Clauze abuzive. Preţul contractului de credit. Comisionul de risc

Clauze abuzive. Preţul contractului de credit. Comisionul de risc. Preţul contractului nu conţine orice alte comisioane şi taxe stabilite prin contract, comisioanele reprezentând preţul pentru servicii adiacente contractului de credit oferite de bancă. În ceea ce priveşte comisionul de risc, acesta reprezintă preţul unui contract de garanţie, fără a se specifica însă care sunt serviciile de garantare prestate de către bancă pentru acesta.

Sentinţa civilă nr. 1108/2016/12.02.2016

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul C. V. a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâta B. C. R. Sa pronunțarea unei hotărâri prin care să se constata caracterul abuziv al  clauzei inserate la art. 9 litera f din Contractul de credit nr. …, restituirea sumelor de bani ce au fost achitate cu titlu de comision de urmărire riscuri respectiv suma de 7173,60 lei. Reclamantul a mai solicitat să se constate că singurele costuri pe care le datorează conform contractului sunt cuprinse în DAE de 15,25%/an.

Prin Sentinţa civilă nr. 1108/2016/12.02.2016, pronunțată de Judecătoria Galați, s-a admis în parte cererea formulată de reclamantul C. V. în contradictoriu cu pârâtul B. C. R. Sa s-a constatat caracterul abuziv  şi s-a anulat clauza care prevedea perceperea comisionului de risc, dispunându-se restituirea sumelor plătite cu acest titlu.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:

În drept, instanţa va avea în vedere la soluţionarea cauzei de faţă prevederile legale din materie, urmând a verifica dacă în cauză suntem în prezenta unei clauze abuzive.

Potrivit Art. 4 din Legea nr. 193 din 2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori:

„(1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.(2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv. (3) Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidenţiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens. (4) Lista cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezenta lege redă, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive. (5) Fără a încălca prevederile prezentei legi, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcţie de: a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia; b) toţi factorii care au determinat încheierea contractului; c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde. (6) Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerinţele de preţ şi de plată, pe de o parte, nici cu produsele şi serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj uşor inteligibil.”

Conform art. 6 şi 7 din acelaşi act normativ, clauzele abuzive cuprinse în contract şi constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege, nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua, iar, în măsura în

care contractul nu îşi mai poate produce efectele după înlăturarea clauzelor considerate abuzive, consumatorul este îndreptăţit să ceară rezilierea contractului, putând solicita, după caz, şi daune-interese.

Legea nr. 193 din 2000 transpune Directiva 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii şi potrivit art. 4 alin. 2 din această normă a Uniunii Europene: „Aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu priveşte nici definirea obiectului contractului, nici justeţea preţului sau a remuneraţiei, pe de o parte, faţă de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar şi inteligibil.”

În privinţa caracterului negociat al contractului în cauză, instanţa reţine că, convenţia de credit încheiată de părţi este un contract de adeziune, cu clauze preformulate, în înţelesul art. 4 alin. 2 din Legea nr. 193 din 2000, iar pârâta nu a făcut dovada contrară, deşi sarcina probei îi aparţinea, în baza art. 4 alin. 3 din aceeaşi lege. Împrumutatul nu a avut posibilitatea să negocieze direct cu pârâta clauzele inserate în contract şi nici nu au putut influenţa natura acestora. Simplul fapt că  reclamantul  a semnat contractul de creditare în care sunt menționate și comisioanele percepute nu înseamnă că împrumutatul poate modifica sau înlătura vreuna dintre clauzele preformulate.

(…)

În ceea ce priveşte comisionul de urmărire riscuri prevăzut de art. 9 lit. f din Condițiile speciale, instanţa reţine că raportat la valoarea comisionului de urmărire riscuri care pe parcursul duratei împrumutului de 120 de luni este de 10248 lei, acesta apare ca o sumă excesivă, împovărătoare pentru împrumutat prin comparare cu suma împrumutată, de 30500 lei. Este de necontestat faptul că banca nu poate acorda împrumutul decât contra unui cost, acest aspect fiind de esenţa activităţii derulate de bancă, în calitatea sa de comerciant care urmăreşte realizarea unui profit maximal, în condiţiile unei economii de piaţă libere, dirijată de cerere şi ofertă.

Însă în ce priveşte comisionul de urmărire riscuri, instanţa constată că în contract nu se precizează care este riscul acoperit prin instituirea acestuia.

Totodată, reţine că există un dezechilibru semnificativ între prestaţiile celor două părţi, dat fiind cuantumul  comisionului faţă de valoarea creditului în condiţiile în care comisionul nu este definit în cuprinsul convenţiei, nu se precizează dacă este vorba de costul unui serviciu prestat, care ar fi acest serviciu sau dacă reprezintă contravaloarea unui prejudiciu suportat de pârâtă ca urmare a unei fapte a consumatorului. Mai mult, nu se precizează, în cuprinsul convenţiei dacă există sau nu posibilitatea de restituire a comisionului plătit odată cu fiecare rată în cazul în care un astfel de eveniment nu se produce.

Echilibrul contractual este afectat nu doar având în vedere cuantumul ridicat al comisionului prin raportare la valoarea sumei împrumutate şi la preţul total al contractului, ci şi prin încasarea sumelor cu titlu de comision de risc fără ca, în situaţia în care, la sfârşitul perioadei de creditare, riscul avut în vedere nu s-a produs, să fie prevăzută obligaţia sau posibilitatea restituirii sumelor încasate cu acest titlu.

Prin urmare, instanţa va constata caracterul abuziv al clauzei prevăzute Contractul de credit nr. … la pct. 9 litera f (referitoare la comisionul de urmărire riscuri).

În ceea ce priveşte celelalte pretenţii ale reclamanţilor, instanţa reţine că principiul restabilirii situaţiei anterioare este unul dintre principiile care guvernează efectele nulităţii actului juridic civil şi presupune că tot ceea ce s-a executat în baza unui act juridic anulat trebuie restituit, astfel încât părţile raportului juridic să ajungă în situaţia în care acel act juridic nu s-ar fi încheiat.

Având în vedere constatarea caracterului abuziv al clauzelor referitoare la comisionul de administrare și a comisionului de urmărire riscuri, instanţa va dispune eliminarea acestora din Contractul de credit nr. ….

În temeiul principiului restabilirii situaţiei anterioare, instanţa va obliga pârâta să restituie reclamanților sumele plătite în perioada 14.06.2007-20.02.2014 cu titlu de comision de risc  în cuantum de 6375,99 lei și  a sumei plătită de reclamant  în perioada 20.09.2010-12.09.2014 cu titlu de comision de administrare în cuantum de 999,36 lei ,astfel cum rezultă din concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză de expert D. V. (f. 290).

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta, solicitând casarea ei și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 146/A/2017/13.04.2017, Tribunalul Galaţi a respins ca nefondat apelul, reţinând următoarele:

Potrivit, Directivei Consiliului nr.93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii (art.4 al.2), cât şi a legii 193/2000 (art. 4 al.5 ), evaluarea clauzelor ca abuzive nu se poate aplica „nici definirii obiectului principal al contractului şi nici clauzelor privind preţul sau plata (remuneraţia) contractului”. În cazul de faţă nu se poate analiza caracterul abuziv al clauzelor privind definirea obiectului contractului - respectiv contract de credit (contract de împrumut)- şi nici preţul sau plata contractului- respectiv valoarea dobânzii, având în vedere că preţul unui contract de împrumut este dobânda însuşi.

Instanţa nu poate reţine susţinerea recurentei-pârâte în sensul că evaluarea clauzelor abuzive nu se poate aprecia la toate costurile contractului, adică dobândă, comisioane, taxe, etc. (aşa cum sunt definite de art.2 din OG 21/1992), pentru că nu toate aceste sume de bani definesc în sens strict preţul contractului, acesta, iar pe de altă parte instanța nu poate analiza raportul calitate-preț, dar poate verifica mecanismul de formare a prețului și dacă el reprezintă sau nu costul unui serviciu real și efectiv prestat .

Din acest motiv instanţa apreciază că cele două comisioane în litigiu –cel de riscuri și de administrare puteau fi analizate de instanța de fond ș implicit de cea din apel.

Cu privire la comisionul de risc, instanţa de apel apreciază că în mod corect instanţa de fond l-a apreciat ca o clauză abuzivă şi admis acţiunea reclamantul pentru constatarea nulităţii clauzei.

Astfel, potrivit art.4, alin.1 din Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. Din aceste dispoziţii legale se desprind trei condiţii esenţiale ce trebuie întrunite cumulativ pentru a fi apreciată o clauză drept abuzivă: 1.clauza să nu fi fost negociată, 2.clauza în sine sau împreună cu altele din contract să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor şi 3. (rezultă din art.4 din lege) să nu se refere preţul contractului.

În cauză sunt întrunite cumulativ toate cele trei condiţii:

1. Clauza nu a fost negociată de părţi în mod direct, aspect recunoscut și de apelantă. Este adevărat că această nenegociere a contractului nu presupune că toate clauzele sunt abuzive, dar dă posibilitatea de a analiza mai departe condițiile pentru stabilirea sau nu a caracterului abuziv a unor prevederi contractuale. Contractul de credit este unul de adeziune în sensul că banca propune condiţiile creditării, iar consumatorul (în cazul de faţă reclamantul) acceptă sau nu aceste clauze, fără a avea posibilitatea analizării individuale a lor. Chiar pârâtă în motivele de apel a susţinut aceasta, când afirmă că reclamantul putea să propună în scris băncii modificare condiţiilor prestabilite, ea putând doar să-și arate disponibilitatea pentru a negocia;

2. Clauza în sine creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, deoarece reclamantul plăteşte costul unui risc, a cărui întindere nu o cunoaşte şi de această clauză nu poate beneficia în cazul producerii unui risc legat de contractul de credit. Apelanta-pârâtă a susţinut că acest risc reprezintă riscul de neplată a creditului de către consumator, riscul neexecutării garanţiei, etc. Toate aceste susţineri ale apelantei nu se regăsesc şi în dispoziţiile contractuale, motiv pentru care în mod corect instanţa de fond a reţinut că  lipsa unor prevederi clare în ce priveşte aplicarea comisionului de risc, conduce la încasarea unor sume de bani, care nu ar putea fi justificate într-un serviciu acordat de bancă, deoarece ar fi la latitudinea exclusivă a pârâtei să aprecieze în ce condiţii şi pentru ce situaţii ar putea opera asigurarea riscului.

Pe de altă parte, chiar dacă banca ar face o analiză periodică a riscurilor contractului, această analiză nu ar putea să-i profite decât acesteia, deoarece un eventual risc identificat de bancă ar putea să conducă la o reziliere cu consecințe negative pentru reclamant și nu cu efecte de protecție a acestuia.

3. Aşa cum am arătat mai sus, prin preţ al contractului de împrumut se înţelege în mod clar dobânda, aceasta fiind plata serviciului pentru folosirea banilor. Celelalte taxe şi comisioane aferente altor operaţiuni adiacente derulării contractului de credit nu pot intra în noţiunea de preţ al împrumutului. În cazul de faţă comisionul de risc este de fapt plata unei asigurări. Cu privire la contractul de împrumut se cunoaşte suma împrumutată, perioada pentru care se realizează creditarea şi dobânda (costul) pentru folosirea banilor. Cu privire la contractul de asigurare aferent celui de credit, nu se cunoaşte decât costul serviciului, nu şi serviciul pentru care se plăteşte un cost.

Apelanta a susținut că este un comerciant trebuie să încaseze plata oricărui serviciu prestat, numai că în cauză nu se cunoaște și nici nu se poate determina acest serviciu acordat de bancă.

Mai mult, dacă acest comision era unul de risc, el trebuia să se aplice la valoarea rămasă a creditului, deoarece riscul de neplată scade odată cu valoarea din sold, ori în cauză, valoarea comisionului de risc se menține pe toată perioada de creditare la aceeași valoare, adică la valoarea inițială a contractului.

Ca urmare, în ce priveşte comisionul de risc instanţa de apel apreciază hotărârea atacată ca fiind legală şi temeinică, clauza mai sus arătată (art. 9 lit. f din contract) fiind una abuzivă. 

Ca efect al menţinerii dispoziţiilor din hotărârea atacată, privind constatarea nulităţii absolute a comisionului de risc, instanţa de apel va menţine şi dispoziţiile privind obligarea pârâtei la restituirea către reclamant a comisionului de risc încasat nelegal începând cu 14.06.2007. După apariția OUG 50/2010, banca a încercat să cosmetizeze contractul de credit și în loc să elimine comisionul de risc, l-a încasat în continuare sub denumirea de comision de administrare, prin însumarea vechiului comision e riscuri cu cel de administrare. Ca urmare, sumele pentru care instanța de fond a dispus restituirea lor, sunt corect calculate și legal obligată banca la plată ca efect al desființării comisionului de riscuri în totalitatea sa, cu efecte începând de la data contractării în continuare.

Domenii speta

Spete similare