In drept, fapta inculpatei care, în calitate de administrator al SC SC SRL. în perioada martie - octombrie 2012 a înlesnit săvârşirea de către coinculpaţii Ka F şi Sc N SRL. a infracţiunii de evaziune fiscală, prin aceea că le-a emis şi predat facturi fiscale şi chitanţe prin care s-au atestat operaţiuni comerciale fictive (livrări de mărfuri şi prestări de servicii), întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală. în formă continuată, faptă prev. de art. 26 C. pen. 1968 rap. la art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen. 1968 şi art. 5 N. C. pen., texte legale în baza cărora, făcând şi aplicarea art. 396 alin. 10 cod pr. penală, va condamna pe inculpata P A-M (nume anterior), la o pedeaspă principală de 2 ani închisoare.
In baza art. 71 alin. 2 cod penal de la 1968, va interzice inculpatei drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II a, b şi c cod penal de la 1968, respectiv dreptul de a 11 aleasă în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale, cu titlu de pedeapsă accesorie.
Instanţa a apreciat că în cazul acestei inculpate, având în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei, prev. de art. 72 din codul penal de la 1968. văzând că a recunoscut şi regretat săvârşirea faptei, minimul special al pedepsei închisorii este justificat, având în vedere că în repetate rânduri a solicitat amânarea cauzei pentru a achita din prejudiciu. însă până la urmă nu a plătit nici un leu.
Si în cazul inculpatei faţă de care s-a pus în mişcare acţiunea penală în nu mai puţin de 6 dosare penale, potrivit cazierului judiciar al acesteia (fila 144 dos. inst). aceasta beneficiază de prezumţia ne nevinovăţie, astfel că instanţa apreciază că nu se impune executarea efectivă a pedepsei principale aplicate în această cauză. Prin urmare, instanţa, în baza art.81 cod penal de la 1968. va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale de 2 ani închisoare şi va stabilii un termen de încercare 4 ani, potrivit art. 82 din acelaşi cod. în baza art. 71 alin. 5 cod penal de la 1968, va suspenda executarea pedepsei accesorii mai sus stabilite, pe durata termenului de încercare şi va atrage atenţia inculpatei, asupra dispoziţiilor art. 83 cod penal de la 1968, referitoare la revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii
TRIBUNALUL BIHOR SECŢIA PENALA SENTINŢA PENALA Nr. 35/P/2017
Judecătoria Bicaz
Deţinere de produse accizabile peste limita prevăzută de lege
Tribunalul Botoșani
Evaziune fiscală, fals în înscrisuri sub semnătură privată
Judecătoria Iași
Art. 6 din Legea nr. 241/2005 – lege penală mai favorabilă; condamnare pentru acte materiale comise până la data numirii lichidatorului judiciar; acţiune civilă – partea responsabilă civilmente în insolvenţă – stabilire accesorii
Curtea de Apel București
Consecințele nedepunerii declarației fiscale în condiţiile art. 495 alin. (1) lit. a) C.fisc.
Tribunalul Brașov
abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, faptă prev. şi ped. de art.13/2 din Legea 78/2000 raportat la 297 alin.1 Cod penal