contractului.

În ceea ce priveşte nota de constatare întocmită de către reclamantă la data de 25.06.2016, instanţa reţine că, chiar dacă prin nota respectivă s-a dispus executarea lucrărilor de descopleşire a puieţilor de către reclamantă în regie proprie, urmând ca, ulterior, pârâta să execute lucrările de întreţinere, nu o exonerează pe pârâtă de plata despăgubirilor cauzate, având în vedere că, la data de 17.06.2015, la care a trimis către reclamantă adresa nr. 90, prima praşilă ar fi trebuit deja executată şi nu ar mai fi fost necesare lucrările de descopleşire.

De asemenea, atât în propunerea tehnică întocmită de către pârâtă, cât şi în caietul de sarcini, se precizează că se vor executa lucrări de întreţinere a plantaţiilor constând în imobilizarea manuală a solului în jurul puieţilor, cât şi că prăşitul solului între rânduri se face cu plugul sau freze tractate de tractoare.

În ceea ce priveşte adresele 11.721/10.07.2015 si 12.080/23.07.2015, prin care reclamanta a solicitat ocoalelor silvice din judeţ ca, în plantațiile cu puieţi de talie mică în care nu s-a făcut nici o prașila iar puietii sunt copleşiţi de vegetația erbacee, să ia măsuri de interzicere a lucrările în vederea prevenirii insolației, instanţa reţine că acestea nu pot fi invocate de pârâtă în apărare, având în vedere că, până la data de 15.07.2015, aceasta trebuia să fi efectuat ambele praşile.

De asemenea, reclamanta nu poate invoca apariţie secetei, întrucât creşterea temperaturilor s-a manifestat abia la jumătatea lunii iulie, data pana la care trebuia finalizată execuţia lucrărilor de intretinere, conform prevederilor contractuale.

Având în vedere cele prezentate nota de constatare încheiată in data de 23.10.2015 cu ocazia analizării rezultatului controlului anual al regenerărilor etapa a doua din care reiese ca nu a fost realizata nicio întretinere in u.a.-urile prevăzute în contract, reclamanta a calculat, potrivit art. 9.14 din contract pierderi in plantaţiile tinere la O.S.Filiasi în valoare de 127902.29 lei, potrivit centralizatorului (f. 30).

Cu privire la susţinerea pârâtei  că a achitat deja penalităţi de întârziere, instanţa reţine că acestea au fost calculate şi facturate (f. 204-208) pentru efectuarea cu întârziere a lucrărilor pe care pârâta le-a executat, pe când suma solicitată prin prezenta cerere de chemare în judecată, reprezintă pierderile calculate de către reclamantă la plantaţiile de puieţi, ca urmare a neexecutării tuturor lucrărilor contractate de către pârâtă.

Pentru aceste considerente, instanţa va admite cererea de chemare în judecată şi va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 127.902,29 lei, reprezentând pierderi la plantaţiile de puieţi suferite ca urmare a neexecutării contractului de către pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta RNP ROMSILVA, cu sediul în mun. Craiova, str. Iancu Jianu nr. 19, jud. Dolj în contradictoriu cu pârâta COMPANIA FORESTIERĂ SRL-D, cu sediul în localitatea Baia de Aramă, str. Milco Băieşu nr. 10A, jud. Mehedinţi.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 127.902,29 lei, reprezentând pierderi nejustificate.

Obligă pârâta la plata sumei de 3664 lei către reclamantă cu titlul de cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a se depune la Tribunalul Dolj.

Pronunţată în şedinţa publică de la 29 Noiembrie 2016.

Preşedinte,

Alina Mihaela Marinescu

Grefier,

Ana Firescu

Red. 4 ex/19.12.2016

AMM/AF