Acțiunea clientului băncii împotriva băncii avizatoare a acreditivului, iar nu împotriva băncii confirmatoare sau a partenerului contractual. Conținutul hotărârii judecătorești

Obligaţia de motivare a hotărârii judecătorești nu trebuie absolutizată, aceasta fiind considerată realizată şi atunci când instanţa, deşi a motivat pe scurt hotărârea sa sau chiar a preluat poziția uneia dintre părți, a examinat totuşi în mod real problemele esenţiale ce au fost supuse judecăţii, permiţând astfel exercitarea controlului judiciar.

După primirea mesajului swift, banca al cărei client este reclamantul nu face decât să verifice autenticitatea acestui mesaj și concordanța acreditivului cu UCP 600, să avizeze acestuia primirea mesajului și conținutul lui, dar nu confirmă acreditivul, ceea ce echivalează cu o nepronunțare a intimatei asupra solvabilității băncii emitente și nu garantează efectuarea plății de către cumpărător.

Banca pârâtă nu are calitatea de bancă confirmatoare, ci doar de bancă avizatoare, de intermediar al schimbului de informații între ceilalți actori activi ai tranzacției de vânzare-cumpărare și de garantare a plății prețului.

Vinovăția în neremiterea prețului poate aparține doar băncii străine, în calitate de bancă emitentă a acreditivului, care a încălcat sau nu art. 16 lit. c și d din UCP 600, ceea ce ar atrage aplicarea art. 16 lit. f din UCP 600.

Susținerea reclamantei cu privire la vinovăția pârâtei deoarece angajații săi au dat asigurări privind încasarea prețului nu poate fi reținută, deoarece banca avizatoare doar certifică autenticitatea mesajului swift, iar nu garantează plata prețului, conform art. 9 UCP 600.

Decizia civilă nr. 43/A/13.03.2018 a Curţii de Apel Galaţi

Prin cererea înregistrată la data de 4.11.2016 pe rolul Tribunalului Brăila – Secția a II-a civilă reclamanta …. a solicitat în contradictoriu cu pârâta … obligarea pârâtei să-i plătească suma de 1.467.363,74 USD, conform acreditivului irevocabil nr. …/DLC/206, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 269/19.09.2017 Tribunalul Brăila a respins ca nefondată acțiunea.

Între reclamantă, în calitate de vânzător, şi …, în calitate de cumpărător, a fost încheiat un contract de vânzare-cumpărare prin care reclamanta s-a obligat să vândă şi să livreze către cumpărătoare tineret bovin şi ovin pentru sacrificare, în valoare de 3 201.000 USD, iar pentru plata contractului s-a emis în favoarea reclamantei acreditivul bancar nr. …/DLC/206.

Reclamanta a livrat marfa către cumpărătoare doar parţial, conform facturii fiscale nr.13/16.06.2016.

Un creditiv este, prin natura sa, o tranzacție separată de vânzare sau de un alt contract pe care se poate baza. Băncile nu sunt în nici un fel preocupate sau legate de un astfel de contract, chiar dacă în acreditiv este inclusă orice fel de referire la aceasta. Prin urmare, angajamentul unei bănci de a onora, de a negocia sau de a îndeplini orice altă obligație în cadrul acreditivului nu poate face obiectul unei reclamații sau contestaţii din partea ordonatorului rezultate din relația sa cu banca emitentă sau cu beneficiarul. Un beneficiar nu se poate prevala de relaţiile contractuale existente între bănci sau între ordonator şi banca emitentă.

Banca avizatoare înseamnă banca care avizează acreditivul la cererea băncii emitente.

În acest sens, a avizat la data de 30.05.2016 acreditivul cu nr. …/DLC/206/26.05.2016 emis de …, prin intermediul …, verificând autenticitatea mesajului care conţinea textul acreditivului, verificând termenii şi condiţiile acreditivului pentru a fi în concordanţă cu UCP 600 şi, ulterior, eliberând adresa prin care avizează acreditivul beneficiarului, prin intermediul sucursalei la care acesta are cont deschis, în cazul de faţă fiind vorba de …. Sucursala B.

Un acreditiv şi orice modificare a acestuia pot fi avizate unui beneficiar prin intermediul unei bănci avizatoare. O bancă avizatoare, care nu este bancă confirmatoare, avizează acreditivul şi orice modificare, fără nici un angajament de a onora sau de a negocia.

Prin avizarea acreditivului sau a modificării, banca avizatoare atestă că se consideră satisfăcută de aparenţa de autenticitate a acreditivului sau a modificării şi că avizarea reflectă cu acurateţe termenii şi condiţiile acreditivului sau ale modificării primite.

Conform UCP 600 art. 2, „Banca confirmatoare înseamnă banca ce îşi adaugă confirmarea la un acreditiv la primirea autorizaţiei sau cererii băncii emitente. Confirmarea înseamnă un angajament ferm al băncii confirmatoare, adăugat celui asumat de banca emitentă, de a onora sau negocia o prezentare conformă”. 

Conform UCP 600 art. 8 litera b), „O bancă confirmatoare este obligată în mod irevocabil să onoreze sau să negocieze din momentul în care îşi adaugă confirmarea la acreditiv”.

În concluzie, banca confirmatoare este o bancă desemnată de banca emitentă, care îşi asumă angajamentul plăţii în cazul prezentării de documente strict conforme cu termenii acreditivului. Prin renunţare la confirmare, doar banca emitentă este obligată să plătească în cadrul acreditivului, dar numai în cazul  prezentării de documente strict conforme. Acesta este motivul pentru care băncile, în consilierea clienţilor care derulează acreditive, insistă pe acest aspect.

Pentru urgentarea remiterii, în data de 17.06.2016 clientul s-a prezentat cu documentele originale direct la sediul  … în jurul orei 17.00, cu instrucţiunea de a trimite urgent documentele băncii emitente prin DHL (iar copiile prin e-mail) către banca emitentă, …, în forma prezentată şi pe răspunderea deplină a …., conform cererii de remitere documente prin încasare prin acreditiv data 17.06.2016 şi a menţiunii pe acreditiv a reprezentantului legal, prezentată la sediul din C. odată cu documentele.

La data de 21.06.2016 banca emitentă confirmă primirea documentelor şi efectuarea plăţii; din acest moment aceştia au termen de 7 zile în care trebuie să se pronunţe cu privire la conformitatea documentelor, iar ulterior să efectueze plata acreditivului către beneficiar.

… a transmis către …. Sucursala B. la data de 23.06.2016 un mesaj  swift prin care confirmă plata sumei de 1 467 363,45 USD în favoarea …, plată ce urma să se efectueze în data de 24.06.2016. Aceasta nu se efectuează, drept pentru care … întreprinde demersuri de a lua legătura cu banca emitentă şi de a obţine explicaţii cu privire la întârzierea plăţii. Răspunsul acestora este recepţionat în data de 29.06.2016, când o informează că plata sumei de 1.467.363,45 USD către … - Sucursala B, în favoarea ..., a fost returnată de către banca corespondentă a băncii emitente, …, aceasta returnând fondurile pe motiv că nu poate aplica, „nu poate aloca corespondentul pe USD al …(.... deţine cont pe …) şi că vor reface transferul prin intermediul WFBNY, aşa cum s-a comunicat la remiterea documentelor de către …

În data de 22.07.2016 …, prin intermediul …, transmite un mesaj prin care solicită să-i aducă la cunoştinţă beneficiarului faptul că clientul acestora, …, a solicitat să nu se efectueze plata, ridicând problema greutăţii mărfii recepţionată în portul de destinaţie. Se confirmă faptul că transferul este în aşteptare, până la momentul în care reclamanta va livra marfa, până la suma minimă cerută în acreditiv, şi va înlocui documentele pe care aplicantul le consideră discrepanţe, în sensul că marfa primită este mai puţină decât marfa menţionată în documente.

Este evident faptul că …, în calitate de bancă emitentă a acreditivului, a acţionat fără respectarea prevederilor art. 6 lit. c din UCP 600, care prevede că, „atunci când banca emitentă decide să refuze, să onoreze sau să negocieze, aceasta trebuie să transmită o simplă notificare entităţii prezentatoare coroborat cu lit. d „notificarea trebuie transmisă printr-un mijloc de telecomunicaţie, sau dacă nu este posibil printr-un alt mijloc de expediere, nu mai târziu de sfârşitul celei de a 5-a zi bancară după data de prezentare a documentelor”. În prezenta cauză fiind vorba de data de 29.06.2016. În mod sancţionator, art. 16 lit. f prevede că, „dacă o bancă emitentă omite să acţioneze conform acestui articol, nu va putea invoca faptul că prezentarea nu este conformă”. Aşadar, banca emitentă … îşi pierduseră acest drept de a se pronunţa asupra conformităţii documentelor.

În nici un caz nu s-a recomandat eliberarea mărfii de către ..., în cazul acreditivelor băncile operează cu documente, şi nu cu mărfuri, servicii sau prestaţii la care se referă documentele” – art. 5 ICC P. UCP 600. Angajaţii băncii nu doar că nu aveau calitatea de a se pronunţa asupra eliberării mărfii în portul de destinaţie, dar nu aveau calitatea de a se pronunţa asupra eliberării mărfii în portul de destinaţie, nu aveau nici puterea legală de a face un astfel de demers şi nici nu justificau vreun interes în acest sens.

Eliberarea mărfii în cazul transportului maritim se face numai contra prezentării setului complet de originale ale conosamentului. Acesta este documentul care atestă livrarea mărfii, dar în acelaşi timp este şi titlul de proprietate al mărfii. În speţa de faţă, conosamentul este emis la ordinul băncii …, ca atare doar aceasta banca dispune de eliberarea mărfii, fie prin andosare în favoarea unei terţe părţi, fie, aşa cum s-a întâmplat, prin eliberarea unei „Scrisori de garanţie către trebuie înmânată în schimbul livrării încărcăturii fără emiterea conosamentului original”. Data emiterii acestei scrisori de către … este de 20.06.2016 (zi nebancară pentru …), anterioară remiterii documentelor originale de către Centrala ... şi a emiterii înştiinţării de plată … 23.06.2016.

Reclamanta nu a dovedit că pârâta i-ar fi recomandat eliberarea mărfii către Banca – pârâtă, întrucât, conform  art. 5 ICC Paris UCP 600, băncile operează cu documente, şi nu cu mărfuri, servicii sau prestaţii la care se referă documentele.

Din actele depuse rezultă că marfa a fost descărcată în portul indicat de cumpărătoare, conform scrisorii de garanţie ce trebuie înmânată în schimbul livrării încărcăturii, fără emiterea conosamentului original.

Faţă de cele expuse, instanţa a constatat că acţiunea nu este întemeiată, întrucât obligarea pârâtei la plata unui prejudiciu nu întruneşte elementele constitutive.

De altfel, nu s-a dovedit că pârâta ar fi cea care ar fi cauzat prin fapta sa un prejudiciu reclamantei şi nici legătura de cauzalitate dintre prejudiciul suferit şi faptul că acesta a livrat parţial marfă cumpărătoarei, rămasă neplătită de cumpărătoare.

Împotriva sentinței Tribunalului Brăila în termen legal a declarat apel, la data de 1.11.2017 m (data aplicată pe plicul poștal), reclamanta …

Motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul:

- prima instanță nu a făcut o proprie analiză a litigiului, a susținerilor părților și a probelor administrate în cauză, mulțumindu-se practic să preia argumentele pârâtei expuse prin întâmpinare, ceea ce echivalează cu o nemotivare a hotărârii; de asemenea, Tribunalul a considerat eronat că doar banca emitentă, …, a acționat cu nerespectarea disp. art. 6 lit. c UPC 600, dar nu a analizat dacă și intimata B.T. are vreo culpă în crearea unui prejudiciu apelantei; de asemenea, Tribunalul nu a făcut o analiză a susținerilor reclamantei cu privire la răspunderea pârâtei, ceea ce conduce la ideea nulității sentinței apelate;

- materialul probator administrat în cauză ar fi trebuit să conducă prima instanță la admiterea acțiunii, având în vedere că s-a dovedit că intimata a acționat ca o adevărată bancă confirmatoare; intimata nu ar fi trebuit să se rezume a atesta aparența de autenticitate a mesajului swift, ci și să verifice solvabilitatea băncii emitente …;  mai mult decât atât, prin asigurările date de intimată că prețul vânzării va fi virat în conturile apelantei, fără a consilia apelanta cu privire la o potențială neîncasare a prețului din varii motive, apelantei i-a fost creată eronat și din culpa intimatei aparența siguranței finalizării tranzacției, ceea ce a determinat-o să accepte descărcarea și predarea mărfii vândute;

- prima instanță ar fi trebuit să rețină culpa intimatei constând și în faptul că, după netransferarea prețului vânzării și promisiunea că tranzacția se va finaliza prin intermediul …, iar nu prin intermediul …, așa cum se stabilise inițial, intimata nu a întreprins nici un demers în sensul contactării … pentru remiterea prețului;

- în condițiile în care apelanta a dezvoltat cu intimata o relație profesională bazată pe încredere, intimata ar fi trebuit să o avertizeze în legătură cu faptul că mesajul swift nu este suficient pentru a garanta încasarea prețului, ceea ce ar fi determinat apelanta să nu ordone descărcarea și predarea mărfii cumpărătorului

În dovedirea apelului, apelanta a solicitat reaudierea martorilor audiați în primă instanță, probă considerată de Curte ca fiind inutilă.

La primul termen de judecată apelanta a solicitat și administrarea probei cu interogatoriu, audierea unui nou martor, dar și proba cu acte, probe respinse de instanța de apel în baza disp. art. 470 alin. 3 în ref. la alin. 1 lit. d C.proc.civ.

În drept a invocat disp. art. 466 și urm. C.proc.civ.

Pârâta-intimată a formulat în termen legal întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, reluând aceleași apărări formulate ca și în fața primei instanțe.

Intimata nu a solicitat administrarea de noi probatorii.

În drept, a invocat Uzanțele Uniforme privind acreditivele documentare, Publicația nr. 600 (UCP) a Camerei Internaționale de Comerț și art. 309 alin. 5 și art. 317 alin. 1 pct. 3 C.proc.civ.

Analizând întreg materialul probator administrat în cauză prin prisma motivelor de apel invocate în termenul legal și cu ignorarea unor eventuale motive de apel invocate cu depășirea acestui termen, pentru a face aplicarea principiului disponibilității părților în procesul civil și a disp. art. 9 și 477 C.proc.civ., Curtea apreciază că apelul nu este fondat și se impune a fi respins în temeiul disp. art. 480 alin. 1 C.proc.civ., cu consecința menținerii hotărârii primei instanțe ca fiind temeinică și legală, având în vedere următoarele considerente:

Critica apelantei că hotărârea nu respectă dispoziţiile legale referitoare la motivarea hotărârii judecătoreşti nu poate fi reţinută.

Este adevărat faptul că dispoziţiile art. 425 lit. b din Noul Cod de procedură civilă instituie obligaţia prevederii în conţinutul hotărârii judecătoreşti a motivelor de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care au fost înlăturate cererile părţilor.

O asemenea obligaţie nu trebuie însă absolutizată, motivarea unei hotărâri judecătoreşti fiind considerată realizată şi atunci când instanţa, deşi a motivat pe scurt hotărârea sa sau chiar a preluat poziția uneia dintre părți, a examinat totuşi în mod real problemele esenţiale ce au fost supuse judecăţii, permiţând astfel exercitarea controlului judiciar.

Mai mult, cu ocazia exercitării controlului judiciar în mod devolutiv instanţa de apel poate analiza şi complini eventualele lipsuri vizând temeinicia şi legalitatea hotărârii, în raport de probele administrate şi motivele invocate.

Aşa cum s-a arătat şi de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, art. 6 din Convenţie obligă tribunalele să-şi motiveze hotărârile, dar această obligaţie nu trebuie înţeleasă în sensul că trebuie să răspundă în mod detaliat la fiecare argument al părţilor din proces.

Din moment ce art. 6 obligă jurisdicţiile să-şi motiveze deciziile, dar nu şi la a răspunde la fiecare argument care nici nu a influenţat soluţia litigiului, nu se poate considera că instanţa a adoptat o hotărâre nemotivată (cauza Jorgerine et Lege împotriva Franţei, Hotărâre din 28 martie 2000).

De asemenea, Tribunalul a făcut o analiză a probelor administrate în cauză și a ajuns la concluzia că intimata-pârâtă nu are nico vină în crearea unui prejudiciu apelantei-reclamante, iar simpla nemulțumire a reclamantei cu privire la concluziile primei instanțe nu înseamnă că hotărârea ar fi lovită de nulitate sau ar netemeinică.

Așa fiind, primul motiv de apel nu poate fi admis și nu poate conduce la sancționarea sentinței apelate.

Din nicio probă administrată în primă instanță nu rezultă că intimata ar fi acționat ca o bancă confirmatoare.

Astfel, intimata a recepționat mesajul swift de la …, iar nu de la banca emitentă …, deoarece între aceasta din urmă și intimată nu existau relații contractuale.

După primirea mesajului swift intimata nu face decât să verifice autenticitatea acestui mesaj și concordanța acreditivului cu UCP 600, să avizeze apelantei primirea mesajului și conținutul acestuia, dar nu confirmă acreditivul, ceea ce echivalează cu o nepronunțare a intimatei asupra solvabilității băncii emitente și nu garantează efectuarea plății de către cumpărător.

Așa fiind, s-a dovedit că intimata nu are calitatea de bancă confirmatoare, ci doar de bancă avizatoare, de intermediar al schimbului de informații între ceilalți actori activi ai tranzacției de vânzare-cumpărare și de garantare a plății prețului.

Aceste aspecte sunt demonstrate și de cererea de remitere documente pentru încasarea acreditivului, cerere datată 17.06.2016 și semnată de apelantă, din care rezultă că apelanta a luat la cunoștință că intimata este doar bancă avizatoare în accepțiunea UCP 600.

Așa cum și prima instanță a arătat, vinovăția în neremiterea prețului poate aparține doar …, în calitate de bancă emitentă a acreditivului, având în vedere că e posibil să fi încălcat art. 16 lit. c și d din UCP 600 (aceste aspecte nu fac obiectul cauzei de față și instanța de apel nu se poate pronunța în mod indubitabil și cu putere de lucru judecat în prezentul litigiu), ceea ce ar atrage aparent aplicarea art. 16 lit. f din UCP 600.

Mai mult decât atât, susținerea apelantei cu privire la vinovăția intimatei deoarece angajații săi au dat asigurări apelantei privind încasarea prețului nu poate fi reținută, deoarece banca avizatoare doar certifică autenticitatea mesajului swift, iar nu garantează plata prețului, conform art. 9 UCP 600.

Totodată, raționamentul tribunalului cu privire la acordul de descărcare a mărfii în portul de destinație, de predare a acesteia cumpărătorului etc. este corect și va fi însușit și de instanța de apel, fără a mai fi necesară o reluare a acestuia.

De asemenea, faptul că intimata nu a luat legătura cu … pentru a verifica dacă plata prețului va avea loc sau nu, nu constituie o faptă culpabilă a intimatei și nu poate conduce la instituirea în sarcina sa a obligației de despăgubire, având în vedere tot disp. art. 9 ICC Paris UCP 600, care stabilește obligațiile băncii avizatoare.

Așa fiind, nici Curtea nu a identificat vreo vinovăție în ceea ce o privește pe intimată pentru nerecepționarea prețului vânzării în discuție de către apelantă, prin prisma motivelor de fapt și de drept cu care aceasta din urmă a învestit instanța de judecată, prejudiciul încercat de vânzătoare putând fi dovedit fie în contradictoriu cu cumpărătoarea, fie în contradictoriu cu …, în calitate de bancă emitentă a acreditivului.

Față de toate aceste aspecte, Curtea a considerat că prima instanță a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, ce nu se impune a fi reformată, cu consecința respingerii apelului ca nefondat, în temeiul disp. art. 480 alin. 1 C.proc.civ.

Domenii speta

Spete similare