Excepţia necompetenţei teritoriale admisa

Sentinţă civilă 3679 din 18.05.2017


Prin Sentinţa civila nr. 3679/21.03.2017 pronunţată în cauză, instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale a judecătoriei Iaşi şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea judecătoriei Hîrlău.

Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut că în conformitate cu dispoziţiile art. 248 alin. 1 C. pr civ., instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

De asemenea, potrivit art. 130 alin. 2 C. pr. Civ., necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de către părţi ori de judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

În fapt, astfel cum s-a indicat în cererea de chemare în judecată, imobilul cu privire la care se solicită a se dispune partajul este situat în com. Cepleniţa, jud. Iaşi.

Potrivit dispoziţiilor art. 107 C.proc.civ., cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel iar potrivit dispoziţiilor art. 126 C.proc.civ., părţile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, şi prin declaraţie verbală în faţa instanţei ca procesele privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care acestea pot să dispună, să  fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competenţă este exclusivă.

În conformitate cu prevederile art. 117 C. pr. Civ., cererile privitoare la drepturile reale imobiliare se introduc numai la instanţa în a cărei circumscripţie este situat imobilul. Când imobilul este situat în circumscripţiile mai multor instanţe, cererea se va face la instanţa domiciliului sau reşedinţei pârâtului, dacă aceasta se află în vreuna dintre aceste circumscripţii, iar în caz contrar, la oricare dintre instanţele în circumscripţiile cărora se află imobilul. Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică, prin asemănare, şi în cazul acţiunilor posesorii, acţiunilor în grăniţuire, acţiunilor privitoare la îngrădirile dreptului de proprietate imobiliară, precum şi în cazul celor de împărţeală judiciară a unui imobil, când indiviziunea nu rezultă din succesiune.

Din cuprinsul prevederilor art. 117 C. pr. Civ. reiese că cererile privitoare la drepturile reale imobiliare se introduc numai la instanţa în a cărei circumscripţie este situat imobilul, competenţa fiind una exclusivă. De asemenea, dispoziţiile menţionate aplicându-se, prin asemănare, şi în cazul acţiunilor posesorii, acţiunilor în grăniţuire, acţiunilor privitoare la îngrădirile dreptului de proprietate imobiliară, precum şi în cazul celor de împărţeală judiciară a unui imobil, când indiviziunea nu rezultă din succesiune.

Instanţa reţine că cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată, are drept obiect partaj bunuri comune, solicitându-se partajarea unui bun imobil cu atribuirea acestuia către pârâtă. Legiuitorul nu face distincţie în privinţa partajului parţial ori a tuturor bunurilor dobândite de către părţi, astfel că, faptul că Judecătoria Iaşi a dispus cu privire la ieşirea din indiviziune a părţilor cu privire la un imobil situat în circumscripţia judecătoriei Iaşi, nu reprezintă o prorogare legală a competenţei acestei instanţe şi cu privire cereri ulterioare având ca obiect partajul altor imobile aflate în masa bunurilor comune dobândite de către părţi.

Pentru aceste considerente, instanţa urmează a admite excepţia necompetenţei teritoriale absolute a Judecătoriei Iaşi, excepţie invocată de către instanţă, din oficiu, şi a declina competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect partaj formulată de reclamantul P G în contradictoriu cu pârâta DT, în favoarea Judecătoriei Hârlău.