Litigiu cu profesionistii - constatarea nulitatii clauzelor abuzive

I. OBIECTUL

Prin sentinţa civilă nr. 1649/10.06.2015, Judecătoria Roman a admis acţiunea formulată de reclamanţii P. G.  şi P. I. M.  , în contradictoriu cu V. R.  S.A şi a declarat ca fiind abuzive şi nule absolut următoarele clauze inserate în convenţia de credit nr. încheiată între părţi  respectiv :

-art. 3 lit d ,, dobânda ,, reprezentând dreptul băncii de a revizui rata dobânzii curente din condiţiile speciale  ale convenţiei de credit nr.

-art. 4 lit a integral ,, penalizări ,,reprezentând încasarea comisionului de penalizare de 2% sau cel puţin 25 CHF din condiţiile speciale ale convenţiei de credit nr.

- art. 5 litera a ,, comisioane ,, reprezentând comisionul de risc de 0,1% aplicat la soldul creditului din condiţiile speciale ale convenţiei de credit nr

- art. 5 li.t d ,, comisioane ,, reprezentând comision de gestiune de 169 CHF din condiţiile speciale ale convenţiei de credit nr.

- secţiunea 3 punctul 3.9 ,, alte comisioane ,, din condiţiile generale  ale convenţiei de credit nr.

- sectiunea 8 punctul 8.1 litera a liniuţele 2 si 3 punctul b,c,d şi e ,, scadenta anticipate ,, din condiţiile generale  ale convenţiei de credit nr

- secţiunea 11 integral din condiţiile generale ale convenţiei de credit nr.

- art. 3 lit. a din Actul adiţional nr 2 din 20.01.2012 referitor la modificarea ratei fixe a dobânzii de la 4,25 la 5,45 % .

II. APELANTUL

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel V. R.  S.A, cererea fiind înregistrată la data de 03.02.2016, pe rolul Tribunalului Neamţ, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în contradictoriu cu intimaţii P. G.  şi P. I. M.  , solicitând admiterea apelului, schimbarea, în tot, a sentinţei apelate şi, pe fond, respingerea acţiunii în anulare formulată de intimaţi.

III. MOTIVE DE APEL

În motivare, apelanta a susţinut că reclamanţii nu au dovedit că la momentul semnării contractului de credit ar fi existat cauze care să determinarea anularea acestuia, după cum nu s-a dovedit nici existenţa vreunui dezechilibru major între părţi.

Dobânzile şi comisioanele reprezintă contraprestaţia datorată de împrumutat pentru suma avansată de împrumutător, dobânda fiind echivalentul folosinţei capitalului împrumutat, iar comisioanele reprezentând sume datorate pentru serviciile prestate de împrumutător.

Comisionul de risc şi de rezervă sunt parte a preţului şi au fost cunoscute la momentul încheierii contractului, fiind avute în vedere la data acordării creditului.

Dacă banca ar fi obligată la restituirea sumelor deja achitate s-ar crea o situaţie inechitabilă, deoarece patrimoniul reclamanţilor s-ar îmbogăţi cu sumele de bani, echivalentul clauzelor eliminate, iar patrimoniul băncii ar scădea.

Nu se poate reţine un dezechilibru major între drepturile şi obligaţiile părţilor întrucât ambele costuri sunt clar precizate, sunt dimensionate în funcţie de valori concrete, având stabilită şi scadenţa.

Costurile sunt cuprinse în planul de rambursare, semnat de părţi, în care s-a evidenţiat cuantumul şi scadenţa sumelor, iar clauzele contractuale nu sunt abuzive deoarece reclamanţii au avut posibilitatea de a citi şi a studia, înainte, contractul de credit pe care l-au şi însuşit prin semnătură, clauzele fiind clare şi fără echivoc, trebuind a fi interpretate coroborat unele prin altele, conform art.977 Cod civil.

S-a susţinut că reclamanţii nu au dovedit vicierea consimţământului la data încheierii contractului de credit, care trebuie executat cu bună-credinţă, potrivit art. 970 Cod civil.

În privinţa clauzei prevăzute de art.5 lit.d din Condiţiile de credit, referitoare la dreptul băncii de a revizui rata dobânzii curente, în cazul apariţiei unor schimbări semnificative pe piaţa monetară, s-a susţinut că nu poate fi considerată o clauză abuzivă deoarece este menită să combată riscul apariţiei unor situaţii imprevizibile, dat fiind că împrumutătorul este o bancă comercială, având ca obiect de activitate nu numai acordarea de împrumuturi, cât şi constituirea de depozite bancare, activitate ce impune creditorului obligaţia evitării oricărui risc în derularea activităţii sale economice. Totodată, prin dobândă, banca urmăreşte obţinerea unui avantaj patrimonial, a profitului, iar comisioanele sunt componente ale costului împrumutului şi orice schimbare a acestor costuri are efect asupra cuantumului comisioanelor.

Directiva 2008/48/CE nu interzice perceperea de comisioane, cu condiţia ca ele să fie aduse la cunoştinţa consumatorului şi să facă parte din costul total al creditului, iar prin O.U.G. 50/2010 nu se califică ca fiind abuzive comisioanele de risc sau orice alte tipuri de comisioane.

Apelanta a susţinut că clauzele referitoare la dobânzi şi comisioane sunt elemente care determină costul total al creditului, care, împreună cu marja de profit, formează preţul contractului, iar aprecierea asupra caracterului abuziv nu poate privi nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al preţului sau remuneraţiei, în raport cu serviciul furnizat, cu condiţia ca aceste clauze să fie clar şi inteligibil exprimate.

Conform O.U.G. 50/2010, băncile au fost obligate să perceapă doar patru tipuri de comisioane însă, prin Legea 288/2010, a fost eliminată obligaţia băncilor de a limita comisioanele şi pentru creditele în derulare.

Comisionul de risc face parte costul total al creditului şi de aceea nu pot fi primite susţinerile intimaţilor – reclamanţi că această clauză este abuzivă din cauză că nu există o contraprestaţie din partea băncii. S-a arătat că la momentul încheierii contractului nu exista vreo dispoziţie legală care să interzică perceperea comisionului de risc, iar contraprestaţia băncii constă în chiar punerea la dispoziţia consumatorului a creditului  acordat pe o perioadă de timp determinată.

Cererea a fost legal timbrată cu suma de 375 lei taxă judiciară de timbru.

În drept, cererea s-a întemeiat pe disp. art.112-115 Cod procedură civilă.

În dovedire, apelanta a înţeles să se folosească de proba cu înscrisuri.

Intimaţii nu au depus întâmpinare, ci au formulat concluzii scrise, în care au arătat următoarele:

Intimaţii au susţinut că au dovedit că prevederile articolelor constatate ca fiind clauze abuzive, le-au creat prejudicii băneşti, în condiţiile în care sunt îndeplinite, cumulativ, condiţiile prevăzute de art.4 din Legea 193/2000, art.78 din Legea 296/2004, Codul consumului şi punctul 6 din Anexa la această din urmă lege,arătând totodată că textele legale invocate instituie o prezumţie relativă de lipsă a negocierii, reflectată în plan probator prin obligaţia apelantei de a dovedi că o clauză a fost negociată în mod direct cu intimaţii. Cum apelanta nu a putut face această dovadă, înseamnă că actul juridic reprezentat de convenţia de credit se încadrează în categoria contractelor de adeziune, deoarece a fost redactat unilateral de creditor, nu a existat permisiunea de negociere a prevederilor sale, iar poziţia creditorului este una dominantă, în raport cu consumatorul, care nu are posibilitatea influenţării conţinutului unui asemenea contract, ci doar pe aceea de a adera, sau nu, la oferta preexistentă a comerciantului.

Condiţia dezechilibrului semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor este îndeplinită în cauză, deoarece prin contractul de credit sunt statuate în favoarea băncii o serie de drepturi importante, cum ar fi dreptul de a modifica dobânda şi comisioanele, precum şi dreptul de a aplica cea mai gravă sancţiune împrumutatului, aceea a declarării creditului ca fiind scadent anticipat pentru neîndeplinrea oricăror obligaţii de către acesta, pe de o parte, iar pe de altă parte se transferă întregul risc contractual în sarcina împrumutatului.

În ceea ce priveşte încălcarea exigenţei de bun-credinţă, a fost reţinută de prima instanţă, într-un mod obiectiv, deoarece s-a considerat că lipsa bunei-credinţe constă, de fapt, în lipsa de onestitate, deoarece li s-au adus la cunoştinţă termenii şi condiţiile contractului că aveau posibilitatea de a se opune, însă buna-credinţă nu presupune doar ca părţile să nu se inducă în eroare una pe cealaltă, ci efectul său se transmite prin utilizarea şi impunerea în sarcina părţilor a unor metafore colocviale, precum “ a contracta cinstit” sau “ a contracta cu toate cărţile pe masă”.

Intimaţii au invederat instanţei de control că, deşi au insistat să li se facă cunoscut care este cuantumul exact al debitului datorat, prin evidenţierea clară a tuturor componentelor, creditoarea a refuzat.

IV. ANALIZA INSTANŢEI

Prin sentinţa civilă nr. 1649/10.06.2015, Judecătoria Roman a admis acţiunea formulată de reclamanţii P. G.  şi P. I. M.  , în contradictoriu cu V. R.  S.A, declarând ca fiind abuzive următoarele clauze: cea privind dreptul băncii de revizuire a ratei dobânzii curente, cea privind comisionul de penalizare de 2%, cea privind comisionul de risc, comisionul de gestiune şi alte comisioane, împreună cu dreoptul băncii de a declara scadenţa anticipată şi de a modifica rata fixă a dobânzii, de la 4,25 la 5,45 %, împreună cu întreaga secţiune privind Acordul de prelucrare şi transmiterea datelor cu caracter personal.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că între reclamanţi, în calitate de împrumutaţi, şi pârâtă, în calitate de împrumutător, s-a încheiat convenţia de credit din data de 26.04.2007.

Instanţa de fond a luat în considerare faptul că potrivit principiului autonomiei de voinţă, contractul reprezintă voinţele şi interesele reunite ale părţilor, iar unele contracte, cum sunt cele de adeziune, se încheie în condiţiile în care voinţa uneia dintre părţi sau a ambelor, de a încheia actul, lipseşte în totalitate sau este alterată de imperativul economic sau psihologic al semnării contractului.

Conform disp. art.4 alin.1 şi 2 din Legea 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor”, ”o clauză contractuală fiind considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard pre-formulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv.

De asemenea, potrivit art. 4 alin. 6 din Lege (în forma în vigoare la data încheierii contractului), evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerinţele de preţ şi de plată, pe de o parte, nici cu produsele şi serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj uşor inteligibil.

Referitor la caracterul negociat sau nenegociat (de adeziune, standard pre-formulat) al unui contract, instanţa de fond reţine că din prima categorie fac parte convenţiile ale căror prevederi sunt rezultatul voinţelor concordante ale ambelor/tuturor părţilor contractante, respectiv rezultatul propunerilor şi contrapunerilor sau chiar al concesiilor părţilor, în timp ce din a doua categorie fac parte convenţiile ale căror clauze nu au fost negociate sau discutate de părţi, încheierea contractului având loc numai ca urmare a adeziunii unei părţi la oferta celeilalte. Trăsăturile generale ale contractelor de adeziune sunt: existenţa unei inegalităţi economice între contractanţi, o parte având o poziţie economică superioară celeilalte; existenţa unei oferte generale şi abstracte (adresate tuturor potenţialilor contractanţi), permanente (privitoare la toate contractele încheiate într-o anumită perioadă de timp) şi detaliate (cuprinzând în integralitate clauzele contractelor care vor fi încheiate); oferta de a contracta este rezultatul manifestării de voinţă a unei singure părţi contractante.

Judecătoria a concluzionat că, în cauză, convenţia de credit în discuţie, încheiată între părţi, are caracterul unui contract standard pre-formulat, în sensul art. 4 alin. 3 din Legea nr.193/2000, întrunind toate trăsăturile generale ale unui contract de adeziune, anterior menţionate: între reclamantă, partea contractantă aflată în nevoia obţinerii unei sume de bani, şi pârâtă, partea contractantă deţinând resursele financiare necesare satisfacerii nevoilor primului, există o evidentă poziţie de inegalitate economică; clauzele contractuale reprezintă, în fapt, condiţiile contractuale generale, amănunţite, stabilite de pârâtă pentru perioada respectivă şi anterior încheierii convenţiei, pentru toţi potenţialii clienţi aflaţi în aceeaşi situaţie cu reclamanta; clauzele contractuale sunt rezultatul manifestării de voinţă a unei singure părţi contractante, respectiv a pârâtei, reclamantul doar manifestându-şi voinţa de a încheia convenţia.

Faptul că reclamanţii au acceptat să semneze convenţia de credit în condiţiile impuse de pârâtă nu înseamnă că a renunţat la dreptul de a solicita anularea clauzelor.

Pentru motivele de fapt şi de drept anterior menţionate, instanţa  de fond a reţinut, în principiu, caracterul de adeziune al convenţiei de credit analizate şi deci caracterul nenegociat al clauzelor contestate de către reclamantă.

Conform art.3 lit d  din contract, pe parcursul derulării contractului, banca îşi rezervă dreptul de a modifica dobânzile şi comisioanele bancare. Înştiinţarea împrumutatului privind modificarea dobânzii şi comisioanelor bancare se face de către bancă prin afişare la sediul unităţii sau prin notificare scrisă. În cazul modificării dobânzilor se modifică şi graficul de rambursare. Împrumutatul poate accepta sau refuza modificarea. Neprecizarea punctului de vedere până la următoarea scadenţă a creditului de la data modificării dobânzii şi comisioanelor bancare se consideră acceptare tacită. În situaţia neacceptării de către împrumutat a modificării dobânzii şi comisioanelor bancare, acesta are dreptul să denunţe unilateral contractul, rambursând în avans creditul, comisioanele şi dobânzile aferente.

Caracterul nenegociat al clauzei prevăzute de art. 4.3 din contract reiese din formularea utilizată de bancă, deoarece reclamanţii nu au avut posibilitatea de a negocia prevederea din moment ce aceasta nu a fost clar exprimată (prin ipoteză, reclamanţii nu puteau face judecăţi de valoare cu privire la o dispoziţie contractuală pe care nu au putut-o înţelege).

Instanţa a constatat că reclamanţii au putut afla la data încheierii convenţiei numai caracterul variabil al dobânzii, câtă vreme condiţiile în care modificarea dobânzii urma să aibă loc (elementele în raport cu care nivelul dobânzii urma să fie modificat) nu au fost reglementate expres, neechivoc, în contract menţionându-se doar cu titlu general că „banca îşi rezervă dreptul de a modifica dobânzile”.

Cazurile în care o convenţie poate fi amendată prin manifestarea de voinţă a unei singure părţi trebuie să fie clar exprimate, neechivoce, astfel încât clientul să aibă posibilitatea de a-şi prefigura de la început condiţiile în care o astfel de modificare poate interveni, iar instanţa să aibă posibilitatea ca, la cerere, să poată aprecia asupra existenţei şi temeiniciei acestora. Având în vedere formularea deosebit de generală, instanţa de fond a considerat că art. 4.3 din convenţia de credit nu este clar, fără echivoc, ci permite pârâtei să modifice discreţionar rata dobânzii curente pentru motive necunoscute de reclamantă, care scapă aprecierii acestora şi eventualului control al instanţei, contrar principiului bunei-credinţe şi creând un vădit dezechilibru contractual. 

Instanţa a avut în vedere şi faptul că pârâta nu a fost în măsură să indice, în concret, nicio explicaţie pentru majorarea dobânzii în perioada cuprinsă între data încheierii convenţiei de credit şi până în prezent. Pârâta a făcut doar referiri generice.

Clauza care conferă băncii dreptul de a modifica (creşte) dobânda în funcţii de criterii lăsate exclusiv la aprecierea sa, neprevăzute în contract şi care scapă controlului debitorilor şi instanţei, este contrară bunei–credinţe şi creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, banca având întotdeauna interesul de a modifica dobânda în sensul creşterii valorii acesteia.

Dobânda este inclusă în preţul contractului, însă clauza contractuală care o reglementează nu a fost exprimată „clar şi inteligibil”, astfel că această clauză nu este scoasă din sfera analizei caracterului abuziv, conform art. 4 alin. 2 din Directiva nr.93/13/CEE

Judecătoria a luat în considerare la soluţionarea cauzei şi disp. art. 10 lit. b din OG nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, potrivit cărora consumatorul are, la încheierea contractelor, dreptul de a beneficia de o redactare clară şi precisă a clauzelor contractuale, inclusiv a celor privind caracteristicile calitative şi condiţiile de garanţie, indicarea exactă a preţului sau tarifului, precum şi stabilirea cu exactitate a condiţiilor de credit şi a dobânzilor

Art. 3 lit. d din convenţia de credit reprezintă o clauză abuzivă şi potrivit lit. a din Anexa la Lege, clauza dând dreptul comerciantului (profesionistului) de a modifica, în mod unilateral, clauzele contractuale, fără a avea un motiv specificat în contract şi acceptat de consumator prin semnarea acestuia.

La fel ca şi dobânda percepută de creditoare (ca, de altfel, întregul contract), comisioanele nu sunt negociate, ci impuse persoanelor care accesează credite bancare. Contractul de credit bancar nu se bazează pe o negociere liberă a clauzelor şi nici pe egalitatea părţilor, fiind, practic, un contract de adeziune.

Banca şi-a rezervat dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piaţa monetară, comunicând împrumutatului noua rată a dobânzii. De observat că în conţinutul contractului nu este definită noţiunea de „schimbări semnificative pe piaţa monetară” şi nici nu sunt menţionate situaţiile care ar justifica modificarea ratei dobânzii. Pe de altă parte, deşi contractul părţilor este, în opinia pârâtei, pur consensual, paradoxal unitatea bancară îşi rezervă dreptul de a modifica unilateral o clauză esenţială, cu impact major asupra cuantumului prestaţiilor împrumutaţilor, în condiţii lipsite de transparenţă. Împrumutaţii sunt doar înştiinţaţi de noua rată a dobânzii, fără nici o posibilitate de contestare ori de iniţiere a unei proceduri de negociere. Noţiunea de „schimbări semnificative pe piaţa monetară” are un caracter vag şi imprevizibil, orice modificare a contextului economico-financiar putând fi interpretată de bancă într-o manieră care să îi permită majorarea dobânzii. Mai mult, contractul nu prevede nici limitele în care banca poate opera majorări ale dobânzii. Este adevărat că prevederile art. 1 lit. a din Anexă la Legea nr. 193/2000, republicată, nu se opun acelei clauze care permit unităţii bancare să modifice în mod unilateral nivelul dobânzii. Aceasta este, însă, condiţionată de o motivaţie întemeiată, în condiţiile în care banca este obligată să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părţi contractante şi acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul. Evident, această din urmă soluţie ar presupune rambursarea integrală anticipată a creditului, opţiune dificil de executat.

Caracterul abuziv al clauzelor  anterior enunţate rezultă din aplicarea dispoziţiilor art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, întrucât acestea sunt de natură să creeze, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. Consumatorii sunt plasaţi pe o poziţie de inferioritate, specifică contractelor de adeziune, fiind în imposibilitate de a iniţia renegocierea clauzelor esenţiale. În afara intereselor pur oneroase din partea creditoarei, este greu de identificat riscul acoperit prin perceperea acestor comisioane. Clauza nu a fost negociată, ci impusă de unitatea bancară, reclamanţilor nu li s-a recunoscut posibilitatea de a iniţia ulterior o procedură de modificare a acesteia şi nici nu i s-a adus la cunoştinţă conţinutul noţiunii de risc.

Tribunalul, văzând că motivele de apel nu sunt diferite faţă de apărările expuse în întâmpinarea depusă la prima instanţă şi nu sunt invocate mijloace de apărare şi dovezi noi, va soluţiona apelul, în fond, numai pe baza celor invocate în faţa judecătoriei, urmând a admite apelul şi a modifica sentinţa apelată pentru următoarele considerente:

La data de 26.04.2007, între intimaţii G. şi P. I. M.  , în calitate de împrumutaţi, şi apelanta S.C. V. R.  S.A., în calitate de bancă, s-a încheiat convenţia de credit nr, având ca obiect acordarea unui credit de 62.500 CHF, cu obligaţia rambursării în 300 de luni.

Considerând că acest contract conţine mai multe clauze abuzive, reclamanţii au formulat prezenta cerere de chemare în judecată, în contradictoriu cu pârâta, pe care instanţa o apreciază ca fiind parţial întemeiată şi urmează să o admită pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Pentru justa soluţionare a cererii principale trebuie avute în vedere dispoziţiile art.4 din Legea nr.193/2000, în conformitate cu care: „(1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. (2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv. (3) Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidenţiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard pre-formulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens. (4) Lista cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezenta lege redă, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive. (5) Fără a încălca prevederile prezentei legi, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcţie de: a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia; b) toţi factorii care au determinat încheierea contractului; c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde.”

De asemenea, tribunalul va avea în vedere prevederile art.4 al.2 din Directiva nr. 93/13/CEE, conform cărora „aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu priveşte nici definirea obiectului contractului, nici justeţea preţului sau a remuneraţiei, pe de o parte, faţă de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar şi inteligibil."

Verificând aplicarea dispoziţiilor Legii nr.193/2000 în cazul contractului de credit încheiat cu reclamantul, se constată că acesta este un contract de adeziune, întrucât clauzele nu au fost negociate direct cu consumatorul, ci au fost pre-formulate de către bancă, în condiţiile generale de creditare practicate de aceasta, ceea ce atrage incidenţa prevederilor Legii nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori. Condiţiile speciale ale contractului au fost incluse în acelaşi formular standard, iar în lipsa oricărei probe produse de pârâtă, instanţa nu poate prezuma că reclamanţii au fost consultaţi şi asupra altor clauze decât valoarea şi durata creditului.

De asemenea, făcând aplicarea dispoziţiilor art.4 al.2 din Directiva nr. 93/13/CEE, instanţa constată că unele dintre clauzele criticate de reclamanţi definesc obiectul contractului, însă niciuna nu este formulată în contract în mod clar şi inteligibil, argumentele concrete care conduc la această concluzie urmând a fi expuse cu privire la fiecare clauză în parte, în cele ce urmează.

Procedând la analizarea clauzelor invocate ca fiind abuzive, instanţa constată că acestea se înscriu în definiţia legală dată de art.4 alin.1 din Legea nr.193/2000.

Prima clauză criticată este cuprinsă în  art. 3 lit. d) din condiţiile speciale ale convenţiei – data ajustării dobânzii, potrivit cu care „banca îşi rezervă dreptul de a revizui structura ratei dobânzii curente în cazul apariţiei unor schimbări semnificative pe piaţa monetară, comunicând împrumutatului noua structură a ratei dobânzii; rata dobânzii astfel modificată se aplică de la data comunicării.” Cu toate acestea, în art.3 lit. a din aceleaşi condiţii speciale, în contractul examinat, părţile au stipulat că rata dobânzii curente este de „4,25% p.a. dobânda fixă”. Se constată astfel o primă inadvertenţă întrucât, deşi prin acordul comun părţile au stabilit perceperea unei dobânzi într-un procent fix, totuşi într-un paragraf ulterior s-a stipulat dreptul băncii de a modifica rata dobânzii curente, în cazul apariţiei unor schimbări semnificative pe piaţa monetară.

O atare clauză ridică probleme sub aspectul echilibrului contractual, în sensul că oferă pârâtei dreptul discreţionar de a revizui rata dobânzii curente, fără ca noua rată să fie negociată cu clientul, acesta urmând a fi doar înştiinţat.

Conform art. 1 lit. a din anexa la Legea nr. 193/2000, în principiu, o clauză care dă dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobânzii în mod unilateral nu este abuzivă, cu condiţia ca acest lucru să se facă în baza unui motiv întemeiat prevăzut şi în contract şi, totodată, cu condiţia informării imediate a clientului, care să aibă, de asemenea, libertatea de a rezilia imediat contractul. Or, motivul întemeiat prevăzut în contractul supus analizei este acela al „intervenirii unor schimbări semnificative pe piaţa monetară”, fără prezentarea altor elemente de identificare. Pentru a reţine stipularea în contract a unui motiv pentru revizuirea ratei dobânzii este necesară prezentarea unei situaţii clare, corespunzător descrisă, care să ofere clientului posibilitatea de a cunoaşte de la început că, dacă acea situaţie se va produce, dobânda va fi mărită. Doar astfel opţiunea lui de a contracta este liberă, perfect conştientă şi cu reprezentarea corectă a consecinţelor actului juridic pe care îl va semna. Totodată, motivul trebuie să fie suficient de clar arătat ca, în eventualitatea unui litigiu în legătură cu aplicarea unei astfel de clauze, instanţa  judecătorească să aibă posibilitatea de a realiza un control judiciar adecvat şi eficient pentru a conchide în sensul existenţei sau inexistenţei situaţiei care constituie motiv pentru majorarea dobânzii. Aşa cum un act normativ trebuie să fie caracterizat prin previzibilitate, tot astfel o clauză contractuală trebuie să fie astfel formulată încât consumatorul să poată anticipa că, dacă o anumită situaţie intervine, o anumită consecinţă se produce, atât timp cât convenţia reprezintă legea părţilor, conform art.969 C. civ.

Motivul „unei schimbări semnificative pe piaţa monetară” nu îndeplineşte această condiţie, astfel că, în eventualitatea unui litigiu, nu numai că nu se poate aprecia dacă este întemeiat sau nu, dar nici măcar nu se poate stabili, conform unor criterii obiective, dacă s-a produs, fiind de netăgăduit că piaţa financiară evoluează diferit în funcţie de indicele la care se raportează. Aceasta modalitate de exprimare face ca respectiva clauză să fie interpretată doar în favoarea împrumutătorului, servind doar intereselor acestuia, fără a da posibilitatea consumatorului de a verifica dacă majorarea este judicios dispusă şi dacă era necesară şi proporţională scopului urmărit.

Chiar dacă s-ar accepta ca fiind îndeplinită condiţia „motivului întemeiat”, pentru ca o astfel de clauză să nu fie abuzivă, ar trebui, conform textului citat anterior, ca, în urma revizuirii ratei dobânzii, clientul să aibă libertatea de a rezilia imediat contractul. O astfel de posibilitate nu este însă prevăzută în contractul de faţă, astfel că, indiferent de alte consideraţii, clauza analizată este abuzivă. Existenţa dispoziţiilor art.1020, 1021 Cod civil, invocate de pârâtă, nu constituie un remediu, dat fiind că reglementează rezilierea ca sancţiune pentru neexecutarea culpabilă a obligaţiilor uneia dintre părţi, ipoteză neîntâlnită în cauză, iar aplicarea acestora exclude rezilierea imediată a contractului, presupunând parcurgerea unei proceduri judiciare.

O altă clauză invocată ca fiind abuzivă se referă la comisionul de risc, întrucât în art.5 lit.a din condiţii speciale ale convenţiei – comision de risc se prevede „0,01% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadenţă, pe toată perioada de derulare a prezentei convenţii de credit.”, iar în art. 3 pct. 5 din condiţii generale ale convenţiei – comision de risc se stipulează că „pentru punerea la dispoziţie a creditului, împrumutatul datorează băncii un comision de risc, aplicat la soldul creditului, care se plăteşte lunar, pe toată perioada creditului; modul de calcul şi scadenţa/scadenţele plăţii acestuia se stabilesc în condiţiile speciale.

Conform art. 1 din Legea nr.193/2000, orice contract încheiat între comercianţi şi consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înţelegerea cărora nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate. Potrivit lit. g din anexa la lege, este considerată abuzivă clauza care dă dreptul numai comerciantului să interpreteze clauzele contractuale.

Astfel, în primul rând, instanţa constată că terminologia folosită nu este descrisă în cuprinsul condiţiilor generale ale contractului încheiat de pârâta pentru ca împrumutatul să fie în deplină cunoştinţă de cauză cu privire la motivele pentru care sunt percepute aceste sume cu titlu de comision de risc. De asemenea, nici instanţa nu poate aprecia cu privire la legalitatea acestor clauze, din moment ce motivaţia perceperii acestor comisioane nu este detaliată nici în cuprinsul condiţiilor speciale, nici în cel al condiţiilor generale ale contractelor analizate. Explicaţiile date de pârâtă în cuprinsul întâmpinării cu privire la semnificaţia riscului nu suplinesc absenţa din contract a clauzelor menţionate. Aceste explicaţii demonstrează că unele categorii de riscuri la care s-a referit pârâta nu sunt imputabile împrumutaţilor (ex.: cele la care se referă art.175 din Regulamentul nr.18/2009), altele fiind acoperite prin garanţiile constituite.

Tot abuzive sunt şi clauzele cuprinse în secţiunea 8, pct. 8.1 lit. a liniuţele 2 şi 3, lit. b), lit. c), lit. d) şi lit. e) din condiţiile generale ale convenţiei, care se referă la dreptul băncii de a declara scadenţa anticipată a creditului când „împrumutatul nu îşi îndeplineşte obligaţia de plată a sumei principale, a dobânzilor sau a oricăror alte costuri datorate (…) conform altor convenţii încheiate de împrumutat cu banca sau conform altor convenţii de credit încheiate de împrumutat cu alte societăţi financiare/de credit„ sau atunci când „împrumutatul nu îşi îndeplineşte orice altă obligaţie asumată conform prezentei convenţii”, ori „în cazul apariţiei unei situaţii neprevăzute care în opinia băncii face să devină improbabil ca împrumutatul să-şi poată îndeplini obligaţiile asumate conform convenţiei” sau „în cazul apariţiei unei situaţii neprevăzute conform căreia, în opinia băncii, creditul acordat nu mai este garantat corespunzător” precum şi atunci când „împrumutatul sau terţe persoane au iniţiat acţiuni sau proceduri prin care veniturile acestuia să fie distribuite între creditorii săi” .

Caracterul abuziv al acestor dispoziţii transpare din formulările generale şi echivoce folosite pentru alte situaţii de declarare anticipată a scadenţei, respectiv „situaţie neprevăzută”, „în opinia Băncii”, „să devină improbabil”, „garantat corespunzător”, „orice altă obligaţie asumată” „altor convenţii de credit încheiate de împrumutat cu alte societăţi financiare/de credit” formulări care sunt departe de a oferi posibilitatea reală unui observator independent să aprecieze asupra temeiniciei unui astfel de motiv.

În realitate, aceste clauze oferă băncii dreptul exclusiv şi discreţionar de a declara soldul creditului scadent anticipat, fără ca instanţa învestită cu verificarea legalităţii unei astfel de măsuri să se poată pronunţa într-un sens sau altul. Prin urmare, clauza analizată este „ab initio” abuzivă, întrucât exclude, prin modul în care este formulată, posibilitatea verificării îndeplinirii condiţiilor pe care le cuprinde.

În ceea ce priveşte clauza prevăzută la pct. 4 lit. a din condiţiile speciale, instanţa constată că aceasta poartă denumirea marginală de „comision de penalizare” şi prevede:”2% flat, dar cel puţin CHF 25, calculat la valoarea sumelor datorate şi neplătite la scadenţele menţionate la pct. 6) Rambursare, plătibil în maxim 5 zile de la data scadenţei. În această perioadă creditul este în continuare curent”.

Tribunalul constată că în motivarea acţiunii lor reclamanţii –intimaţi nu arată în ce constă caracterul abuziv al acestei clauze, după cum nici din motivarea instanţei de fond nu rezultă ce a avut în vedere atunci când a declarat clauza drept abuzivă.

În consecinţă,, tribunalul verificând dacă sunt întrunite condiţiile pentru a declara clauza ca fiind una abuzivă constată că în conformitate cu prevederile pct.7.1 lit. b teza I din condiţiile generale de credit care prevăd obligaţia reclamanţilor de a rambursa/plăti creditul, dobânzile, comisioanele precum şi orice alte costuri rezultate din convenţie, banca are dreptul corelativ de a obţine un comision de penalizare, al cărui cuantum este explicitat clar şi inteligibil, motive pentru care va considera că nu sunt întrunite condiţiile de declarare a clauzei ca fiind abuzivă.

În ceea ce priveşte clauza prevăzută la pct.5 lit. d din condiţiile speciale, instanţa constată că aceasta poartă denumirea marginală de „comision de gestiune” şi prevede:

 „CHF 169 practicat de bancă; se plăteşte integral, pentru reevaluarea imobilului adus în garanţie conform pct. 7, lit. a), cel târziu la data semnării convenţiei de credit”.

Din prevederile pct.7.1 lit. k teza I din condiţiile generale de credit care prevăd obligaţia reclamanţilor de a asigura şi permite accesul reprezentanţilor băncii în scopul verificării materiale şi scriptice a garanţiilor, rezultă şi dreptul corelativ al băncii de a face aceste verificări. Corespunzător operaţiilor pe care le implică verificările menţionate, instanţa apreciază fundamentată perceperea unui comision; acesta a fost denumit în contract „comision de gestiune”. De asemenea, instanţa apreciază că valoarea de CHF 169 a comisionului este clar şi inteligibil precizată.

Conform disp. art. 3.9 din condiţiile generale ale convenţiei „Banca poate percepe plata unor alte comisioane; valoarea/modul de calcul al acestora, precum şi scadenţa/scadenţele, se vor menţiona expres în condiţiile speciale”.

Deşi clauza a fost declarată abuzivă de către prima instanţă, tribunalul, verificând dacă sunt întrunite condiţiile, mai sus enumerate, pentru ca o dispoziţie contractuală sa fie declarată abuzivă, constată că acestea nu se regăsesc în ceea ce priveşte modul de redactare al dispoziţiei contractuale analizată, care este una cu caracter general, dar inteligibil şi clar enunţată, cu trimitere la condiţiile speciale care dezvoltă modul de percepere al comisioanelor şi care nu întotdeauna sunt formulate în mod neclar, după cum rezultă din chiar cuprinsul clauzelor privind comisioanele de gestiune şi de penalizare care nu constituie clauze abuzive.

Având de verificat dacă este o clauză abuzivă prevederea din secţiunea 11 din condiţiile generale, referitoare la „acordul de prelucrare şi transmitere a datelor cu caracter personal/Excepţie de la principiul păstrării secretului profesional” tribunalul constată că în motivarea acţiunii lor reclamanţii –intimaţi nu arată în ce constă caracterul abuziv al acestei clauze, după cum nici din motivarea instanţei de fond nu rezultă ce a avut în vedere atunci când a declarat clauza drept abuzivă, însă, tribunalul stabileşte că această clauză este una corectă, întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 677/2001 şi nu îndeplineşte niciuna dintre condiţiile prevăzute de Legea nr. 193/2000, nefiind o clauză contrară bunei-credinţe şi nici una care să creeze vreun dezechilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor, cu atât mai mult cu cât a fost însuşită de reclamanţii – intimaţi prin semnătură.

Instanţa de fond a fost sesizată şi cu declararea ca fiind abuzivă a disp. art. 3 lit. a din Actul adiţional nr. 2/20.01.2012 conform cărora s-a modificat rata fixă a dobânzii curente la 5,45% p.a de la data semnării actului adiţional şi până la scadenţa finală a creditului.

Verificând sentinţa apelată nu se pot identifica argumentele pentru care judecătoria a concluzionat că aceste dispoziţii sunt clauze abuzive, astfel că tribunalul nu poate verifica legalitatea considerentelor, însă, procedând la rejudecarea cauzei în apel, constată că aceste dispoziţii criticate de reclamanţii – intimaţi nu reprezintă clauze abuzive, câtă vreme din menţiunile actului adiţional, însuşit de împrumutaţi prin semnătura aplicată pe fiecare pagină, se confirmă că s-au analizat şi agreat, în cunoştinţă de cauză, prevederile acestui contract adiţional, pe de o parte, iar pe de altă parte, clauza este clar şi inteligibil formulată, fiind nu numai înţeleasă de către reclamanţii – intimaţi dar şi acceptată prin semnătură.

Pentru toate motivele ce preced, tribunalul va admite apelul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite apelul civil formulat de apelanta B. T. S.A, cu sediul procesual ales în,  succesor în drepturi a SC V. R.  SA, prin avocat O. B. ,  cu sediul în  , împotriva sentinţei nr. 1649 din 10.06.2015 pronunţată de Judecătoria Roman, în contradictoriu cu intimaţii P. G.  şi P. I. M.  , ambii domiciliaţi în  ,  în cauza având ca obiect acţiune în anulare, pretenţii.

Schimbă, în parte, sentinţa apelată şi pe cale de consecinţă:

Admite, în parte, acţiunea.

Respinge, ca neîntemeiate, capetele de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor inserate în convenţia de credit nr. încheiată între părţi, respectiv, art.4 lit.a - condiţii speciale, art.5 lit.d - condiţii speciale, secţiunea 3 punctul 3.9.- condiţii generale, secţiunea 11 - condiţii generale şi art.3 lit.a din Actul adiţional nr..

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

Definitivă.

Domenii speta

Spete similare