Acţiune în constatare clauze abuzive

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. _________

la data de _________, reclamantul ________ a solicitat în contradictoriu cu pârâtele  S.C. BANCPOST S.A. BUCUREŞTI - SUCURSALA BACĂU şi EFG NEW EUROPE FUNDING  II B.V.:

-constatarea  caracterului abuziv al clauzelor de risc valutar inserate  în contractul de credit ipotecar nr._________ (pct.4.1, 4.2, 4.3) şi în actul adiţional nr.______ la contractul de credit ipotecar (art.III pct.1,2,3) cu stabilizarea (îngheţarea)  cursului de schimb CHF- leu la momentul semnării contractului de credit, curs care să fie valabil pe toată perioada derulării contractului;

-denominarea în moneda naţională a plăţilor, în virtutea principiului din regulamentul valutar conform căruia preţul mărfurilor sau al serviciilor între rezidenţi se plăteşte la moneda naţională;

-constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale inserate în contractul de credit ipotecar nr. _________ (pct.4.1 – 4.3 şi pct.4.6) care stabilesc nivelul dobânzii  în mod arbitrar de către bancă, posibilitatea acesteia de a revizui unilateral rata dobânzii şi modalitatea  de aducere la cunoştinţa împrumutatului a modificării  acesteia, urmând ca pârâtele să fie obligate la restituirea sumelor de bani plătite nedatorat de către debitor în perioada ___________

-constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale privind comisionul de administrare inserate în contractul de credit  ipotecar nr. ___________ (pct.4.11 lit. b) şi în actul adiţional nr._________ la contractul de credit ipotecar (art. III, pct.9), urmând ca pârâtele să fie obligate la restituirea sumelor încasate necuvenit cu acest titlu în perioada  ______________, precum şi în perioada __________ până la momentul introducerii prezentei acţiuni.

În motivarea cererii, reclamantul  arată că a încheiat contractul de credit ipotecar nr. _________ cu S.C. BANCPOST S.A.  având ca obiect acordarea unui împrumut în cuantum de 45.500 CHF pentru achiziţionarea unui imobil, că la data de ___________ în baza unui contract de vânzare-cumpărare  de creanţe S.C. BANCPOST S.A. a cesionat către EFG NEW EUROPE FUNDING  II B.V. creanţa în cuantum de 46.397,05 CHF şi la aceeaşi dată, prin încheierea unui contract cadru de administrare S.C. BANCPOST S.A. şi-a păstrat calitatea de  administrator al contractului de credit ipotecar, că la data de _________ părţile au încheiat actul adiţional nr.1 la contract prin care au modificat întreg conţinutul contractului de credit.

A mai arătat reclamantul că atât contractul de credit ipotecar cât şi actul adiţional au fost încheiate cu încălcarea prevederilor art.1 alin.3, art.4  din Legea nr.193/2000, clauzele de risc valutar sunt abuzive deoarece nu a avut posibilitatea reală de a negocia conţinutul acestora, fiind constrâns prin natura redactării contractului de credit şi actului adiţional, la acceptarea conţinutului astfel cum a fost prestabilit, nu s-a avut în vedere  criteriul echivalenţei prestaţiilor privind existenţa unei proporţionalităţi între drepturile şi obligaţiile asumate de părţi, aceste clauze materializându-se în obţinerea de către bancă a unui câştig injust în detrimentul consumatorului  şi conferirea băncii a unui avantaj eco0nomic vădit disproporţional.

Reclamantul a solicitat revizuirea efectelor contractului în temeiul art.1271 alin.2 din N.C.C. care reglementează în mod expres teoria impreviziunii  având în vedere că schimbarea condiţiilor economice a fost imprevizibilă şi nu a putut anticipa o devalorizare vădită a leului faţă de CHF.

Cu privire la stabilirea dobânzii, posibilitatea revizuirii acesteia şi modalitatea de aducere la cunoştinţă a împrumutatului a modificării acesteia,  reclamantul a arătat că a fost convins de către BANCPOST  să încheie contractul de credit prin acordarea unei dobânzi fixe, promoţionale, pe o perioadă de un an, urmând ca după această perioadă dobânda să devină variabilă în funcţie de indicele de referinţă stabilit de bancă şi arată că asemenea clauză este abuzivă deoarece rata dobânzii se poate raporta doar la indicii EURIBOR/LIBOR/ROBOR.

Cu privire la clauzele contractuale privind comisionul de administrare  de 0,10% inserate în contract şi în actul adiţional, a arătat reclamantul  că acest comision reprezintă de fapt un comision de risc şi că motivul pentru care a fost achitat nu este detaliat în contract şi nu s-a arătat temeiul obligaţiei de plată a acestuia.

Reclamantul şi-a întemeiat cererea pe prevederile art.14 din Legea 193/2000.

În dovedirea cererii sale, reclamantul a depus în copie înscrisuri : contractul de credit ipotecar,  grafic de rambursare – fl.14-37.

În termen legal pârâta S.C. BANCPOST S.A  a formulat întâmpinare  prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată  motivat de faptul că prin semnarea contractului de credit reclamantul  a acceptat termenii şi toate condiţiile prevăzute în clauzele acestuia, că în anul2010 reclamantul a fost notificat  cu privire la intrarea în vigoare a O.U.G. nr.50/2010 care nu a adus nici o modificare asupra componenţei dobânzii.

În ceea ce priveşte capetele de cerere având ca obiect denominarea în moneda naţională a creditului şi stabilizarea acestuia la cursul valutar din data acordării creditului, solicită să se reţină faptul că în conformitate cu condiţiile speciale ale contractului, moneda creditului este CHF, afară de cazurile în care clienţii au solicitat eliberarea sumelor în moneda RON, în această situaţie operând serviciul de schimb valutar al băncii, că reclamantul şi-a exprimat acordul cu privite la împrumutarea sumei în valută, astfel că plata ratelor s-a făcut în moneda în care s-a acordat creditul şi nu poate fi considerată abuzivă.

A mai arătat pârâta că contractul de credit nu conţine nici o clauză cu privire la impreviziune şi că legiuitorul  nu a prevăzut în mod expres aplicarea sa  şi pentru situaţiile juridice născute anterior intrării în vigoare a noului Cod civil, că împrumutând o sumă de bani într-o monedă străină, împrumutaţii şi-au asumat implicit şi riscul fluctuaţiilor monetare , ceea ce echivalează cu asumarea  riscului schimbării împrejurărilor existente la data încheierii contractului, cu consecinţa  inaplicabilităţii teoriei impreviziunii.

În ceea ce priveşte suportarea riscului valutar într-un contract de împrumut Î.C.C.J.  a decis că „riscul contractual, privind diferenţa de curs valutar, nu putea aparţine băncii garante, care trebuia să primească contravaloarea ratelor achitate în calitate de garant,…..că noile sarcini ce afectează executarea, fac parte din riscul contractual pe care-l suportă debitorul obligaţiei de executat, în lipsa unei dispoziţii contrare”, prin urmare nu există nici un temei legal care să permită instanţei să dispună adaptarea contractului de credit în temeiul impreviziunii, solicitările reclamantului fiind neîntemeiate.

Cu privire la lipsa de informare asupra riscului valutar la momentul încheierii contractului de credit,  în temeiul dispoziţiilor  art.1578 alin.1 Codul civil de la 1864, în lipsa dispoziţiei contrare,  riscul creşterii valorii monedei creditului  este suportat de către debitor, în temeiul legii, după cum riscul deprecierii aceleiaşi monede este suportat de creditor, chiar dacă în contractul de credit sau în graficul de rambursare figurează o asemenea clauză de risc valutar, aceasta nu este altceva decât reproducerea regulii nominalismului, consacrată de lege.

Intimata a mai arătat că, conştientizarea obligaţiei de rambursare a creditului în cuantumul şi moneda contractată ţine de obligaţia fiecărui împrumutat de a-şi asuma responsabil obligaţiile născute din raporturile contractuale în care alege să intre, iar faptul că riscul valutar s-a produs într-o pondere mai mare decât a sperat împrumutatul, nu înseamnă că nu a fost prevăzut şi conştientizat de către acesta.

A arătat  intimata că solicitările reclamantului privind obligarea m la modificarea obiectului contractului, prin stabilizarea cursului CHF – Leu la cursul de la data încheierii contractului de credit sunt neîntemeiate,  deoarece la acest moment nu există nici o dispoziţie legală care să îndreptăţească instanţa de judecată să intervină în acordul de voinţă al părţilor, dispoziţiile art.969 C.civ din 1864 opunându-se unei astfel de intervenţii.

Cu privire la solicitarea reclamantului la constatarea  caracterului abuziv al clauzelor referitoare la dobânda variabilă şi dreptul băncii de a modifica dobânda, taxele şi comisioanele bancare,  a arătat pârâta că este neîntemeiată întrucât  aceasta este prevăzută de alin.1 lit. a teza a II-a  din Anexa la Legea 193/2000  care consacră în mod expres dreptul profesionistului de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator în condiţiile în care există o motivaţie întemeiată, consumatorul este notificat cu privire la acest aspect, iar acesta din urmă are posibilitatea de a denunţa unilateral contractul, că în temeiul  art.93 lit. g, pct.2 din OG nr.21/1992 privind protecţia consumatorilor „dobânda poate varia în funcţie de dobânda de referinţă a furnizorului de servicii financiare”.

Intimata a arătat că, clauza privind dobânda variabilă nu numai că nu poate fi considerată în sine drept o clauză abuzivă, dar chiar este recunoscută de legislaţia în vigoare şi reglementările comunitare  ca fiind o clauză valabilă, frecvent utilizată în practica bancară, ea acţionând în mod bilateral, în sensul că dobânda poate fie să crească, fie să scadă, pe cale de consecinţă, clauza care prevede aplicarea unei dobânzi variabile în contractele de credit, nu are caracter abuziv şi nu contravine prevederilor art.4 din Legea  nr.193/2000.

Cu privire la comisionul de administrare, pârâta a arătat că acesta este recunoscut în cuprinsul  disp. Art.93 lit. d) teza I din O.G.  nr.21/1992 privind protecţia consumatorilor şi de OUG nr.50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori – respectiv art. 36 alin.3, această clauză  fiind exprimată din punct de vedere matematic într-un mod clar şi precis şi consideră pârâta că nu se creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, conform art.4 alin.1 din Legea 193/2000 şi nu se poate susţine faptul că reclamantul nu a ştiut sau nu a înţeles ce servicii acoperă acest comision, când acesta reflectă chiar operaţiunile în care el însuşi a fost implicat în cadrul procedurilor de acordare şi derulare a creditului.

În susţinerea întâmpinării, pârâta a invocat Decizia nr.3661/20.11.2014 a Î.C.C.J., art.1578 din Codul civil din 1864, art.3 alin.2, art.205, art.208 din Noul Cod de procedură civilă.

În susţinerea întâmpinării, pârâta a depus în copie practică judiciară – fl.92-141.

Din actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine:

La data de __________ reclamnatul în calitate de împrumutat a încheiat cu S.C. BANCPOST S.A. BUCUREŞTI - SUCURSALA BACĂU în calitate de împrumutător, contractul de credit ipotecar ____________ pentru acordarea unui împrumut în sumă de 45500 CFH franci eleveţieni).

La data de __________, prin actul adiţional nr. 1, părţile au înţeles să modifice întreg conţinutul contrcatului de credit ipotecar HL nr. __________, aşa cum rezultă din înscrisul ataşat la dosar la filele 24 – 37.

În acuză a fost efectuată o expertiză specialitateacontabilittae judiciară, efectuată de expert Călin Roxana, care a stabilit sumele plătite de reclamant precum şi cele pretinse în cauza pendinte, arătând modul cum au fost calculate. Expertiza este ataşată la dosarul cauzei la filele 197 – 211.

Prin cererea pendinte, reclamanta a solicitat constatarea caracterului abuziv al următoarelor clauze:

Clauzele de risc valutar invocate de reclamant ca fiind prevăzute la art. 4.1, 4.2, 4.3 din contractul de credit şi art. III, pct. 1,2,3, prevedeau de fapt modalitate de stabilirea dobânzii, în contractul iniţial arătându-se că dobânda iniţială este de 5,35% pe an şi că  poate fi modificată de bancă în funcţie de evoluţia indicelui de referinţă stabilit de bacă pentru creditele ipotecare acordate în CFH, prin actul adiţional la contract, stabilindu-se că dobânda este calculată în fucnţie de Libor la 6 luni  + marja fixă a băncii stabilită la 8 procente.

În perioada 20.06.2007 - 20.02.2010, până la încheierea actului adiţional, nivelul dobânzii pentru contract a fost de 5,35% anual.

Pe baza acestor clauze pe care reclamantul le consideră abuzive, ca remediu, reclamnatul a solicitat ca după constatarea caracterului abuziv al  acestor clauze, instanţa să stabilizeze cursul francului la cel din data acordării creditului, denominarea în moneda naţională a părţilor, înţelegând prin aceasta ca instanţa să stabilească ca monedă de plată a creduitului, leul, precum şi restituirea sumelor achitate ce reprezintă diferenţa de curs.

Reclamantul a mai solicitat ca instanţa să constate caraterul abuziv al clauzelor contractuale inserate în contractul de credit ipotecar nr. HL.11126/27.04.2007 (pct.4.1 – 4.3 şi pct.4.6) care stabilesc nivelul dobânzii  în mod arbitrar de către bancă, posibilitatea acesteia de a revizui unilateral rata dobânzii şi modalitatea  de aducere la cunoştinţa împrumutatului a modificării  acesteia, urmând ca pârâtele să fie obligate la restituirea sumelor de bani plătite nedatorat de către debitor în perioada 27.04.2007 – 09.02.2010.

Pentru perioada ____________, instanţa reţine că dobânda contractuală a fost de 5,35 % pe an, aşa cum au convenit părţile la încheierea contrcatului, fapt confirmat de concluziile raportui de expertiză contabilă efectuat în cauză.

Reclamantul a mai solicitat constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale privind comisionul de administrare inserate în contractul de credit  ipotecar nr. _________ (pct.4.11 lit. b) şi în actul adiţional nr.1________ la contractul de credit ipotecar (art. III, pct.9), urmând ca pârâtele să fie obligate la restituirea sumelor încasate necuvenit cu acest titlu în perioada  _______________, precum şi în perioada ____________ până la momentul introducerii prezentei acţiuni.

Din concluziile raportului de expertiză, instanţa reţine că reclamantul a achitat suma de 1684,31 de franci eleveţieni reprezentând comisiona de administrare, stabilit la 0,1% din valoarea creditului.

Instanţa reţine că în prezenta cauză au fost invocate dispoziţiile Lg. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori şi că reclamanţii sunt consumatori în sensul art. 2 alin. 1 din Lege potrivit căruia „prin consumator se înţelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care, în temeiul unui contract care intră sub incidenţa prezentei legi, acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale”.

La analiza dispoziţiilor contractuale invocate în cerere, instanţa va avea în vedere şi

dispoziţiile art. 4 din Lg. 193/2000, potrivit cărora

„(1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

(2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv.

(3) Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidenţiază că acesta a fost prestabilit unilateral de profesionist. Dacă un profesionist pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.

(4) Lista cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezenta lege redă, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive.

(5) Fără a încălca prevederile prezentei legi, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcţie de:

a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia;

b) toţi factorii care au determinat încheierea contractului;

c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde.

(6) Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerinţele de preţ şi de plată, pe de o parte, nici cu produsele şi serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj uşor inteligibil.”

Cu privire la negocierea sau nu a clauzelor contractuale, instanţa constată că nu s-a făcut dovada că a existat o negociere în sensul posibilităţii de a se pune în discuţie şi reformula prin acordul părţilor clauzele contractului standard, pre-formulat, ci, dimpotrivă, clientul a aderat la prevederile contractului complet redactat de către bancă, inclusiv sub aspectul definiţiilor termenilor contractuali. Acest fapt rezultă din însăşi redactarea convenţiei,  care cuprinde condiţii speciale şi condiţii generale în care se regăsesc dispoziţii care nu sunt aplicabile înţelegerii părţilor dar şi din practica notorie a băncilor de la data acordării creditului prin contractul din care s-au invocat clauze abuzive în cauza pendinte.

Însă, lipsa negocierii directe a convenţiie nu face ca în mod automat dispoziţiile acesteia să fie abuzive.

Raportat la aceste dispoziţii legale, instanţa va analiza caluzele invocate de reclamantă ca fiind abuzive.

În principal, reclamanta a invocat ca fiind abuzive clauzele prin care se obliga prin intermediul contractului  să restituie împrumutătorului sumele convenite în aceeaşi monedă în care a contractat împrumutul, în speţă francul eleveţian. 

Instanţa reţine că această obligaţie derivă dintr-o prevedere legală de drept comun, art. 1578 Cod civil de la 1865, în vigoare la data încheierii contractului şi că în contrcat nu există o clauză prin care împrumutătorul să solicite plata la cursul de la data împrumutului în situaţia în care acest curs se presupune că ar scădea pe perioada derulării contractului. O prevedere legală, cum este cea din art. 1578 Cod civil, nu poate face obiectul unei analize prin prisma Legii 193/200 şi a celorlalte dispoziţii legale care conferă consumatorului de credite o anumită protecţie.

În ce priveşte petitele din acţiune referitoare la îngheţarea cursului de schimb al francului  la data semnării creditului şi denominarea în moneda naţională a plăţilor, instanţa urmează a le considera neîntemeiate, deoarece s-ar încălca principiul nominalismului monetar.

În acest sens, potrivit art.1578 Cod civil de la 1865, „Obligaţia ce rezultă din un împrumut în bani este totdeauna pentru aceeaşi sumă numerică arătată în contract. Întâmplându-se o sporire sau o scădere a preţului monedelor, înainte de a sosi epoca plăţii, debitorul trebuie să restituie suma numerică împrumutată şi nu este obligat a restitui această sumă decât în speciile aflătoare în curs în momentul plăţii”.

Astfel, potrivit primului alineat, suma de rambursat urmează a fi determinată în raport cu suma efectiv împrumutată, ceea ce înseamnă că suma unităţilor transmise trebuie restituită întocmai, formulă considerată, de altfel, un truism fondat pe natura obligaţiei, pentru că, în fapt, textul menţionat reaminteşte o regulă care poate fi dedusă cu uşurinţă urmând logica stabilită de legislaţia civilă în materia altor obligaţii. În plus, cel de-al doilea alineat trimite la valoarea nominală, chiar şi în ipoteza unor eventuale modificări ale valorii monedei.

Prin urmare, obligaţia de restituire ar urma să aibă loc în acelaşi număr de unităţi monetare exprimate în convenţie, fără legătură cu eventuala schimbare a valorii între punctul de plecare şi scadenţă, fapt transpus şi în convenţia criticată de reclamantă.

Instanţa a reţinut şi că, în speţă, practic, reclamantul invocă impreviziunea arătând că schimbarea condiţiilor economice a fost imprevizibilă şi că neavând cunoştinţe de specialitate în domeniul financiar bancar nu a putut anticipa o devalorizare vădită a leului faţă de CHF. 

 Instanţa reţine impreviziunea ca fiind paguba pe care o suferă una dintre părţile contractante ca urmare a dezechilibrului grav de valoare care intervine între prestaţiile sale şi contraprestaţiile celeilalte părţi, în cursul executării contractului, determinat de fluctuaţiile monetare.

În vechea reglementare (sub imperiul căreia s-au încheiat convenţiile dintre părţi), se prevede expres - art. 970 din vechiul Cod civil - că toate contractele trebuie executate cu bună-credinţă şi în conformitate cu echitatea.

Reclamantul a solicitat ca instanţa să convertească tot creditul prin raportare la cursul de la data încheierii convenţiilor, cerere care nu poate fi primită.

Agreând să încheie un contract de credit în monedă străină, reclamanţii şi-au asumat riscul fluctuaţiei monetare. A solicita ca moneda creditului să fie convertită prin raportare la cursul CHF/RON de la data încheierii convenţiei înseamnă a transforma cu totul înţelegerea părţilor şi a crea pârâtei un dezavantaj major în condiţiile în care reclamanţii au beneficiat de o dobândă mai avantajoasă decât la creditele în RON.

Deşi în raport de momentul contractării s-a creat un dezechilibru în patrimoniul reclamantului acesta nu este din cauza relei-credinţe a băncii, care nu a făcut altceva decât să ofere un serviciu, iar din probele dosarului nu rezultă că ar fi cunoscut viitoarea valorizare a valutei şi nici nu ar fi fost interesată să se valorizeze întrucât apare riscul să nu fie rambursat creditul, or nu acesta este scopul urmărit la perfectarea contractului, iar pe de altă parte nu banca stabileşte în concret cursul valutar după bunul său plac, ci sunt alte mecanisme financiare care îl impun şi deci nu ar putea proceda la îngheţarea cursului de schimb la momentul încheierii contractului, încât criticile din apel nu sunt de primit. Criteriul echivalenţei prestaţiilor, apreciat în raport de clauzele dezavuate este respectat, întrucât banca a acordat creditul în moneda elveţiană şi tot în aceeaşi monedă o primeşte, iar diferenţa de curs valutar nu îi este imputabilă, cum deja s-a reţinut. În ceea ce priveşte clauzele privind stabilirea dobânzii, instanţa are în vedere că până la data semnării actului adiţional care a schimbat în totalitate contractul iniţial, dobânda a fost în fapt de 5,35%, aşa cum a fost stabilită la încheierea contrcatului, că ea nu a fost modificată până la încheierea actului adiţional care a adus ca formulă de calcul indicele Libor + marja fixă de 8 procente.Având în vedere că până la încheiere actului adiţional dobânda nu a fost modificată, instanţa nu poate reţine că în derularea contractului a avut loc un dezechilibru semnificativ.  Mai mult, contractul iniţial nu mai este în fiinţă şi nu poate să mai producă efecte, altele decât produse la derulare. Or, dobânda percepută până la încheierea actului adiţional a fost mai mică decât cea ulterioară, aşa cum se poate observa şi din calculul făcut de expertul desemnat în cauză.  Cercetarea dezechilibrului trebuie făcută de instanţă în mod concret şi nu abstract. Astfel, deşi clauza iniţială ar fi permis băncii să perceapă o dobândă stabilită unilatera, totuşi rata dobânzii nu a fost modificată, rămânând cea convenită iniţial, de 5,35% pe an.Cu privire la modul de calcul al dobânzii stabilit prin actul adiţional, instanţa reţine că acesta nu este unul arbitrar, la dispoziţia băncii, ci cuprinde un element care este stabilit de piaţa financiară şi nu în mod unilateral de bancă, caluza fiind calr exprimată şi neechivocă.

Potrivit clauzelor contractuale, reclamantul a optat atât iniţial cât şi la modifcarea contrcatului de credit prin actul adiţional ca dobânda este fie variabilă (indicele de referinţă Libor, revizuibil la şase luni, la care se adaugă un număr de puncte procentuale, o marjă fixă. Având în vedere aceste dispoziţii contractuale instanţa reţine că la momentul încheierii contractului de credit reclamantul a optat pentru oferta băncii la contracte de credit cu dobânda variabilă (stabilită fie în funcţie de indicele de referinţă  Libor + o marjă fixă pe toată perioada contractuală.Deşi reclamantul cel mai probabil nu a avut posibilitatea de a negocia conţinutul clauzei privind dobânda, a avut posibilitatea de a opta pentru un credit cu dobândă variabilă, şi-a asumat şi anumite riscuri legate de creşterea dobânzii. Modul de calcul al dobânzilor este foarte clar exprimat, putând fi chiar predictibil dacă se face o minimă analiză a indicelui de referinţă Libor şi nu poate fi stabilit discreţionar de către Bancă. 

Indicele de referinţă Libor, reprezintă rata medie a dobânzii pentru creditele în franci eleveţieni acordate pe piaţa interbancară şi este comunicat de către Banca Naţională a României. Despre acest indice împrumutatul putea obţine cu uşurinţă informaţii, chiar dacă nu avea cunoştinţe de specialitate, având în vedere mediatizarea activităţii de creditare a băncilor din perioada precontractuală, mai ales la încheierea actului adiţional.

 Astfel fiind, instanţa apreciază că reclamantul şi-a asumat şi existenţa unui eventual dezechilibru între drepturile şi obligaţiile contractuale şi cerinţa existenţei relei credinţe a pârâtei nu subzistă.

Cu privire la comisionul de adminsitrare, instanţa având în prevederile legale aplicabile în cauză şi enunţate anterior, reţine caracterul abuziv al clauzei din contractul de credit  ipotecar nr. HL.11126/27.04.2007 (pct.4.11 lit. b) şi din actul adiţional nr.1/09.02.210 la contractul de credit ipotecar (art. III, pct.9), potrivit căreia reclamantul trebuie să plătească un comision de administrare 0,10% pe lună din suma împrumutată, care se va plăti lunar, odată cu rambursarea ratelor de credit.

Instanţa reţine ca fiind deosebit de relevant în cauză faptul că potrivit prevederilor contractuale enunţate anterior comisionul de adminsitrare se aplică lunar la soldul creditului, nu are un cuantum fix, nici nesemnificativ (întrucât în faza de început a executării contractului potrivit planului de rambursare anexat contractului şi expus în raportul de expertiză). Dacă acest comision se presupune că a fost perceput pentru acoperirea unor costuri cu derularea contractului (cu programul informatic, cu personalul cu spaţiul în care se desfăşoară activitatea Băncii, aceste costuri ar trebui să fie fixe şi nu raportate la valoarea creditului acordat, întrucât cheltuielile de genul celor arătate nu sunt proporţionale cu valoarea creditului de rambursat, adică a facilităţii.

Instanţa reţine că  acest comisiona de administrare se datorează lunar, similar dobânzii curente, se calculează la soldul creditului, şi nu se arată în contract pentru ce se percepe, instanţa constată că, potrivit definiţiei contractuale, contrar celei din limbajul obişnuit, acest cost al contractului se poate circumscrie noţiunii de obiect principal, deoarece, împreună cu dobânda curentă, este datorat indiferent de conduita clientului sau a băncii, plata sa nefiind condiţionată de intervenţia unor împrejurări deosebite (precum în cazul altor costuri).

Instanţa reţine că prevederile contractuale referitoare la comisionul de administrare criticate de reclamant prin care se percepe comisionul de adminsitrare nu îndeplinesc exigenţa de a fi redactate într-o manieră clară şi inteligibilă, pentru a se înţelege în mod neechivoc de ce este perceput acest comision, care este semnificaţia sa, cum se datorează, ce costuri ale împrumutului este destinat să acopere, diferenţele între sensul obişnuit al termenilor, sensul lor potrivit contractului, maniera în care banca însăşi înţelege să interpreteze clauzele contractuale generând confuzii şi făcând extrem de dificil de înţeles mecanismul contractual, precum şi intenţia reală a părţilor (a băncii, întrucât aceasta a redactat în integralitate clauzele contractuale).

Întrucât suntem în prezenţa unei clauze contractuale privind obiectul principal al contractului care însă nu a fost redactată într-o manieră clară şi inteligibilă, nefiind practic explicitată în nici un fel, este posibilă intervenţia instanţei prin analiza îndeplinirii celorlalte cerinţe imperative ale Legii 193/2000 pentru ca o clauză să fie considerată ca având caracter abuziv.

Or, în cauză, este nerezonabil să se perceapă acest comision de adminsitrare, fără ca acesta să fi fost definit în vreun fel în contract,  cu pretinsa destinaţie de a acoperi eventuale costuri în derularea contractului de credit, aşa cum arată pârâta prin întâmpinare, fără a se stipula nicio obligaţie corelativă din partea băncii, fapt ce poate induce ideea că este de fapt o dobândă mascată.

Pe cale de consecinţă, instanţa urmând a reţine caracterul abuziv al clauzei referitoare la comisionul de administrare.

În ceea ce priveşte petitul referitor la rambursarea către reclamant a sumelor plătite nedatorat în temeiul - clauzelor nule, urmează ca instanţa să facă aplicarea principiul restituito in integrum pentru clauza  ce va fi constatată ca abuzivă, impunând ca tot ceea ce s-a executat în temeiul unui act juridic inexistent sau lovit de nulitate să fie restituit, acest principiu decurgând din cel al retroactivităţii efectelor nulităţii, numai prin revenirea la situaţia anterioară emiterii actului nul, părţii vătămate îi este reparat întreg prejudicial.

Pe cale de consecinţă, pentru considerentele de fapt şi de drept expuse, instanţa urmează a admite în parte acţiunea şi a dispune conform dispozitivului ce urmează.

Domenii speta

Spete similare