Plăţi compensatorii cu ocazia pensionării funcţionarului public

Conţinut speţă

Având în vedere data încetării raporturilor de serviciu ale reclamantului cu instituţia pârâtă,  în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 2 din O.U.G nr. 84/2012, conform principiului tempus regit actum. Întrucât actul normativ anterior menţionat  reglementează salarizarea personalului plătit din fonduri publice din anul 2013,  aceasta se aplică tuturor situaţiilor juridice apărute în cursul acestui an,  fapt pentru care, persoanele care au ieşit la pensie în anul 2013 nu pot beneficia de acordarea ajutoarelor.

Începând cu data de 03.07.2010 şi până în prezent dispoziţiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, indemnizaţiilor la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu s-au aplicat, neexistând în perioada de referinţă niciun temei de drept care să certifice faptul că dreptul în discuţie prevăzut prin Legea nr. 330/2009 şi Legea nr. 284/2010, cu modificările şi completările ulterioare, este numai suspendat pentru anul în curs, sau că ar urma să producă efecte juridice retroactive la momentul intrării în vigoare a legilor cadru de salarizare.

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BIHOR

SECŢIA A III-A CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

SENTINŢA Nr. 2291/CA/2016

Şedinţa publică de la 08 Decembrie 2016

Completul compus din:

PREŞEDINTE …………..

Grefier ………………..

Pe rol fiind judecarea cauzei Contencios administrativ şi fiscal privind pe reclamantul  LL cu domiciliul în …………….,  în contradictoriu cu pârâţii INSPECTORATUL DE POLIŢIE  JUDEŢEAN B cu sediul în …………. şi MINISTERUL AFACERILOR INTERNE, cu sediul în …………., având ca obiect litigiu privind funcţionarii publici statutari plăţi compensatorii.

Se constată că dezbaterea cauzei a avut loc la data de 24.11.2016 când părţile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea de şedinţă din acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentinţă şi când s-a amânat pronunţarea pentru data de azi, 08.12.2016.

INSTANŢA

Constată că prin cererea înregistrată la data de ………..2016, scutită de plata taxei de timbru, ulterior precizată, reclamantul  LL  în contradictoriu cu pârâţii  INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN B  şi MINISTERUL AFACERILOR INTERNE, a solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o veţi pronunţa, să dispună  anularea răspunsului nr. 514130/06.06.2016 prin care Inspectoratul Judeţean de Poliţie a soluţionat plângerea prealabilă; anularea răspunsului nr. 412974/15.06.2016, obligarea pârâţilor, în solidar, să îi achite contravaloarea reactualizată la data plăţii efective a ajutorului constând în plăţi compensatorii datorat cu ocazia pensionării sale, egal cu 20 de solde, prevăzut de art. 20 din Anexa nr. VH din Legea nr. 284/2010, deîndată sau la încetarea cauzei de suspendare legală şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantul  LL a arătat că a deţinut calitatea de funcţionar public cu statut special în cadrul Ministerului Afacerilor Interne - poliţist - până la data de 26.05.2013 când, conform Deciziei nr. XXX/21.08.2013 privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă, au încetat raporturile sale de serviciu, cu drept la pensie. Până la acea dată, a acumulat o vechime efectivă de 34 ani 1 lună şi 4 zile în structurile de poliţie.

La data încetării raporturilor de serviciu, potrivit dispoziţiilor art. 20 din Anexa nr. VII din Legea nr. 284/2010, ar fi trebuit să beneficieze de un ajutor stabilit în raport cu salariul funcţiei de bază avut în luna schimbării poziţiei de activitate, constând în 20 de salarii ale funcţiei de bază.

Precizează că acest ajutor concretizează drepturile reglementate de Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului care, la art. 28 lit. h), prevede că poliţistul are dreptul la pensii, în condiţiile stabilite prin lege.

Măsurile de protecţie a poliţistului, care operează, potrivit art. 69 lit. a din Legea nr. 360/2002, inclusiv la încetarea raporturilor de serviciu şi trecerea în rezervă sau direct în retragere a poliţistului au fost acordate efectiv tuturor poliţiştilor cărora le-au încetat raporturile de serviciu cu structurile Ministerului Administraţiei şi Internelor până în data de 01.07.2010, dată după care acordarea acestora a fost sistată ca urmare adoptării măsurilor de austeritate bugetară prevăzute de Legea nr. 118/2010.

Astfel, prin art. 9 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi nu se mai acordă ajutoare sau, după caz, indemnizaţii la ieşirea la pensie, retragere ori la trecerea în rezervă. Această măsură a fost menţinută, apoi, prin a serie de acte subsecvente, emise pentru anii bugetari următori, până în prezent.

Aşadar, având în vedere că prin art. 9 din Legea nr. 118/2010 a fost suspendată plata acestor ajutoare compensatorii, reclamantul menţionează că  nu a încasat nici până în prezent ajutorul ce i  se cuvine în temeiul art. 20 din Anexa nr. VII din Legea nr. 284/2010.

Reclamantul apreciază că prin neacordarea ajutoarelor salariale compensatorii, cu ocazia pensionării, este discriminat în raport cu aceia dintre colegii mei care au trecut în rezervă/cărora le-au încetat raporturile de serviciu începând cu data de 01.01.2011, când Legea nr. 284/2010 a intrat în vigoare, iar diferenţa de tratament nu este justificată obiectiv şi rezonabil.

În opinia sa, prevederile art. 20 din Anexa nr. VII din Legea nr. 284/2010 sunt încă în vigoare, fiind doar suspendate temporar efectele acestora, astfel că, în cazul încetării măsurilor de austeritate bugetară, subsemnatul aş fi în situaţia nelegală de a fi discriminat, atât în raport cu colegii trecuţi în rezervă anterior datei de 01.07.2010 - care au beneficiat de acele ajutoare, cât şi cu cei ce urmează a fi trecuţi în rezervă la o dată viitoare în care măsurile de austeritate bugetară vor fi ridicate. Această situaţie ar fi contrară prevederilor art. 16 din Constituţia României şi art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, dând naştere unei stări de inegalitate între aceeaşi categorie de funcţionari publici pe criterii arbitrare (faptul că unora le-au încetat raporturile de muncă într-o perioadă în care aceste prevederi nu se aplicau din motive de austeritate bugetară), ceea ce este contrar principiului egalităţii în faţa legilor şi ale echităţii.

În aceste condiţii, consideră că se impune a se admite cererea subsemnatului privind acordarea ajutorului prevăzut de art. 20 din Anexa nr. VII din Legea nr. 284/2010 începând de la data încetării raporturilor mele de serviciu, urmând ca punerea în aplicare a soluţiei de admitere pe care 6 veţi da cererii sale să fie suspendată până la ridicarea măsurilor restrictive prevăzute prin actele succesive prin care s-a dispus neacordarea acestor drepturi.

Învederează că în acelaşi sens s-a pronunţat şi înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 16/2015 pronunţată în Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, care a statuat că: „voinţa legiuitorului nu a fost aceea de eliminare a beneficiilor acordate unor categorii socioprofesionale, respectiv de încetare a existenţei dreptului la acordarea de ajutoare/indemnizaţii, ci doar de suspendare a exerciţiului acestui drept.Raţiunea acestei interpretări este impusă şi de succesiunea în timp a actelor normative prin care legiuitorul a dispus, cu caracter temporar, măsura neaplicării dispoziţiilor legale privind ajutoarele/indemnizafiile în anii 2011-2015.Sub acest aspect, relativ la măsurile financiare instituite prin Legea nr. 283/2011 pentru anul 2012, Curtea Constituţională a reţinut că aceste măsuri nu aduc atingere înseşi substanţei drepturilor băneşti vizate, ci doar amână acordarea ajutoarelor/indemnizaţiilor pe o perioadă limitată de timp, pentru a nu se crea o datorie bugetară imposibil de acoperit, în contextul unui echilibru financiar marcat de criză (deciziile nr. 1.576 din 7 decembrie 2011 şi nr. 291 din 23 mai 2013).Prin urmare, se impune a se reţine că efectele dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 118/2010 au vizat exerciţiul dreptului la acordarea de ajutoare/indemnizaţii, în sensul suspendării acestuia în perioada 3 iulie-31 decembrie 2010, şi nu existenţa acestui drept."

Aceeaşi este concluzia şi raportat la anul 2013, când raportul de muncă al reclamanului a încetat, dat fiind faptul că art. 2 din OUG nr. 84/2012 a vizat exerciţiul dreptului la acordarea de ajutoare/indemnizaţii, în sensul suspendării acestuia, doar în cursul anului 2013.

În drept au fost invocate dispoziţiile  art. 8 din Legea nr. 554/2004, art. 194 şi urni C.pr.civ., art. 20 din Anexa VII din Legea-Cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Pârâtul  Inspectoratul de Politie al Judeţului B  prin reprezentanul său legal, pe cale de întâmpinare, s-a opus admiterii cererii de chemare în judecată, solicitând respingerea ca neîntemeiată a acţiunii formulate de reclamantul LL prin care acesta solicită „plăţi compensatorii cuvenite la data trecerii în rezervă", conform art. 20 alin. (1) din Anexa la  Legea nr. 284/2010.

Pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, la rândul său, prin întâmpinarea formulată, a invocat, în principal, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestei autorităţi, raportat la prevederile Deciziei nr. 13/13.06.2016 a Înaltei Curţi de casaţie şi Justiţie. Pe fond, s-a opus admiterii cererii reclamantului, ca nefondată, solicitând respingerea acesteia.

Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a fost soluţionată, motivat, la termenul de judecată, din data de 24.11.2016.

Analizând cererea reclamantului, din perspectiva înscrisurilor depuse în probaţiune şi a dispoziţiilor legale incidente, instanţa reţine următoarele:

Reclamantul LL  şi-a desfăşurat activitatea ca ofiţer poliţie în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean B, fiind trecut în rezervă ca urmare a pensionării, la data de 26.05.2013 prin Ordinul Ministrului Afacerilor Interne nr. ……… din 14.05.2013.

În conformitate cu dispoziţiile art. 20 alin. 1 din Anexa nr. VII la Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare: „la trecerea în rezervă sau direct în retragere, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu, cu drept la pensie, personalul militar poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, pentru activitatea depusă, în funcţie de vechimea efectivă ca militar, poliţist, funcţionar public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personal civil în instituţiile publice de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, beneficiază de un ajutor stabilit în raport cu solda funcţiei de bază, respectiv salariul funcţiei de bază avută/avut în schimbării poziţiei de activitate".

Având în vedere data încetării raporturilor de serviciu ale reclamantului cu instituţia pârâtă,  în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 2 din O.U.G nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, potrivit cărora „prevederile art.9 ale art. II din Ordonanţa de urgentă a Guvernului nr. 80/2010, aprobată prin Legea nr. 283/2011, se aplică în mod corespunzător şi în anul 2013".

Conform principiului tempus regit actum, întrucât O.U.G. nr. 84/2012 reglementează salarizarea personalului plătit din fonduri publice din anul 2013,  aceasta se aplică tuturor situaţiilor juridice apărute în cursul acestui an,  fapt pentru care, persoanele care au ieşit la pensie în anul 2013, nu pot beneficia de acordarea ajutoarelor.

Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice  în perioada 2010-2015 modul de stabilire al drepturilor băneşti cuvenite personalului din instituţiile de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională s-a efectuat prin raportare la actele normative succesive emise anual.

Instanţa reţine, de asemenea că prin acte normative succesive,  drepturile băneşti în discuţie au fost şi sunt suspendate după cum urmează:

Art. 9 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, potrivit căruia, începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi (03.07.2010) nu se mai acordă ajutoare sau, după caz, indemnizaţii la ieşirea la pensie, retragere ori la trecerea în rezervă.

Art. 13 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, prevede că dispoziţiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, a indemnizaţiilor Ia ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se aplică în anul 2011, excepţia de la această regulă fiind reprezentată de situaţia imposibilităţii menţinerii în activitate a persoanelor clasate inapt pentru serviciul militar ori încadrate în grad de invaliditate sau decedate (art. 13 alin. (2) din Legea nr.285/2010).

Art. 9 ale art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgentă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată prin Legea nr. 283/2011, potrivit căruia, în anul 2012 nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizaţiile la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă.

Art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, potrivit căruia prevederile art.9 ale art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, aprobată prin Legea nr. 283/2011, se aplică în mod corespunzător şi în anul 2013.

Art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, cu modificările şi completările ulterioare, reglementează faptul că în anul 2014 nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizaţiile la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă.

Art. 9 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, prevede faptul că „în anul 2015, dispoziţiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, indemnizaţiilor la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se aplică."

În concluzie, instanţa reţine că,  începând cu data de 03.07.2010 şi până în prezent dispoziţiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, indemnizaţiilor la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu s-au aplicat, neexistând în perioada de referinţă niciun temei de drept care să certifice faptul că dreptul în discuţie prevăzut prin Legea nr. 330/2009 şi Legea nr. 284/2010, cu modificările şi completările ulterioare, este numai suspendat pentru anul în curs, sau că ar urma să producă efecte juridice retroactive la momentul intrării în vigoare a legilor cadru de salarizare.

Problema juridică esenţială este legată de echilibrul puterilor în Stat respectiv în ce măsură îi este permis judecătorului să elimine aplicarea unui text de lege clar, care abrogă şi nu mai recunoaşte pe viitor un drept, dar pe care îl apreciază a fi discriminatoriu, în raport cu cei care au dobândit acest drept anterior legii de abrogare şi care îl păstrează şi pe viitor, substituindu-se astfel puterii legislative.

Această opţiune legislativă, poate fi fără îndoială criticată, existând numeroase consecinţe discutabile ale unei astfel de reglementări.

Neajunsurile si avantajele unei astfel de soluţii legislative pot şi trebuie să constituie obiect de dezbatere publică într-o societate democratică, iar potrivit sistemului constituţional în vigoare, Parlamentul şi Guvernul răspund politic, în ultimă instanţă, faţă de naţiunea suverană pentru soluţiile legislative pe care înţeleg să le promoveze şi să le adopte (art. 2, art. 61 alin.1, art. 102 alin.1, art. 109 alin.1 teza I din Constituţie) iar soluţia legală nu poate fi decât o iniţiativă legislativă şi adoptarea unui act normativ prin care cel care a creat discriminarea, respectiv legiuitorul, să o elimine el însuşi printr-un act normativ de aceeaşi forţă ca şi cea care a creat-o.

Ceea ce nu se poate însă admite este ca instanţele judecătoreşti să-şi substituie propriile lor aprecieri privind ceea ce ar constitui o politică socială justă în acest domeniu, precum şi propriile lor convingeri legilor în vigoare, adoptând o practică contra legem, întrucât o asemenea exercitare a puterii judecătoreşti încalcă principiile fundamentale ale democraţiei constituţionale şi principiul separaţiei puterilor în stat (art. 1 alin.4 şi 5 din Constituţie).

Potrivit art. 124 alin.1 şi 3 din Constituţie, justiţia se înfăptuieşte în numele legii, iar judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii.

Rezultă din aceste texte cu valoare de principiu că misiunea conferită de Constituţie puterii judecătoreşti este interpretarea şi aplicarea legii, în deplină independenţă şi imparţialitate, iar nu crearea unor noi reguli de drept, contrare celor existente.

Acest aspect rezultă foarte clar şi din împrejurarea că legea fundamentală nominalizează instanţa supremă a ţării, respectiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi îi conferă misiunea constituţională de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii (art. 126 alin.3 din Constituţie).

În acelaşi sens s-a pronunţat de altfel Curtea Constituţională prin mai multe decizii.

Prin Decizia nr. 1658/2010 Curtea Constituţională a reţinut că „nu în ultimul rând, trebuie amintit că statul are deplina legitimitate constituţională de a acorda sporuri, stimulente, premii, adaosuri la salariul de bază personalului plătit din fonduri publice, în funcţie de veniturile bugetare pe care le realizează. Acestea nu sunt drepturi fundamentale, ci drepturi salariale suplimentare. Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, premii periodice şi alte stimulente, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula" (Decizia nr. 108/2006 şi Decizia nr. 1250/2010).

Curtea Constituţională a mai reţinut în Decizia nr. 820/2006 că „situaţia diferită în care se află cetăţenii în funcţie de reglementarea aplicabilă potrivit principiului „tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a dispoziţiilor constituţionale care consacră egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări".

Deciziile Curţii Constituţionale, garantul supremaţiei Constituţiei (art. 142 alin.1 din Constituţie), sunt general obligatorii, inclusiv pentru instanţele judecătoreşti, producând efecte de la data publicării lor în Monitorul Oficial al României (art. 147 alin.4 teza finală).

Aceste decizii nu fac altceva decât să confirme principii fundamentale de organizare a statului, explicitând limitele funcţiei de judecată în raport de funcţiile legislativă şi executivă ale puterii publice. Este de principiu că jurisprudenţa nu poate acţiona contra legem, stabilind în mod deliberat alte reguli decât cele prevăzute de lege în situaţia dedusă judecăţii.

A afirma contrariul ar însemna ca legiuitorul să nu poată să modifice niciodată un sistem de salarizare/pensionare, pe motivul că acesta ar crea diferenţe (în plus sau în minus) faţă de sistemul anterior.

In aceeaşi ordine de idei aşa cum s-a exprimat si Consiliul National pentru Combaterea Discriminării, în alte cauze, existenţa discriminării presupune îndeplinirea cumulativă a trei condiţii:

Existenţa unui tratament diferenţiat manifestat prin deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă;

Existenţa unui criteriu de discriminare potrivit art.2 alin 1 din O.G. 137/2000 republicată.

Tratamentul discriminatoriu să aibă drept scop sau efect restrângerea recunoaşterii,folosinţei sau exercitării in condiţii de egalitate a unui drept recunoscut de lege.

În exercitarea atribuţiei lor de a constata încălcarea legii, atât Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, cât şi instanţele judecătoreşti au competenţa de a constata că o anumită măsură, în înţelesul arătat anterior, contravine dispoziţiilor şi principiilor OG nr. 137/2000 şi să sancţioneze conduitele discriminatorii, în condiţiile art. 20 şi art. 27 din OG nr. 137/2000.

Aceste conduite discriminatorii constituie fapte ilicite, fiind contrare dreptului obiectiv. Este însă un non-sens a afirma că legea însăşi constituie un fapt ilicit, legea fiind chiar reperul pentru stabilirea caracterului licit al unei conduite concrete. Legea nu poate fi ilicită decât în raport de un act normativ cu forţă juridică superioară, adică Constituţia, un tratat internaţional privind drepturile omului sau dreptul comunitar.

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării nu are însă competenţa de a constata (şi încă cu forţă obligatorie) că o lege  în vigoare are caracter discriminatoriu. O asemenea atribuţie este conferită de Constituţie exclusiv instanţei constituţionale, potrivit art. 145 din Constituţie, respectiv în anumite condiţii, strict determinate de art. 20 alin.2 şi de art. 148 din Constituţie, instanţelor judecătoreşti. Acestea nu pot însă ignora că în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a respins excepţiile de neconstituţionalitate, unele întemeiate pe argumente similare acţiunii deduse judecăţii

De altfel, nicio hotărâre a Curţii Europene de Justiţie, ori a Curţii Europene a Drepturilor Omului nu îndreptăţeşte concluzia hazardată că adoptarea unei măsuri legislative de natura celei prevăzute de Legea 330/2009 şi OUG nr. 1/2010,  ar fi discriminatorii şi prin urmare contrară dreptului comunitar, respectiv Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.

Faţă de cele reţinute, instanţa apreciind că cererea reclamantului nu este fondată, urmează să o respingă, în consecinţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge, ca nefondată, cererea precizată formulată de reclamantul LL cu domiciliul în …………  în contradictoriu cu pârâţii INSPECTORATUL DE POLIŢIE  JUDEŢEAN B cu sediul în ……… şi MINISTERUL AFACERILOR INTERNE, cu sediul în ……………………..

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs, care se va depune la Tribunalul Bihor  în 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică din 08.12.2016

Domenii speta

Spete similare