Conţinut speţa:
Capătul unic de cerere prin care se solicită instanţei a dispune repoziţionarea unui cadastral nu are ca obiect obligaţia de a face, ci acţiunea în rectificarea de carte funciară.
Rectificarea de carte funciară nu este o acţiune de sine stătătoare, chiar dacă este formulată pe cale principală, ci ea are caracter subsidiar, impunând soluţionarea prealabilă, pe cale amiabilă sau judiciară, a chestiunii de fond cu privire la care se solicită rectificarea.
Repoziționarea cadastrală este o soluție tehnică aplicabilă numai atunci când datorită erorii de măsurare, O.C.P.I. constată suprapunerea virtuală care împiedică efectiv înscrierea.
Rectificarea de carte funciară poate fi utilizată numai pentru a îndrepta o eroare existentă în cartea funciară, eroare care nu priveşte dreptul de proprietate în esenţa lui, iar nu pentru a radia dreptul de proprietate al unei persoane şi a-l înscrie în beneficiul unei alte persoane. De asemenea nu se poate dispune rectificarea cărţii funciare, câtă vreme dreptul a fost dobândit şi înscris în cartea funciară în baza unui act a cărui valabilitate nu a fost contestată. Drepturile pârâţilor au fost înscrise în baza unor contracte translative de proprietate necontestate, deci se pune problema care dintre părţi deţine dreptul asupra părţii de teren vizate de suprapunere, ori aceste aspecte nu se pot soluţiona prin raportare la vechile topografice ci numai în cadrul unei acţiuni care permite analizarea titlului fiecărei părţi, cum este de exemplu acțiunea în grăniţuire cu revendicare.
(Tribunalul Bihor- Secţia I civila, decizia civila nr. 187/A/2017)
Curtea de Apel Suceava
Acţiunea în rectificarea cărţii funciare
Curtea de Apel Timișoara
6.Îndreptarea erorilor materiale săvârşite cu prilejul înscrierilor sau radierilor din cartea funciară. Condiţii
Tribunalul Arad
Condiţionare înscriere în C.F.
Judecătoria Satu Mare
Acţiune oblică având ca obiect înscrierea în carte funciară a unui imobil al debitorului
Curtea de Apel Timișoara
Acţiune în modificarea cărţii funciare cu privire la suprafaţa terenului. Admisibilitate