Despăgubiri

Despăgubiri

Prin Decizia menţionată s-a admis apelul formulat împotriva Sentinţei Tribunalului Harghita.

Instanţa de control judiciar a reţinut că, conform art. 4 din Convenţia referitoare la contractul de transport internaţional de mărfuri pe şosele (CMR), proba contractului de transport de face prin scrisoare de trăsura. Absenta, neregularitatea sau pierderea scrisorii de trăsura nu afectează nici existenta, nici valabilitatea contractului de transport, care rămâne supus dispoziţiilor prezentei convenţii.

În speţă, în mod nelegal instanţa de fond a considerat că pârâta intimată nu are calitate procesuală pasivă, deoarece nu s-a dovedit existenţa vreunui raport juridic dintre această societate şi reclamantă, ce ar putea genera drepturi şi obligaţii. Astfel, aşa cum rezultă din înscrisurile de la dosarul de apel precum şi din declaraţia martorului, în baza comenzii de transport din 06.09.2013 adresată pârâtei intimate, la data de 07.09.2013, la  locul indicat de apelantă, s-a  încărcat în maşina înmatriculată pe numele SC G SRL, condusă de martor (şoferul autocamionului, angajat al pârâtei însă), cantitatea de 6950 kg de ciuperci congelate care trebuiau transportate la o temperatură de – 18 grade în Spania. Apelanta, în calitate de expeditor, a completat Scrisoarea de trăsură de la dosarul de fond prezentată de către martor, scrisoare care avea aplicată ştampila pârâtei iar martorul a completat în scrisoare numărul de înmatriculare al camionului. De precizat că marfa a fost încărcată doar în momentul în care s-a ajuns la temperatura optimă de transport de – 18 grade iar prepusul transportatorului nu  a menţionat vreo rezervă pe care le putea face cu privire la starea aparenta a mărfii şi a ambalajului ei Camionul astfel încărcat, însoţit de scrisoarea de trăsură completată conform celei de la dosar fond, de declaraţia de conformitate şi de factură a ajuns la sediul pârâtei transportator din Oradea în noaptea de 7/8.09.2013 iar fără explicaţii,  camionul a fost schimbat cu o altă maşină, aflată de asemenea în proprietatea SC G SRL, şoferului spunându-i-se că acest transport va fi efectuat de către alţi şoferi. În scrisoarea de trăsură care a însoţit marfa precum şi pe cea aflată în posesia transportatorului, peste ştampila pârâtei s-a tras linie  şi s-a aplicat ştampila SC G SRL.

Având un drept de dispoziţie asupra mărfii conform art. 12 din CMR, şi ţinând seama şi de prevederile art. 14 pct. 1, expeditorul trebuia anunţat despre faptul că executarea contractului în condiţiile prevăzute în scrisoarea de trăsură este sau devine imposibilă. Marfa a ajuns la destinaţie după 7 zile, la 14.09.2013, deşi în comanda de transport termenul era la 10.08.2013, destinatarul refuzând primirea întrucât aceasta nu era de calitate corespunzătoare, fiind descongelată şi congelată din nou şi abia în data de 17.09.2013, SC G SRL a solicitat instrucţiuni de la apelantă. Marfa a fost adusă înapoi în localitatea Bihorkeresztes din Ungaria.

Că acest contract de transport a fost încheiat cu pârâta intimată rezultă din următoarele aspecte:

Aşa cum declară martorul,  angajat al pârâtei, dispoziţia de a pleca la Miercurea Ciuc pentru a încărca marfa de la apelantă a primit-o de la departamentul comercial al firmei, respectiv „d-na I”, acesta, conform înscrisurilor de la dosar, fiind angajata pârâtei (adresa de e mail) şi cea care a recepţionat comanda de transport. Ulterior transportul i-a fost confirmat şi de către dispecer care i-a înmânat şi scrisoarea de transport.

Atât SC F SRL  cât şi SC G SRL au acelaşi sediu, folosesc acelaşi dispecer, au acelaşi punct de lucru  din localitatea Oradea, cele două firme aparţinând aceleaşi familii C. Astfel, SC F SRL  îl are ca asociat unic şi administrator pe CR iar SC G SRL îi are ca asociaţi pe CR şi CE iar ca administrator pe CE.

Folosirea aceluiaşi parc de maşini de către ambele societăţi este menită  a induce în eroare eventualii clienţi şi, mai ales, în încercarea de exonerare de orice răspundere prin invocarea lipsei oricărei culpe în provocarea de daune şi aruncarea acesteia în sarcina celeilalte societăţi.

Din întreg probatoriul administrat în cauză rezultă indubitabil că apelanta reclamantă  a încheiat contractul de transport CMR cu pârâta intimată SC F SRL care era obligată conform prevederilor CMR să asigure transportul mărfii până la destinaţie în condiţiile contractate.

De altfel, art. 9 din CMR prevede că, scrisoarea de trăsură face dovada, până la proba contrarie, a condiţiilor contractului şi a primirii mărfii de către transportator.

 2. în absenta înscrierii în scrisoarea de trăsură a rezervelor motivate ale transportatorului, exista prezumţia ca marfa şi ambalajul ei erau în stare aparenta buna în momentul primirii de către transportator şi ca numărul de colete, cit şi marcajele şi numerele lor erau conforme cu menţiunile din scrisoarea de trăsura.

Conform art. 17 din CMR, 1. transportatorul este răspunzător pentru pierderea totala sau parţială sau pentru avariere, produse intre momentul primirii mărfii şi cel al eliberării acesteia, cit şi pentru întârzierea în eliberare.

3. Transportatorul nu poate invoca, pentru a fi exonerat de răspundere, nici defecţiunea vehiculului pe care-l foloseşte pentru efectuarea transportului, nici culpa persoanei de la care a închiriat vehiculul sau a prepuşilor acesteia.

De asemenea, art. 19 din CMR arată că, se considera întârziere la eliberare atunci când marfa nu a fost eliberata în termenul convenit sau, daca nu a fost convenit un termen, atunci când durata efectiva a transportului depăşeşte timpul care în mod rezonabil este acordat unui transportator diligent, ţinându-se cont de circumstanţe şi, printre altele, în cazul unei încărcări parţiale, de timpul necesar pentru asamblarea unei încărcături complete în condiţii normale.

În speţă, transportul a ajuns la destinaţie cu o întârziere de 7 zile deşi, conform comenzii de transport şi declaraţiei şoferului, ea trebuia să ajungă în maxim 4 zile de la încărcare.

Totodată, art. 29 din CMR arată că, transportatorul nu are dreptul sa se prevaleze de dispoziţiile prezentului capitol care exclud sau limitează răspunderea sa sau care răstoarnă sarcina probei, daca paguba a fost provocata din dolul sau dintr-o culpa care ii este imputabila şi care, în conformitate cu legea tarii căreia ii aparţine organul de jurisdicţie sesizat, este considerata echivalenta cu un dol.

 2. Acelaşi lucru este valabil şi daca faptele săvârşite cu dol sau culpa sunt ale prepuşilor transportatorului sau ale oricărei alte persoane la serviciile cărora el recurge pentru executarea transportului, daca aceşti prepuşi sau persoane lucrează în exerciţiul funcţiunii lor. în acest caz, prepuşii sau celelalte persoane nu au dreptul de a se prevala, în ceea ce priveşte răspunderea lor, de dispoziţiile din prezentul capitol, menţionate în paragraful 1.

Curtea constată că pârâta intimată nu a oferit instanţei nicio explicaţie cu privire la motivele care au determinat neexecutarea contractului de transport în condiţiile şi la termenul stabilit, aceasta mărginindu-se a-şi clădi întreaga apărare pe faptul că nu ea este cea care a încheiat contractul de transport, deşi conform art. 18 din CMR sarcina probei îi incumbă.

Aşadar, faţă de cele mai sus, Curtea constată că pârâta SC F SRL este cea cu care apelanta a încheiat contractul de transport, aceasta fiind direct şi singura răspunzătoare de modul defectuos în care a înţeles să-şi onoreze obligaţiile care îi reveneau în baza acestuia şi a Convenţia referitoare la contractul de transport internaţional de mărfuri pe şosele.

Cât priveşte întinderea daunei, art. 23 pct. 1 din CMR prevede că, atunci când, în conformitate cu dispoziţiile prezentei convenții, este pusa în sarcina transportatorului o despăgubire pentru pierderea totala sau parţială a mărfii, aceasta despăgubire este calculata după valoarea mărfii la locul şi în momentul primirii acesteia pentru transport. Aşa fiind, întinderea daunei produsă apelantei prin neexecutarea întocmai şi la termen a contractului, rezultă din factura emisă de apelantă către destinatarul mărfii din Spania de la dosar fond, contravaloarea mărfii fiind de 42.373,80 EURO, adică, 206.800 lei. Cum dauna a fost totală, marfa fiind depreciată integral, apelantei reclamante i se cuvine întreaga contravaloare a mărfii, pârâta neaducând vreo probă contrară deşi sarcina probei îi incumba.

Cât priveşte răspunderea pârâtei SC GROUPAMA ASIGURĂRI SA, Curtea apreciază că în mod legal s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acesteia. Astfel, autovehiculul în care s-a încărcat marfa de la expeditor (reclamantă) nu avea contract de asigurare CMR conform celui de la dosar ci doar o asigurare obligatorie RCA a camionului iar la termenul de judecată din 30.04.2015, reprezentantul apelantei a arătat că nu poate  face dovada unui raport contractual de tip  CMR.

Conform art. 1 Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule aprobate prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor Nr. 14/2011, nu intra sub incidenta asigurării de tip RCA răspunderea decurgând din executarea unui contract de transport de bunuri efectuat cu titlu oneros.

Aşa fiind, Curtea va admite apelul formulat şi va schimba în parte sentinţa atacată în sensul că va admite în parte cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu SC F SRL şi  SC GROUPAMA ASIGURĂRI SA. Obligă pârâta SC F SRL la plata către reclamanta SC B SRL, a sumei de 206.800 lei reprezentând despăgubiri.

Va obliga pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 5241 lei conform art. 453 C. pr. civ.

Va menţine dispoziţiile privind respingerea cererii de chemare în judecată faţă de pârâta SC Groupama Asigurări SA pentru lipsa calităţii procesuale pasive a acesteia.

Va obliga intimata SC F SRL la plata către apelantă a sumei de 2620 lei reprezentând cheltuieli de judecată, în apel.

Domenii speta

Spete similare