Indemnizaţie pentru creşterea copilului

Indemnizaţie pentru creşterea copilului

Prin Decizia menţionată s-a admis recursul formulat împotriva Sentinţei Tribunalului Harghita.

Instanţa de control judiciar a reţinut că, în motivarea acţiunii sale, reclamanta a invocat prevederile Legii nr. 126/2014 pentru modificarea OUG nr. 111/2010 iar în cererea de recurs a invocat şi prevederile art. 21 alin. 1 şi 2 din OUG nr. 148/2005, act normativ în vigoare, atât la data la care reclamantei i s-a stabilit dreptul la indemnizaţie pentru creşterea copilului cât şi în perioada în care a realizat venituri supuse impozitului. Potrivit textului art. 24 din OUG nr. 111/2010, sumele încasate necuvenit se recuperează de la beneficiarii acestora pe baza deciziei emise de  directorul executiv al Direcţiei teritoriale, cu respectarea termenului general de prescripţie astfel că, excepţia prescripţiei extinctive, dat fiind şi faptul că în perioada de verificat, erau incidente prevederile vechiului cod civil,  este o excepţie de ordine publică ce trebuia a fi pusă în discuţie din oficiu de instanţa de fond. Fiind o excepţie de ordine publică, se impune a fi analizată cu prioritate de instanţa de recurs în faţa căreia a fost invocată.

Instanţa de recurs constată că art. 24 alin. 1 din OUG nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor evidenţiază expres aplicarea termenului general de prescripţie, iar nu a termenului de prescripţie de 5 ani prevăzut de Codul de procedură fiscală. 

Faptul că art. 24 alin. 5 din OUG nr. 111/2010 menţionează caracterul fiscal al creanţei nu este de natură să determine automat aplicarea termenului de prescripţie de 5 ani în condiţiile în care legiuitorul optat expres pentru termenul general de prescripţie care nu poate fi decât cel de 3 ani conform art. 3 alineat 1 din Decretul nr. 167/1958. Termenul de 5 ani prevăzut de OG 92/2003 este un termen special de prescripţie şi ar fi fost incident doar în considerarea caracterului fiscal al creanţei şi în lipsa unor prevederi derogatorii.

În acest sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 10/2014 pronunţată pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a statuat că termenul general de prescripţie legal este termenul de 3 ani prevăzut de art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, respectiv art. 2.517 din Codul civil.

Aşadar, atât timp cât legiuitorul face referire expresă la termenul general de prescripţie, se aplică dispoziţiile de drept comun în materia prescripţiei, iar nu prevederile speciale cu privire la prescripţie cuprinse în OG nr. 92/2003.

În consecinţă, trebuie avut în vedere termenul de prescripţie de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul-Lege nr. 167/1958 (incident în cauză prin raportare la data achitării indemnizaţiilor, anterioară intrării în vigoare a noului Cod civil).

În ceea ce priveşte momentul de la care curge termenul de prescripţie, Curtea apreciază că sunt aplicabile prevederile art. 7 din Decretul-Lege nr. 167/1958 conform cărora prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune, aceasta fiind regula în materie de prescripţie.

Art. 8 din decretul 167/1958,  are reglementări specifice pentru materia răspunderii civile delictuale, fiind înlăturat în cauză de chiar prevederile art. 24 din OG nr. 111/2010 conform cărora ”sumele reprezentând drepturile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, încasate necuvenit, se recuperează de la beneficiarii acestora, în condiţiile legii, pe baza deciziei emise de directorul executiv al agenţiei teritoriale, cu respectarea termenului general de prescripţie.”

Acest text de lege stabileşte ca moment de referinţă pentru recuperarea sumelor, data încasării acestora, acesta fiind momentul la care se naşte dreptul material la acţiune. A admite contrariul ar echivala cu o amânare a termenului de prescripţie, pe o durată incertă, ce ţine manifestarea proprie de voinţă a instituţiei, respectiv de momentul la care a apreciat necesar a efectua verificări.

Curtea reţine aşadar că termenul de prescripţie începe să curgă de la data la care reclamanta a încasat indemnizaţiile pentru creşterea copilului, în conformitate cu art. 7 şi art. 12 din Decretul-Lege nr. 167/1958.

Instanţa de control judiciar constată că este întemeiată critica recurentei privind incidenţa termenului general de prescripţie în condiţiile în care deciziile contestate au fost emise de pârâta intimată după împlinirea acestuia. Astfel, deciziile contestate au fost emise la data de 16.07.2014 pentru recuperarea unor sume pretins a fi achitate necuvenit pentru creşterea şi îngrijirea copilului 0 – 2/3 ani din perioada 1.01.2010 – 31.08.2010. Constatând că a intervenit prescripţia în ceea ce priveşte emiterea deciziilor de impunere, este de prisos o analiză a celorlalte motive invocate de recurenta reclamantă privind încadrarea veniturilor obţinute de reclamantă în categoria veniturilor din alte surse sau obţinute din activitate independentă în înţelesul art. 46 din Legea nr. 571/2003 rep., precum şi cu privire la incidenţa prevederilor Legii nr. 126/2014.

Pentru considerentele arătate, văzând şi  prevederile art. 498 alin. 1 Cod procedură civilă, instanţa va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi în rejudecare, va admite acţiunea reclamantei şi va anula deciziile contestate.

Domenii speta

Spete similare