Asupra cauzei civile de faţă constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr.XXX din data de XXX ,reclamantul M.I. a solicitat înregistrarea naşterii minorei M.F..
În motivare,a arătat că la data de XXX s-a născut minora M.F., rezultată din relaţia lui cu M.M., iar naşterea acesteia nu a fost înregistrată deoarece nu au avut posibilităţi materiale,şi că mama minorei a decedat în anul XXX.
În drept,au fost invocate dispoziţiile art. 18 din Legea nr.119/1996, ale art. 31 alin.2 din HG nr. 64/2011, precum şi cele ale art. 194 C p civilă.
În dovedire,reclamantul a depus înscrisuri, în copie, respectiv,cartea de identitate seria XXX nr.XXX, certificatul lui de naştere, un extras din registrul de naşteri nr. XXX al mun. Bacău şi certificatul medical constatator al născutului viu nr.XXX eliberat de Maternitatea Bacău.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru-20 lei.
În conformitate cu dispoziţiile art.18 alin.2 din Legea nr.119/1996,Consiliul Local al municipiului Bacău - Direcţia Publică de Evidenţă a Persoanelor - Serviciul de Stare Civilă a efectuat cercetări cu privire la identitatea minorei,concluziile fiind consemnate în referatul înaintat(nr.XXX),iar Serviciul Judeţean de Medicină Legală Bacău a întocmit raportul de expertiză medico-legală stabilire vârstă/sex(nr.XXX).
Analizând actele şi lucrările dosarului,instanţa reţine că la data de XXX, în localitatea XXX, numita M.M. (în prezent decedată) a dat naştere minorei M.F., situaţie de fapt care rezultă din certificatul medical constatator al născutului viu nr.XXX eliberat de Maternitatea Bacău,înscris coroborat cu referatul întocmit de Serviciul de stare civilă al municipiului Bacău;naşterea nu a fost înregistrată în termenul legal din vina exclusivă a mamei.
Conform raportului de expertiză medico legală stabilire vârstă/sex nr. XXX întocmit de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Bacău,minora de sex feminin presupusă a fi M.F., aparţinând mamei M.M., prezenta (la data examinării) dezvoltare somatică ce ar corespunde unei vârste de aproximativ 17 ani,astfel încât s-ar fi putut naşte la data de XXX.
Având în vedere situaţia de fapt reţinută, instanţa constată că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.18 din Legea nr.119/1996,cu respectarea dispoziţiile art.8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului,potrivit cărora înregistrarea naşterii apare ca un drept al persoanei la viaţă privată,fiind un atribut de identificare a individului şi de evidenţiere a unei legături familiale determinate; prezenta cerere fiind întemeiată, urmează a fi admisă,cu consecinţa înregistrării naşterii minorei.
Judecătoria Pitești
exercitarea autorităţii părinteşti + STABILIRE DOMICILIU MINOR + PENSIE INTRETINERE.
Tribunalul pentru minori și familie Brașov
Divort. Admiterea apelului. Casare cu rejudecare. In cazul in care nici una dintre parti, desi legal citate, nu se prezinta la judecata cauzei in fata instantei de divort sanctiunea care se impune este cea reglementata de art.242 alin.2 C.p.c., iar n...
Curtea de Apel București
Actul de recunoastere emis de starea civila dintr-o localitate din Olanda reprezinta un act jurisdictional în sensul Legii nr.105/1992, astfel ca produce efecte si în privinta numelui ce îl va purta minorul, nefiind aplicabile si dispozitiile art.62 ...
Tribunalul Buzău
CIVIL.Stabilire locuinţă minor. Mamă plecată la muncă în străinătate
Judecătoria Vaslui
DIVORŢ CU COPII . APRECIEREA ASUPRA INTERESULUI SUPERIOR AL MINORILOR IN LUAREA MĂSURII ÎNCREDINŢĂRII SPRE CREŞTERE SI EDUCARE