Fara titlu

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA SECTORUL 4 BUCUREŞTI

....

Dosar nr. ………………..

SENTINŢA CIVILĂ  NR. ………………

ŞEDINŢA PUBLICĂ DE LA 23.02.2009

Instanţa constituită din :

PREŞEDINTE : …………………………….. 

GREFIER: ……………………………….

Pe rol se află soluţionarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta …………… ………………, in contradictoriu cu pârâţii …………………. şi …………………., având ca obiect revendicare.

Dezbaterile şi cuvântul pe  fond  au avut loc  în şedinţa publică de la 02.02.2009, fiind  consemnate  în încheierea de şedinţă de la  acea dată, ce face  parte din prezenta hotărâre si  când  instanţa, având  nevoie de timp pentru a delibera şi pentru a da  posibilitate  părţilor să depună concluzii scrise, a amânat pronunţarea pentru astăzi, 02.02.2009, 09.02.2009, 16.02.2009  şi pentru astăzi, 23.02.2009, când a  hotărât  următoarele:

INSTANŢA,

Deliberând asupra cauzei civile de faţă constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 04.03.2008, sub nr.2007/4/2008 reclamanta ……………………. a chemat în judecată pârâţii …………………………. şi ………………………… solicitând instanţa ca prin hotărârea ce o va pronunţa să  fie obligaţi pârâţii să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie  imobilul situat în Bucureşti, str. ………………….., nr…,  corp …, etaj …, ap…., sector 4, compus din casă ( 2 camere şi dependinţe) şi terenul aferent, suprafaţa totală a imobilului fiind de  389 mp, fiind suprafaţa totală ocupată de construcţii, iar suprafaţa neocupată de construcţii având o suprafaţă  totală de 204,75mp, se dispună  notarea litigiului în Cartea Funciară cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii sale  reclamanta a arătat că ……………………………. (sora reclamantei) a dobândit imobilul  în litigiu în calitate de  soţie supravieţuitoare de pe urma defunctului ………………………………….. Sora reclamantei …………………………. (sub numele de fată ……………………………………..), s-a căsătorit cu ……………………………, apoi s-a recăsătorit dobândind în urma căsătoriei numele de  …………………………………….

A arătat reclamanta că ……………………….. a dobândit imobilul potrivit actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr……………………………. şi transcris în  registrul de transcripţiuni sub nr………………………………. autentificat de Tribunalul Ilfov, Secţia IX-a Notarială prin procesul-verbal nr……………………………..  şi respectiv al contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. …………………….. şi transcris sub nr………………………… autentificat de Tribunalul Ilfov Secţia IX-a Notarială, de la părinţii săi ……………………………….. şi ……………………………….. (care au  dobândit imobilul în litigiu de la …………………………….. prin cumpărare). Pe baza  actului de vânzare-cumpărare autentificat de Tribunalul  Ilfov, Secţia Notariat, la nr…………………………… şi transcris la acelaşi Tribunal sun r……………………………..) imobilul în litigiu, respectiv : terenul în suprafaţă de 389 mp, construcţiile de pe el /corp A şi corp B.

Mai arată reclamanta că este singurul moştenitor al defunctei sale surori decedate la data de ………………………….. potrivit testamentului universal încheiat în faţa notarului public ………………………. la data de …………………….. (încheiere de autentificare nr……………………..) nr……………………., iar ……………… ………………. l-a moştenit pe  soţul său ………………………, potrivit Certificatului de moştenitor nr…………………………………… emis de Notarul Public ……………………………. În dovedirea acestor susţineri reclamanta a ataşat la dosar  certificatele de moştenitor şi toate actele care de stare civilă doveditoare.

Se mai invocă de reclamantă că imobilul ce face obiectul  acestui litigiu a fost preluat şi deţinut  abuziv  de statul român prin Decretul nr………………………, la poziţia nr………………. din ………………, iar prin Dispoziţia Primarului general nr…………………………, s-a dispus restituirea în natură, în proprietatea  numitei ……………………….., imobilul situat în …………………. str. …………………., nr………….. sector …., cu excepţia a două apartamente: ap….., corp …, vândut  în baza Legii nr.12/1995, conform contractului de vânzare-cumpărare nr……………… şi ap. nr….. corp …..+ vândut conform  contractului de vânzare-cumpărare nr……………………………….

În aceste condiţii, arată reclamanta, că preluarea apartamentului fiind abuzivă se consideră că Statul Român nu a dobândit  niciodată „de jure” dreptul de proprietate asupra imobilului, a intrat doar în  posesia acestuia în mod ilegal şi abuziv, exercitată prin intermediul societăţilor comerciale de administrare a  fondului locativ şi a autorităţilor publice, drept urmare, Statul nu putea  înstrăina un bun al cărui proprietar nu a fost niciodată, acesta fiind şi motivul pentru care la rândul său  pârâţii …………………………. şi ………………………….. nu poseda un titlu valabil, mai exact contractul de vânzare-cumpărare nr………………., încheiat de către pârâţii cu …………………………….., întrucât titlul pârâţilor provenea de la neproprietari.

Pentru toate aceste considerente  solicită reclamanta  admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

În dovedire solicită proba cu înscrisuri.

În drept reclamanta îşi întemeiază acţiunea pe  disp. art.480 şi 481 Cod civil, art.984 Cod civil, art.2 din Legea  nr.10/2001 şi art.112 Cod procedură civilă precum şi pe dispoziţiile  legale care reglementează protecţia  dreptului de proprietate şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului inclusiv protocolul nr.1 la CEDO.

Pârâţii au depus întâmpinare (fila ……) prin care au solicitat respingerea cererii reclamantei în principal ca inadmisibilă şi în subsidiar ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea întâmpinării s-a arătat că acţiunile în revendicare privind imobilele preluate de Statul Român în perioada regimului comunist sunt subordonate principiilor şi reglementărilor legii 10/2001, iar potrivit dispoziţiilor art. 20 alin 2 din acelaşi act normativ persoana îndreptăţită are dreptul să beneficieze doar de măsuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea de piaţă a imobilului. Se mai apreciază că art. 26 alin 3 al legii 10/2001 dă posibilitatea fostului proprietar, nemulţumit de dispoziţia prin care i s-a soluţionat notificarea să atace dispoziţia în termen de 30 de zile de la comunicare, fiind singurul mijloc procesual prin care reclamanta sau autoarea acesteia puteau formula pretenţii referitoare la apartamentul revendicat.

Mai arată pârâţii că cererea reclamantei nu este întemeiată deoarece aceasta nu are un titlu de proprietate valabil, deoarece acesta a fost desfiinţat ca efect al aplicării Decretului nr. 92/1950, în schimb titlul de proprietate al pârâţilor este valabil şi actual.

Excepţia inadmisbilităţii cererii a fost respinsă ca neîntemeiată pentru considerentele arătate în cuprinsul încheierii din 9.06.2008.

Pârâţii au mai invocat excepţia autorităţii de lucru judecat, excepţie respinsă de instanţă ca neîntemeiată prin încheierea din 17.11.2008.

Prin încheierea din 12.01.2009 instanţa a încuviinţat pentru ambele părţi administrarea probei cu înscrisuri, părţile depunând, în copie, la dosar următoarele: certificat de deces, declaraţii notariale, , testament universal, certificat de legatar universal nr. …………………, certificate de căsătorie, dispoziţia primarului nr. ………………, certificate de moştenitor …………………., proces-verbal din 11.06.2002, proces verbal din 19 mai 1943, contract de vânzare-cumpărare din 13 iunie 1931, , declaraţie din 10 martie 1937, certificat de naştere, alte înscrisuri.

Din ansamblul materialului probator, instanţa reţine următoarele :

…………………………….. (sora reclamantei) a dobândit imobilul  în litigiu în calitate de  soţie supravieţuitoare de pe urma defunctului …………………………….., decedat la data de 25.06.1979 potrivit Certificatului de moştenitor nr…………………….. emis de Notarul Public ……………………………………... După decesul soţului, s-a recăsătorit la 3.07.1981 cu ……………………………………, iar în urma decesului acestuia la data de 19.03.1984 s-a căsătorit apoi cu ……………………….. la data de 29.09.1986.

Autorul ………………….., a dobândit imobilul ap. nr. …. situat în …………….., str. …… …………… nr. .., etaj …., Corp …. sector …, potrivit actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr…………………….. şi transcris în  registrul de transcripţiuni sub nr…………………… autentificat de Tribunalul Ilfov, Secţia IX-a Notarială prin procesul-verbal nr…………………………….. şi respectiv al contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. …………………….. şi transcris sub nr……………………. autentificat de Tribunalul Ilfov Secţia IX-a Notarială, de la părinţii săi ………………….. şi ………………………….(care au  dobândit imobilul în litigiu de la  ……………………………. prin cumpărare în baza  actului de vânzare-cumpărare autentificat de Tribunalul  Ilfov, Secţia Notariat, la nr……………………. şi transcris la acelaşi Tribunal sun r………………………).

Reclamanta este singura moştenitoare a defunctei sale surori decedate la data de 10.11.2007, potrivit testamentului universal nr………………… încheiat în faţa notarului public ……………………. la data de 6 iulie 2001 (încheiere de autentificare nr…………………………….).

Imobilul  ce face obiectul acestui litigiu a fost preluat de statul român prin Decretul nr.93/1950, figurând la poziţia nr……………… din Anexe, iar prin Dispoziţia Primarului general nr………………………, s-a dispus restituirea în natură, în proprietatea numitei ………………………., imobilul situat în …………………. str. ………………, nr…., sector ….., cu excepţia a două apartamente: ap…., corp …, vândut  în baza Legii nr.12/1995, conform contractului de vânzare-cumpărare nr.2383/1998 şi ap. nr…. corp … vândut conform  contractului de vânzare-cumpărare nr………………….

Instanţa reţine că reclamanta este moştenitoarea surorii sale …………………….., proprietara imobilului revendicat, fiind astfel dovedită calitatea sa procesuală activă în acţiunea în revendicare, fapt ce reiese din certificatele de moştenitor depuse la dosar, care se coroborează cu înscrisurile privind situaţia juridică a imobilului.Instanţa mai reţine că pârâţii au invocat apărări proprii, pretinzând existenţa unui drept de proprietate de natură a-l înlătura pe cel al reclamantei.

Întrucât pârâţii deţin, la rândul său, un titlu de proprietate asupra imobilului revendicat de reclamantă, urmează a se examina fundamentul (izvorul) dreptului de proprietate fiecăreia dintre părţi, prin compararea titlurilor acestora, pentru a stabili care este mai bine caracterizat.

Având în vedere că titlul de proprietate al autorului reclamantei (actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr………………………….. şi transcris în  registrul de transcripţiuni sub nr……………………….. autentificat de Tribunalul Ilfov, Secţia IX-a Notarială prin procesul-verbal nr……………………… şi respectiv al contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. …………………….. şi transcris sub nr………………………… autentificat de Tribunalul Ilfov Secţia IX-a Notarială) se bucură de prezumţia de valabilitate şi autenticitate aplicabilă înscrisurilor autentice, fiind transcrise pentru opozabilitate faţă de terţi, iar dobândirea dreptului de proprietate de către autoarea reclamantei nu a fost în vreun fel contestată, pentru determinarea titlului mai bine caracterizat se impune a se determina dacă imobilul revendicat a fost preluat de către stat cu sau fără titlu valabil.

Potrivit art. 6 alin.1 şi 3 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale şi bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituţiei, a tratatelor internaţionale la care România era parte şi a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat. Instanţele judecătoreşti sunt competente să stabilească valabilitatea titlului.

Definirea titlului valabil al statului, prin raportare la criteriile prevăzute de art. 6 alin.1 din Legea nr. 213/1998 este confirmată de legiuitor şi prin art. 2 alin.1 lit. h) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Instanţa apreciază că Decretul nr. 92/1950 nu constituie un astfel de titlu valabil, fiind în întregime neconstituţional, de la data adoptării sale.

Astfel, potrivit art. 8 din Constituţia din 13 aprilie 1948, proprietatea particulară şi dreptul de moştenire sunt recunoscute şi garantate prin lege. Proprietatea particulară, agonisită prin muncă şi economisire, se bucură de o protecţie specială.

Prin derogare de la principiul general al protecţiei proprietăţii private, legea fundamentală instituia două modalităţi de privare a particularilor de dreptul lor de proprietate privată:  potrivit art. 10 din Constituţie, puteau fi efectuate exproprieri pentru cauză de utilitate publică, pe baza unei legi şi cu o dreaptă despăgubire, stabilită de justiţie. Art. 11 dispunea că, atunci când interesul general o cerea, mijloacele de producţie, băncile şi societăţile de asigurare, care sunt proprietate particulară a persoanelor fizice sau juridice, puteau deveni proprietatea Statului, adică bun al poporului, în condiţiunile prevăzute de lege.

Spre deosebire de expropriere, naţionalizarea nu presupunea acordarea vreunei despăgubiri, însă domeniul de aplicare al acestei măsuri a fost limitat explicit prin legea fundamentală la „mijloacele de producţie, băncile şi societăţile de asigurare, care sunt proprietate particulară a persoanelor fizice sau juridice”.

Chiar într-o interpretare extensivă a noţiunii "mijloace de producţie", în sensul că aceasta nu se limitează la întreprinderile industriale, ci include orice fond de comerţ, reţinem că nu puteau fi naţionalizate decât bunurile afectate unor activităţi comerciale, iar nu locuinţele unor persoane particulare, a căror închiriere nu constituie acte de comerţ, în sensul art.3 C.com. Acelaşi aspect rezultă din interpretarea sistematică a textului, care face referire la unităţi bancare şi societăţi de asigurare.

În consecinţă, Decretul nr. 92/1950 este, în integralitatea sa, contrar dispoziţiilor art. 8, 10 şi 11 din Constituţia în vigoare la data adoptării sale, astfel încât nu poate constitui un titlu valabil de preluare a imobilului revendicat în proprietatea statului.

 Conform art. 2 alin. 1 lit. a din Legea nr. 10/2001, preluarea imobilelor în temeiul  Decretului 92/1950 este abuzivă, iar potrivit art. 2 alin. 2, persoanele ale căror  imobile au fost preluate fără titlu valabil îşi păstrează calitatea de proprietar la data preluării, pe care o exercită după primirea deciziei sau a hotărârii judecătoreşti de restituire, conform prevederilor respectivei legi.

 Având în vedere că statul nu a devenit niciodată proprietar, rezultă că, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. ……………………….., Primăria Mun. Bucureşti, prin …………………………., a vândut pârâţilor un bun care nu îi aparţinea (vânzarea a bunului altuia).

În compararea titlurilor de proprietate, instanţa are în vedere că reclamanta a moştenit bunul de la un proprietar legitim, titlul acesteia fiind primul transcris, în vreme ce pârâta a dobândit bunul de la un neproprietar, statul român. Întrucât vânzătorul nu era proprietarul bunului vândut şi nu putea transmite un drept care nu-i aparţine (nemo dat quod non habet), titlul autoarei pârâtei nu a produs efectul translativ de proprietate.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 45 alin.2 din Legea nr. 10/2001, potrivit cu care actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, sunt lovite de nulitate absolută, în afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună-credinţă, acestea constituie o aplicaţie a regulilor de drept comun aplicabile vânzării lucrului altuia.

În situaţia în care ambele părţi sunt de rea-credinţă, ştiind sau trebuind să ştie că au contractat cu privire la bunul altuia, contractul este lovit de nulitate absolută pentru cauză ilicită (art. 966 şi art. 968 C.civ). Dacă ambele părţi, sau cel puţin cumpărătorul, au fost de bună-credinţă,  contractul este anulabil pentru eroarea cumpărătorului asupra calităţii de proprietar a vânzătorului, determinantă la încheierea contractului. Indiferent de cauza de nulitate relativă considerată incidentă, anularea contractului are loc numai la cererea cumpărătorului, persoana care se pretinde proprietară şi nu are posesia bunului având la dispoziţie acţiunea în revendicare.

Dispoziţiile art. 1095 alin.1 C.civ. instituie regula că plata „trebuie să fie făcută de proprietarul capabil de a înstrăina lucrul dat în plată”, pentru a fi valabilă .

Sintagma „proprietarul capabil” se referă nu doar la capacitatea juridică (de folosinţă sau de exerciţiu) necesară pentru a înstrăina, ci şi la calitatea de proprietar a vânzătorului. Potrivit art. 1095 alin.2 C.civ., când este vorba de „plata unei sume de bani, sau a altor lucruri ce se consumă prin întrebuinţare”(bunuri de gen), aceasta act  rămâne valabil, în ipoteza bunei credinţe a creditorului, „deşi plata s-a făcut de o persoană ce nu era proprietar sau care nu era capabilă de a înstrăina”. Din interpretarea per a contrario a acestui text legal rezultă că plata făcută de un neproprietar nu este valabilă.

Aceeaşi concluzie rezultă din dispoziţiile art. 1895 alin.1 C.civ., care reglementează condiţiile uzucapiunii scurte.

Contractul de vânzare-cumpărare având ca obiect un imobil preluat de stat fără titlu valabil, care nu este lovit de nulitate absolută, întrucât cel puţin cumpărătorul este de bună-credinţă, poate constitui just titlu, întrucât  provine de la un neproprietar şi nu este nul (art. 1897 alin.3 C.civ.). Acest contract nu transmite proprietatea, ci constituie un element care, unit cu posesia bunului în timpul prevăzut de lege (10-20 ani) şi cu buna-credinţă, poate duce la dobândirea originară a proprietăţii.

Pentru aceleaşi motive, nu se poate reţine că art. 45 alin.2 din Legea nr. 10/2001 ar consacra o preferinţă a titlului fostului chiriaş care a cumpărat imobilul preluat fără titlu valabil, în dauna titlului adevăratului proprietar.

Reţinând că imobilul în litigiu nu a trecut în mod valabil în proprietatea statului, se recunoaşte, cu efect retroactiv, dreptul de proprietate al reclamantei, în calitate de succesoare a lui ………………………….., proprietara legitimă.

De altfel, dreptul de proprietate al reclamantei, nu a fost infirmat sau contestat până în prezent, motiv pentru care constituie un bun, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (cauza Păduraru c. României, par. 65).

Cu privire la principiul aparenţei de drept şi la buna credinţă invocată de pârâţi, prevăzută de art. 45  alin. 2 din Legea 10/2001, instanţa reţine următoarele:

În materia actelor juridice translative de proprietate încheiate între vii, este  unanim recunoscut principiul că un act juridic anulabil pentru lipsa calităţii de proprietar a înstrăinătorului este considerat, în anumite condiţii, valabil, pentru a se asigura securitatea circuitului civil şi stabilitatea raporturilor juridice.

 Cerinţele necesare pentru aplicarea acestui principiu sunt: eroarea comună şi invincibilă şi buna-credinţă lipsită de orice culpă sau îndoială imputabilă a subdobânditorului.

Trebuie reţinut că vânzarea de către stat a imobilului, din care a decurs imposibilitatea pentru reclamantă de a reintra în posesia imobilului, în ciuda faptului că o judecată definitivă a fost pronunţată în acest sens, constituie, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Europene a Drepturilor Omului, o ingerinţă în dreptul celui interesat la respectarea bunurilor sale (Păduraru c. României, par. 71).

Întrucât prin invocarea principiului erorii comune şi invincibile pârâta tinde să dovedească justificarea ingerinţei în dreptul de proprietate al reclamantei,  instanţa o va analiza prin prisma jurisprudenţei relevante a Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Astfel, articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului cere, înainte de toate şi mai ales, ca ingerinţa autorităţii publice în beneficierea de către reclamantă de dreptul la respectarea bunurilor sale să fie legală (cauza Păduraru c. României, par. 77). Or, în speţă, statul nu avea un titlu valabil pentru proprietatea imobiliară a reclamantei, iar Legea 112/1995 nu se aplica decât situaţiei bunurilor cu privire la care statul avea un drept de proprietate, fără ca vreo altă dispoziţie internă să îi acorde dreptul de a vinde un bun care se găsea de facto în patrimoniul său şi pentru care  nu avea nici un titlu (Păduraru c. România, par. 78).

Mai mult, la data încheierii de către pârâtă a contractului de vânzare-cumpărare a proprietăţii imobiliare era în vigoare H.G. 20/17.01.1996, republicată, care prevedea  expres, în art. 1 alin. (4) „locuinţele  care au fost preluate de stat cu nerespectarea prevederilor legale în vigoare la data  respectivă sunt considerate ca fiind trecute fără titlu în posesia acestuia şi nu intră sub incidenţa Legii 112/1995”.

Întrucât obiectul  de reglementare al Legii 112/1995 îl constituie imobilele care au trecut în proprietatea statului după 6 martie 1945 cu titlu valabil, iar în speţă această condiţie nu este îndeplinită, instanţa reţine că ingerinţa în dreptul de proprietate al reclamantei a fost nelegală.

În acelaşi context al analizei justificării ingerinţei în dreptul de proprietate al reclamantei, instanţa reţine, cu privire la validitatea aparenţei de drept invocată de pârâtă, că aceasta trebuia să întreprindă  toate acţiunile şi să îndeplinească toate formalităţile posibile, apte să confirme existenţa dreptului vânzătorului. În lipsa acestor diligenţe, situaţia juridică a subdobânditorului nu se datorează erorii invincibile, ci neglijenţei acestuia.

Chiar dacă titlul de proprietate asupra imobilului provenea de la stat, nu putea  reprezenta pentru pârâtă o garanţie suficientă, întrucât printr-o simplă verificare a  dispoziţiilor Decretului 92/1950, pârâta cumpărătoare ar fi avut, în mod rezonabil, îndoieli cu privire la constituţionalitatea acestui act normativ şi legitimitatea naţionalizării efectuate de stat.

Prin  urmare,  instanţa reţine că buna-credinţă a pârâtei nu este lipsită de orice culpă sau îndoială imputabilă, nefiind întrunite cerinţele cumulative ale principiului error comunis facit jus.

 Raportat la aceste considerente, instanţa reţine că ingerinţa în dreptul de proprietate al reclamantei este nejustificată, iar dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu a rămas în patrimoniul autoarei reclamantei, ………………………………., deci şi a reclamantei care este în prezent proprietara imobilului revendicat.

De asemenea, instanţa reţine că titlul reclamanţilor este preferabil faţă de cel al pârâţilor, întrucât provine de la adevăratul proprietar (……………………………………), în vreme ce pârâţii au dobândit imobilul de la un neproprietar. Reclamanţii fiind proprietarii imobilului revendicat, ei au dreptul de a se bucura şi dispune de lucrul lor în mod exclusiv şi absolut, în limitele determinate de lege (art. 480 C.civ.).

În temeiul art. 480 C.civ., art. 973, art. 1095 alin.1 şi art. 1895 C.civ., art. 6 alin.1 şi 3 din Legea nr. 213/1998, instanţa, constatând nelegala preluare de către stat, prin Decretul nr. 92/1950, a imobilului ap. nr. .. situat în ……………….., str. ……………….. nr. …, etaj …, Corp …, sector …, va admite acţiunea în revendicare şi va obliga pârâta să lase reclamantei în deplină proprietate, liniştită posesie si paşnică folosinţă imobilul menţionat.

În temeiul art. 129 alin.6 C.pr.civ., se va lua act că reclamanţii nu au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Admite cererea  formulată de …………………………… cu domiciliul ales  la Cabinet de Avocat ………………………, cu sediul în ………………..i, str. ………………………. nr….., sc….., etaj …., ap…..,sector …..  în contradictoriu cu pârâţii ………………………….. şi ………………………, ambii cu  domiciliul în …………………………..

Obligă pârâţii să lase reclamantei în deplină proprietate, liniştită posesie şi paşnică folosinţă ap. nr. ….. situat în …………….., str. ……………….. nr. …, etaj …., Corp …, sector …., compus din 2 camere, bucătărie, cămară, baie, oficiu, vestibul, cameră de serviciu la mansardă de 8,07 mp, în suprafaţă utilă de 57,14 mp reprezentând o cotă indiviză de 21,04 % din imobil precum şi cota indiviză de 21,04 % din părţile de folosinţă comună ale imobilului şi 29,12 mp teren situat sub construcţie.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.

 Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 februarie 2009.

PREŞEDINTE GREFIER

……………………………….. …………………………………….

RED/DACT Jud. GCM/5ex

1

Domenii speta

Spete similare