Anulare act-anulare clauze abuzive

Prin cererea înregistrată la data de XXXX sub nr. XXX pe rolul Judecătoriei XXX, reclamantii P C.I si P C în contradictoriu cu pârâta S.C. XXX SA Membra a XXX, au solicitat instanţei: să constate caracterul abuziv al unor clauze din  contractul de credit  nr. XXXXX/16.09.XXXX, urmând sa constate  nulitatea lor absolută si sa dispună eliminarea acestora din convenţie, şi anume:

1.-. constatarea caracterului abuziv al clauzei de la pct. 6.1 din contractul de credit care prevede:"Dobanda este variabila in conformitate cu politica Bancii. Dobanda poate fi modificata in mod unilateral de catre banca luand in considerare valoarea dobanzii de referinta pentru fiecare valuta(ex. Libor,Euribor,Bubor) fara a exista consimtamantul imprumutatului".

--. constatarea caracterului abuziv al clauzei de la pct.6.4 din contractul de credit:"Noul procent de dobanda va fi comunicat imprumutatului prin intermediul unei scrisori simple sau cu confirmare de primire,dupa caz sau extras de cont trimis la adresa de corespondenta specificata de acesta,imprumutatul este de acord ca acesta metoda de notificare este suficienta si renunta la orice plingere si orice opozitie,contestatie ulterioara cu privire la faptul  ca acesta metoda a fost nepotrivita sau insuficienta".

- constatarea caracterului abuziv al clauzei de la pct.5.b) comisionul de rambursare in avans 4.000% calculate asupra sumei rambursate in avans.

2. stabilizarea (îngheţarea) cursului de schimb CHF-leu la momentul semnării contractului de credit, curs care să fie valabil pe toată perioada derulării contractului;

3. denominarea în moneda naţională a plăţilor, în virtutea principiului din regulamentului valutar conform căruia preţul mărfurilor sau al serviciilor între rezidenţi se plăteşte la moneda naţională;

4.Obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.

Cererea este scutită de la plata taxei de timbru potrivit art. 21 alin. 1 lit. f) din OUG nr. 80/2013.

În motivarea acţiunii reclamantii arata ca între ei în calitate de beneficiari şi S.C. XXX S.A. în calitate de creditor a intervenit contractul de credit nr. XXXXX/16.09.XXXX având ca obiect acordarea unui împrumut în sumă de 38 350 CHF La momentul incheierii contractului,raportat la ccircumstantele economice de la acel moment si la capacitatea reclamantilor de intelegere a clauzelor contractului,contractarea unui credit in CHF se prefigura a fi cea mai avantajoasa alternativa la un credit in lei sau euro. Insa pe parcursul derularii contractului cursul de schimb al CHF s-a dublat,cu consecinte grave asupra capacitatii de restituire a imprumutului contractat de catre reclamanti.

Avand in vedere pozitiile de inegalitate de pe care actioneaza partile si in vederea asigurarii unei angajari in deplina cunostinta de cauza a consumatorului in contractele de credit a consumatorului in contractele de credit ,este instituita in sarcina operatoruluio economic-banca ,obligatia informarii in mod corect,complet si precis a consumatorului cu privire la aspectele esentiale ale produsului si  implicit cu privire la implicatiile indatorarii si la riscurile reprezentate de volatilitatea cursului valutar.

În ce priveşte clauza de risc valutar are caracter abuziv deoarece obligă consumatorul să se supună unor condiţii contractuale despre care nu a avut posibilitatea reală să ia cunoştinţă la data semnării contractului, ca omisiunea băncii de a informa consumatorul asupra riscului de hiper-valorizare a CHF, fenomen previzibil pentru experţii financiari ce activează în cadrul acestora, dat fiind faptul că CHF este o monedă instabilă, iar la momentul încheierii contractului aceasta era la un minim istoric, creşterea valorii faţă de moneda naţională fiind inevitabilă, reprezintă o încălcare a obligaţiei de consiliere şi o dovadă a relei credinţe a băncii, de natură să angajeze din punct de vedere juridic un consumator plecând de la o imagine deformată a întinderii drepturilor şi obligaţiilor asumate. Clauza de risc valutar constituie o clauză abuzivă deoarece reclamantii in calitate de consumatori, nu au avut posibilitatea reală de a negocia conţinutul acestei clauze, fiind constrânsi, prin natura redactării contractului de credit, la acceptarea acestuia astfel cum a fost prestabilit.  Pentru aprecierea echilibrului/dezechilibrului contractual trebuie să se aibă în vedere criteriul echivalenţei prestaţiilor, fapt ce presupune existenţa unei proporţionalităţi între drepturile şi obligaţiile asumate de către părţi ori clauza de risc valutar ce cade în sarcina exclusivă a consumatorului denaturează raportul juridic obligaţional prin îngreunarea excesivă a situaţiei consumatorului şi conferirea băncii unui avantaj economic vădit disproporţional . De asemenea, această clauză se materializează în obţinerea de către bancă a unui câştig injust în detrimentul consumatorului, contrar principiului echităţii şi bunei - credinţe, principiu ce trebuie să guverneze relaţiile contractuale. Se mai arata ca având în vedere dezechilibrul contractual produs ca urmare a clauzei de risc valutar, în detrimentul consumatorului, determinând onerozitatea excesivă a executării obligaţiei de către el, consideră reclamantii că se impune restabilirea prestaţiilor inerente contractului asumat prin îngheţarea cursului de schimb CHF - leu la momentul semnării contractului întrucât contractul de credit este un contract comutativ, ceea ce presupune că întinderea drepturilor şi obligaţiilor părţilor la momentul încheierii contractului este determinată sau determinabilă şi că părţile se angajează din punct de vedere juridic tocmai în considerarea efectelor contractului pentru care şi-au manifestat acordul, fiind exclusă expunerea uneia dintre părţi la riscul unei pierderi cauzate de un eveniment viitor şi incert şi oferirea celeilalte părţi a unei şanse de câştig, clauza de risc valutar este abuzivă, întrucât transformă convenţia de credit într-un contract aleatoriu doar pentru împrumutat. Hipervalorizarea CHF reprezinta un eveniment imprevizibil,viitor si incert raportat la  puterea de intelegere a consumatorilor ,intrucat acestia nu au cunostinte de specialitate in domeniul financiar bancar,care sa le permita anticiparea unei cresteri accelerate a cursului de schimb,si in consecinta asumarea in cunostinta de cauza a riscului valutar.  Tot in aceeaşi apărare reclamantii arata ca denominarea în moneda naţională a plăţilor are in vedere regulamentului valutar care

prevede obligativitatea efectuării plăţilor, între rezidenţi ce fac obiectul comerţului cu bunuri şi servicii în moneda naţională ( art. 3 alin, 1 din Regulamentul nr. 4/2005 privind regimul valutar), achitarea ratelor lunare în temeiul unui contract de credit nu este prevăzută în anexa nr. 2 a Regulamentului valutar, astfel încât se impune ca executarea obligaţiilor decurgând din acest contract să se facă în moneda naţională,  efectuarea plăţilor în valută implică suportarea unor costuri suplimentare în sarcina consumatorului constând în comisioanele de schimb valutar din leu în euro şi din euro în CHF cu consecinţa împovărării consumatorului, determinând o onerozitate excesivă faţă de obligaţia asumată, fapt contrar principiului echităţii şi bunei credinţe care trebuie să guverneze executarea contractului. Mai arata reclamantii ca  la incheierea contractului de credit au fost nesocotite disp. art.5 din codul civil respectiv a normelor care intereseaza ordinea publica mai exact a prevederilor legale in materia protectiei consumatorului.

În finalul cererii, reclamantii solicită constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale indicate din contract, solicitând ca instanţa să constate nulitatea lor absolută şi să dispună eliminarea, respectiv înlocuirea acestora din convenţie.

În susţinerea acţiunii reclamantii au solicitat proba cu înscrisuri ,probe admise şi administrate de instanţă.

În drept acţiunea a fost întemeiată pe  dispoziţiile Legii 193/2000 privind clauzele abuzive dintre profesionişti şi consumatori ,a Legii 296/2004 ,OUG 50/2010,OG21/1992,codul civil.

În procedura regularizării cererii de chemare in judecata, pârâta. a depus întâmpinare.

În cuprinsul acesteia pârâta a invocat exceptia netimbrarii actiunii fata de capetele de cerere privind stabilizarea (îngheţarea) cursului de schimb CHF-leu la momentul semnării contractului de credit, curs care să fie valabil pe toată perioada derulării contractului si denominarea în moneda naţională a plăţilor

Parata a mai invocat exceptia inadmisibilitatii actiunii aratand ca dobanda si comisioanele prevazute in clauzele contractuale a caror constatare ca fiind abuzive se solicita,reprezinta elemente esentiale ale contractului si sunt exceptate de la analiza potrivit art.4 din Legea 193/2000.

De asemenea,prevederile Legii nr.193/2000,ale Legii 296/2004 si ale OG21/1992 se aplica doar clauzelor contractuale in fiinta din  contracte aflate in derulare . In speta,clauzele contractuale fata de care se invoca nulittaea nu mai sunt in fiinta,ele sunt modificate/eliminate prin actul aditional intocmit in baza OUG 50/2010,comunicat reclamantilor in baza adresei nr.XXXX/02.09.XXXX. Reclamantii nu au denuntat actul aditional in termen de 60 de zile de la data intrarii in vigoare,astfel incat consumatorul nu mai are temei pentru a reclama clauza abuzive care au fost eliminate de drept ,instrumentul juridic fiind actul aditional.

Cu privire la capetele de cerere nr.2 si 3 sunt incidente disp. art.2 lit.a) din  Anexa la Legea 193/200 potrivit carora legiuitorul a inteles sa excluda din categoria clauzelor abuzive pe cele care permit modificarea pretului contractului chiar daca pretul final este "prea mare" in raport cu pretul convenit la momentul incheierii contractului. Ca urmare,clauzelor  referitoare la stabilirea obligatiei de plata in functie de fluctuatia ratei de schimb nu pot face obiectul unei actiuni pentru constatarea nulitatii,potrivit Legii 193/2000.

Pe fond, pârâta a solicitata respingerea acţiunii . A aratat ca reclamantii nu au adus nici un fel de argumente in fapt si in drept referitoare la sustinerile din capatul de cerere nr.1 privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor inscrise la art.5 lit.b) si art.6 pct.1 si pct.4 . Cu toate acestea,parata arata ca ulterior intrarii in vigoare  a OUG 50/2010 au existat 2 cereri de rambursare anticipata ,la datele de XXXX si XXXX,in ambele ocazii nu a fost perceput nici un fel de comision de rambursare anticipata. In ceea ce privetse clauzele inscrise la .5 lit.b) si art.6 pct.1 si pct.4,acestea nu mai sunt in fiinta. Cu toate acestea, reclamantilor le-au fost aduse la cunostinta costurile contractului prin conditiile generale de acordare a creditului ,acestea fiind semnate de reclamanti,acestia nefiind obligati sa adere la un contract nenegociat Astfel ca nu se poate sustine ca banca ar fi actionat contrar bunei credinte si ca reclamantii nu au cunoscut anterior semnarii contractului care sunt costurile creditului. Se mai arata ca aceste clauze  se refera la costul total al creditului motiv pentru care nu pot face obiectul evaluarii caracterului abuziv. Nu este indeplinita nici conditia existente unui  dezechilibru major intre drepturile si obligatiile partilor,reclamantii nu sustin si nu probeaza vreun fel de prejudiciu.

Se mai arata ca dobanda creditului a fost raportata la variatia indicelui independent LIBOR, astfel ca parata nu a modificat in mod discretionar si disproportionat dobanda aplicabila creditului reclamantilor.

In privinta capatului 2 de cerere se arata ca desi se solicita constatarea caracterului abuziv al clauzei de risc valutar,reclamantii nu au indicat exact care este aceasta clauza. Chiar si in aceasta situatie ,parata arata ca  trebuie avut in vedere principiul nominalismului consacrat de art.1578 Vechiul Cod Civil precum si de Noul Cod Civil prin art.2164,potrivit caruia imprumutatul trebuie sa inapoieze suma nominala primita,oricare ar fi variatia valorii acesteia. Astfel, in contractul de credit in litigiu se vorbeste  doar de moneda creditului,franci elvetieni,precum si punerea la dispozitia imprumutatilor a creditului in valuta CHF. Clauzele referitoare la rambursarea creditului sunt clare,concise si intelegerea lor nu necesita cunostinte de specialitate Deprecierea monedei nationale in raport de moneda CHF nu este influientata de banca,variabilitatea acesteia fiind determinata de evolutia acestor monede pe piata financiara. in materia contractelor in valuta ,problema riscului valutar la care este expus consumatorul nu este susceptibila de a fi solutionata pe calea actiunii intemeiate pe Legea 193/2000,intrucat riscul valutar este suportat de consumator nu in temeiul unei pretinse clauze abuzive din contract ci este consecinta principiul nominalismului consacrat de Codul Civil.

Cu privire la teoria impreviziunii invocata de reclamanti,se arata ca aceasta este prevazuta de Noul Cod Civil,acesta nefiind aplicabil raporturilor juridice in speta de fata (art.107 din Legea 71/2011) astfel incat reclamantii nu au temei pentru acest capat de cerere. Cu toate acestea ,se arata ca reclamantii nu au facut dovada indeplinirii cumulative a conditiilor prevazute de art.1271 alin3 Noul Cod Civil, si nici nu au dovedit in concret in ce masura aceasta imprevizibilitate a cursului valutar le-a afectat in asa masura executarea contractului incat acesta nu mai poate continua in aceleasi conditii, atata vreme cat rata lunara initiala s-a mentinut relativ la aceleasi valori initiale. Cresterea valorii francului elvetian nu poate fi considerata o imprejurare imprevizibila care nu putea fi avuta in vedrfe la momentul incheierii contractului ,reclamantii fiind cei care au solicitat un credit intr-o anumita moneda,ori este de notorietate faptulo ca,cursul de schimb valutar pentru monedele straine nu ramane fix.

Referitor la sustinerea reclamantilor ca nu au fost informati in legatura cu riscul de hiper-valorizare a CHF ,acest aspect constituind o incalcare a obligatiei de consiliere a bancii ,se arata ca banca avea doar obligatia de infoemare a caracteristicilor produselor si serviciilor oferite prin contract,obligatie ce a fost realizata integral anterior semnarii contractului. Banca nu putea sa devina consilierul personal al clientilor cu privire la oportunitatea luarii deciziei de a contracta un credit intr-o anumita valuta sau alta. Banca nu a perceput de la reclamanti alte sume decat cele cunoscute de acestia inca de la data incheierii contractului si anume cele evidentiate clar in garficul de rambursare.

Referitor la denominarea in moneda nationala a platilor ,se arata ca  potrivit art.3 alin 1 din  Regulamentul BNR se prevede obligativitatea efectuării plăţilor, între rezidenţi ce fac obiectul comerţului cu bunuri şi servicii în moneda naţională,insa alin 2 al art.3 prevede ca "Toate celelalte operatiuni intre rezidenti care nu fac obiectul alin 1 si 1 ind.1 pot fi efectute in mod liber .fie in moneda nationala fie in valuta",ori operatiunile aferente contractelor de credit se includ in aceasta categorie. Atfel,odata incheiat contractul prin care s-a acordat un credit in valuta si s-a convenit achitarea ratelor in aceeasi moneda,reclamantii nu mai pot invoca regulile care guverneaza regimul valutar si de la care au inteles sa excepteze contractul pe care l-au incheiat cu banca.

Întâmpinarea a fost întemeiată în drept pe  dispoziţiile art. 969,1578 cod civil ,art.36 si 95 din OUG 50/2010 si Legea 288/2010,disp. Legii 193/2000 ,ale Directivei 2008/48 si Directivei 93/13 si Cauzele C-280/13,C-26/13,C-618/10.

În dovedirea celor expuse in întâmpinare pârâta a solicitata proba cu  înscrisuri.

 Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitata respingerea excepţie prescripţiei dreptului la acţiune întrucât in cauza este vorba de norme de ordine publica care atrag nulitatea absolută a clauzelor abuzive, iar cererea privind  stabilizarea cursului francului la momentul semnării contractului este admisibila  faţa de schimbarea împrejurărilor economice avute in vedere de părţi la momentul încheierii contractului de credit.

La termenul de judecata din 17.09.XXX instanţa a respins excepţia netimbrarii  pentru considerentele reţinute in respectiva Încheiere de şedinţă. In ceea ce priveste exceptia  inadmisibilitatii actiunii, instanta a apreciat la acelasi termen de judecata faptul ca motivele invocate de parata in sustinerea acestei exceptii reprezinta aparari de fond ce urmeaza a fi avute in vedere pe fondul cauzei. In cauza a fost administrata si proba cu interogatoriul reclamantilor.

Analizând acţiunea de faţă prin prisma motivelor formulate, a apărărilor invocate  şi a probelor administrate, instanţa reţine următoarele:

La data de XXXX  între reclamantii P C.I si P C în calitate de împrumutati, şi pârâta S.C. XXXX SA Membra a XXXX, în calitate de împrumutător, s - a încheiat contractul de credit bancar nr. XXXX , având ca obiect un credit ipotecar în valoare de 38350 CHF, cu o perioadă de rambursare de 300 de luni de la data semnarii contractului (f. 12 - 21).

In cauza sunt incidente dispozitiile Legii 193/2000 care a transpus in mod fidel in dreptul intern Directiva 93/13/CEE. Conform art.4 alin1 din Legea 193/2000 ,o clauza este abuziva daca nu a fost negociata direct cu consumatorul si daca prin ea insasi creeaza,in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-cuviinte ,un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.

Potrivit alin.2 al aceluiasi articol,o clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitatea consumatorului sa influienteze natura ei,cum ar fi contractele standard preformulate sau conditiile generale de vanzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv.

Potrivit art.2 alin.3 din Legea 193/2000 ,faptul ca anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociata direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor sus-invocatei legi pentru restul contractului,in cazul in care o evaluare globala a contractului evidentiaza ca acesta a fost prestabilit unilateral de comenrciant,iar daca un comerciant pretinde ca o  clauza standard preformulata a fost negociata direct cu consumatorul ,este de datoria lui sa prezinte probe in acest sens.

Negocierea presupune deci,prin definitie posibilitatea de a modifica continutul clauzelor contractuale de catre consumator,or contractul de adeziune este redactat unilateral si nu permite,nici macar la nivel teoretic,consumatorului sa modifice in vreun fel continutul clauzelor. Obligatia de informare si consiliere si obligatia  de a redacta clar si fara achivoc clauzele contractuale sunt diferite de obligatia de a nu stipula in contract clauze abuzive. Aceste doua obligatii sunt cumulative si premergatoare negocierii ,fiind un nonsens a afirma  ca s-a negociat ceea ce nu s-a inteles. Rezulta deci ca regulile clauzelor abuzive se vor aplica si atunci cand consumatorul a inteles clauzele contractului Legea pune pe picior de egalitate pe consumatorul care a inteles clauza cu cel care nu a inteles-o. ambii pot invoca principiile reglementarii clauzelor abuzive.

Din interpretarea per a contrario a art.4 alin1 din Legea 193/2000 rezulta ca o clauza nu este abuziva daca:fie a fost negociata inainte de incheierea contractului ,fie s-a respectat principiul bunei credinte si nu creeaza prin ea insasi sau impreuna cu alte clauze un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor. Aceste conditii fiind alternative si nu cumulative ,inseamna ca ,daca se dovedeste ca una dintre ele nu a fost indeplinita,de exemplu ,clauza contractuala nu creeaza prin ea insasi sau impreuna cu alte clauze un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor (vanzator sau furnizor de servicii,pe de o parte ,si consumator pe de alta parte)nu se poate retine caracterul abuziv al clauzei contractuale deduse judecatii. Altfel spus,este necesar si suficient ca una dintre aceste conditii alternative sa fie indeplinita ,pentru ca instanta de judecata sa constate caracterul non abuziv al clauzelor contractuale. Desigur ca in analiza sa judiciara ,instanta este tinuta de motivele de fapt si de drept invocate de reclamant in cererea de chemare in judecata ,conform principiului disponibilitatii ,care guverneaza procesul civil(art.22 alin 5 si 6 din C.pr.civ).

In cauza de fata ,instanta constata in ceea ce priveste clauzele contractuale pretins a fi abuzive de catre reclamanti,ca nu este indeplinita conditia prevazuta de lege ca aceste clauze sa creeze un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor(banca si consumator).

Astfel,clauza de la art.6.1 din contractul de credit nu a fost criticata de reclamanti in totalitate,ci doar in ceea ce priveste caracterul variabil al dobanzii si posibilitatea modificarii unilaterale a dobanzii de catre banca,in functie de evolutia dobanzii de referinta a bancii. Reclamantii nu au facut nicio referire la semantica(intelesul) indicelui de referinta "Dobanda de referinta a Bancii" mentionat in contract ca si parte componenta a dobanzii variabile a bancii si/sau la formula de calcul a dobanzii curente a creditului. In  esenta ,reclamantii au inteles sa invoce in sustinerea caracterului abuziv al acestei clauze faptul ca,pe de o parte ,banca nu i-a informat la momentul incheierii contractului in mod corect si complet cu privire la evolutia in viitor a cursului de schimb a monedei straine(franci elvetieni) in care le-a fost acordat imprumutul,desi aceasat ca profesionist in domeniu ,trebuia si putea sa cunoasca aceasat evolutie,iar,pe de alta parte,ca hipervalorizarea CHF in timpul derularii contractului constituie un eveniment imprevizibil care a deturnat contractl de la scopul in vederea caruia a fost incheiat,astfel ca executarea acestuia in continuare in aceeasi parametri contractuali de la momentul incheierii contractului nu mai coresounde cu vointei concordante a partilor.

Or,atat Codul civil de la 1864 ,cat si legile din domeniul protectiei consumatorului si care erau in vigoare in momentul incheierii contractului de credit de catre reclamanti  nu interziceau acordarea imprumutului cu dobanda variabila. Mai mult  dacat atat ,legea (lit.a din Anexa la Legea 193/2000) prevede in mod expres dreptul bancilor de a modifica rata dobanzii platibile de catre consumator ,fara o notificare prealabila,daca exista o motivatie intemeiata prevazuta in contract,cum  este cazul in speta de fata.

Este adevarat ca orice contract de credit bancar contine un element de risc valutar ca efect a schimbarii in timp a cursului de schimb a monedei in care a fost  acordat creditul ,insa acest fapt nu il transforma in mod automat intr-un contract abuziv sau cu clauze abuzive,intrucat Codul civil de la 1864(art.1578) prevedea in materia imprumutului banesc principiul  nominalismului monetar ,potrivit caruia imprumutatul este tinut sa inapoieze intotdeauna suma nominala primita in moneda in care a fost acordat creditul (oricare ar fi valoarea acesteia ,daca partile nu au convenit altfel).

 Prin urmare in cazul creditelor acordate in valuta nu suntem in prezenta unei clauze abuzive in ceea ce priveste dreptul bancii de a modifica rata dobanzii curente in raport de evolutia unui indice bancar de referinta a bancii in speta dobanda de referinta a bancii pentru ca nu institutia bancara a instituit printr-o clauza contractuala regula nominalismului monetar,ci insusi legiuitorul. Legea 193/2000 nu contravine in nici un mod acestui principiu prevazut de lege. Asa-zisa clauza de risc valutar din contractul de imprumut nu este altceva decat expresia nominalismului consacrat de lege. De altfel, CJUE s-a pronuntat in sensul ca nu intra sub incidenta evaluarii caracterului abuziv decat clauzele din contractele incheiate cu consumatorii nu si dispozitiile legale (a se vedea in acest sens hotararea Curtii Camera a sasea din 30.04.2014 pronuntata in cauza C-280/13,Barclays Bank SA impotriva Sara Sanchez Garcia si Alejandro Chacon Barrera).

Intrucat principiul nominalismului este unul legal,exceptiile de la acesta nu pot fi instituite pe cale jurisprudentiala, ci doar prin legiferare. Astfel, nimic nu se opune ca legiuitorul sa prevada masuri speciale de protectie a consumatorilor in cazul creditelor in valuta.

Reclamantii pornesc de la o premisa care nu are nici un temei in realitatea economica ,intrucat nu se poate retine ca institutiile bancare, in general ,si parata in special,a detinut toate informatiile necesare pentru a anticipa si determina trendul exact al pietei economice si financiar mondiale ,in conditiile in care este de notorietate faptul ca evolutia cursului de schimb valutar nu poate fi influientata doar de un singur "actor" din piata si anume sistemul bancar.

Regulamentul BNR nr.4/2005 prevede in mod expres in art.3 alin.3 ca sunt permise operatiunile in valuta,pe baza acordului de vointa al partilor ,ca o exceptie de la regula ca intre rezidenti platile se raelizeaza in moneda nationala.

Clauza prevazuta la art.6.4 din contract nu creeaza de principiu un dezechilibur semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor intrucat ea nu are nicio valoare economica. Prin acesta clauza este reglementata doar modalitatea concreta de instiintare a imprumutatului cu privire la modificarea nivelului dobanzii curente.

Clauza de la art.5 lit.b din contract care prevede plata unui comision de 4% din suma rambursata in avans nu este abuziva pentru simplul motiv ca posibilitatea perceperii unui astfel de comision nu este interzisa de nicio norma legala in vigoare la momentul incheierii contractului. De altfel,OUG 50/2010 a prevazut in mod expres posibilitatea de a fi perceput in contractul de imprumut un comision pentru rambursarea anticipata ,totala sau partiala ,a imprumutului de catre consumator. Instanta retine totodata ca reclamantii nu si-au motivat in nici un fel prin actiunea formulata acest capat de cerere.

 Inghetarea cursului de schimb si denominarea creditului in moneda nationala nu pot fi admise de catre instanta intrucat,asa cum s-a aratat anterior,o astfel de masura nu ar avea nici un temei juridic si ar fi contrara principiului nominalismului monetar.

Pentru aceste motive de fapt si de drept ,instanta  va respinge actiunea formulata de reclamanti ca nefondata.

Domenii speta

Spete similare