Procedura insolvenţei

Obligaţia de predare terenuri – bunuri imobile prin natura lor –trebuia executată în conformitate cu prevederile art.1687 Cod civil care, deşi se referă la predarea bunului imobil vândut, sunt pe deplin aplicabile în cazul oricăror alte contracte în care se execută o obligaţie de predare iar legea sau părţile prin acordul lor de voinţă nu stabilesc alte condiţii sau modalităţi de predare a bunului. Conform acestor prevederi, obligaţia de predare a unui bun imobil se realizează prin punerea acestuia la dispoziţia cumpărătorului, liber de orice bunuri ale vânzătorului, adică, în cazul terenurilor, prin lăsarea acestora spre libera folosinţă din partea arendaşului.

Împrejurarea că debitoarea-apelantă a promovat pe cale separată o acțiune în rezilierea contractului de arendă nu are relevanţă cu privire la conţinutul raportului juridic dintre părţi aferent anului 2014 deoarece rezilierea contractului de arendare, nu poate avea  efect decât pentru viitor.

Prin Decizia civilă nr. 200/16.03.2017 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, Secţia a doua Civilă, a fost respins apelul formulat împotriva  sentinţei civile nr. 844 din 8 noiembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Arad, Secţia a II-a Civilă în dosar nr. …, cu următoarele considerente:

Prin sentinţa apelată, judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Arad a respins contestaţia formulată de debitoare şi a admis cererea creditoarei, dispunând deschiderea procedurii generale a insolvenţei faţă de societatea debitoare; a menţinut  debitoarei dreptul de administrare şi a numit administrator judiciar provizoriu, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art.58 din Legea nr.85/2014; totodată, a dispus notificarea deschiderii procedurii debitoarei, asociaţiilor creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Arad în vederea efectuării menţiunii, precum şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi conform art.100 din Legea nr.85/2014.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reţinut că, prin cererea înregistrată la această instanţă în data de  2.08.2016 creditoarea  a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei prevăzută de Legea nr.85/2014 împotriva debitoarei pentru recuperarea unei creanţe în sumă de 65.221,52 lei; desemnarea în calitate de administrator judiciar  provizoriu a practicianului în insolvenţă (…)Arad în temeiul art.45 al.1 lit.d din  Legea nr.85/2014 şi obligarea debitorului la plata cheltuielilor de judecată.

S-a mai reținut că debitoarea a formulat contestaţie, solicitând respingerea cererii pe calea excepţiei inadmisibilităţii ca fiind prematur introdusă, întrucât a formulat o cerere de chemare în judecată pentru rezilierea  contractului de arendă încheiat în data de 5.05.2014 şi a facturii nr.11/29.10.2014, sens în care s-a constituit dosarul nr.13940/55/2016 al Judecătoriei Arad, creanţa nefiind certă, lichidă şi exigibilă.

Instanţa de fond a respins excepţia inadmisibilităţii cererii formulată de creditoare, ca fiind  lipsită de temei de drept, cu motivarea că Legea nr.85/2014 nu condiţionează introducerea cererii de  alte demersuri ci reglementează situaţia creditorului îndreptăţit (art.5 pct.19 din  Legea nr.85/2014) care  poate formula o cerere de deschidere a procedurii (art.70 din  Legea nr.85/2014).

Dat fiind faptul că pe fondul contestaţiei, debitoarea nu s-a referit la starea de insolvenţă, astfel cum impune art.72 alin.3 din Legea nr.85/2014 şi nici la alte condiţii pentru declanşarea procedurii ci doar la aspecte care privesc relaţia contractuală, aspecte care nu pot înfrânge titlu executoriu în posesia căruia este creditoarea, în aplicarea art. 72 alin.6 din  Legea nr.85/2014 a fost respinsă contestaţia la starea de insolvenţă.

Împotriva acestei sentinţe civile, în termen legal, a declarat apel, debitoarea, solicitând anularea hotărârii atacate, ca fiind nelegală.

În susţinerea apelului, debitoarea arată că, în fapt, prin cererea formulată creditoarea a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei în temeiul Legii 85/2014. În motivarea cererii, creditoarea a arătat faptul că între cele două societăţi, s-a încheiat - la data de 05.05.2014 - un contract de arendă pentru suprafaţa de 170 ha teren agricol, preţul arendei fiind stabilit la suma de 70 euro hectar, pentru anul agricol 2013/2014. Creditoarea a mai susţinut faptul că a pus la dispoziţia societăţii sale suprafeţele de teren arendate, iar pentru plata arendei a emis factura fiscala nr. 11/29.10.2014, plata arendei fiind în cuantum de 65.221,62 lei, potrivit prevederilor contractuale urmând să se facă până la data de 15.11.2014.

Debitoarea apelantă susţine că într-adevăr a încheiat la data de 05.05.2014 cu creditoarea intimată un contract de arendă, având ca obiect încredinţarea arendaşului a suprafeţei de teren de 170 ha, durata contractului fiind de 5 ani, respectiv până la data de 04.05.2019.

S-a arătat că nu au fost respectate prevederile articolului III. alin. 3.2 din contractul de arendă de creditoarea intimată, în sensul că acesta nu a procedat la identificarea şi predarea terenului în suprafaţă de  170 ha către societatea debitoare, în calitate de arendaş.

Apelanta precizează faptul că arendatorul creditor nu şi-a îndeplinit această obligaţie nici până în prezent, astfel că arendaşul nu a fost niciun moment beneficiar al contractului de arendă, întrucât terenul care a făcut obiectul contractului nu a fost cedat spre folosinţă arendaşului nici un moment. Cu privire la acest aspect, apelanta a mai susţinut că debitoarea a rămas pasivă faţă de încercarea creditoarei  de a o executa silit pentru o creanţa pe care nu o datora, tocmai datorită faptului că titlul executoriu nu a fost emis de o instanţă de judecată. De asemenea, având în vedere faptul că nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, s-a susţinut că creditoarea a dat dovadă de neseriozitate, iar în cursul anului 2014, debitoarea a trebuit să se reorienteze având în vedere faptul că arendatorul a refuzat să-i cedeze spre folosinţă suprafaţa de 170 ha, conform contractului de arendare.

În aprecierea apelantei, faptul că arendatorul - creditor nu şi-a îndeplinit obligaţia de a se prezenta şi a proceda la identificarea şi predarea suprafeţei de teren de 170 ha către arendaş, conform articolului III alin. 3.2 din contractul de arendă şi, în aceste condiţii, arendaşul nu a fost niciun moment beneficiara contractului de arendă, întrucât terenul care a făcut obiectul contractului de arendă nu a fost cedat spre folosinţă arendaşului niciun moment, creând grave prejudicii acestuia.

Se învederează că creditoarea s-a mulţumit să solicite plata arendei pentru primul an în condiţiile în care aceasta nu a procedat la identificarea şi predarea suprafeţei de teren conform art. III alin. 2.3 din contract. Aşadar, creditoarea nu a solicitat şi plata arendei pentru anii 2015-2018, în condiţiile în care nu a solicitat rezilierea contractului de arendă.

Raportat la aspectele menţionate, debitoarea apelantă arată că a formulat contestație împotriva deschiderii procedurii insolventei, întrucât a solicitat rezilierea contractului de arendă încheiat în data de 05.05.2014 cu intimata creditoare, ce face obiectul dosarului nr.  15461/55/2016 aflat pe rolul Judecătoriei Arad, pentru motivul că intimata creditoare în calitate de arendator nu şi-a îndeplinit obligaţia prevăzută de articolul III alin. 3.2 din contractul de arendă. Totodată, arată că a solicitat şi anularea facturii nr. 11 din 29.10.2014, care constituie titlul de creanţă în baza căreia creditoarea intimată a solicitat deschiderea procedurii insolventei faţă  de societatea sa.

Pentru considerentul că intimata creditoarea nu şi-a îndeplinit obligațiile contractuale prevăzute de articolul III. alin. 3.2 din contractul de arendă, raportat la art. 183. alin. 1 Cod procedură civilă, contractul de arendă este reziliat de drept, iar factura în baza căreia se solicită plata sumei de 65.221.52 lei este lovită de nulitate.

Apelanta apreciază că instanţa de fond a reţinut în mod eronat faptul că societatea sa ar fi în incapacitate de plată. Totodată, precizează faptul că deşi interesele societăţii sale au fost grav lezate, prin faptul că arendatorul nu a cedat spre folosinţă terenul în suprafaţă de 170 ha ce a făcut obiectul contractului de arendare, societatea şi-a desfăşurat în continuare activitatea, plătind toate obligaţiile la bugetul local şi de stat, precum şi toate obligaţiile către creditorii cu care a deţinut raporturi comerciale; a precizat că nu a achitat creanţa pe care intimata creditoare o pune în sarcina sa, prin factura nr. 11/29.10.2014 a cărei anulare o solicită în dosarul nr. 15461/55/2016  aflat pe rolul Judecătoriei Arad.

În opinia apelantei, această creanţa este ilegal pusă în sarcina sa, fiind nedatorată, arătând că pentru acest motiv a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de deschidere a procedurii generale a insolventei faţă de societatea sa, ca fiind prematur introdusă. 

Debitoarea apelantă susţine că până la soluţionarea acţiunii formulate, prin care a solicitat anularea facturii nr. 11/29.10.2014. ce constituie titlul de creanţă pentru care s-a solicitat insolvenţa, creanţa nu este certă, lichidă şi exigibilă, iar dacă acţiunea va fi respinsă, creanţa  creditoarei intimate  va deveni certă, lichidă si exigibilă, astfel, că va proceda la plata creanţei potrivit facturii nr. 11 din 29.10.2014.

În drept, apelanta a invocat art. 5 şi art. 8 din Legea nr. 85/2014.

Creditoarea intimată a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului şi menţinerea hotărârii primei instanţe ca fiind temeinică şi legală.

În susţinerea întâmpinării, intimata arată că apelanta contestatoare şi-a motivat contestaţia formulată la cererea de deschidere a procedurii insolvenţei, invocând o acţiune înregistrată pe rolul Judecătoriei Arad, ce ar avea ca obiect rezilierea contractului de arendă încheiat cu societatea sa şi anularea facturii emise în baza contractului, acte ce constituie titlul executoriu.

Creditoarea intimată susţine că în urma verificării portalului Judecătoriei Arad, a constatat că dosarul civil nr. 13940/55/2016 şi dosarul civil nr. 15461/55/2016, invocate de către debitoare, au fost anulate în procedura prealabilă, nefiind achitată taxa judiciară de timbru. În atare situaţie, intimata solicită instanţei de apel să constate că, pe rolul Judecătoriei Arad, nu mai există nici un dosar care să aibă ca obiect rezilierea contractului de arendă, creanţa sa fiind certă. 

Cu privire la excepţia inadmisibilităţii cererii, ca fiind prematură, intimata solicită respingerea acesteia ca neîntemeiată.

Intimata creditoare arată că, anterior formulării cererii de deschidere a procedurii insolvenței, a efectuat demersurile pentru executarea silită a debitoarei; în acest sens a fost înregistrat la B.E.J., dosarul execuţional nr. 1390/2014. S-a arătat că în temeiul dispoziţiilor art. 712, alin. 2 Cod procedură civilă, debitoarea putea să formuleze contestaţie la executare şi având în vedere că titlul executoriu nu este o hotărâre judecătorească, putea invoca motive de fapt sau de drept care să vizeze fondul dreptului cuprins în titlul executoriu.

S-a mai arătat că Legea 85/2014, nu condiţionează introducerea cererii de alte demersuri, având în vedere că societatea creditoare îndeplineşte toate cerinţele legale pentru o astfel de cerere.

 Creditoarea intimată solicită instanţei să constate ca sunt neîntemeiate chestiunile de fond invocate de către debitoare, ce privesc faptul că nu ar fi respectat obligaţiile contractuale, respectiv că nu a procedat la predarea terenului sau a documentelor necesare pentru identificarea parcelelor.

În acest sens, creditoarea face referire la adresa nr. 1657/17.02.2015, emisă de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură, din care rezultă că debitoarea, a solicitat şi obţinut pentru terenurile ce făceau obiectul contractului de arendă (169,95 ha), subvenţii pentru anul agricol 2014. Faptul că debitoarea a putut să obţină subvenţii, în baza contractului de arendă, în opinia creditoarei intimate, rezultă că şi-a respectat obligaţia de predare a terenurilor. Intimata creditoare menționează faptul că, a depus în probaţiune şi extrasele de cont, potrivit cărora debitoarea a încasat subvenţia aferentă anului 2014, însă acesta sumă nu a putut face obiectul executării silite, având destinaţie specială.

De asemenea, practicianul în insolvenţă, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului şi menţinerea hotărârii atacate ca fiind temeinică şi legală.

Pe cale de excepţie a solicitat anularea cererii de apel formulă de către debitoare ca netimbrată, însă această neregularitate procedurală a fost ulterior complinită până la dezbaterea orală a apelului.

Pe fondul cauzei, practicianul în insolvenţă arată că prin sentinţa civilă nr. 844 din 8 noiembrie 2016 pronunţată de Tribunalul Arad, în dosarul 4231/108/2016, s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva debitoarei, fără ridicarea dreptului de administrare, fiind numit administrator judiciar provizoriu.

S-a arătat că pe baza declaraţiilor de creanţă înregistrate la dosarul cauzei s-a procedat la întocmirea Tabelului Preliminar al creanţelor, tabel publicat în Buletinul Procedurilor de insolvenţă nr. 398 din 10.01.2017.

Practicianul în insolvenţă arată că pentru a îndeplini atribuţiile legale stabilite în sarcina sa a notificat fostul administrator societar cu privire la obligativitatea punerii la dispoziţie a actelor şi documentelor societăţii debitoare, care însă nu s-a conformat obligaţiei legale. În atare situaţie, în conformitate cu prevederile art.58 lit. (b) din Legea nr. 85/2014, privind procedura insolvenţei, raportat la prevederile art. 97 din acelaşi act normativ, a procedat la examinarea activităţii debitoarei pe baza datelor din situaţiile financiare afişate pe site-ui mfinante.ro aferente anului 2015, pentru a stabili cauzele şi împrejurările care au dus la apariţia insolvenţei debitoarei cu menţionarea persoanelor-cărora le-ar fi imputabilă în raport cu prevederile art. 169.

Administratorul judiciar susţine că ulterior în data de 10.01.2017 i-au fost comunicate prin adresa nr. 1 din 05.01.2017 următoarele acte: certificat de înmatriculate copie, lista cu numerele şi adresele creditorilor, balanța de verificare la 30.11.2016, lista bunurilor.

Practicianul în insolvenţă susţine că aşa rezulta şi din balanţa de verificare la 30.11.2016 ce  i-a fost comunicată, creanţa creditorului declanşator este înregistrata în contabilitatea societăţii debitoare la contul 401, încă de la începutul anului 2016.

Or, debitoarea se află în starea de insolvenţă vădită prevăzută la art. 5, alin. 1, punctul 29 lit, a) din Legea nr. 85/2014, datoria faţă de creditoarea este certă, lichidă, exigibilă, mai veche de 60 de zile şi în cuantum superior creanţei minime de impusă de Legea nr. 85/2014 modificată, art. 5, punctul 72,

Cu privire la dosarul 15461/55/2016 aflat pe rolul Judecătoriei Arad, având ca obiect reziliere contract, practicianul în insolvenţă precizează faptul că la termenul de judecată din data de 13.01.2017 Judecătoria Arad a dispus anularea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta – debitoare.

În drept, intimatul a invocat art. 148, art.197, art. 205 Cod procedură civilă.

Examinând apelul declarat în cauză, în condiţiile art. 477 Cod procedură civilă, Curtea constată că acesta este neîntemeiat şi se impune a fi respins, pentru următoarele considerente:

Un prim motiv de apel îl reprezintă susţinerea apelantei-debitoare conform căreia terenul ce a făcut obiectul contractului de arendă nu a fost predat, susţinere care este însă combătută de materialul probator administrat în cauză.

În această privință, se poate constata că părţile nu au prevăzut în înscrisul constatator al contractului lor de arendă vreo procedură sacramentală ori solemnă de predare a terenurilor arendate, stipulând simplu că „predarea bunurilor va avea lor la data de 5 mai 2014, dată la care începe executarea contractului (…)”.

Or, în aceste condiţii, fiind vorba despre terenuri – bunuri imobile prin natura lor – obligaţia de predare trebuia executată în conformitate cu prevederile art.1687 Cod civil care, deşi se referă la predarea bunului imobil vândut, sunt pe deplin aplicabile în cazul oricăror alte contracte în care se execută o obligaţie de predare iar legea sau părţile prin acordul lor de voinţă nu stabilesc alte condiţii sau modalităţi de predare a bunului. Conform acestor prevederi, obligaţia de predare a unui bun imobil se realizează prin punerea acestuia la dispoziţia cumpărătorului, liber de orice bunuri ale vânzătorului, adică, în cazul terenurilor, prin lăsarea acestora spre libera folosinţă din partea arendaşului.

Prin urmare, susţinerile apelantei conform cărora nu s-a făcut predarea terenurilor arendate sunt nefondate deoarece obligaţia de predare s-a realizat prin simpla lăsare a terenului la dispoziţia arendaşului, cu abţinerea arendatorului de la orice acte de tulburare de fapt sau de drept, fără a fi necesară nici o altă formalitate în acest sens, nici din perspectiva legii şi nici din perspectiva contractului.

Se poate observa, de altfel, că nu există nicio susţinere şi nicio probă că arendatorul ar fi împiedicat arendaşul a folosi bunul, de îndată ce contractul de arendă a fost încheiat, dar există dovezi conform cărora, pentru folosinţa terenului arendat, apelanta-debitoare a solicitat şi a încasat de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură subvenţiile care se acordă ca sprijin din partea statului în sectorul agricol (f.37-42 dosar apel). Or, în atari condiţii, în care apelanta a solicitat şi a încasat subvenţiile pentru folosinţa terenului arendat, susţinerile sale privind nepredarea terenului de către arendator, nu numai că nu pot fi reţinute deoarece sunt vădit nefondate, dar se şi depărtează de ideea de rezonabilitate care trebuie să caracterizeze poziţia procesuală a părţilor din proces, chiar și atunci când ele sunt acerb preocupate de apărarea intereselor lor patrimoniale.

Curtea reţine aşadar că solicitarea şi încasarea subvenţiilor pentru folosinţa terenurilor arendate pentru anul 2014, conjugată cu lipsa oricărei tulburări de fapt sau de drept din partea arendatorului în ce priveşte folosirea şi cultivarea terenului arendat, fac dovada deplină a predării terenului arendat, astfel că primul motiv de apel invocat se dovedeşte a fi nefondat,  prin raportare la probatoriul administrat în cauză.

Nici susţinerile legate de procesul civil promovat în paralel pentru desfiinţarea contractului de arendare nu reprezintă un argument în sprijinul nelegalităţii sau netemeinicie hotărârii primei instanţe. Împrejurarea că debitoarea-apelantă a promovat pe cale separată o acțiune în rezilierea contractului de arendă nu are relevanţă cu privire la conţinutul raportului juridic dintre părţi aferent anului 2014. Se poate observa că societatea creditoare nu a negat faptul că începând cu anul 2015 nu a mai lăsat la dispoziţia partenerului contractual folosinţa terenului, datorită neplăţii arendei aferente anului 2014. Aşa fiind, soluţia ce ar putea fi pronunţată în dosar nr.15461/55/2016 al Judecătoriei Arad, de vreme ce s-a solicitat rezilierea contractului de arendare, nu poate avea decât efect pentru viitor, fără legătură cu conţinutul raportului juridic dintre părţi aferent anului 2014, când s-a făcut dovada predării terenului, în condiţiile în care debitoarea apelantă a şi încasat subvenţii de la stat cuvenite tocmai pentru folosirea terenului în scopuri agricole. 

Nici argumentele privind lipsa unei incapacităţi de plată a debitoarei nu pot fi reţinute în condiţiile în care aceste aprecieri nu sunt susţinute de nici un instrument probator. În schimb se poate remarca că anterior promovării cererii de deschidere a procedurii insolvenţei, creditoarea a încercat să aducă la îndeplinire prin executare silită, obligaţia debitoarei rezultând din contractul de arendare, executarea silită ajungând în impas tocmai datorită lipsei bunurilor şi disponibilităţilor băneşti ale debitoarei pentru atingerea scopului executării (- dosar de executare nr.1390/2014 al BEJ).

Simpla împrejurare că într-un proces civil derulat în paralel se solicită anularea facturii emisă de reclamanta-creditoare, este irelevantă câtă vreme aceleaşi aspecte de fond sunt analizate şi în prezentul dosar, dar la cererea creditoarei, în temeiul aceluiaşi contract de arendare ce constituie izvorul raporturilor juridice dintre părţi, respectiv dacă debitoarea datorează creditoarei arenda aferentă anului 2014. Or, aşa cum a reţinut corect instanţa de fond, contractul de arendare a fost pus în executare în anul 2014, debitoare a intrat în stăpânirea faptică şi juridică a terenului, pentru a cărui folosinţă a încasat subvenţii de la Statul Român, astfel că este datoare a plăti arenda convenită al cărui cuantum depăşeşte pragul valoric reglementat de Legea nr.85/2014 pentru a se putea dispune deschiderea procedurii insolvenţei. 

Având în vedere aceste considerente de fapt şi de drept, Curtea a făcut aplicarea art.480 alin.1 C. pr.civ. şi a respins ca nefondat apelul declarat de debitoare împotriva sentinţei civile nr.844 din 8 noiembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Arad în dosar nr.4231/108/2016, având ca obiect deschiderea procedurii insolvenţei.

Domenii speta

Spete similare