Suspendare executare act administrativ – admisibilitate

Decizie 4/R din 08.01.2016


Suspendare executare act administrativ – admisibilitate

Prin Decizia menţionată s-a admis recursul formulat împotriva Sentinţei Tribunalului Harghita.

Instanţa de control judiciar a reţinut că, instanța de fond a aplicat dispozițiile art. 14 din Legea 554/2004 care prevăd că  în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. 

Privită din perspectiva textului legal anterior citat, excepția inadmisibilității cererii a fost greșit respinsă de instanța de fond, pe considerentul că se solicită suspendarea unui contract administrativ care este act administrativ în sensul legii.

Este adevărat că art. 2 litera c din Legea 554/2004 prevede că sunt asimilate actelor administrative, şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice. În egală măsură trebuie să avem în vedere că, deși asimilate actului administrativ, contractele la care face referire textul  legal anterior citat nu sunt acte administrative unilaterale, nefiind rezultatul unei manifestări unice de voință a autorității publice. Or, textul art. 14 și corespunzător art. 15 din Legea 554/2004  limitează  acțiunea în suspendare strict la executarea actului administrativ unilateral.

Această limitare este justificată tocmai de rațiunea adoptării acestui text de lege, care instituie o excepţie de la principiul executorialităţii actului administrativ unilateral, excepţie care se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor, până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului.

Așadar, doar prin raportare la  actul administrativ unilateral se poate pune în discuție necesitatea suspendării executării pe cele două coordonate analizate de instanța de fond: existenţa unui caz  bine justificat (definit de art. 2 alin. 1 litera t din Legea  554/2004 ca însumând împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ) şi prevenirea unei pagube iminente (care prin prisma prevederilor art. 2 alin. 1 litera t din Legea  554/2004, reprezintă prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public).

Întrucât, astfel cum s-a arătat anterior, contractul administrativ nu are caracterul unui act administrativ individual, este exclusă posibilitatea unei acțiuni întemeiate pe dispozițiile speciale ale art. 14 sau 15 din Legea 554/2004, legiuitorul oferind alte remedii procesuale pentru obținerea de măsuri provizorii în  cazuri care presupun urgență.

În cazul concret dedus judecății, odată stabilită inaplicabilitatea  dispozițiilor art. 14 sau 15 din Legea 554/2004 prin raportare la contractul de delegare a gestiunii, cu atât mai puțin se poate reține că notificarea de reziliere emisă de recurentă în temeiul contractului ar avea caracterul unui act administrativ unilateral. Astfel cum corect s-a susținut în recurs, această notificare de reziliere nu are niciuna dintre caracteristicile actului administrativ individual pentru a fi supusă dispozițiilor art. 14 din Legea 554/2004.

Având în vedere cele ce preced, Curtea reține că judecătorul fondului a aplicat greșit dispozițiile art. 14 și art. 15 din Legea 554/2004  prin prisma noțiunii de act administrativ unilateral astfel încât, în temeiul art. 488 alin. 1 pct. 8 și art.496 alin. 2 Cod procedură civilă, sentința primei instanțe are a fi casată  integral iar în rejudecare  se va respinge ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamantul Municipiul Gheorgheni.

Față de prevederile art. 453 alineat 1 Cod procedură civilă intimatul va fi obligat la plata către recurentă a  sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, taxă de timbru.