Uzucapiune. Irelevanţa aplicării dispoziţiilor legilor fondului funciar cât timp aceste legi nu exclud posibilitatea dobândirii dreptului de proprietate cu titlu de uzucapiune

DREPT CIVIL

Uzucapiune. Irelevanţa aplicării dispoziţiilor legilor fondului funciar cât timp aceste legi nu exclud posibilitatea dobândirii dreptului de proprietate cu titlu de uzucapiune

- art. 28 din Decretul-lege nr. 115/1938

Instanțele de fond şi de apel au respins în mod greșit acţiunea motivând că, prin adresa aflată la dosar fond, Comuna (...) a confirmat că terenul cu nr. top. (...)/6 a făcut obiectul Legii nr. 18/1991 a fondului funciar, emiţându-se în acest sens un titlu de proprietate în favoarea lui (...) (...) asupra cotei de 2000/7454 mp.

Această cotă ulterior a fost înstrăinată către proprietarii actuali, (...) (...) şi (...) şi (...) (...) şi (...), cumpărători pe care reclamanţii i-au introdus în cauză.

Art. 28 din Decretul-lege nr. 115/1938 prevede: „Cel ce a posedat un bun nemişcător în condiţiunile legii, timp de 20 ani, după moartea proprietarului înscris în cartea funciară, va putea cere înscrierea dreptului uzucapat”.

Aceste dispoziţii au fost invocate de reclamanţi, sub imperiul lor s-a început posesia şi toate condiţiile prevăzute de acest text de lege pentru dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune sunt îndeplinite în cauză.

Astfel, reclamanţii au posedat terenul mai mult de 20 de ani după moartea proprietarului, iar posesia exercitată de reclamanţi a fost una paşnică, publică, netulburată şi sub nume de proprietari.

Împrejurarea că s-a emis titlul de proprietate asupra unei cote părţi din imobil este nerelevantă, la fel cum nerelevantă este şi împrejurarea că o parte a terenului a făcut obiectul Legii nr. 18/1991, a fondului funciar, cât timp suprafaţa totală a terenului este de 7454 mp, iar pentru diferenţa de cotă în cauză nu s-a făcut dovada că s-a emis titlu de proprietate sau că această suprafață a fost revendicată în baza legilor fondului funciar.

Este nerelevantă aplicarea dispoziţiilor legilor fondului funciar cât timp aceste legi nu exclud posibilitatea dobândirii dreptului de proprietate cu titlu de uzucapiune, cu atât mai mult cu cât, în speţă, posesia invocată de reclamanţi a început în anul 1992, după desființarea proprietății colective, instituite de regimul comunist şi după intrarea în vigoare a Legii nr. 18/1991, legea fondului funciar.

Greşit a reţinut atât instanţa de fond cât şi cea de apel şi incidența în cauză a art. 26 din Decretul-lege nr. 115/1938, care prevede că drepturile reale se dobândesc fără înscriere în carte funciară din cauză de moarte în beneficiul succesorilor legali, instanțele interpretând acest text în sensul că pârâţii, succesori ai defunctei, citaţi în cauză, sunt proprietari ai terenului chiar fără înscriere în cartea funciară şi, prin urmare, reclamanţii nu pot uzucapa cât timp proprietarii sunt în viaţă.

O astfel de interpretare a dispoziţiilor legale citate reprezintă, de fapt, o adăugare la lege, la art. 28 din Decretul-lege nr. 115/1938, care vorbește despre „proprietarul înscris în cartea funciară” şi nu despre eventuali succesori ai acestuia, neîntabulați, necondiționând în nici un fel dobândirea dreptului de proprietate cu titlu de uzucapiune de existenţa ori inexistenţa unor succesorii legali ai proprietarului de carte funciară decedat.

Curtea de Apel Oradea – Secţia I-a civilă

Decizia civilă nr. 163 din 22 mai 2019

Prin Sentinţa civilă nr. (...) din 24.11.2016 pronunţată de Judecătoria (...), a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată precizată formulată de reclamanţii (...) (...) şi (...) (...), în contradictoriu cu pârâţii (...) (...), (...) (...) junior, (...) (...) şi (...) (...) (...), (...) (...) şi (...) (...).

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Reclamanţii invocă art. 28 alin. 1 din Decretul Lege 115/1938, care are următorul text: „cel ce a posedat un bun nemişcător în condiţiile legii timp de 20 de ani după moartea proprietarului înscris în cartea funciară, va putea cere înscrierea dreptului uzucapat”.

În speţă reclamanţii au intrat în posesia terenului în anul 1992, când au încheiat cu moştenitoarea lui (...), (...) (...) şi soţul acesteia, (...) (...), actul de vânzare cumpărare sub semnătură privată. Pârâţi în cauză sunt copiii vânzătorilor, respectiv nepoţii proprietarei înscrise în CF, (...).

Art. 26 din Decretul Lege 115/1938 prevede că „drepturile reale se vor dobândi fără înscriere în cartea funciară din cauză de moarte, accesiune, vânzare silită, şi expropriere; titularul nu va putea însă dispune de ele prin carte funciară, decât după ce s-a făcut înscrierea.” Ca urmare, în perioada invocată de reclamanţi terenul a avut ca proprietari pe (...) (...), iar ulterior pe pârâţii (...) (...) şi (...) (...) junior, iar dreptul lor de proprietate dobândit prin moştenire este valabil fără înscriere în CF.

Nefiind îndeplinite toate condiţiile uzucapiunii, cererea reclamanţilor a fost respinsă ca neîntemeiată.

Pârâţii nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri în termen legal a declarat apel, timbrat cu 637 lei taxă judiciară de timbru prin chitanţa 01 (...) Z 56 din 05.10.2017 apelanţii (...) (...) şi (...) (...) care au solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei apelate în sensul admiterii acţiunii.

Prin decizia civilă nr. (...)/A din 12.10.2017 pronunţată de Tribunalul (...) în dosar nr. (...)/2015, s-a respins ca nefondat apelul civil introdus de apelanţii (...) (...) şi (...) (...), în contradictoriu cu intimaţii (...) (...), (...) (...), (...) (...), (...) (...) (...), (...) (...), (...) (...), împotriva sentinţei civile nr. (...) din 24.11.2016 pronunţată de Judecătoria (...), care a fost păstrată în totalitate.

Pentru a pronunţa în acest mod, instanţa de apel a reţinut următoarele aspecte:

Aşa cum reiese din adresa nr. (...) din 29.03.2016 emisă de către Comuna (...), imobilul cu nr. top. (...)/6 înscris în CF. (...) (...) a făcut obiectul legilor fondului funciar, fiind şi eliberat titlu de proprietate nr. (...) din data de 30.10.1996 numitului (...) pentru suprafaţa de 2000/7454 mp. Prin urmare înscrierea de sub B2 din CF (...) (...), nu este conformă sub aspectul proprietarului imobilului. Terenul fiind unul cooperativizat constituie proprietate publică conform – art. 35 alin. 1 din Legea nr.18/1991 „Terenurile proprietatea statului sunt acele suprafeţe intrate în patrimoniul său în conformitate cu prevederile legale existente până la data de 1 ianuarie 1990 şi înregistrate ca atare în sistemul de evidenţă al cadastrului funciar general şi în amenajamentele silvice.” Or, conform art. 31 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 fiind teren neatribuit, rămas la dispoziţia comisiei de aplicare a Legii nr. 18/1991, a trecut în domeniul privat al unităţii administrative teritoriale – în speţă a comunei (...).

Potrivit art. 26 din Decretul Lege nr. 115/1938 „Drepturile reale se vor dobândi fără înscriere în cartea funciară din cauza de moarte, accesiune, vânzare silită, şi expropriere; titularul nu va putea însă dispune de ele prin carte funciară, decât după ce s-a făcut înscrierea.”

Conform deciziei Curţii Constituţionale nr. 748/2015 dispoziţiile art. 35 alin. 1 din Legea nr. 18/1991 sunt constituţionale în măsura în care nu condiţionează dobândirea dreptului de proprietate publică prin expropriere, de înscrierea acesteia în cartea funciară.

Având în vedere, adevărata situaţie juridică a terenului, tribunalul a reţinut că este lipsit de relevanţă că de la decesul fostului proprietar tabular de sub B2 a trecut mai mult de 20 de ani, raportat la adevăratul proprietar, apreciind că nu sunt întrunite condiţiile cerute de art. 28 din Decretul Lege nr. 115/1938, astfel că în baza art. 480 Cod procedură civilă cu referire la celelalte prevederi legale mai sus arătate s-a respins ca nefondat apelul civil introdus de apelanţii (...) (...) şi (...) (...) împotriva sentinţei civile nr. (...) din 24.11.2016 pronunţată de Judecătoria (...), care a fost păstrată în totalitate.

Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către intimaţi.

Împotriva acestei decizii, în termen, au formulat recurs reclamanţii (...) (...) şi (...) (...), care au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei, admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei instanţei de fond şi admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată şi completată.

În motivarea recursului s-a susţinut că hotărârea instanţei de apel este dată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 28 din Decretul-lege nr. 115/1938, terenul asupra căruia reclamanţii au solicitat să li se stabilească titlu de proprietate cu titlu de uzucapiune a fost în posesia reclamanților începând cu anul 1992, nu a făcut obiectul Legii nr. 18/1991, nefiind înregistrată nicio cerere cu privire la acest teren şi nu s-a emis nici titlu de proprietate asupra acestuia.

Au mai invocat recurenţii că, după anul 1989, terenurile au reintrat în circuitul civil, iar în speţă sunt îndeplinite pe deplin condiţiile uzucapiunii cerute de art. 28 din Decretul-lege nr. 115/1938.

Intimaţii nu au depus la dosar întâmpinare.

Analizând decizia recurată, prin prisma motivelor invocate şi din oficiu, in limitele legii, Curtea a constatat că aceasta este nelegală pentru următoarele considerente:

Reclamanţii au solicitat să se constate că au dobândit dreptul de proprietate asupra suprafeţei de 1944 mp din nr. top. (...)/6, înscris în CF nr. (...) (...), actual CF electronic (...) (...), invocând uzucapiunea ca mod de dobândirea a acestui drept, în temeiul art. 28 în temeiul Decretului-lege nr. 115/1938.

Din probaţiunea administrată în cauză rezultă că, reclamanţii au cumpărat în anul 1992, de la (...) (...) şi soţia (...), suprafaţa de 16 arii, care a fost identificată prin antecontractul de vânzare-cumpărare ca fiind situată pe teritoriul satului (...) nr. administrativ (...), pentru preţul de 60.000 lei, achitat în întregime, conform antecontractului de la fila 21 fond.

Din declarațiile martorilor (...) (...) şi (...) (...) rezultă că, de la data cumpărării, terenul este în posesia paşnică, publică şi netulburată a reclamanților.

Pârâţii citaţi în cauză, succesori ai defunctei vânzătoare, nu s-au prezentat în instanţă şi nu s-au opus admiterii acţiunii.

Imobilul, identificat cu nr. top. (...)/6 în CF (...) (...), este înscris în proprietatea lui (...), autoarea vânzătoarei născută (...) (...) şi căsătorită cu vânzătorul (...) (...). De altfel, chiar în antecontractul de vânzare cumpărare s-a menționat că terenul vândut este moștenirea soţiei vânzătoare, (...) (...).

Cu actele de stare civilă, aflate la filele 12 - 20 dosar fond, au fost probate susținerile reclamanților şi calitatea procesuală a pârâţilor din prezenta cauză.

Faţă de această stare de fapt, instanțele de fond şi de apel au respins în mod greșit acţiunea motivând că, prin adresa aflată la fila 74 dosar fond, Comuna (...) a confirmat că terenul cu nr. top. (...)/6 a făcut obiectul Legii nr.18/1991 a fondului funciar, emiţându-se în acest sens un titlu de proprietate în favoarea lui (...) (...) asupra cotei de 2000/7454 mp.

Această cotă ulterior a fost înstrăinată către proprietarii actuali, (...) (...) şi (...) şi (...) (...) şi (...), cumpărători pe care reclamanţii i-au introdus în cauză prin înscrisul de la fila 59 dosar fond. Nici acești pârâți nu s-au prezentat în cauză şi nu s-au opus admiterii acțiunii.

Art. 28 din Decretul-lege nr. 115/1938 prevede: Cel ce a posedat un bun nemişcător în condiţiunile legii, timp de 20 ani, după moartea proprietarului înscris în cartea funciară, va putea cere înscrierea dreptului uzucapat.

Aceste dispoziţii au fost invocate de reclamanţi, sub imperiul lor s-a început posesia şi toate condiţiile prevăzute de acest text de lege pentru dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune sunt îndeplinite în cauză.

Astfel, reclamanţii au posedat terenul mai mult de 20 de ani după moartea proprietarului (...), decedată în anul 1961, potrivit certificatului de deces de la fila 20 fond, iar posesia exercitată de reclamanţi a fost una paşnică, publică, netulburată şi sub nume de proprietari.

Împrejurarea că s-a emis titlul de proprietate asupra unei cote părţi din imobil este nerelevantă, la fel cum nerelevantă este şi împrejurarea că o parte a terenului a făcut obiectul Legii nr. 18/1991, a fondului funciar, cât timp suprafaţa totală a terenului este de 7454 mp, iar pentru diferenţa de cotă în cauză nu s-a făcut dovada că s-a emis titlu de proprietate sau că această suprafață a fost revendicată în baza legilor fondului funciar.

Este nerelevantă aplicarea dispoziţiilor legilor fondului funciar cât timp aceste legi nu exclud posibilitatea dobândirii dreptului de proprietate cu titlu de uzucapiune, cu atât mai mult cu cât, în speţă, posesia invocată de reclamanţi a început în anul 1992, după desființarea proprietății colective, instituite de regimul comunist şi după intrarea în vigoare a Legii nr. 18/1991, legea fondului funciar.

Greşit a reţinut atât instanţa de fond cât şi cea de apel şi incidența în cauză a art. 26 din Decretul-lege nr. 115/1938, care prevede că drepturile reale se dobândesc fără înscriere în carte funciară din cauză de moarte în beneficiul succesorilor legali, instanțele interpretând acest text în sensul că pârâţii, succesori ai defunctei (...), citaţi în cauză, sunt proprietari ai terenului chiar fără înscriere în cartea funciară şi, prin urmare, reclamanţii nu pot uzucapa cât timp proprietarii sunt în viaţă.

O astfel de interpretare a dispoziţiilor legale citate reprezintă, de fapt, o adăugare la lege, la art. 28 din Decretul-lege nr. 115/1938, care vorbește despre „proprietarul înscris în cartea funciară” şi nu despre eventuali succesori ai acestuia, neîntabulați, necondiționând în nici un fel dobândirea dreptului de proprietate cu titlu de uzucapiune de existenţa ori inexistenţa unor succesorii legali ai proprietarului de carte funciară decedat.

Pentru aceste considerente, Curtea a apreciat că decizia instanţei de apel este rezultatul greșitei aplicări a dispoziţiilor art. 26 şi 28 din Decretul-lege nr. 115/1938, motiv de casare a acesteia în temeiul art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă.

Aşa fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 498 al. 1 Cod procedură civilă, a fost admis recursul reclamanților, casată decizia instanţei de apel şi rejudecând cauza, a fost admis ca fondat apelul reclamanților, a fost schimbată în tot sentinţa instanţei de fond, în sensul că a fost admisă acţiunea reclamanţilor astfel cum a fost formulată şi completată.

Domenii speta

Spete similare