Pretenţii comerciale

Sentinţă civilă 10936 din 23.12.2009


Asupra cauzei comerciale deduse judecăţii, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată introdusă şi înregistrată la Judecătoria Bacău, reclamanţii F M, F RADU şi F R C au chemat în judecată pe pârâta S.C. P S.R.L. Bacău, solicitând instanţei de judecată să dispună obligarea acesteia la: plata chiriei neachitate în valoare de 93 565 608 ROL conform contractului de asociere în participaţiune nr. 1/30.09.2003 pentru perioada 01.07.2004 şi până la 13.06.2005 – data eliberării efective a spaţiului şi la plata de daune materiale în cuantum de 395 726 770 ROL, decurgând din efectuarea de lucrări neautorizate la imobilul situat în Municipiul Bacău, str. P R, nr. 8.

În fapt reclamanţii au invocat în esenţă următoarele:

La 30.09.2003 reclamanta F M  a încheiat cu pârâta un contract de asociere în participaţiune având ca obiect realizarea în comun de activităţi de distribuţie papetărie, birotică şi tipărituri în spaţiul situat în Municipiul Bacău, str. PR, nr. 8, contribuţia reclamantei constând în dreptul de folosinţă asupra acestui spaţiu comercial.

Conform art. 5 din contract reclamanta trebuia să primească pentru participaţia sa suma de 250 USD lunar de la pârâtă cu titlu de chirie.

Pârâta nu şi-a îndeplinit această obligaţie contractuală în perioada 01.07.2004 şi până la data eliberării efective a spaţiului, 13.06.2005.

Pârâta a efectuat intervenţii asupra spaţiului pus la dispoziţie fără să deţină autorizaţie de construcţie, afectând structura de rezistenţă a imobilului.

Astfel, deşi lucrările de consolidare trebuiau efectuate în mod corect pentru întreaga construcţie, pârâta s-a rezumat doar la peretele longitudinal portant al imobilului, punând în pericol stabilitatea diafragmei. Acest fapt a fost confirmat de Inspectoratul de Stat în Construcţii, care i-a impus să modifice proiectul de consolidare al imobilului.

În aceste condiţii a fost nevoită să încheie contractul nr. 971/01.11.2004 al S.C. PS.A. Iaşi având ca obiect efectuarea unei expertize tehnice asupra imobilului pentru a determina starea structurii de rezistenţă a acesteia, întocmirea proiectului de consolidare a diafragmei în concordanţă cu cerinţele din expertiza tehnică, verificarea tehnică a proiectului şi asistenţa tehnică la execuţia lucrărilor de consolidare a diafragmei.

Faptul că pârâta nu şi-a îndeplinit corespunzător obligaţiile contractuale, a fost stabilit prin sentinţa civilă nr. 221/25.05.2005 pronunţată de Tribunalul Bacău, devenită definitivă prin respingerea apelului declarat de pârâtă ca nefondat prin decizia civilă nr. 9/2006 pronunţată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. 5219/2005. Prin această sentinţă s-a admis cererea reconvenţională formulată de către reclamantă şi în consecinţă s-a dispus rezilierea contractului de asociere în participaţiune şi evacuarea pârâtei din spaţiul comercial.

În finalul cererii reclamanţii au arătat că au încercat, fără succes soluţionarea pe cale amiabilă cu pârâta a pretenţiilor solicitate prin acţiune.

Cererea nu a fost motivată şi în drept.

Iniţial cererea a fost timbrată cu 2 250 lei taxă judiciară de timbru şi 5 lei timbru judiciar.

La acţiune au fost anexate în copie următoarele înscrisuri: contractul nr. 1/30.09.2003 de asociere în participaţiune încheiat cu pârâta, convocarea la conciliere pentru data de 28.05.2007 şi 09.02.2005, adresa nr. 97/03.11.2004 şi răspunsul nr. 30/06.04.2005 ale Inspectoratului de Stat în Construcţii, procesul verbal de contravenţie nr. 0415/24.03.2005 încheiat de Primăria Municipiului Bacău, contractul de prestări servicii nr. 971/01.11.2004 încheiat cu S.C. P S.A. Iaşi, 4 facturi fiscale, 2 ordine de plată şi un deviz analitic de lucrări.

La termenul de judecată din 03 octombrie 2007 pârâta a depus întâmpinare la acţiune. Prin întâmpinare pârâta a invocat două excepţii: a lipsei calităţii procesuale active a reclamantului F R C , motivat de faptul că în perioada executării contractului de asociere nu era proprietar al imobilului şi lipsa calităţii sale procesuale pasive în ceea ce priveşte cel de-al doilea capăt de cerere, întrucât nu ea este autoarea lucrărilor arătate de către reclamanţi.

Pe fondul cauzei, pârâta a invocat în apărare în esenţă următoarele:

În perioada executării contractului proprietari ai imobilului erau FC MM, F Radu şi Belcin M.

Din suma totală ce trebuie plătită reclamanţilor cu titlu de chirie trebuie scăzută partea care i-ar fi revenit numitei B M, care nu a formulat acţiune şi sumele datorate cu titlu de impozit, în contract fiind stabilit că acestea trebuiau plătite în contul bugetului statului de către pârâtă.

Referitor la daunele materiale solicitate de reclamanţi pârâta a afirmat că sunt exagerat de mari.

Prin întâmpinare pârâta a formulat în subsidiar şi cerere de chemare în garanţie a S.C. A C S.R.L. Bacău, societatea care a efectuat lucrările de construcţii.

La întâmpinare pârâta a anexat în copie rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale din 29.08.2006 dispusă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău faţă de TV, administratorul S.C. P S.R.L.

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri şi expertiză tehnică construcţii.

Prin cererea de chemare în judecată introdusă şi înregistrată la Judecătoria Sectorului nr. 4 din Bucureşti sub nr. 7007/4/16.07.2007, reclamanta S.C. P S.R.L. Bacău a chemat în judecată pe pârâţii FC M M, F R şi B M A , solicitând instanţei de judecată să dispună obligarea în solidar a pârâţilor la plata contravalorii la zi a materialelor şi manoperei folosite pentru efectuarea lucrărilor de amenajare a spaţiului situat în Municipiul Bacău, str. P  nr.  în baza contractului de asociere în participaţiune nr. 1/30.09.2003.

În motivarea în fapt a cererii reclamanta a invocat în esenţă faptul că în baza acestui contract a efectuat la imobil lucrări de amenajare interioară şi exterioară în valoare totală de 42 692,2989 RON şi că aceste lucrări, după predarea spaţiului comercial au rămas ataşate imobilului, astfel că cei trei coproprietari ai acestuia şi-au îmbogăţit patrimoniul cu valoarea lucrărilor executate de către ea.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 494 C.civ. care reglementează accesiunea imobiliară artificială.

Cererea a fost timbrată cu 685 lei taxă judiciară de timbru şi 0,3 lei timbru judiciar.

O acţiune identică a fost depusă de S.C. P S.R.L. Bacău la aceeaşi instanţă sub nr. 7482/4/03.08.2007.

Pârâta F C M a depus întâmpinare la acţiune. Prin întâmpinare aceasta a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor F R şi B M A, motivat de faptul că aceştia nu au semnat contractul de asociere în participaţiune.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, pârâta a arătat că lucrările efectuate de reclamantă nu le-au profitat coproprietarilor imobilului în nici un fel, fiind efectuate în mod defectuos şi cu încălcarea legii.

Prin încheierea din 23.11.2007 Judecătoria Sectorului nr. 4 Bucureşti a dispus conexarea dosarului nr. 7482/4/2007 la dosarul nr. 7007/4/2007, iar prin încheierea din 01.02.2008 aceeaşi instanţă a dispus conexarea dosarului nr. 7007/4/2007 la dosarul nr. 7880/180/2007 al Judecătoriei Bacău.

Prin întâmpinarea depusă în dosarul nr. 7482/4/2007 pârâta B M a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, motivat de faptul că numai pârâta F C M a încheiat contractul de asociere cu S.C. P S.R.L. şi excepţia lipsei dovezii de reprezentant convenţional a domnului avocat în ceea ce o priveşte pe S.C. P S.R.L., invocând faptul că împuternicirea avocaţială nu poartă semnătura administratorului acestei societăţi.

Din coroborarea probelor administrate în cauză, instanţa reţine următoarele:

La 30.09.2003 pârâta-reclamantă S.C. P S.R.L. a încheiat cu reclamanta-pârâtă F C M M contractul nr. 1 de asociere în participaţiune, obiectul contractului fiind desfăşurarea de activităţi rentabile de distribuţie de papetărie, birotică şi tipărituri în spaţiul comercial adus în asociere de coproprietara F M.

Conform contractului contribuţia asociatei F C M M  a constat în dreptul de folosinţă asupra spaţiului comercial situat în Municipiul Bacău, str. P  R, nr. 8, iar a S.C. P S.R.L. în lucrările de amenajare, consolidare, realizare instalaţie electrică şi sanitară, aducţia conductei de gaze, racordul aducţiei de gaze şi amenajarea faţadei şi a trotuarului aferent spaţiului.

Tot prin contract părţile au stipulat că pentru dreptul de folosinţă adus la aport F C M M va primi lunar suma de 250 USD cu titlu de dividend în cotă unică.

La momentul încheierii contractului imobilul la care face referire contractul se afla în coproprietatea reclamanţilor F C M M, F R şi B M.

Ulterior, la 15.02.2006 a devenit coproprietar al imobilului şi reclamantul-pârât F R-C prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentic nr. 953 încheiat la B.N.P. Z C-M din P (filele nr. 166-167 dosar).

Prin sentinţa civilă nr. 221/25.05.2005 pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 3940/2004 s-a dispus, printre altele, rezilierea contractului de asociere în participaţiune şi evacuarea reclamantei S.C. P S.R.L. Bacău din spaţiul situat în Municipiul Bacău, str. P R, nr. 8. Totodată s-au respins şi cererile de intervenţie principale formulate de B M A şi Fl R ca nefondate.

În considerentele sentinţei care fac corp comun cu dispozitivul acesteia, întrucât îl explicitează, instanţa a reţinut printre altele următoarele:

S.C. PS.R.L. şi-a încălcat obligaţiile asumate prin contract şi cele prevăzute de lege, atât în ceea ce priveşte obligaţiile băneşti, cât şi cele referitoare la folosinţa imobilului, prin acţiunile întreprinse cauzând degradarea acestuia.

Prin procurile autentificate sub nr. 3604/07.08.2000 şi nr. 9072/09.11.2000 F R şi B M A au mandatat-o pe F C M M  să administreze în bune condiţii cota indiviză ce li se cuvine din imobil, de a încheia contracte de închiriere şi de vânzare-cumpărare în condiţii cât mai avantajoase.

Susţinerile intervenienţilor conform cărora contractul de asociere în participaţiune a fost încheiat de F C M M fără a avea şi consimţământul lor nu pot fi primite.

Această sentinţă a devenit definitivă prin respingerea apelului prin decizia civilă nr. 9/23.01.2006 pronunţată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. 5219/2005 şi irevocabilă prin nerecurarea deciziei din apel.

Pârâta-reclamantă S.C. P S.R.L. a părăsit imobilul la 13.06.2005.

Lucrările de consolidare efectuate de pârâtă la imobil în baza contractului de asociere nu au respectat legislaţia, dispoziţiile legale în materie, recte ale Legii nr. 10/1995, fapt confirmat şi de Inspectoratul de Stat în Construcţii.

Din cauza lucrărilor defectuoase efectuate de către pârâta-reclamantă, care au afectat însăşi structura de rezistenţă a imobilului, reclamanţii au fost nevoiţi să încheie un contract de prestări servicii cu o firmă autorizată pentru a putea realiza consolidarea diafragmei imobilului. Valoarea totală a acestor lucrări a fost stabilită prin expertiza efectuată în cauză de Nicolae Giuşcă la 41 022 lei.

În drept instanţa reţine următoarele:

Regimul juridic al coproprietăţii nu este organizat prin lege. De aceea ,elaborarea şi construcţia lui s-a realizat de literatura de specialitate şi practica judiciară. Conform acestora, actele de administrare şi de conservare încheiate de un singur coproprietar sunt valide, considerându-se că între copărtaşi există un mandat tacit sau că acel copărtaş a acţionat în calitate de gerant de afaceri.

În consecinţă, contractul de asociere în participaţiune este deci opozabil şi numiţilor F R, F R C şi B M A, chiar dacă aceasta a fost semnat doar de către reclamanta F C M M.

De altfel, calitatea de părţi a acestui contract în ceea ce îi priveşte pe reclamanţii F Rşi F RC a fost reţinută cu putere de lucru judecat prin sentinţa civilă nr. 221/25.05.2005 pronunţată de Tribunalul Bacău.

În aceste condiţii este deci irelevant faptul că ceilalţi pârâţi, fie nu au semnat personal contractul de asociere, fie nu aveau la momentul încheierii acestui contract calitatea  de coproprietari ai imobilului.

Pentru aceste considerente instanţa va respinge ca nefondate excepţiile lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor şi a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei B M A.

Există identitate între persoana pârâtei S.C. P S.R.L. şi debitorul obligaţiei raportului juridic obligaţional dedus judecăţii, întrucât reclamanţii au chemat-o în judecată pe aceasta în calitatea sa de cocontractant în contractul de asociere în participaţiune, şi nu de executant al lucrărilor de consolidare. Lucrările de consolidare au fost iniţiate de această pârâtă în baza art. 5 din contract.

În consecinţă, instanţa va respinge ca nefondată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestei pârâte invocate prin întâmpinare.

Excepţia lipsei dovezi calităţii de reprezentant a apărătorului ales al pârâtei-reclamante S.C. P S.R.L. Bacău va fi respinsă ca nefondată, deoarece legea nu prevede că delegaţia avocaţială trebuie semnată şi de partea care este reprezentată de avocat, în condiţiile în care avocatul a confirmat prin semnătură pe delegaţie că a atestat identitatea părţii pe care o reprezintă.

Referitor la fondul cauzei, instanţa constată că în ceea ce priveşte plata chiriei sunt incidente dispoziţiile art. 1073 teza I din C.civ., iar cu privire la daunele materiale solicitate de reclamanţi sunt aplicabile în cauză dispoziţiile art. 1075 C.civ. raportat la art. 981 din Codul civil.

Astfel, în ceea ce priveşte chiria solicitată de reclamanţi se observă că aceasta trebuia achitată de pârâtă în baza art. 5 din contractul de asociere pentru folosinţa imobilului.

Nu se poate reţine că din suma totală reprezentând dividende neachitate conform contractului ar trebui scăzută partea cuvenită numitei B M, deoarece suma de 250 USD/lună a fost stabilită în cotă unică de către părţile contractante (a se vedea menţiunea expresă din contract). Pe de altă parte, modul în care coproprietarii îşi împart beneficiile între ei nu îl priveşte pe chiriaş.

Nu se vor deduce nici sumele reprezentând impozit pe venit, deoarece pârâta nu a făcut dovada faptului că a achitat anticipat acest impozit. Oricum, la momentul formulării acţiunii contractul de asociere era desfiinţat prin reziliere judiciară, astfel că este irelevantă apărarea pârâtei care face referire la clauza din contract conform căreia obligaţia de plată a impozitului îi revenea ei.

Cuantumul daunelor materiale solicitate de reclamanţi va fi reţinut de către instanţă astfel cum a fost stabilit de expertiza tehnică efectuată în cauză. Necesitatea efectuării reparaţiilor ulterioare de către reclamanţi s-a datorat exclusiv culpei pârâtei, care a făcut lucrările de construcţie fără autorizaţie de construire, cu depăşirea limitelor contractuale şi cu nerespectarea Legii nr. 10/1995.

În ceea ce priveşte acţiunile conexe, instanţa constată că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 494 C.civ.,ci principiile lui actio de in rem verso (îmbogăţirea fără justă cauză), deoarece accesiunea imobiliară artificială presupune prin ipoteză că persoana care construieşte (constructorul) se raportează la dreptul de proprietate asupra terenului şi nu la o obligaţie contractuală de a face. Or, în cauza pendinte reclamanta-pârâtă a efectuat lucrările de amenajare a spaţiului ca aport la realizarea asocierii contractuale şi nu ca urmare a faptului că se considera proprietară asupra terenului de sub construcţie.

Este de principiu că una dintre condiţiile cumulative ale intentării lui actio de in rem verso este mărirea unui patrimoniu prin dobândirea unei valori apreciabile în bani.

Ţinând seama pe de o parte de considerentele sentinţei civile nr. 221/25.05.2005 pronunţată de Tribunalul Bacău mi sus menţionate, care au putere de lucru judecat, iar pe de altă parte de faptul că lucrările efectuate de reclamanta-pârâtă, fie au afectat structura de rezistenţă a imobilului, fie nu mai există în mare parte, instanţa nu poate reţine că aceste lucrări au profitat sau profită în vreun mod reclamanţilor, astfel că lipseşte condiţia măririi valorii patrimoniului reclamanţilor proporţional cu micşorarea patrimoniului reclamantei-pârâte.

Pentru considerentele expuse, văzând şi dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 85/2006 ,instanţa va admite acţiunea principală şi va respinge acţiunile conexe şi va soluţiona cererea de chemare în garanţie în sensul celor reţinute prin dispozitivul prezentei sentinţe.

Văzând şi dispoziţiile art. 274 C.pr.civ.

1