Acţiune în constatare

Hotărâre 2581 din 20.04.2016


Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău la data de 18.08.2015 sub nr. 9917/180/2015 reclamanţii X  au solicitat în contradictoriu cu pârâta  UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ  X constatarea faptului că prin efortul propriu reclamantii au edificat un imobil constructie compus din parter și etaj în suprafata totala construita aproximativ de 180 mp. construită din cărămidă, imobil situat în sat/com.X

În susţinerea cererii, reclamanţii au arătat că prin sentinta civilă nr. 3837/2014 pronuntată în dosarul nr. 14352/180/2013 al Judecătoriei X  a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafata  de 1259 mp. teren situat în punctul ,, Asociatie,,. Pe această suprafata de teren în anul 2005 au început edificarea constructiei care face obiectul prezentei cereri. În anul 2007 reclamantii au finalizat constructia la rosu. Din acel moment pana in prezent reclamantii au investit constant în manoperă și materiale. Respectiv parterul este finalizat în proportie de 90 %, iar etajul este finalizat în proportie de 50%. Reclamantii au mai aratat că au tras apa potabilă, au instalat reteaua electrică în interiorul casei fără a se bransa la reteaua publică, pentru că nu au act de proprietate. De asemenea, reclamantii au aratat că au montată toată instalatia sanitara și de încălzire și că în această casă locuiesc exclusiv vara, când se întorc în Italia. De asemenea, reclamantii au aratat că,  ridicarea imobilului a fost posibilă datorită faptului că lucrează în Italia de mai multi ani, astfel că din munca lor și cu eforturile  constante și permanente de a strange banii au reusti sa ridice casa la stadiul la care se află în prezent. Reclamantii au mai aratat că, în  momentul în care au decis să ridice constructia au primit asigurări de la conducerea primăriei X că terenul va intra în intravilanul comunei, ulterior, putându-i-se elibera autorizatia de construire. Astfel, timpul a trecut, casa s-a ridicat, dar terenul nu a intrat oficial în PUG-ul comunei X ,a cest aspect împiedicându-i să obțină autorizatia de construire, acum după 10 ani de la momentul la care au ridicat casa.

În drept, au fost invocate prevederile art. 35 C. pr. civ.

În dovedirea cererii, reclamanta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, a probei testimoniale şi a probei cu expertiză de specialitate

Pârâta, legal citată, nu a formulat întâmpinare.

În cauză, instanţa a încuviinţat administrarea probei cu înscrisuri.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Reclamantul este proprietar al terenului în suprafaţă de 1259 mp tarlaua 8 parcela 156/182 situat în extravilanul comunei X, judeţul X, în punctul Asociaţie, astfel cum rezultă din sentinţa civilă nr. 3837/17.06.2015 pronunţată în dosar nr. 14352/180/2013 al Judecătoriei X

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanţii arată că pe acest teren au edificat, fără a deţine autorizaţie de construire, o construcţie cu destinaţia de locuinţă.

Prin adresa nr. 705/11.03.2016 emisă de Comisia locală de aplicare a legilor Fondului Funciar X, s-a comunicat faptul că terenul în suprafaţă de 1259 mp situat în punctul Asociaţie pe care a fost edificată construcţia se află inclus în PUG-ul comunei X , jud. X , în zona cu interdicţie temporară, zonă pentru care nu se pot elibera autorizaţii de construire până la realizarea unui plan urbanistic zonal după care se poate relua procedura de autorizare.

Potrivit art. 35 C. pr. civ., cel care are interes poate solicita constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege.

În ceea ce priveşte posibilitatea instanţei de judecată de a constata dreptul de proprietate al reclamanţilor asupra construcţiei edificate pe terenul reclamantului, instanţa reţine că acest lucru ar fi posibil numai în urma constatării, de către autorităţile competente, a respectării tuturor cerinţelor impuse de legislaţia existentă în materie de construcţii pentru realizarea unui edificiu.

În acest sens, instanţa reţine că, deşi lucrările edificate de reclamanţi au fost realizate fără autorizaţie de construire şi cu neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute de Legea nr. 50/1991R, părţile solicită instanţei să se constate dobândirea de către aceştia a dreptului de proprietate asupra construcţiei astfel edificate.

Însă, potrivit art. 59 din Ordinul nr. 839/2009 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991R, (3) în situaţia în care construcţia realizată fără autorizaţie de construire întruneşte condiţiile urbanistice de integrare în cadrul construit preexistent, autoritatea administraţiei publice locale competente poate proceda la emiterea unei autorizaţii de construire în vederea intrării în legalitate, în coroborare cu luarea măsurilor legale care se impun, numai în baza concluziilor unui referat de expertiză tehnică pentru cerinţa esenţială de calitate „rezistenţă mecanică şi stabilitate” privind starea structurii de rezistenţă în stadiul fizic în care se află construcţia, precum şi pentru cerinţa esenţială de calitate „securitatea la incendiu”, numai după emiterea Acordului de mediu, în condiţiile legii.

Prin urmare, reclamanţii, care fără a deţine avizele necesare, din proprie iniţiativă au edificat o construcţie pe terenul proprietatea acestora situată în extravilanul localităţii X  îşi pot valorifica dreptul de proprietate asupra construcţiei numai prin intrarea în legalitate potrivit procedurii prevăzute de legea specială, iar, în cazul în care reclamanţii s-ar confrunta cu un refuz al autorităţilor publice locale de emitere a autorizaţiei de construire pentru construcţia astfel edificată, aceştia au deschisă calea acţiunii în contencios administrativ potrivit prevederilor art. 7 şi art. 8 din Legea nr. 554/2004 pentru recunoaşterea dreptului său. De altfel, reclamanţii nu au realizat nici un demers pentru reglementarea situaţiei juridice a construcţiei, cu excepţia promovării prezentei cereri în justiţie. Întrucât există o procedură administrativă referitoare la intrarea în legalitate, instanţa judecătorească nu poate pronunţa o hotărâre judecătorească având aceeaşi finalitate, decât cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti.

Potrivit principiului de drept procesual instituit de dispoziţiile art. 12 al. 1 C. pr civ., drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credinţă, potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege.

Legea specială în materia autorizării executării lucrărilor de construcţie, nr. 50/1991 R, prevede în cuprinsul art. 1 că „(1)Executarea lucrărilor de construcţii este permisă numai pe baza unei autorizaţii de construire sau de desfiinţare. Autorizaţia de construire sau de desfiinţare se emite la solicitarea deţinătorului titlului de proprietate asupra unui imobil - teren şi/sau construcţii - ori a altui act care conferă dreptul de construire sau de desfiinţare, în condiţiile prezentei legi. (2)Construcţiile civile, industriale, inclusiv cele pentru susţinerea instalaţiilor şi utilajelor tehnologice, agricole sau de orice altă natură se pot realiza numai cu respectarea autorizaţiei de construire, emisă în condiţiile prezentei legi, şi a reglementărilor privind proiectarea şi executarea construcţiilor.” În cuprinsul art. 2, acelaşi act normativ prevede că „(1)Autorizaţia de construire constituie actul de autoritate al administraţiei publice locale pe baza căruia se asigură aplicarea măsurilor prevăzute de lege, referitoare la amplasarea, proiectarea, executarea şi funcţionarea construcţiilor. (2)Autorizaţia de construire se emite în temeiul şi cu respectarea prevederilor documentaţiilor de urbanism, avizate şi aprobate potrivit legii.”

În speţă, reclamanţii nu se pot prevala de buna-credinţă pentru a beneficia de recunoaşterea dreptului de proprietate, câtă vreme nimeni nu se poate prevala de necunoaşterea legii, iar reclamanţii cunoşteau interdicţia legală privind construirea fără autorizaţiile şi avizele legale necesare, cu atât mai mult cu cât terenul se află în continuare în zonă cu interdicţie temporară astfel cum rezultă din adresa nr. 705/11.03.2016 emisă de Comisia locală de aplicare a legilor Fondului Funciar  X. Mai mult chiar, reclamanţii aveau la îndemână şi procedura intrării în legalitate pe care, de asemenea, nu au parcurs-o.

Reclamanţii, cunoscând faptul că terenul acestora se află într-o zonă cu interdicţie de emitere a autorizaţiilor de construire, au procedat la edificarea unei construcţii pe acest teren şi, în acest fel, au eludat cu ştiinţă dispoziţiile Legii speciale nr. 50/1991 R şi ale Ordinului nr. 893/2009 privind adoptarea normelor metodologice de punere în aplicare. Reclamanţii nu au făcut dovada că s-ar fi adresat în cursul edificării construcţiei sau după terminarea acesteia cu vreo cerere pentru obţinerea autorizaţiei sau a avizelor necesare, iar autorităţile administraţiei publice locale le-ar fi refuzat eliberarea documentelor în mod nejustificat, situaţie care, în orice caz, le-ar fi permis acestora să conteste pe calea acţiunii în contencios administrativ refuzul acestora de emitere a documentelor necesare.

Fiind nesocotite condiţiile impuse de lege pentru dobândirea proprietăţii referitoare la obţinerea avizelor necesare, instanţa nu poate considera întemeiată cererea reclamanţilor întrucât ar valida nu drept care nu se bucură de recunoaşterea şi protecţia legii.

O interpretare contrară ar lipsi de conţinut şi de finalitate dispoziţiile Legii nr. 50/1991 R, în situaţia în care, fără nicio justificare obiectivă, ci doar prin simpla manifestare unilaterală de voinţă, părţilor le-ar fi permisă şi recunoscută opţiunea între respectarea procedurii autorizării prevăzute de Legea nr. 50/1991 R şi formularea ulterioară a unei cereri în justiţie. În acelaşi sens, o astfel de interpretare ar permite oricărui subiect de drept civil să procedeze la edificarea de construcţii în zone în care reglementările legale în vigoare nu permit, pentru ca ulterior, să se adreseze instanţei de judecată pentru a obţine un titlu de proprietate, ce ar fi emis fără a avea ca suport minime verificări privind siguranţa în construcţii. Astfel fiind, s-ar introduce în circuitul civil bunuri ce ar pune în pericol nu numai siguranţa proprietarilor acestora, dar şi siguranţa altor cetăţeni.

Nu în ultimul rând, o astfel de interpretare permisivă a legislaţiei în materie ar duce la încălcarea abuzivă a procedurii speciale administrative prevăzută de legiuitorul naţional, în condiţiile în care părţilor li s-ar recunoaşte de plano o alternativă apreciată ca fiind mai puţin împovărătoare şi mult mai avantajoasă ca şi costuri financiare.

În concluzie, instanţa va respinge cererea ca neîntemeiată.