Legea 10/2001

Legea nr. 10/2001 – restituire în natură

Prin sentinţa civilă nr. 653/09.11.2016 pronunţată de Tribunalul Arad a fost admisă acţiunea civilă exercitată de reclamantul x, în contradictoriu cu pârâţii Primarul Municipiului y, Municipiul y reprezentat prin primar. A fost anulată dispoziţia nr.281/08.02.2016 emisă de Primarul Municipiului y, fiind obligat pârâtul la emiterea unei dispoziţii de restituire în natură a imobilului situat în A.

 Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a constatat că, prin dispoziţia nr. 281/08.02.2016 emisă de Primarul Municipiului y, a fost respinsă notificarea formulată de reclamantul x şi soţia acestuia ( decedată la data de 24.06.2008 ), privind restituirea în natură / despăgubiri pentru imobilul situat în A, „deoarece dosarul nu conţine înscrisurile necesare soluţionării favorabile a acestuia”.

Astfel cum rezultă din Referatul privind motivarea Dispoziţiei nr. 281/08.02.2016, s-a constatat că prin adresa nr. 18073/02.09.2015 „s-a solicitat completarea dosarului cu înscrisuri necesare soluţionării notificării, respectiv copii ale actelor de identitate, declaraţie notarială dată conform art. 5 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, dar până în prezent nu au fost depuse şi nici nu s-a făcut dovada efectuării unor demersuri privind completarea dosarului”.

Instanţa de fond a reţinut că imobilul situat în A, compus din casă şi teren,  a fost preluat de către Statul Român în temeiul Decretului nr. 223/1974, prin Decizia nr. 495/12.06.1984 emisă de Consiliul Popular al Judeţului A, cota de ½ parte proprietatea lui M. H. trecând în proprietatea statului fără plată, respectiv Decizia nr. 542/03.07.1984 emisă de Consiliul Popular al Judeţului A, cota de ½ parte proprietatea lui x trecând în proprietatea statului „cu despăgubiri”. La data preluării, asupra imobilului erau coproprietari reclamantul şi soţia sa, drept de proprietate dobândit prin contract de vânzare - cumpărare în anul 1977, astfel cum rezultă din coala CF.

Din înscrisurile existente la dosarul administrativ, depus în copie la filele 25 -52, 94, 95 dosar, instanţa a mai reţinut că la momentul formulării notificării nr. 311/16.07.2001, reclamantul şi soţia sa aveau un alt domiciliu, la care, în luna septembrie 2015 ( după ce au trecut 14 ani de la data notificării, M. H. decedând în anul 2008 ), le-a fost comunicată adresa privind solicitarea  completării actelor, în prezent reclamantul având un alt domiciliu, potrivit copiei actului identitate şi declaraţiilor notariale.

Instanţa a reţinut că în faza contencioasă, respectiv în prezentul dosar, reclamantul a depus în completare actele solicitate, respectiv a dat declaraţia notarială prevăzută de art. 5 din Legea nr. 10/2001, declarând că pentru imobilul în litigiu nu a primit „nici un fel de despăgubiri naţionale sau internaţionale în temeiul vreunor acorduri internaţionale existente între statul român şi alte state sau Uniunea Europeană”, precizând că nu a primit despăgubiri nici în temeiul Legii nr. 10/2001. De asemenea, a depus actul de identitate, precum şi certificat de deces pentru soţia sa. Potrivit Deciziei nr. 1827/17.03.2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Civilă, „art. 23 din Legea nr. 10/2001 limitează durata depunerii probelor necesare evaluării pretenţiilor de restituire a imobilelor la care se referă legea numai la faza administrativă – până la soluţionarea notificării, fără a obstrucţiona această posibilitate şi în faza contencioasă supusă dispoziţiilor Codului de procedură civilă. Verificarea legalităţii deciziei unităţii deţinătoare nu se face numai în temeiul actelor supuse aprecierii acesteia, ci în contextul tuturor probelor, inclusiv a acelora administrate în faza contencioasă, o atare viziune înscriindu-se în raţiunea legii şi a principiului de interpretare a acesteia în interesul celor îndreptăţiţi la restituirea bunurilor de care au fost lipsiţi în mod abuziv”.

Deşi în dosarul administrativ înregistrat la Primăria Municipiului y cu nr. 18073/18.07.2001, s-a emis adresă Consiliului Judeţean A să se comunice dacă au fost acordate despăgubiri pentru imobilul a cărui restituire se solicită, autorităţile statului nu au făcut dovada acordării unor despăgubiri reclamantului. Astfel, cu toate că în Decizia nr. 542/03.07.1984 se menţionează în privinţa cotei de ½ parte proprietatea lui x, faptul că trecerea în proprietatea statului se va face „cu despăgubiri”, având în vedere declaraţia notarială dată de reclamant în sensul că nu a primit nici un fel de despăgubiri pentru acest imobil, constatând că autorităţile statului nu au făcut dovada acordării unor despăgubiri reclamantului, instanţa a reţinut că pentru imobilul a cărui restituire se solicită, nu au fost acordate despăgubiri.

Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. 1, art. 7 şi art. 9 din Legea nr. 10/2001, tribunalul a  reţinut principiul restituirii în natură a imobilelor preluate în mod abuziv de către stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru care s-au depus notificări. În conformitate cu prevederile art.1, art. 2 alin. 1 lit. h),  HG nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu privire la actul normativ de preluare a imobilului în litigiu, respectiv Decretul nr. 223/1974, instanţa a reţinut că „preluarea a fost abuzivă atât în cazul trecerii imobilului fără plată în proprietatea statului cu titlu de sancţiune pentru cei care au plecat fraudulos din ţară sau care, fiind plecaţi în străinătate, nu s-au înapoiat la expirarea termenului stabilit pentru înapoierea în ţară, cât şi cazul în care persoana a făcut cerere de plecare definitivă din ţară şi a înstrăinat în mod obligatoriu locuinţa sa către stat”.

În conformitate cu prevederile art. 3 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 10/2001, reclamantul are calitatea de persoană îndreptăţită la restituirea imobilului, acesta împreună cu soţia sa ( în prezent decedată ) fiind proprietari la data preluării abuzive a imobilului.

Faţă de dispoziţiile legale indicate raportate la starea de fapt descrisă, instanţa de fond a constatat  că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea nr. 10/2001 de restituire în natură a imobilului preluat în mod abuziv, acesta nefiind înstrăinat de către stat unei terţe persoane. Reclamantul împreună cu soţia sa au formulat notificarea prin care au solicitat restituirea întregului imobil în natură, cu restituirea actualizată a sumei primite. Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul îşi menţine solicitarea de restituire în natură  a întregului imobil, precizând prin concluzii scrise, faptul că, la momentul notificării din anul 2001, ţinând cont de existenţa deciziei, a considerat că nu are cum să probeze faptul că nu i s-au plătit despăgubirile pentru cota de ½ din imobil, a decis să accepte chiar şi restituirea actualizată a sumei stabilită prin decizia emisă în condiţiile Decretului 223/1974 doar pentru a-şi redobândi dreptul de proprietate pe imobilul menţionat. Or, aşa cum s-a arătat mai sus, pentru imobilul indicat, nu au fost plătite reclamantului nici un fel de despăgubiri, pentru a fi obligat acesta la restituirea sumelor.

Potrivit extrasului CF instanţa a reţinut că în prezent, imobilul are destinaţia centrul de primire minori, în anul 2003 imobilul  fiind trecut în domeniul public al municipiului A.

În conformitate cu dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 10/2001, (1) Imobilele - terenuri şi construcţii - preluate în mod abuziv, indiferent de destinaţie, care sunt deţinute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie naţională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale sau locale este acţionar ori asociat majoritar, de o organizaţie cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptăţite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată a organelor de conducere ale unităţii deţinătoare..(4) În cazul imobilelor deţinute de unităţile administrativ-teritoriale restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptăţită se face prin dispoziţia motivată a primarilor, respectiv a primarului general al municipiului Bucureşti, ori, după caz, a preşedintelui consiliului judeţean…(5) Sub sancţiunea nulităţii absolute, până la soluţionarea procedurilor administrative şi, după caz, judiciare, generate de prezenta lege, sunt interzise înstrăinarea, concesionarea, locaţia de gestiune, asocierea în participaţiune, ipotecarea, locaţiunea, precum şi orice închiriere sau subînchiriere în beneficiul unui nou chiriaş, schimbarea destinaţiei, grevarea cu sarcini sub orice formă a bunurilor imobile - terenuri şi/sau construcţii notificate potrivit prevederilor prezentei legi. Potrivit Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin HG nr. 250/2007 (pct. 21.1.), prevederea alin. (1) al art. 21 din lege are semnificaţii juridice multiple, respectiv: a) statuează indisponibilizarea imobilelor restituibile pe calea prevăzută de lege cu privire la orice alte proceduri legale care tind să înstrăineze imobilul respectiv către alte persoane, altele decât cele îndreptăţite potrivit legii; ca atare, sunt înlăturate de la aplicare cu privire la aceste bunuri prevederile Legii nr. 64/1995 sau ale Legii nr. 213/1998, cu modificările şi completările ulterioare; b) indisponibilizarea respectivă operează începând cu data de 14 februarie 2001, chiar dacă notificarea a fost făcută la o dată ulterioară; c) indisponibilizarea acestor bunuri are drept scop primordial îndeplinirea obligaţiei de restituire în natură către adevăratul proprietar.

Instanţa a mai reţinut că, deşi încă din anul 2001 era înregistrată la unitatea administrativ teritorială notificarea prin care se solicita restituirea în natură a imobilului, cu toate că în anul 2002, luând cunoştinţă de faptul că la imobilul menţionat se efectuau lucrări, persoana împuternicită de petenţi a notificat Primăria Municipiului Y, solicitând sistarea lucrărilor (fila 52), au fost continuate demersurile de trecere a bunului în domeniul public al municipiului. Or, faţă de dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 10/2001, indicate mai sus, imobilul a cărui restituire în natură a fost solicitată prin notificarea înregistrată în anul 2001, era indisponibilizat în scopul îndeplinirii obligaţiei de restituire în natură către adevăratul proprietar, până la soluţionarea procedurii administrative fiind interzisă, sub sancţiunea nulităţii absolute, inclusiv trecerea bunului în domeniul public al unităţii administrativ teritoriale (căreia i s-a adresat notificarea de restituire).

Tribunalul a mai constatat şi incidenţa prevederilor art. 16 din Legea nr. 10/2001: În situaţia imobilelor având destinaţiile arătate în anexa nr. 2 lit. a), care face parte integrantă din prezenta lege, necesare şi afectate exclusiv şi nemijlocit activităţilor de interes public, de învăţământ, sănătate ori social-culturale, foştilor proprietari sau, după caz, moştenitorilor acestora li se restituie imobilul în proprietate cu obligaţia de a-i menţine afectaţiunea pe o perioadă de până la 3 ani, pentru cele arătate la pct. 3 din anexa nr. 2 lit. a), sau, după caz, de până la 5 ani de la data emiterii deciziei sau a dispoziţiei, pentru cele arătate la pct. 1, 2 şi 4 din anexa nr. 2 lit. a). ( a) Lista imobilelor ce intră sub incidenţa art. 16 din Legea nr. 10/2001, republicată: 1.*) Imobile ocupate de unităţi şi instituţii de învăţământ din sistemul de stat (grădiniţe, şcoli, licee, colegii, şcoli profesionale, şcoli postliceale, instituţii de învăţământ superior)  2.*) Imobile ocupate de unităţi sanitare şi de asistenţă medico-socială din sistemul public (creşe, cămine-spital pentru bătrâni, spitale, centre de plasament, case de copii). Astfel, funcţionarea în imobilul indicat a centrului de primire minori, nu constituie un impediment la restituirea în natură, faţă de textul legal indicat, fiind instituită prin actul normativ obligaţia proprietarului de a menţine afectaţiunea pe perioada indicată prin lege. De asemenea, instanţa reţine şi prevederile art. 45 alin. 1 din Legea nr. 165/2013: Imobilele prevăzute în anexa nr. 2 lit. a) pct. 1, 2 şi 4 la Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, la art. 1 alin. (10) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi la art. 1 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/1999, republicată, se restituie foştilor proprietari sau, după caz, moştenitorilor acestora, cu condiţia menţinerii afectaţiunii de interes public pentru o perioadă de 10 ani.

Având în vedere aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor legale indicate, precum şi ale art.26 din Legea nr. 10/2001, instanţa de fond a admis acţiunea formulată de reclamantul X.

Prin decizia civilă nr. 55/06.04.2017 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, a fost respins apelul declarat de pârât împotriva sentinţei nr. 653/09.11.2016 pronunţată de Tribunalul Arad.

Domenii speta

Spete similare