Acţiune în constatarea dării în plată

Deliberând asupra acţiunii deduse judecăţii, constată următoarele :

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 08.08.2016, sub nr. 5376/327/2016, reclamanţii ---, ambii cu domiciliul procesual ales la cab. av. ---, din mun. ---, în contradictoriu cu pârâta ---, cu sediul în mun. --- şi cu sediul ales în mun. ---, au formulat acţiune privind darea în plată, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să constate stingerea datoriilor izvorâte din contractul de credit nr. HL --- din data de -- 2007.

În motivarea cererii de chemare în judecată pe care au formulat-o, reclamanţii au arătat că, părţile au încheiat contractul de credit ipotecar nr. HL --- din data de --- 2007, prin care Banca a acordat un credit ipotecar reclamanţilor, in valoare de 61.300 CHF echivalentul a 123.856,650 lei ), pentru achiziţionarea unui imobil-apartament.

Prin contractul de vânzare-cumpărare avand încheiere de autentificare nr. --- din --- 2007 a BNP AP, reclamanţii au cumpărat imobilul situat in ---, la preţul de 71.428 CHF.

Suma de 6.812 CHF a fost plătită din resurse proprii, iar diferenţa de 61.300 CHF, în urma creditului acordat de --- S.A, - Sucursala Tulcea.

Ca o garantie a rambursării de către reclamantii-imprumutati a sumelor datorate, aceştia au constituit in favoarea Băncii o ipoteca de rangul I asupra imobilului, incheindu-se in acest sens Contractul de Ipoteca Nr. HL --- – pentru garantarea creditului ipotecar, autentificat sub nr. ---/---2007 de BNP AP.

In data de 26.11.2010 a fost incheiat Actul Adiţional nr. 1 la Contractul de credit nr. HL --- din data de --- 2007.

 Datorită creşterii valorii francului elveţian, reclamanţii n-au mai putut plăti ratele creditului si au fost executati siliţi. La momentul acordării creditului, francul elveţian avea valoarea de 2 lei, iar in septembrie 2014 valora 3,64 lei.

Astfel, in anul 2007 reclamanţii trebuiau sa ramburseze 123.856 lei (echivalentul a 61.300 CHF), iar in septembrie, cand au fost executati silit, aveau de rambursat suma de 223.132 lei.

Biroul executorului Judecătoresc NMA, in urma scoaterii la licitatie a imobilului ce face obiectul contractului de credit, a intocmit Actul de Adjudecare in data de ---si a instrainat imobilul-apartament pentru suma de 92.494,77 lei, iar pentru diferenţa de credit in suma de 130.637,23 lei ( 223.132 lei - 92.494, 77 lei), continuă executarea silită a reclamanţilor.

Pentru aceste motive, in temeiul art. 8, alin 5 din Legea 77/2016, „(S) Dreptul de a cere instanţei să constate stingerea datoriilor izvorâte din contractele de credit aparţine şi consumatorului care a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat, indiferent de titularul creanţei, de stadiul în care se află ori de forma executării silite care se continuă contra debitorului”, reclamanţii au solicitat instanţei sa constate stingerea datoriilor izvorâte din contractul de credit nr. HL nr. 19423/23.08.2007.

În probaţiune, reclamanţii au solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 8 alin 5 din Legea nr. 77/2016.

Conform art. 8, alin. (4) din Legea 77/2016 prezenta acţiune este scutită de plata taxei judiciare de timbru.

La data de 26.08.2016, pârâta a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii pe cale de excepţie sau pe fond, ca neîntemeiată, cu obligarea reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecata,  ocazionate de prezentul proces.

Totodată, pârâta a solicitat suspendarea cauzei până la pronunţarea asupra excepţiei de neconstituţionalitate, iar, cu prioritate, înainte de discutarea oricărui aspect procedural, a solicitat instanţei să se pronunţe asupra solicitărilor sale de sesizare a Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 77/2016, şi de suspendare a judecăţii prezentei cauze. În acest sens, pârâta a apreciat că suspendarea cauzei se impune faţă de efectul pe care îl poate produce admiterea prezentei acţiuni şi faţă de obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, care vizează Legea nr. 77/2016 în întregime.

Pe fondul cauzei, pârâta a făcut referiri la  neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate pentru a putea beneficia de procedura dării în plată/constatarii stingerii datoriei, iar, în acest sens a arătat că, procedura constatarii stingerii datoriei reglementată de prevederile Legii nr. 77/2016 reprezintă o excepţie de la importante principii de drept, şi chiar o încălcare a unor reguli constituţionale.

Întrucât legiuitorul a stabilit condiţii stricte pentru ca solicitanţii să beneficieze de prevederile legii, pârâta a apreciat că proba acestor condiţii le revine solicitanţilor, nefiind suficient să afirme îndeplinirea lor. Proba trebuie făcută cu înscrisuri corespunzătoare, exterioare contractului de credit, cel puţin în ceea ce priveşte dovedirea condiţiilor de la art. 4 lit. a), c) şi d), dovezi care se impunea a fi ataşate la acţiune.

Fiind sesizată cu notificarea, nu se poate susţine că banca ar trebui să considere îndeplinite condiţiile fără un minim probatoriu, din moment ce îndeplinirea sau nu a condiţiilor determină conduita viitoare a acesteia. Orice cerere privind valorificarea unui drept recunoscut de lege trebuie însoţită de dovada îndeplinirii condiţiilor pentru a beneficia de acel drept, neexistând o prezumţie legală sau de altă natură în sensul îndeplinirii lor doar în baza declaraţiei solicitantului.

În ceea ce priveşte condiţia de la art. 4 alin. (1) lit. a), pârâta a arătat că, pentru a fi îndeplinită această condiţie, împrumutatul trebuie să facă dovada că a acţionat în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale.

Referitor la condiţia de la art. 4 alin. (1) lit. c), pârâta a învederat că reclamanţii nu au făcut dovada faptului că au păstrat destinaţia de locuinţă a imobilului prin prezentarea unei dovezi de la DITL din care să reiasă faptul că la adresa imobilului nu se plătesc taxe şi impozite pentru sediul unei societăţi sau punct de lucru, împreunăcu dovada de la Oficiul Registrului Comerţului a faptului că la adresa imobilului nu figurează niciun sediu al vreunei societăţi.

Pentru a îndeplinită această condiţie, creditul trebuie să fie contractat cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puţin un imobil cu destinaţie de locuinţă.

În continuarea motivării poziţiei sale procesuale, pârâta a arătat că acţiunea formulată nu poate fi considerata admisibilă şi nu i se poate da curs intrucat incalca normele de drept ale Uniunii Europene care au prioritate faţă de dreptul intern:

Astfel, potrivit art. 148 alin. (2) din Constituţie, " Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare." Prioritatea funcţionează în raport cu toate normele naţionale şi impune tuturor organelor statelor membre, inclusiv jurisdicţiilor naţionale sau constituţionale, obligaţia de a lăsa neaplicată orice normă naţională, în cazul unui conflict cu o normă de drept al UE. Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a nuanţat modul de aplicare al acestui principiu.

Potrivit hotărârii pronunţate în cauza 106/77, Simmenthal: „instanţa naţională care trebuie să aplice, în cadrul competenţei sale, dispoziţiile de drept comunitar are obligaţia de a asigura efectul deplin al acestor norme, înlăturând, dacă este necesar, din oficiu aplicarea oricărei dispoziţii contrare legislaţiei naţionale, chiar ulterioare, fără a fi necesar să solicite sau să aştepte înlăturarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituţional ".

Aşadar, orice parte poate să invoce prioritatea dreptului european faţa de cel naţional inclusiv înainte de discutarea constituţionalităţii normei naţionale şi ulterior, indiferent de soluţia adoptată de Curtea Constituţională.

În aceeaşi hotărâre, Curtea de Justiţie a statuat că judecătorului naţional îi revine obligaţia de a lăsa neaplicată legea naţională contrară dreptului UE.

Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene stabileşte la art. 17 că "nimeni nu poate fi lipsit de bunurile sale decât pentru o cauză de utilitate publică, în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege şi în schimbul unei despăgubiri juste acordate în timp util pentru pierderea pe care a suferit-o".

Pârâta a apreciat că efectul procedurilor reglementate de Legea nr. 77/2016 asupra patrimoniului său este similar unui exproprieri întrucât duce la stingerea dreptului de proprietate asupra creanţei rezultate din contractul de credit, fără o justă şi prealabilă despăgubire.

Dispoziţiile legii nr. 77/2016 prin care se prevede stingerea forţată a creanţei şi trecerea la fel de forţată în proprietatea băncii a unui alt bun, şi anume imobilul adus garanţie - fara a asigura condiţiile pentru respectarea caracterului just al despăgubirii - echivalează cu o încălcare gravă a dreptului de proprietate.

Totodată, pârâta a subliniat şi faptul că stingerea creanţei sale nu se realizează pentru cauză de utilitate publică, aşa cum prevede legislaţia europeană, legea nr. 77/2016 servind exclusiv intereselor unei categorii de persoane delimitată doar prin calitatea de parte în anumite contracte de credit.

Trecând peste lipsa cauzei de utilitate publică, Legea nr. 77/2016 nu are nici măcar o justificare socială, întrucât nu ocroteşte interesele unei categorii sociale cu dificultăţi, singurele criterii de includere între beneficiarii legii fiind legate de calitatea de parte în anumite contracte de credit, fără a exista un criteriu de excludere bazat pe existenţa unui pericol concret care afectează drepturile fundamentale ale debitorului.

De asemenea, a mai apreciat pârâta, în continuarea motivării poziţiei sale procesuale, se încalcă principii fundamentale inserate în Tratatul privind Uniunea Europeană şi dezvoltate de jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cum ar fi: principiul libertăţii contractuale, principiul securităţii juridice (în special din perspectiva neretroactivităţii), principiul proporţionalităţii. Se încalcă şi alte acte normative de drept ale Uniunii Europene cum ar fi normele Directivei 2014/17/UE privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidenţiale precum şi normele Directivei 1993/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.

Spre exemplu, sub acest aspect, pârâta a arătat că Directiva nr. 17/2014 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidenţiale şi de modificare a Directivelor 2008/48/CE, a Directivelor 2013/36/UE şi a Regulamentului (UE) nr. 1093/2010 (Text cu relevanţă pentru SEE), a cărei transpunere o efectuează Legea nr. 77/2016, prevede anumite limitări în ceea ce priveşte transpunerea în dreptul intern a dispoziţiilor sale.

Astfel, deşi Directiva nr. 17/2014 prevede faptul că „nu se aplică contractelor de credit existente înainte de 21 martie 2016 (Articolul 43 - Dispoziţii tranzitorii), totuşi legea internă nu le exclude pe acestea de la aplicare, acesta fiind şi cazul de faţă, respectiv contractul de credit este încheiat anterior intrării în vigoare a Legii 77/2016.

Art. 2 alin. 1 prevede că „Prezenta directivă nu împiedică statele membre să menţină sau să introducă dispoziţii mai stricte în scopul de a proteja consumatorii, cu condiţia ca dispoziţiile respective să fie coerente cu obligaţiile acestora în temeiul dreptului Uniunii”. Aplicarea legii inclusiv contractelor încheiate înainte de intrarea sa în vigoare ar putea apărea ca o protecţie mai ridicată a consumatorilor, insa aceasta dispoziţie nu îndeplineşte şi condiţia

prevăzută în partea a doua a textului Directivei, în sensul că nu este coerentă cu obligaţiile statului român în temeiul dreptului Uniunii.

În acest sens, pârâta a arătat că aplicarea unor astfel de dispoziţii ar contraveni principiului previzibilităţii de care trebuie să se bucure textele de lege, pentru a nu-i prejudicia pe destinatarii acestora, precum si regula inviolabilitatii proprietăţii, încălcarea acestor reguli nefiind coerenta cu obligaţiile asumate de către statul român prin Tratatul de aderare la Uniunea Europeană.

Stingerea nejustificată a dreptului de proprietate asupra unei creanţe rezultată dintr-un contract comercial legal încheiat în cadrul activităţii specifice a băncii reprezintă o ingerinţă abruptă şi extrem de gravă, total incompatibilă cu sistemul de drept european şi cu principiile democratice.

In probaţiune, pârâta a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, precum şi orice alte probe ar reieşi necesare din dezbateri.

În drept, au fost invocate dispoziţiile cuprinse în Legea nr. 77/2016, art. 148 alin. (2) din Constituţie, art. 17 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.

Ataşat întâmpinării, pârâta a depus la dosarul cauzei criticile de neconstituţionalitate ale Legii nr. 77/2016 (filele 33-46).

La data de 08.03.2017, pârâta a depus la dosarul cauzei o notă de probe, prin care a solicitat instanţei să dispună emiterea unor adrese către ANAF, în vederea comunicării fişei fiscale aferente perioadei de la data încheierii contractului de credit şi până în prezent, din cre să reiasă veniturile impozabile ale reclamanţilor, atât din salarii, cât şi din alte tipuri de activităţi; către ANAF, în vederea comunicării situaţiei conturilor bancare ale debitorilor, având în vedere Ordinul Preşedintelui ANAF nr. 3770/2015, care prevede obligaţia pentru toate instituţiile bancare de a raporta situaţia conturilor bancare deschise de persoanele fizice sau juridice către ANAF; către Direcţia Impozite şi Taxe Locale Tulcea, în vederea comunicării bunurilor mobile şi imobile cu care figurează înregistraţi debitorii; către Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, pentru a comunica bunurile declarate de debitori la Cartea funciară pe întreg teritoriul ţării; către Asociaţia de Proprietari, în vederea comunicării unei adeverinţe din care să rezulte destinaţia imobilului şi persoanele care locuiesc/gospodăresc în acel imobil.

Urmare precizărilor solicitate de instanţă, pentru termenul de judecată din data de 16.11.2017, pârâta a depus la dosarul cauzei note scrise, prin care a arătat că renunţă la excepţia de neconstituţionalitate, în integralitatea sa.

La termenul de judecată din data de 16.11.2017, instanţa, în temeiul art. 254, art. 255 şi art. 258 Cod procedură civilă, a admis pentru reclamanţi proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, apreciind că acestea sunt utile, pertinente şi concludente soluţionării cauzei.

Totodată, instanţa, în temeiul aceloraşi dispoziţii legale, a admis pentru pârâtă proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei şi a dispus emiterea unor adrese doar către Agenţia de Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, pentru a fi comunicate instanţei bunurile imobile declarate în cartea funciară ca fiind proprietatea reclamanţilor pe întreg teritoriul ţării precum şi adresa către Direcţia de Impozite şi Taxe Locale Tulcea, pentru a se comunica cu ce bunuri imobile figurează înregistraţi debitorii, apreciind că celelalte adrese solicitate de pârâtă nu sunt relevante pentru soluţionarea cauzei.

Din oficiu, instanţa a dispus ataşarea la dosarul cauzei a fişelor de cazier judiciar ale reclamanţilor.

Analizând cererea supusă judecăţii, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale incidente în speţă, instanţa reţine următoarele :

Între părţi s-a încheiat, la data de  --- 2007, contractul de credit ipotecar- autentificat cu nr. ---/---2007( vol.2-copia dosarului de executare silită nr. ---/2013), prin care s-a acordat reclamanţilor un credit in sumă de 61.000 franci elveţieni, reprezentând credit pentru achiziţionarea imobilului ipotecat, pentru o perioadă de 420 luni şi s-a garantat restituirea creditului cu ipoteca asupra imobilului, situat in municipiul ---.

Conform Actului de adjudecare din 01.09.2014(f. 11), încheiat în dosarul de executare silită nr. ---/2013 de către B.E.J. NMA, imobilul ipotecat-proprietatea reclamanţilor-situat in municipiul ---, a fost vândut prin licitaţie publică, fiind adjudecat de către licitatorul ---, pentru preţul de 92.494,77 lei.

Instanţa reţine că potrivit dispoziţiilor art. 4 din Lg. 77/2016:

„(1) Pentru stingerea creanţei izvorând dintr-un contract de credit şi a accesoriilor sale prin dare în plată trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiţii:

a) creditorul şi consumatorul fac parte din categoriile prevăzute la art. 1 alin. (1), astfel cum acestea sunt definite de legislaţia specială;

b) cuantumul sumei împrumutate, la momentul acordării, nu depăşea echivalentul în lei al 250.000 euro, sumă calculată la cursul de schimb publicat de către Banca Naţională a României în ziua încheierii contractului de credit;

c) creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puţin un imobil având destinaţia de locuinţă;

d) consumatorul să nu fi fost condamnat printr-o hotărâre definitivă pentru infracţiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea prezentei legi.

(2) În situaţia în care executarea obligaţiilor asumate prin contractul de credit a fost garantată cu două sau mai multe bunuri, în vederea aplicării procedurii prevăzute de prezenta lege debitorul va oferi în plată toate bunurile ipotecate în favoarea creditorului.”

De asemenea, dispoziţiile art. 5 din aceeaşi lşege stabilesc că : „ in vederea aplicării prezentei legi, consumatorul transmite creditorului, prin intermediul unui executor judecătoresc, al unui avocat sau al unui notar public, o notificare prin care îl informează că a decis să îi transmită dreptul de proprietate asupra imobilului în vederea stingerii datoriei izvorând din contractul de credit ipotecar, detaliind şi condiţiile de admisibilitate a cererii, astfel cum sunt reglementate la art. 4.”

Potrivit prevederilor  art. 8 alin. 1 şi 5 din Lg. 77/2016, in situaţia în care creditorul nu se conformează dispoziţiilor prevăzute de prezenta lege, debitorul poate cere instanţei să pronunţe o hotărâre prin care să se constate stingerea obligaţiilor născute din contractul de credit ipotecar şi să se transmită dreptul de proprietate către creditor, dreptul la această acţiune avându-l şi consumatorul care a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat, indiferent de titularul creanţei, de stadiul în care se află ori de forma executării silite care se continuă contra debitorului.

In consecinţă, pentru  stingerea creanţei izvorând dintr-un contract de credit şi a accesoriilor sale, prin dare în plată,  este esenţial nu doar ca executarea silita a debitorului ipotecar să fie in derulare, ci-din aceleaşi dispoziţii ale art. 8 alin.1 şi 5- instanţa reţine că pentru darea în plată este esenţial ca debitorul ipotecar să fie proprietarul imobilului care garantează creditul ipotecar, pentru că numai într-o asemenea ipoteză instanţa poate să dispună transferul dreptul de proprietate din patrimoniul reclamanţilor-debitori în cel al pârâtei.

Totodată, instanţa reţine că prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 639 din 27.10.2016 s-a reţinut că: „(…) Legea nr. 77/2016 condiţionează stingerea tuturor datoriilor consumatorilor de transmiterea voluntară a dreptului de proprietate asupra bunului ipotecat din patrimoniul consumatorilor în cel al profesioniştilor, dacă in termenul prevăzut la art. 5 alin.3 părţile contractului de credit nu ajung la un alt acord”.

Se mai arată in decizie că legea în întregul ei nu poate sta ca temei formal al unei astfel de acţiuni câtă vreme „bunul a fost deja vândut la licitaţie publică încă din anul 2015”, ca şi în cazul de faţa.

Cu alte cuvinte, art. 8 alin.5 din Legea nr. 77/2016, este aplicabil numai dacă vânzarea imobilului, în cadrul executării silite, nu a avut loc, în caz contrar debitorul având doar posibilitatea să solicite, în măsura în care dovedeşte existenţa impreviziunii, adaptarea contractului de credit.

Prin urmare, instanţa apreciază că in cauză nu sunt îndeplinite condiţiile impuse de dispoziţiile art. 8 alin.5 din Lg 77/2016, imobilul ipotecat ieşind din patrimoniul reclamanţilor la data adjudecării dreptului de proprietate de către un terţ, în cadrul executării silite din dosarul de executare silită nr. ---/2013, aflat pe rolul B.E.J NMA.

Pentru toate aceste considerente de fapt şi de drept, instanţa va respinge ca nefondată cererea reclamanţilor de dare în plată.

În privinţa cererii formulate la data de 31.05. 2017 de către B.E.J NMA, instanţa urmează să o admită ca fondată şi drept consecinţă va obliga reclamanţii să plătească B.E.J NMA suma de 448 lei cu titlu de contravaloare copie dosar de executare silită nr. ---/2013.

Domenii speta

Spete similare