Pretenţii – îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale pentru fapta pârâtei de a întrerupe brusc negocierile

Hotărâre 5185 din 23.03.2016


INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, instanţa constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. ….., la data de 26.08.2015, pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, reclamanta S.C. H S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta S.C. V S.A. ROMANIA, să se constate caracterul ilicit al faptelor ce vor fi descrise în cele ce urmează şi să fie obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1 Ron cu titlu de daune morale şi echivalentul în lei al sumei de 9.464 euro reprezentând daune materiale, cauzate prin întreruperea bruscă a negocierilor pentru achiziţionarea serviciilor de supraveghere video; obligarea pârâtei la a cere scuze reclamantei în mod public ( pe site-ul V), pentru atingerile grave aduse demnităţii, onoarei, ca o modalitate de reparare a prejudiciului moral suferit; obligarea pârâtei la publicarea pe propria cheltuială, a dispozitivului hotărârii de condamnare în 3 cotidiene de întindere naţională, la alegerea reclamantei, în fiecare zi, timp de două săptămâni, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, la data de 21.05.2015 a primit prin e-mail, invitaţia din partea Departamentului de Achiziţii al V Romania, de a participa la o procedură de achiziţie de servicii de supraveghere video, partenerul câştigător urmând să livreze camere de supraveghere, să proiecteze şi instaleze camerele în diferite locaţii, să proiecteze şi să instaleze un sistem de acces control şi să ofere mentenanţă hardware şi software pentru echipamentele furnizate şi instalate, iar la data de 28.05.2015 i-a fost comunicată documentaţia preliminară privind achiziţionarea de servicii supraveghere Video. În continuare, la data de 10.06.2015, S.C. H S.R.L. a recepţionat documentaţia tehnică pentru achiziţionarea serviciilor de supraveghere video, iar pe 15 iunie a depus o cerere de clarificări, răspunsul la aceste clarificări urmând a fi primit în data de 22.06.2015, în cadrul întâlnirii organizate din sediul V S.A., însă,  în data de 19.06.2015, în mod cu totul neaşteptat şi fără nicio motivare în fapt, reclamantei i-a fost comunicată de către pârâtă, decizia V S.A de a descalifica S.C. H S.R.L. de la procedura de achiziţionare a serviciilor de supraveghere video, cu precizarea că orice alte comunicări  între H şi V vor înceta şi orice alte viitoare relaţii între cele două companii vor fi afectate.

A mai indicat reclamanta faptul că a solicitat prin notificarea din 23.06.2015, prezentarea temeiurilor care au condus V la luarea unei măsuri atât de radicale, cu foarte puţin timp înainte de trecerea într-o nouă etapă, respectiv etapa negocierilor şi deşi a revenit cu această notificare la data de 25.06.2015, nu a primit niciun răspuns oficial. A mai precizat că, neoficial, se pare că ceea ce a determinat reacţia V, a fost participarea unui angajat H (domnul C.C.) la conferinţa V din data de 27.05.2015, la invitaţia unui prieten (domnul Cristian Dobre) şi în acelaşi timp reprezentant al E. S.A., cu care H are un contract de servicii, angajatul H, în calitate de consultant pentru soluţii tehnice fiind invitat în mod verbal, ulterior invitaţia de la V fiind transmisă prin e-mail. A mai arătat că, angajatul reclamantei a participat la conferinţă înainte de semnarea oricărui angajament prin semnarea NDA-ului ( Non Disclosure Agreement – acord de confidenţialitate)

Reclamanta a arătat că sunt îndeplinite cele patru condiţii ale răspunderii civile delictuale, în condiţiile în care faptele ilicite al pârâtei au adus atingere şi au lezat drepturile nepatrimoniale ale societăţii, pârâta a iniţiat negocieri fără intenţia de a încheia un contract şi a întrerupt în mod brusc şi fără nicio motivare în fapt negocierile care se derulau între cele două părţi pentru achiziţionarea serviciilor de supraveghere Video. A mai indicat că acest lucru a avut un impact negativ asupra societăţii, pe cel puţin două paliere: reputaţia societăţii a fost semnificativ afectată fără nicio justificare (scăzând atât încrederea angajaţilor în reprezentanţii companiei, dar şi pe cea a partenerilor de afaceri) şi pierderea oportunităţii de a participa la procedura de achiziţie, aflată deja într-un stadiu avansat al negocierilor.

A mai arătat că, înlăturarea reclamantei de la procedura de achiziţie, după ce aceasta a făcut demersuri cu alţi parteneri contractuali, într-o manieră total neprofesionistă şi în  afara conduitei de afaceri, printr-un simplu e-mail, transmis de o persoană fără atribuţii decizionale în cadrul V, constituie o faptă ilicită, de natură a afecta grav atât interesele patrimoniale ale companiei, dar şi imaginea acesteia în relaţia cu partenerii de afaceri.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1183, 253, 257, 1349 şi 1373 Cod civil, art. 192 C.proc.civ.

În probaţiune, reclamanta a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, a probei cu interogatoriul pârâtei şi a probei testimoniale.

Prin precizarea depusă la data de 27.10.2015, la dispoziţia instanţei, reclamanta a arătat că suma de 9.464 euro reprezintă numărul de ore alocate pentru fiecare dintre inginerii implicaţi în implementarea NDA-ului transmis de V, această sumă se regăseşte în salariile lunare ale fiecărui angajat.

La data de 07.12.2015, pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

În motivare, pârâta a arătat că după transmiterea invitaţiei de a participa la o procedură de selecţie către reclamantă şi a primirii intenţiei acesteia de a participa, la data de 27.05.2015, pârâta a hotărât să organizeze evenimentul V Business Workshops. Video Surveillance („Evenimentul „), la care au fost invitaţi doar anumiţi clienţi globali ai V. La acest eveniment, alături de unul dintre invitaţii V din cadrul firmei E., participând la eveniment şi un angajat al H, domnul C.C. (neinvitat) care s-a remarcat printr-un comportament cu totul nepotrivit, concentrându-şi atenţia asupra informaţiilor regăsite pe panourile din sala de prezentare, comportament care a atras atenţia organizatorilor, ajungându-se să se descopere că respectiva persoană nici nu avea dreptul de a participa la evenimentul în discuţie. Urmare a acestui eveniment, V a ajuns la concluzia că nu se poate dezvolta o relaţie firească, bazată pe încredere şi bună credinţă cu H, motiv pentru care în data de 19.06.2015 i-a adus la cunoştinţă că nu mai este interesată să primească oferta din partea acestuia.

A mai arătat pârâta faptul că aceasta nu era obligată să acorde H şansa de a câştiga proiectul, procedura organizată reprezentând un proces competitiv în care mai multe societăţi interesate, alese în urma unui proces de cercetare având la bază criterii de eligibilitate, au fost invitate să îşi depună oferta, procesul organizat de V nefiind supus principiilor ce guvernează materia achiziţiilor publice. A mai precizat că, contrar celor prezentate de reclamantă, aceasta nu a iniţiat/continuat negocieri fără intenţia de a încheia un contract, având intenţia clară de a obţine cea mai bună ofertă pentru proiectul pe care intenţiona să îl demareze şi nici nu a întrerupt negocierile fără motiv, înlăturarea H de la procedura având o justificare obiectivă faţă de participarea neautorizată a reprezentantului H la conferinţa despre sistemele de supraveghere video.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 205 şi următ. C.proc.civ.

În probaţiune, pârâta a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri şi proba cu martori.

Instanţa a încuviinţat pentru ambele părţi administrarea probei cu înscrisurile depuse la dosar, pentru reclamantă proba cu martorul C.C., pentru pârâta proba cu doi martori A.B. şi T.B. şi înregistrarea video din ziua evenimentului , la termen, reclamanta nu a mai solicitat încuviinţarea probei cu interogatoriul.

Martorii au fost audiaţi la termenul din 02.03.2016, pentru pârâtă fiind audiat martorul P.C.M., acesta fiind prezent în sala în locul martorului T.B.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

 La data de 21.05.2015 relamanta H a primit prin e-mail, invitaţia din partea Departamentului de Achiziţii al V Romania, de a participa la o procedură de achiziţie de servicii de supraveghere video, partenerul câştigător urmând să livreze camere de supraveghere, să proiecteze şi instaleze camerele în diferite locaţii, să proiecteze şi să instaleze un sistem de acces control şi să ofere mentenanţă hardware şi software pentru echipamentele furnizate şi instalate, iar la data de 28.05.2015 i-a fost comunicată documentaţia preliminară privind achiziţionarea de servicii supraveghere Video, aspecte necontestate de către părţi.

La data de 27.05.2015, pârâta a organizat evenimentul V Business Workshops. Video Surveillance, eveniment în care s-au pus în discuţie probleme de supraveghere video care aveau legătura cu obiectul procedurii de achiziţie la care a fost invitată reclamanta, procedură de achiziţie cu un profund caracter confidenţial, astfel cum reiese din documentaţia semnată de către reclamantă pentru a putea participa. La evenimentul menţionat din data de 27.05.2015 au fost invitaţi doar anumiţi clienţi globali ai V, alături de unul dintre invitaţii V din cadrul firmei E., participând la eveniment şi un angajat al H, martorul C.C..  Astfel cum rezultă din declaraţia martorului B.A.V. (f. 211), aceasta a primit confirmare pentru participarea la eveniment din partea domnului C.D. din cadrul firmei E., acesta precizând că se va prezenta împreună cu un coleg de la firma lui din Braşov, deşi în realitate s-a prezentat domnul C.C., angajat H.

Instanţa nu poate reţine menţiunea martorului C.C. (f. 213), referitor la faptul că acesta s-a prezentat la eveniment pentru a oferi consultanţă tehnică pentru E. M. cu privire la soluţia ce va fi prezentată de V în cadrul evenimentului, în condiţiile în care acest aspect nu a fost dovedit în nici un fel, iar din declaraţia martorului B.A.V. şi din înregistrare video depusă la dosar, rezultă că martorul C.C. s-a prezentat la eveniment înainte de reprezentantul E. şi a rămas şi la vizita în centrul de securitate, deşi cel căruia se presupune că i-ar fi acordat consultanţă tehnică, deja plecase.

Din declaraţia martorului P.C.M. (f. 212), angajat în departamentul de securitate al V, rezultă că în cadrul evenimentului din 27.05.2015, V a permis accesul în SOC (Centru Operaţiuni de Securitate), doar pentru companiile importante, clienţi loiali precum E., dacă H ar fi solicitat în mod expres accesul, V nu i-ar fi permis accesul în această zonă în care se monitorizează toate locaţiile companiei şi se ţin informaţii confidenţiale, informaţii care ar fi putut aduce un avantaj reclamantei în procedura de selecţie organizată de V, putând obţine informaţii cu privire la modul de planificare a securităţii V, cu privire la sisteme, proceduri interne şi alte unelte folosite de V.

Deşi instanţa nu are cunoştinţe tehnice în domeniu, din analiza documentelor depuse la dosar, rezultă că între procedura de achiziţie la care participa reclamanta în cadrul V şi evenimentul restrâns organizat de către V la data de 27.05.2015, eveniment la care reclamanta nu a fost invitată, există o legătură, în ambele cazuri fiind vorba despre sisteme de supraveghere video, de unde rezultă că participarea la acest eveniment  a angajatului H ar fi putut crea un avantaj pentru reclamantă în procedura de selecţie.  Dacă acest avantaj nu a fost creat în mod efectiv, un dubiu în mod cert există, ceea ce ar putea descuraja ceilalţi parteneri ai V care s-au înscris în procedura de achiziţie în condiţii de egalitate.

De asemenea, instanţa reţine că martorul C.C. participa, în calitate de inginer H, la implementarea NDA-ului (acord de confidenţialitate) transmis de V, astfel cum rezultă din precizarea expresă depusă de către reclamantă la fila 62 coroborat cu extrasul de cont depus la fila 64, de unde rezultă că salariul martorului C.C. a fost plătit pentru realizarea proiectului V.

 În continuare, după ce pârâta V a aflat despre participarea angajatului H la eveniment, în data de 19.06.2015, a trimis reclamantei un e-mail prin care a anunţat-o cu privire la decizia de a descalifica H de la procedura de achiziţionare a serviciilor de supraveghere video.

Potrivit art. 1183 Cod civil: „1. Părţile au libertatea iniţierii, desfăşurării şi ruperii negocierilor şi nu pot fi ţinute răspunzătoare pentru eşecul acestora. 2) Partea care se angajează într-o negociere este ţinută să respecte exigenţele bunei-credinţe. Părţile nu pot conveni limitarea sau excluderea acestor obligaţii. 3) Este contrară exigenţelor bunei-credinţe, între altele, conduita părţii care iniţiază sau continuă negocieri fără intenţia de a încheia contractul. 4) Partea care iniţiază, continuă sau rupe negocierile contrar bunei-credinţe răspunde pentru prejudiciul cauzat celeilalte părţi. Pentru stabilirea acestui prejudiciu se va ţine seama de cheltuielile angajate în vederea negocierilor, de renunţarea de către cealaltă parte la alte oferte şi de orice împrejurări asemănătoare.”

Având în vedere faptul că între părţi nu a fost încheiat un contract, reclamanta îşi întemeiază cererea pe dispoziţiile răspunderii civile delictuale, astfel, potrivit art. 1349 Cod civil, „Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile sau inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.”

Analizând prima condiţie a răspunderii civile delictuale, respectiv existenţa faptei ilicite, potrivit opiniei reclamantei fapta ilicită a pârâtei este aceea de a fi întrerupt în mod brusc, şi fără nicio motivare în fapt, negocierile care se derulau între cele două părţi pentru achiziţionarea serviciilor de supraveghere video, având ca urmare pierderea oportunităţii reclamantei de a participa la procedura de achiziţie, „aflată deja într-un stadiu avansat al negocierilor” (f. 5 jos).

Instanţa reţine că reclamanta se contrazice în cuprinsul cererii de chemare în judecată, în condiţiile în care, în al patrulea alineat de la fila 2, precizează că V a luat măsura radicală de a o descalifica pe H, „cu foarte puţin timp înainte de trecerea într-o nouă etapă (cu începere din 25.06.2015), mai complexă, a negocierilor”. Astfel, reclamanta recunoaşte în cuprinsul cererii faptul că etapa negocierilor nu a început încă, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 1183 Cod civil, deoarece încă nu au existat nici măcar negocieri între părţi.

Chiar dacă instanţa ar aprecia noţiunea de „negocieri” în sens larg, incluzând şi etapa prealabilă, în continuare nu sunt îndeplinite condiţiile pentru a aprecia că există o faptă ilicită.

Astfel, este adevărat că întreruperea negocierilor s-a produs în mod brusc, însă a existat o motivare din partea V, referitoare la comportamentul apreciat ca inadecvat al angajatului H, în acest domeniu sensibil şi profund confidenţial, V având un interes extrem de important în a lucra numai cu parteneri care au câştigat încrederea sa prin comportament ireproşabil. Astfel, nu i se poate reproşa V atenţia deosebită în selecţia partenerilor, nefiind dovedită în nici un moment reaua credinţă a pârâtei de către reclamantă.

De asemenea, potrivit art. 1 lit. b din Confirmarea intenţiei de a răspunde la cererea de ofertă (RFP)  a V privitoare la servicii de supraveghere video (f. 104, tradus –f. 184), semnat de către reclamanta H, rezultă că V Romania nu va acoperi nicio cheltuială şi nicio eventuală pagubă ocazionată de elaborarea răspunsului la RFQ ( solicitare pentru cotaţie preţ).

Pe lângă faptul că nu există faptă ilicită, reclamanta nu a dovedit nici prejudiciul cauzat, simplul extras de cont din care reiese că au fost achitate salariile angajaţilor săi nefiind suficient pentru a fi obligată V la achitarea acestei sume de bani în condiţiile în care nici nu s-a dovedit care a fost efortul efectiv depus, care au fost lucrările efectiv executate de către reclamantă. Instanţa nu poate reţine nici prejudiciul moral în condiţiile în care reclamanta nu a dovedit în ce fel a fost afectată reputaţia sa, în ce mod informaţia descalificării sale de către V a ajuns la partenerii săi, dacă descalificarea s-a făcut printr-un simplu e-mail şi nu prin publicarea pe site-ul V, astfel cum solicită reclamanta ca pârâta să îi ceară scuze.

Pentru considerente de fapt şi de drept prezentate, instanţa va respinge în întregime cererea de chemare în judecată , ca neîntemeiată.  Instanţa va lua act de faptul că pârâta va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

 HOTĂRĂŞTE

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC H SRL în contradictoriu cu pârâta SC V SA ROMÂNIA SA, ca neîntemeiată.

Ia act de faptul că pârâta va solicita cheltuieli de judecată pe  cale separată.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin grefă, azi, 23.03.2016.

 PREŞEDINTE,GREFIER,