Nominalizarea în grupe de muncă a anumitor locuri de muncă, meserii sau activităţi din cadrul societăţii (lipsa nominalizării personale a salariatului privind încadrarea în grupa de muncă)

Rezumat :

Atât timp cât adeverinţa a fost întocmită cu respectarea dispoziţiilor legale şi există o Hotărâre a Consiliului de Administraţie privind nominalizarea încadrării în grupa de muncă a categoriei profesionale din care face parte şi reclamantul, iar această încadrare respectă dispoziţiile HG 1223/1990 şi ale art. 208 din Anexa II la Ordinul 50/1990, este excesiv a-i respinge cererea de valorificare a adeverinţei pentru considerentul că angajatorul nu a  realizat o nominalizare personală(ceea ce era dificil în condiţiile în care la acel moment întreprinderile aveau un număr mare de angajaţi).

(Decizia nr. 126 din 16 februarie 2017,  dosar 2062/40/2016)

Hotărârea:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoşani sub nr. 2062/40/2016, la data de 29.08.2016, reclamantul X a chemat în judecată Casa Judeţeană de Pensii A. solicitând  obligarea pârâtei să emită o nouă decizie, cu luarea în calcul a perioadei  19.06.1973-14.08.1973; 25.03.1974-16.08.1974 şi 18.01.1975 - 15.02.1978 ca fiind desfăşurată în grupa a II-a de muncă, conform înscrierilor din carnetul de muncă şi a Adeverinţei nr. 161/22.07.2014 şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii 263/2012 şi ale H.G. 1223/26.11.1990, iar în temeiul art. 411, alin. (1), pct. 2 din Codul de Procedură Civilă, a solicitat judecarea cauzei şi în lipsă.

În motivare, reclamantul a arătat că la data de 29.03.2016, pârâta Casa Judeţeană de Pensii A. a emis Decizia nr. 16009/29.03.2016, prin care a respins solicitarea sa de acordare a pensiei pentru limită de vârstă, întrucât vârsta la data solicitării ar fi mai mică decât vârsta standard conform art. 55 din Legea 263/2010 şi că pentru a emite această decizie, pârâta a reţinut că nu s-a luat în calcul gr. II de muncă pentru perioadele 19.06.1973-14.08.1973; 25.03.1974-16.08.1974 şi 18.01.1975-15.02.1978 din Adeverinţa nr. 161/22.07.2014, deoarece nominalizarea hotărârii nr. 72/1990 ( scrisă ca nominalizare ) este privitoare la locuri de muncă şi categorii profesionale care se încadrează în grupa de muncă şi nu cuprinde nominalizarea persoanelor încadrate în grupe superioare de muncă, în sensul art. 6 din Ordinul MMOS 50/1990.

Arată că împotriva acestei decizii, la data de 20.04.2016 a formulat contestaţie, înregistrată sub nr. 30764/20.04.2016, întrucât a depus contestaţie la C J.P. A., iar această instituţie la rândul ei a comunicat dosarul la Comisia Centrală de Contestaţii - care nu a soluţionat-o, deşi a expirat termenul de 45 zile de la data înregistrării contestaţiei (22.01.2016), motiv pentru care s-a adresat Tribunalului Botoşani cu prezenta acţiune (Decizia nr. 956/13.11.2012 a Curţii Constituţionale).

Reclamantul mai arată că prin prezenta cerere solicită anularea Deciziei nr. 16009/29.03.2016 şi emiterea unei noi decizii, cu luarea în calcul a Adeverinţei nr. 161 din data de 22.07.2014 emisă de S.C. R. S.A. B., întrucât a desfăşurat activitatea de mecanic utilaj, încadrându-se în grupa a II-a de muncă în procent de 100%, conform H.G. 1223/26.11.1990 şi Hotărârii 72/1990, fapt dovedit prin Adeverinţa nr. 161 din data de 22.07.2014 şi că adeverinţa emisă de către angajator corespunde cerinţelor de formă impuse de anexa nr. 14 din HG nr. 257/2011.

 Astfel, în anexă se menţionează obligativitatea completării adeverinţei în ceea ce priveşte nominalizarea, hotărârea stabilind că se completează actul administrativ emis de unitate, respectiv procesul-verbal, decizie, tabel, hotărârea Consiliului de Administraţie şi a sindicatului privind încadrarea în grupe superioare de muncă, pontaje lunare, registrul intrărilor din subteran, etc. Enumerarea acestor acte are caracter exemplificativ şi nu limitativ. Prin urmare, angajatorul poate menţiona şi alte acte în afara celor menţionate în mod expres în anexa nr. 14 din HG nr. 257/2011.

Că, adeverinţa emisă de angajator are ca temei pontajele lunare, HG 1223/1990 precum şi nominalizările efectuate de Consiliul de administraţie.

Astfel, nominalizarea în grupa II de muncă s-a făcut aşa cum se menţionează în punctul 6 din Ordinul 50/1990 „nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I şi II de muncă se face de către conducerea unităţilor împreună cu sindicatele libere din unităţi, ţinându-se seama de condiţiile de muncă concrete în care îşi desfăşoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiţii nefavorabile de microclimat, suprasolicitate fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, radiere sau infestare ”

 Aşadar, reclamantul apreciază că au fost respectate de către angajator cerinţele impuse de HG nr. 257/2011, care a consemnat în adeverinţă faptul că nominalizarea s-a făcut prin Hotărârea Consiliului de administraţie, din care rezultă că activitatea lui s-a desfăşurat în grupa II de muncă.

De asemenea, arată că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat prin Decizia nr. 258/20.09.2004, că forma dobândită de Ordinul 50/1990 prin completările şi modificările ulterioare a fost menită să elimine inconsecvenţele şi inechităţile existente.

De aceea, sfera de aplicare a ordinului nu se poate restrânge numai la activităţile şi funcţiile prevăzute în forma iniţială a actului, în lipsa unei dispoziţii exprese a însuşi organului de autoritate emitent sau a unui act normativ de ordin superior. A accepta restrângerea sferei de aplicare a ordinului şi a crea categorii distincte de beneficiari, în raport cu situaţia pe care aceştia o aveau atunci când i s-au adus modificări sau completări, ar însemna să se creeze discriminări tocmai acolo unde s-a urmărit tratarea egală şi nediferenţiată a tuturor celor care au activat în condiţii similare de muncă, indiferent de perioada în care au lucrat.

Totodată, arată că,  potrivit art. 4 din Ordinul 125/1990 „ Metodologia, pe baza căreia unităţile efectuează încadrarea în grupele I și II de muncă, este cea prevăzută în Ordinul nr. 50/1990 al Ministerului Muncii și Ocrotirilor Sociale, Ministerului Sănătăţii şi Comisiei Naţionale pentru Protecţia Muncii cu completările făcute prin Ordinul nr. 100/1990 și care se aplică în continuare”. Metodologia pe baza căreia unităţile efectuează încadrarea în grupele I şi II de muncă este cea prevăzută de art. 6 din Ordinul 50/1990 şi pe care unitatea angajatoare a respectat-o, în sensul că a decis nominalizarea activităţii desfăşurate de el ca mecanic utilaj în grupa a II-a de muncă în procent de 100% .

 In concluzie, reclamantul mai arată că, potrivit dispoziţiilor legale menţionate mai sus, încadrarea salariaţilor în grupe de muncă este atributul exclusiv al unităţii, iar Casa Judeţeană de Pensie și Comisia Centrală de Contestaţii nu au dreptul de a cenzura sau înlătura aceste încadrări făcute de către angajator, cu ocazia calculării pensiei. Acestea au obligaţia potrivit legii să ia în considerare la stabilirea şi calcularea drepturilor cu titlu de pensie toate consemnările din actele care atestă vechimea în muncă în cadrul unei unităţi, fără a se face discriminări asupra unor categorii de persoane sau meserii.

Ori, pârâta prin decizia emisă s-a subrogat în drepturile unităţilor angajatoare şi fără să cunoască condiţiile concrete în care  el şi-a desfăşurat activitatea, a decis în mod discreţionar, cu eludarea dispoziţiilor legale ale actelor normative în temeiul cărora i s-a acordat grupa de muncă, că nu ar avea dreptul să beneficieze de grupa a II-a de muncă, îngrădindu-i nejustificat drepturile câştigate prin ani grei de muncă.

Prin întâmpinare pârâta a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată, argumentând că în mod corect şi cu respectarea întocmai a prevederilor legale, nu a luat în calcul sumele din adeverinţa nr. 161/22.07.2014 eliberată de S.C. R. SA B., deoarece Hotărârea nr. 72/1990(scrisă la nominalizare) este privitoare la locuri de muncă şi categorii profesionale şi nu cuprinde nominalizarea persoanelor încadrate în grupe superioare de muncă, în sensul art. 6 din Ordinul MMOS nr. 50/1990.

Pe fondul cauzei Casa Judeţeană de Pensii A. a arătat că reclamantul a solicitat prin cererea nr. 2303/22.02.2016, înscrierea la pensie pentru limită de vârstă,conform Legii nr. 263/2010, cerere soluţionată prin decizia nr. R16009/29.03.2016, care, ulterior, a fost contestată de către reclamant prin cererea nr. 30764/20.04.2016.

Că, aşa cum prevede şi Scrisoarea MMPS nr. 43G/1242/23.06.1997, metodologia de încadrare în grupa a II-a de muncă este prevăzută în Ordinul nr.50/1990 şi trebuie respectată cu stricteţe şi că emiterea unor adeverinţe prin care se atestă faptul că în anumite perioade, anterioare datei  de 01.04.2001, persoanele şi-au desfăşurat  activitatea în locuri de muncă încadrate în grupele I şi/sau II de muncă, se întocmesc modelului prevăzut în Anexa nr. 14, numai pe baza documentelor verificabile, aflate în evidenţele angajatorilor sau ale deţinătorilor legii de arhive.

Emiterea unor astfel de documente cu valoare practică, care sunt întocmite fără a exista înscrisuri justificative, verificabile, pe considerentul că întreagă răspundere revine fostului angajator sau deţinătorului de arhivă, întrucât casele teritoriale de pensii nu pot cenzura aceste documente, produc cel mai adesea efecte de natură financiară, care conduc la prejudicierea bugetului asigurărilor sociale şi a bugetului de stat, precum şi la acordarea unor recompense financiare în mod nejustificat.

Reclamantul a răspuns la întâmpinare solicitând înlăturarea apărărilor Casei Judeţene de Pensii motivat de faptul că, activitatea pe care a desfăşurat-o ca mecanic utilaj este confirmată de menţiunile din cartea de muncă, însă pârâta prin decizia emisă s-a subrogat în drepturile unităţilor  angajatoare şi fără să cunoască condiţiile concrete în care şi-a desfăşurat activitatea, a decis în mod discreţionar, cu eludarea dispoziţiilor legale ale  actelor normative în temeiul cărora i s-a acordat grupa de muncă, că nu ar avea dreptul să beneficieze de grupa a II – a de muncă.

Prin sentinţa nr. 971 din 27 octombrie 2016 Tribunalul Botoşani a admis în parte contestaţia, a anulat Decizia nr. R/16009/29.03.2016,a obligat pârâta să emită pentru reclamant decizie de pensie cu luarea în calcul a perioadelor 19.06.1973-14.08.1973, 25.03.1974-16.08.1974, 18.01.1975-15.02.1978 ca fiind lucrate în grupa a II a de muncă, în procent de 100% potrivit Adeverinţei nr. 161/22.07.2014 emisă de S.C. R. SA B. A respins, ca nefondat, capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa a constatat că:

Prin cererea nr. 2303/22.02.2016 reclamantul a solicitat înscrierea la pensie pentru limită de vârstă conform Legii 262/2010, depunând mai multe înscrisuri printre care şi Adeverinţa nr. 161/22.07.2014 emisa de SC R. SA B. La data de 29.03.2016 i s-a emis decizia R 16009/29.03.2016 în care se menţionează că nu a fost luată în calcul adeverinţa anterior arătată „deoarece Hotărârea nr. 72/1990 ( scrisă ca nominalizare) este privitoare la locuri de muncă şi categorii profesionale care se încadrează în grupa de muncă şi nu cuprinde nominalizarea persoanelor încadrate în grupe superioare de muncă în sensul art. 6 din Ordinul MMOS nr. 50/1990”, astfel încât din stagiul total de cotizare realizat de 42 ani 7 luni şi 7 zile i s-au recunoscut ca fiind lucraţi în grupa a II a de muncă doar 14 ani 1 lună 15 zile , precum şi perioada suplimentară la vechimea în muncă de 3 ani şi 6 luni, fără a i se lua în calcul ca lucrate în grupa a II-a de muncă perioadele 19.06.1973-14.08.1973, 25.03.1974-16.08.1974, 18.01.1975- 15.02.1978.

La data de 20.04.2016 reclamantul a formulat contestaţie împotriva deciziei R 16009/29.03.2016 pe care a depus-o la Casa Judeţeană de Pensii, neprimind nici un răspuns până la data introducerii acţiunii la Tribunalul Botoşani.

Tribunalul apreciază că această adeverinţă îndeplineşte condiţiile legale de valabilitate respectând modelul legal, iar valorificarea acestei adeverinţe este permisă de art.126 alin.1 din HG 257/2011, care prevede că:

Adeverinţele prin care se atestă faptul că în anumite perioade, anterioare datei de 1 aprilie 2001, persoanele şi-au desfăşurat activitatea în locuri de muncă încadrate în grupele I şi/sau a II-a de muncă se întocmesc potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 14, numai pe baza documentelor, verificabile, aflate în evidenţele angajatorilor sau ale deţinătorilor legali de arhive.

În mod greşit pârâta  nu a luat în considerare adeverinţa menţionată, angajatorul fiind cel care poartă întreaga răspundere în ceea ce priveşte menţiunile făcute în aceste documente în raport cu dispoziţiile art. 125 din HG nr. 257/2011 . Din adeverinţa nr. 161/22.07.2014 rezultă că reclamantul , având funcţia de mecanic utilaje în perioadele menţionate , „a fost încadrat în grupa a II a de muncă, în procent de 100%, conform nominalizării pe meserii efectuate prin hotărârea nr. 72/1990 a Consiliului de Administraţie.

Temeiul juridic al încadrării în grupa a II-a de muncă îl reprezintă HG 1223/20.11.1990 coroborat cu art. 3 pct. 208 din Ordinul 50/1990”.

Prin urmare, angajatorul a emis adeverinţa în baza nominalizării pe meserii efectuate prin hotărârea nr. 72/1990 a Consiliului de Administraţie, asumându-şi întreaga răspundere pentru datele comunicate, astfel încât pârâta nu poate refuza luarea în considerare a acestei adeverinţe doar motivat de faptul că nu poate verifica înscrisurile în baza cărora a fost emisă adeverinţa. Instanţa constată că legiuitorul nu a stabilit în sarcina pârâtei dreptul de a verifica direct înscrisurile în baza cărora se emit adeverinţele, dar aceasta nu înseamnă că nu are alte căi legale de a verifica realitatea datelor înscrise în cazul în care consideră că datele comunicate nu sunt reale, însă se reţine că printre aceste căi nu se află refuzul nejustificat de a valorifica adeverinţele depuse, reclamantul neputând fi sancţionat prin nevalorificarea înscrisurilor pe care le-a obţinut, nerevenindu-i nici o obligaţie legală de păstrare a arhivelor şi nici o responsabilitate referitoare la legalitatea documentelor emise de angajator.

Având în vedere că adeverinţa în discuţie nu a fost anulată prin procedeele legale în vigoare , având valoare juridică deplină, instanţa a admis prezenta contestaţie, în sensul că a anulat Decizia nr. R16009/29.03.2016 emisă de pârâta Casa Judeţeană de Pensii A. şi a obligat pârâta să emită pentru reclamant decizie de pensie cu luarea în calcul a perioadelor 19.06.1973-14.08.1973, 25.03.1974-16.08.1974, 18.01.1975- 15.02.1978 ca fiind lucrate în grupa a II a de muncă, conform înscrierilor din carnetul de muncă şi Adeverinţa nr. 161/22.07.2014.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, instanţa a reţinut că la dosar nu a fost depus nici un înscris care să demonstreze efectuarea vreunei cheltuieli, astfel încât a respins acest capăt de cerere ca nefondat.

 Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta Casa Judeţeană de Pensii A. solicitând modificarea sentinţei nr. 971 din 27 octombrie 2016, în baza dispoziţiilor art. 466-482 Cod procedură civilă, în sensul că instanţa de fond a pronunţat hotărârea cu nerespectarea dispoziţiilor Ordinului nr. 50/1990, Ordonanţei nr. 340/2001.

Art. 40 din Ordonanţa nr. 340/2001 privind normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 19/2000: „În situaţia prezentării şi a altor acte de vechime în muncă prevăzute de lege, menţionate la  art. 160 alin (5) din lege, acestea trebuie să fie emise cu respectarea prevederilor art. 11 alin. 2 din Decretul nr. 92/1976. Actele de vechime în muncă privind activitatea desfăşurată vor cuprinde: - denumirea unităţii; - perioada în care s-a lucrat, cu indicarea datei de începere şi de încetare a raportului de muncă, precum şi precizarea modului de încadrare - pe durata nedeterminată  sau determinată, prin transfer în interesul serviciului sau la cerere; - menţionarea temeiurilor legale pe baza cărora a avut loc încadrarea, modificarea sau încetarea contractului de muncă; - funcţia, meseria sau specialitatea exercitată; - salariul tarifar de încadrare, precum şi alte drepturi ce se includ în acesta. Actele vor purta număr, data eliberării, ştampila unităţii, precum şi semnătura celui care angajează unitatea sau a persoanei delegate în acest sens de conducerea unităţii”.

Totodată, anterior Ordinului nr. 68/1993 şi Ordinului nr. 50/1990 privind încadrarea în grupe superioare de muncă, a fost în vigoare Decretul Consiliului de stat cu privire la încadrarea personalului muncitor în grupele I, II sau III de muncă nr. 215/1977, publicat în Buletinul Oficial al României, partea I, nr. 70/16.07.1977 şi Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 1061 din 15 mai 1968 pentru stabilirea criteriilor de încadrare a locurilor de muncă în grupele I şi II prevăzute de Legea  nr. 27/1966 şi a organelor care fac aceste încadrări, precum şi Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 1296 din 25 decembrie 1975 privind completarea Hotărârii Consiliului de Miniştri  nr. 1061/1968.

Faptul că meseria avută s-ar încadra în dispoziţiile legale nu este suficient, deoarece Ordinul nr. 50/1990 privind încadrarea personalului în grupa I şi a II a de muncă prevede mai multe condiţii cumulative, respectiv:

- existenţa locului de muncă sau a meseriei ce s-ar încadra în grupa a doua de muncă – pct. 6 din Ordinul nr. 50/1990;

13. Perioada lucrată după data de 18.03.1969 până în prezent şi în continuare se încadrează în grupele I şi II de muncă în conformitate cu prevederile  prezentului ordin ce înlocuieşte ordinele nr. 59/1969, 105/1976 şi 210/1977 ale  ministrului muncii şi ministrului sănătăţii, care îşi încetează aplicabilitatea.

14. Pentru perioada de activitate desfăşurată între 18.03.1969-31.12.1975 încadrarea în grupele I şi II de muncă se face proporţional cu timpul lucrat, aşa cum a fost stabilit prin Precizările  Ministerului Muncii şi Ministerului Sănătăţii nr. 11860/1969, fără a se condiţiona de existenţa buletinelor de determinare a  noxelor.

Pentru perioada lucrată între 01.01.1976 şi 31.12.1989 încadrarea în grupele I şi II de muncă, de asemenea, nu este condiţionată de existenţa buletinelor de determinare a noxelor.

15. Dovedirea perioadelor de activitate desfăşurate în locurile de muncă şi activităţile ce se încadrează în grupele I şi II de muncă în vederea pensionării se face pe baza înregistrării acestora în carnetul de muncă  conform  metodologiei de completare a acestuia stabilite de Ministerul Muncii şi Ocrotirilor Sociale.

În mod corect şi cu respectarea întocmai a prevederilor legale, Casa de Pensii nu a luat în calcul sumele din Adeverinţa  nr. 161/22.07.2014 eliberată de către SC R. SA B. deoarece Hotărârea nr. 72/1990 (scrisă la nominalizare) este privitoare la locuri de muncă şi categorii profesionale şi nu cuprinde nominalizarea persoanelor încadrate în grupe superioare de  muncă în sensul art. 6 din ordinul MMOS nr. 50/1990.

Solicită admiterea apelului aşa cum a fost formulat, modificarea sentinţei Tribunalului Botoşani nr. 971 din 27 octombrie 2016, iar, pe fond, respingerea acţiunii reclamantului ca nefondată.

Prin întâmpinare intimatul X. a solicitat respingerea apelului ca nefondat, adeverinţa emisă de angajator fiind întocmită cu respectarea cerinţelor impuse de Anexa 14 din HG 257/2011.

Prin decizia civilă nr. 126 din 16.02.2017  Curtea de Apel Suceava a respins apelul ac nefondat.

În acest sens, Curtea a reţinut că reclamantul a formulat prezenta acţiune fiind nemulţumit de faptul că, deşi a depus la dosarul de pensie adeverinţa nr. 161 din 22.07.2014 eliberată de S.C.,,R” SA B., intimata a refuzat să-i dea eficienţă şi să-i considere perioadele 19.06.1973-14.08.1973; 25.03.1974-16.08.1974 şi 18.01.1975 - 15.02.1978 ca fiind vechime în grupa a II a de muncă. Reclamantul a formulat cererea de valorificare a acestei adeverinţe la data de 22.02.2016, când erau în vigoare dispoziţiile Legii nr. 263/2010. În conformitate cu dispoziţiile art. 158 alin. 2 din acest act normativ, adeverinţele care atestă încadrarea persoanelor în fostele grupe I şi  a II a de muncă sunt valorificate, numai în situaţia în care au fost emise conform legii, pe baza documentelor verificabile întocmite anterior datei de 1 aprilie 2001. Adeverinţa de care se prevalează reclamantul a fost emisă la data de 22.07.2014, sub imperiul dispoziţiilor Legii nr. 263/2010, astfel încât se impunea a fi valorificată în situaţia în care a fost eliberată cu respectarea acestor dispoziţii legale. Potrivit art. 126 alin. 1 din Hotărârea nr. 257/2011 privind Normele de aplicare a Legii nr. 263/2011: „Adeverinţele prin care se atestă faptul că în anumite perioade, anterioare datei de 1 aprilie 2001, persoanele şi-au desfăşurat activitatea în locuri de muncă încadrate în grupele I şi/sau a II-a de muncă se întocmesc potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 14, numai pe baza documentelor, verificabile, aflate în evidenţele angajatorilor sau ale deţinătorilor legali de arhive.

Examinând adeverinţa menţionată constatăm că aceasta îndeplineşte toate cerinţele textului anterior menţionat, fiind indicat faptul că nominalizarea încadrării în grupa de muncă s-a realizat pe meserii prin  Hotărârea Consiliului de Administraţie nr. 72/1990. Criticile apelantei vizează faptul că reclamantul nu deţine o nominalizare personală privind încadrarea în grupa de muncă. Însă, în conformitate cu dispoziţiile art. 1 şi 2 din Ordinul 50/1990: “În grupa I de munca se încadrează locurile de munca, activităţile şi categoriile profesionale cuprinse în anexa nr. 1.

2. În grupa II de munca se încadrează locurile de munca, activităţile şi categoriile profesionale cuprinse în anexa nr. 2.”

Potrivit art. 3 din acelaşi act normativ: „Beneficiază de încadrarea în grupele I şi II de munca, potrivit celor menţionate, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiştri, tehnicieni, personal de întreţinere şi reparaţii, controlori tehnici de calitate, precum şi alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de munca şi activităţile prevăzute în anexele nr. 1 şi 2.”

Prin urmare, inclusiv actul normativ reglementează încadrarea în grupe de muncă a anumitor locuri de muncă, activităţi şi categorii profesionale, cu precizarea că persoanele care lucrează efectiv la locurile de muncă şi activităţile menţionate beneficiază de încadrarea în grupe de muncă. Apreciază Curtea că atât timp cât adeverinţa a fost întocmită cu respectarea dispoziţiilor legale şi există o Hotărâre a Consiliului de Administraţie privind nominalizarea încadrării în grupa de muncă a categoriei profesionale din care face parte şi reclamantul, iar această încadrare respectă dispoziţiile HG 1223/1990 şi ale art. 208 din Anexa II la Ordinul 50/1990, este excesiv a-i respinge cererea de valorificare a adeverinţei pentru considerentul că angajatorul nu a  realizat o nominalizare personală(ceea ce era dificil în condiţiile în care la acel moment întreprinderile aveau un număr mare de angajaţi).

Ca urmare, Curtea constatând că sentinţa primei instanţe este legală şi temeinică sub aspectul criticilor formulate, în temeiul art. 480 alin. 1 din Codul de procedură civilă a respins apelul ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare