Plângere contravenţională

Sentinţă civilă 939 din 11.02.2015


Prin plângerea înregistrată la data de XXX, pe rolul Judecătoriei XXX sub nr. XXX, petentul C I.G., în contradictoriu cu intimata XXXX a contestat procesul-verbal de constatare a contravenţiei seria XXX nr. XXXX.

În motivare în fapt a plângerii, petentul a invocat excepţia prescripţiei executării sancţiunii contravenţionale întrucât procesul-verbal nu i-a fost comunicate în termen de o lună de la data aplicării sancţiunii.

Totodată, petentul a mai arătat că procesul-verbal  este nelegal intrucit nu poarta semnatuta agentului constatator ,semnatura electronica nefiind valabila.

În drept, au fost invocate dispoziţiile O.G. nr. 2/2001.

Legal citat, intimatul a depus întâmpinare în cauză, prin care a invocat exceptia tardivitatii formularii plingerii , procesul verbal fiind comunicat petentului la data de XXXX,iar plingerea a fost formulata la data de  XXXX. ,cu depasirea termenului legal de 15 zile prev. de art.31 din OG 2/2001.

Pe fond intimatul a solicitat respingerea ca neintemeiata a plingerii ,procesul verbal fiind incheiat cu respectarea dispoziţiilor legale, fapta fiind constatata cu mijloace tehnice.

În drept, au fost invocate dispoziţiile O.G. nr. 15/2002, ale O.G. nr. 2/2001, Legea nr. 445/2001, Ordinul MTI nr. 769/2010.

Totodată, intimatul a solicitat instanţei judecarea cauzei în lipsă .

În cauză, a fost încuviinţată şi administrată proba cu înscrisuri.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

In ceea ce priveste excepţia tardivităţii invocată de intimată,instanta retine urmatoarele:

 Astfel cum rezultă din înscrisul depus la dosar  fila 5 petentul a fost sancţionat contravenţional întocmindu-se pe numele acestuia procesul-verbal seria XXX nr. XXXX  . Analizând procesul verbal din data de XXX de îndeplinire a procedurii de comunicare a procesului-verbal de constatare a contravenţiei seria XXX nr. XXXX ,  instanţa reţine că acest proces-verbal a fost comunicat contravenientului prin afişare.

Potrivit art. 27 din O.G. nr. 2/2001 Comunicarea procesului-verbal şi a înştiinţării de plată de face prin poştă, cu aviz de primire, sau prin afişare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operaţiunea de afişare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puţin un martor.

Interpretând această dispoziţie legală şi în lumina Deciziei nr. 10/2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Recurs în Interesul Legii, instanţa reţine că principala modalitate de comunicare a procesului-verbal de contravenţie trebuie să fie comunicarea prin poştă cu aviz de primire, şi doar în situaţia în care se constată imposibilitatea comunicării actului sancţionator în aceste fel, agentul constatator poate proceda la comunicarea prin afişare.

 Intimata nu a depus la dosarul cauzei confirmare de primire pe numele petentului  si nici nu a facut dovada imposibilitatii comunicarii actului sanctionator in acest fel ,motiv pentru care instanta va aprecia ca acest proces verbal nu a fost comunicat in mod legal petentului.

Potrivit dispoziţiilor art. 31 alin. 1 C.pr.civ. împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.

Petentul a aflat de existenta acestui PVC la data de XXXX –fila 7 dosar ,data la care i-a fost comunicata notificare din partea intimatei prin care i se pune in vedere sa achite suma de 28 euro tarif de despagubire.

Intrucit petentul a formulat prezenta plingere la data de XXX , termenul de 15 zile prevazut de lege pentru  formularea plingerii ,nu a fost depasit ,asa incit ,instanta va respinge exceptia tardivitatii.

În fapt, prin procesul-verbal seria XXX nr XXXX  încheiat la data de XXX, petentul a fost sancţionat contravenţional în baza art. 8, alin. 1 din O.G. nr. 15/2002 pentru că a încălcat prevederile referitoare la achitarea tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale, respectiv a circulat fără a deţine rovinietă valabilă pe DN2 KM 275+950m localitatea XXX.

Petentului i-a fost aplicată o amendă de 250 lei, fiind obligat şi la plata unei despăgubiri de 28 Euro în favoarea intimatei.

În drept, potrivit dispoziţiilor art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, procesul-verbal de contravenţie este supus controlului de legalitate şi temeinicie al instanţei.

Sub aspectul legalităţii procesul-verbal trebuie să  cuprindă în mod obligatoriu,  potrivit art. 16 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor: data şi locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea şi instituţia din care face parte agentul constatator; semnătura agentului constatator; datele de identificare ale petentului; descrierea faptei contravenţionale cu indicarea datei, orei şi locului în care a fost săvârşită; indicarea actului normativ prin care se stabileşte şi se sancţionează contravenţia; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ; termenul de exercitare a căii de atac şi organul la care se depune plângerea.

Cu privire la susţinerea petentului în sensul că procesul-verbal nu a fost comunicat decât în data de XXXX odată cu notificarea intimatei, instanţa reţine ca aceasta este fondata ,dupa cum s-a aratat anterior.

Instanţa reţine că deşi Decizia nr. 10/2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Recurs în Interesul Legii a fost adoptată ulterior comunicării procesului-verbal contestat în cauză, aceasta nu este altceva decât o decizie interpretativă a unui text legal existent şi nu poate fi calificată ca o lege nouă ce nu poate fi aplicată decât situaţiilor juridice ivite după publicarea acesteia în Monitorul Oficial.

Mai mult decât atât, instanţa reţine că  În Cauza Anghel împotriva României, Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 4 octombrie 2007, s-a remarcat faptul că dreptul românesc nu califică drept "faptă penală" contravenţia pentru care reclamantul a fost sancţionat cu amendă, legiuitorul român alegând să scoată în afara legii penale unele fapte care, deşi aduc atingere ordinii publice, au fost săvârşite în împrejurări care conduc la concluzia că acestea nu întrunesc elementele constitutive ale unei infracţiuni.

Curtea a considerat că, în ciuda naturii pecuniare a sancţiunii aplicate efectiv reclamantului şi a naturii civile a legii care sancţionează contravenţia, procedura în cauză poate fi asimilată unei proceduri penale, deoarece dispoziţia a cărei încălcare a fost imputată reclamantului avea un caracter general şi nu se adresa unui anumit grup de persoane, ci tuturor cetăţenilor.

Din acest motiv, numai în ipoteza în care se consideră că îndeplinirea procedurii de comunicare prin afişarea actului se află într-un raport de subsidiaritate faţă de comunicarea prin poştă, cu aviz de primire, se poate afirma că sunt respectate garanţiile procedurale prevăzute de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului care statuează dreptul la un proces echitabil.

În plus, instanţa apreciază că doar o modalitatea de comunicare prin care să se asigure efectiv ajungerea actului sancţionator la destinatar este de natură a conferi celui sancţionat posibilitatea de a-şi formula apărările (plângerea contravenţională, excepţia prescripţiei aplicării sancţiunii contravenţionale).

 În cauza de faţă, instanţa reţine că în condiţiile în care procesul-verbal de constatare a contravenţiei contestat a fost comunicat prin afişare ,iar petentul contestă faptul că ar fi luat la cunoştinţă de existenţa acestuia până în data de XXX când i-a fost comunicată notificarea din partea intimatei,  aceasta a încălcat dispoziţiile art. 27 din O.G. nr. 2/2001, iar comunicarea nelegală echivalează cu lipsa comunicării.

Plecând de la această premisă şi anume faptul că petentului nu i-a fost comunicat procesul-verbal de contravenţie, instanţa constată că în cauză are aplicabilitate articolul 14 din O.G. nr.2/2001 care prevede că Executarea sancţiunilor contravenţionale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenţiei nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancţiunii.

Având în vedere data întocmirii proceselor verbale contestat în cauză – XXX, precum şi faptul că petentului i-a fost comunicat procesul-verbal în data de XXXX, instanţa constată că în cauză a intervenit prescripţia dreptului de a executa sancţiunile contravenţionale, şi a fost răsturnată prezumţia de legalitate a  procesului verbal contestat.

Referitor la tariful de despăgubire prevăzut de art. 8 al. 3 din OG nr. 15/2002 şi menţionat în cuprinsul proceselor verbale, a cărui contravaloare şi mod de achitare se regăsesc în înştiinţarea de plată, acesta fiind în valoare de 28 euro, instanţa reţine că potrivit art. 2 din Legea 144/2012 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, „tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările şi completările ulterioare, aplicate şi contestate în instanţă până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează.” Astfel, având în vedere dispoziţia legală de mai sus, instanţa urmează a dispune exonerarea petentului de la plata tarifului de despăgubire.

În consecinţă, instanţa va admite plângerea contravenţională formulată de petent ,va  anula procesul verbal seria XXX nr. XXXX si va inlatura sanctiunile aplicate prin acesta.