Conţinut speţă:
Potrivit art. 1 alin 3 din Legea 165/2013, în situaţia în care titularul a înstrăinat drepturile care i se cuvin potrivit legilor de restituire a proprietăţii, singura măsură reparatorie care se acordă este compensarea prin puncte potrivit art. 24 alin. (2), (3) şi (4).
Din încheierea unei promisiuni de vânzare cumpărare este clară intenţia părţilor de a vinde, respectiv de a cumpăra, actul în sine de vânzare cumpărare urmând a se încheia în momentul finalizării procedurii de emitere a titlului de proprietate, moment în care cumpărătorul ar trebuie să intre în stăpânirea de fapt şi de drept a bunului.
Cât priveşte aplicabilitatea în speţă a acestor dispoziţii legale raportat la faptul că a fost încheiată o promisiune de vânzare cumpărare şi nu o vânzare se impune a fi analizată prin prisma dispoziţiilor legale, dar şi a deciziei nr. 42 din 21.11.2016 dată în dezlegarea unei chestiuni de drept obligatorie pentru instanţă.
Promisiunea de vânzare cumpărare încheiată de titularul dreptului la reconstituire în condiţiile legii fondului funciar căruia nu i s-a reconstituit încă dreptul atrage aplicabilitatea prevederilor art.1 alin.3 din Legea nr.165/2013. Odată cu încheierea promisiunii de vânzare cumpărare devin aplicabile efectele legale de mai sus, iar o eventuală rezoluţiune ulterioară a promisiunii de vânzare cumpărare nu poate produce nici un efect asupra aplicabilităţii art.1 alin.3 din Legea nr. 165/2013 deoarece aplicabilitatea legii nu poate fi condiţionată de comportamentul părţilor, respectiv o manifestare de voinţă ulterioară intervenită uneori tocmai pentru a se eluda dispoziţiile legii.
(Tribunalul Bihor- Secţia I civila, decizia civila nr. 242/A/2017)
Judecătoria Bârlad
Stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, Primarul com. P, jud. V, Comisia Judeteana V pt. stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor
Judecătoria Iași
Fond funciar - rectificare T.P..
Tribunalul Neamț
Drept civil. Fond funciar - Modificare titlu de proprietate, în ceea ce priveşte amplasamentul terenului, lipsa calității procesuale a comieiei locale în solicitarea de anulare titlu de proprietate, neagravarea situației în propria cale de atac.
Judecătoria Corabia
Modificare titlu de proprietate
Judecătoria Sectorul 4 București
fond funciar