Discriminare cauzată de trecerea unui imobil în proprietatea publică a statului.

Discriminare cauzată de trecerea unui imobil în proprietatea publică a statului. Nu se poate reţine o situaţie discriminatorie cauzată de trecerea unui imobil din proprietatea privată a statului în proprietatea publică, trecerea având ca efect imposibilitatea chiriaşului de a cumpăra imobilul în care locuieşte, în temeiul Legii nr. 114/1996. Atâta timp cât ceilalţi locatari ai imobilului au introdus cereri de chemare în judecată prin care şi-au valorificat dreptul de a cumpăra imobilele în care locuiau cu chirie, lipsa de diligenţă a reclamantului de a proceda la fel în timp util nu poate fi imputată statului care a dispus de bunul său în sensul trecerii acestuia în proprietate publică.

Sentinţa civilă nr. 8268/21.09.2015

Prin cererea înregistrată sub nr. …/233/2014 pe rolul Judecătoriei Galaţi, reclamantul M. I. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul Consiliului Județului Galaţi, să pronunţe o hotărâre prin care să oblige pârâta să vândă imobilul către reclamant, imobil situat în Galaţi, … .

Prin Sentinţa civilă nr. 8268/21.09.2015, pronunțată de Judecătoria Galați, s-a respins ca nefondată cererea formulată de reclamantul M. I. în contradictoriu cu pârâtul C. J. G.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:

Prin contractul de închiriere încheiat sub nr. …/24.09.1993 (f.17), reclamantul a primit dreptul de a folosi locuinţa din Galaţi, … în calitate de chiriaş.

Ulterior, prin contractul de închiriere nr. …/07.06.2007 (f.10) reclamantului i s-a reînnoit dreptului acestuia de a folosi imobilul situat în Galaţi, …

La data de 06.02.2012 reclamantul a solicitat cumpărarea locuinţei pe care acesta o ocupa în calitate de chiriaş (f.12) însă nu a primit răspuns la cererea sa.

Pentru a putea obliga pârâta la încheierea contractului de vânzare cumpărare a imobilului respectiv, trebuie identificate normele juridice care acordă posibilitatea instanţei de a obliga pârâta la încheierea unui contract de vânzare şi care se suprapun speţei de faţă.

O prevedere legală care conferă instanţei posibilitatea de a obliga pârâta la încheierea unui contract de vânzare cumpărare o reprezintă art. 5 alin. 2 Titlul X al Legii nr. 247/2005, care stipulează că „în situaţia în care după încheierea unui antecontract cu privire la teren, cu sau fără construcţii, părţile nu pot obţine contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică, ele au posibilitatea de a sesiza instanţa competentă care poate pronunţa o hotărâre care să ţină loc de contract.”, însă acest text nu se suprapune cu situaţia de fapt întrucât nu s-a putut dovedi existenţa unui antecontract încheiat între cele două părţi.

Într-o altă ordine de idei, instanţa reţine că procedura administrativă privind atribuirea unei locuinţe din fondul locativ de stat este reglementată atât de dispoziţiile Legii nr. 114/1996, precum şi de hotărâri ale Consiliului Local Galaţi, repartizarea locuinţelor din fondul locativ de stat făcându-se potrivit dispoziţiilor legale în materie locativă şi în baza unor criterii de repartizare stabilite prin hotărâre a Consiliului Local.

De asemenea, criteriile în baza cărora sunt repartizate locuinţele sunt cele prevăzute de disp. art. 7 coroborate cu disp. art. 13 din HG 1275/2000 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii locuinţei nr. 114/1996, precum şi de hotărârile consiliului local.

Întrucât criteriile stabilite de lege pentru repartizarea unei locuinţe din fondul locativ de stat sunt aceleaşi pentru toate persoanele îndreptăţite, inclusiv pentru reclamant, instanţa apreciază că nu poate fi obligat pârâtul să nesocotească ordinea stabilită şi să acorde prioritate la repartizare anumitor persoane în detrimentul altora. A proceda altfel înseamnă a acorda avantaje reclamantului în detrimentul altora.

Mai mult decât atât, instanţa constată că în ipoteza în care ar exista un text de lege care să-i confere dreptul chiriaşului de a cumpăra un apartament această vânzare tot nu ar putea fi realizată având în vedere că prin HCJ 317/2013 bunul ce se doreşte a fi cumpărat face parte din proprietatea publică a statului, or aceste bunuri sunt inalienabile adică nu pot fi înstrăinate şi nu se pot întreprinde măsuri de executare silită asupra lor. Instanţa nu poate nesocoti normele juridice referitoare la dreptul de proprietatea publică şi să dispună vânzarea apartamentului aflat în proprietatea publică a statului. Reclamantul pretinde că prin această situaţie i se încalcă dreptul la locuinţă reglementat în Convenţia Europeană, însă instanţa constată că acest drept este respectat devreme ce reclamantul este titularul dreptului de folosinţă asupra acestui imobil, aşa cum rezultă din contractul de închiriere nr. 2951/07.06.2007, care şi la acest moment îşi produce efectele.

Aspectele puse în discuţie de reclamantă privitoare la nelegalitatea HCJ 317/2003 nu pot fi analizate de către această instanţă devreme ce legea conferă acest drept Tribunalului Galaţi. Aşadar atât timp cât această hotărâre nu a fost desfiinţată printr-o hotărâre a instanţei competente, aceasta se bucură de o prezumţie de legalitate.

Nu se poate reţine nici existenţa unei situaţii de discriminare întrucât foştii chiriaşi şi-au dobândit în instanţă dreptul de proprietate asupra imobilelor. În plus se observă că imobilele ce au fost trecute în patrimoniul acestora făceau parte din domeniul privat al statului or apartamentul pentru care reclamantul solicită a fi vândut face parte din domeniul public al statului. Aşadar, la baza pretinsei discriminări nu stă vreo acţiune din partea pârâtei ci atitudinea foştilor chiriaşi care au solicitat în instanţă vânzarea apartamentelor, la acel moment apartamentele aflându-se în domeniul privat.

De asemenea, instanţa apreciază că potrivit art. 480 C.civ. de la 1864 pârâtul are un drept exclusiv de dispoziţie asupra bunurilor proprietatea sa, astfel încât nu i se poate impune de către nicio persoană condiţiile de exercitare concrete cu privire la acest drept şi nici nu poate fi obligat să vândă un bun în anumite condiţii impuse. A obliga pârâta să vândă partea din imobil pe care o are în proprietate înseamnă a nesocoti prerogativele prevăzute şi conferite de lege proprietarului, printre care şi cel de a hotărî cu privire la soarta bunului. Doar o prevedere legală poate constitui temeiul unei ingerinţe în exercitarea dreptului de proprietate al pârâtei.

Având în vedere aspectele anterior precizate instanţa va respinge cererea reclamantului ca nefondată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul, solicitând casarea ei și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 1464/19.12.2016, Tribunalul Galaţi a respins ca nefondat apelul, reţinând următoarele:

In ceea ce privește discriminarea invocata de către reclamant, instanța de fond, in mod corect a calificat aceasta cerere ca fiind o apărare de fond, prin aceasta reclamantul tinzând sa obţină dreptul de a cumpăra imobilul in cauza. Faptul ca in acțiunea introductiva, reclamantul a formulat aceasta apărare ca un capăt distinct de cerere, nu înseamnă ca instanța de fond nu avea dreptul si obligația de a califica in mod corect cererea reclamantului, in ansamblul sau.

In ceea ce privește excepția de nelegalitate a HCJ nr. 317/2013, într-adevăr, instanța de fond nici nu trebuia sa o interpreteze ca fiind o apărare de fond si nici nu trebuia sa considere ca nu este competenta sa o judece. Potrivit art. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, instanța investita cu fondul litigiului este competenta sa soluționeze si excepția de nelegalitate a unui act administrativ cu caracter individual.

Însă, prin sentința civila nr. 508/18.03.2014, pronunțata de Tribunalul Galați, rămasa definitiva prin decizia civila nr. 7504/09.10.2014 a Curții de Apel Galați, a fost respinsa acțiunea reclamantului M. I., prin care a solicitat anularea HCJ nr. 317/2013. Potrivit acestor hotărâri judecătorești, instanța de contencios administrativ a analizat respectiva hotărâre de consiliu județean atât in ceea ce privește oportunitatea cat si in ceea ce privește legalitatea, si nu cum afirma apelantul, ca s-ar fi analizat doar oportunitatea actului administrativ.

Astfel, in ceea ce privește excepția de nelegalitate a HCJ nr. 317/2013, tribunalul constata ca exista autoritate de lucru judecat si in consecință instanța, din acest motiv, nu mai poate primi aceasta excepție si nu mai poate analiza HCJ nr. 317/2013.

Pe cale de consecință, tribunalul constata ca nu exista nici discriminare, deoarece in privința celorlalți chiriași, situația locuințelor nu este aceeași, aceste locuință făcând parte din patrimonii diferite ale Consiliului Județului Galaţi.

Or, atât timp cat apartamentul in care locuiește cu chirie apelantul, face parte din domeniul public, iar bunurile care fac parte din acest domeniu sunt inalienabile, nimeni nu poate dispune vânzarea acestui bun. Mai mult, apelantul-reclamant nu a solicitat obligarea paratului sa treacă bunul din domeniul public in domeniul sau privat.

Ca un ultim aspect, tribunalul constata ca in prezenta cauza nu poate fi vorba nici de încălcarea dreptului la locuință, in înţelesul legii. Termenul de locuință nu se confunda cu termenul de proprietate, așa cum greșit susține apelantul. Atât timp cat apelantul locuiește in continuare in apartament, acest drept la locuinţă ii este respectat.

Faţă de aceste considerente, tribunalul apreciază că instanţa de fond, în mod corect a respins acţiunea reclamantului şi pe cale de consecinţă, urmează să respingă apelul ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare