Legea nr.10/2010. Dovada dreptului de proprietate în regim de carte funciară.

Legea nr.10/2010. Dovada dreptului de proprietate în regim de carte funciară.

În materie de probaţiune a dreptului de proprietate, chiar şi în domeniul de reglementare al dispoziţiilor art. 3 al.1 lit.a) din Legea nr.10/2001, sunt relevante două repere esenţiale şi anume: locul situării imobilului - în speţă jud. S.- şi momentul când se pretinde că ar fi avut loc transferul dreptului de proprietate în patrimoniul antecesorului reclamantului, ambele supuse sistemului publicităţii reale instituite prin Codul Civil Austriac ( aplicabil la data încheierii actului de vânzare) şi ulterior prin Decretul Lege nr.115/1938 (aplicabil la data preluării abuzive) şi care prevedeau efectul constitutiv al întabulării în cartea funciară.

Atât codul civil cât şi Decretul Lege nr.115/1938 prevăd expres excepţiile de la obligativitatea  înscrierii în cartea funciară, când drepturile reale se dobândesc fără înscriere, şi anume:dobândirea prin succesiune, vânzare silită şi expropriere, cazuri excluse în speţă. Se impune a se menţiona că dispoziţiile Legii nr.10/2001 nu derogă de la prevederile Decretului Lege nr.115/1938.

Cum dreptul de proprietate pretins a fi fost dobândit prin contractul de vânzare –cumpărare încheiat în anul 1937, contract ce nu a fost întabulat în cartea funciară, şi,  care nu provine de la proprietarul tabular, este evident  că dreptul real, de proprietate, al antecesorului reclamantului nu s-a constituit.

Secția  I civilă  - Decizia civilă nr. 1732/22 noiembrie  2016

Prin cererea precizată promovată sub nr… din 29.01.2016 la Tribunalul Sibiu, reclamantul S.M.  a cerut în contradictoriu cu intimatul Primarul comunei P., anularea Dispoziţiei nr…/2015  prin care a fost respinsă notificarea sa privind acordarea de despăgubiri pentru imobilul moară ţărănească din satul B. comuna P., naţionalizată abuziv, obligarea intimatului să depună dosarul privind cererea de retrocedare şi să emită Dispoziţie de acordare măsuri reparatorii prin echivalent. Nu solicită cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa nr…/2016, Tribunalul Sibiu a admis acţiunea precizată înaintată de reclamantul S.M., în contradictoriu cu intimatul PRIMARUL COMUNEI P.  şi în consecinţă:

A fost obligat intimatul să emită Dispoziţie de acordare măsuri reparatorii, prin echivalent, reclamantului pentru moara ţărănească şi utilităţile acesteia.

Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut şi motivat următoarele:

Reclamantul a susţinut că antecesorul său  a fost supus naţionalizării cu privire la moara din satul Broşteni comuna Pauca, inclusiv utilităţile aferente.

Art.35 din Legea nr.10/2001 arată că Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii. Instanţa judecătorească se pronunţă asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile prezentei legi.

În ce priveşte dreptul de proprietate al antecesorului reclamantului, au fost depuse acte doveditoare şi acte în dovedire calităţii de succesor.

Copia foii CF, depusă la dosar arată că nici tatăl reclamantului, nici terţul de la care acesta a cumpărat moara nu figurează înscrişi. Mai mult, pentru perioada  anterioară celei de referinţă, proprietar al imobilului pretins a fi fost prevăzut cu moară a fost  P.B.O., care nu este cel care a vândut moara antecesorului reclamantului, iar imobilul are întinderea de 250 mp.

Instanţa de fond a apreciat că din contractul de vânzare-cumpărare  şi din PV încheiat la data de 13.06.1948 rezultă fără îndoială că la data naţionalizării proprietar era tatăl reclamantului şi că el şi nu altă persoană  a fost deposedat  de dreptul de proprietate asupra morii ţărăneşti.

Faţă de toate acestea, acţiunea s-a apreciat a fi fondată şi a fost admisă astfel cum a fost formulată, cu toate consecinţele ce decurg din aceasta.

Ca urmare, s-a dispus anularea Dispoziţiei nr…/2015 prin care a fost respinsă notificarea sa privind acordarea de despăgubiri pentru imobilul moară ţărănească din satul Broşteni comuna Păuca, naţionalizată abuziv şi obligat intimatul să emită Dispoziţie de acordare măsuri reparatorii prin echivalent reclamantului pentru moara ţărănească şi utilităţile acesteia.

 Prin decizia civilă nr. 1732/2016 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia a fost admis ca fondat apelul declarat de pârâtul Primarul Comunei P. împotriva sentinţei civile nr.../2016 pronunţată de Tribunalul Sibiu - Secţia I-a civilă în dosarul nr…/85/2016 pe care o schimbă în tot şi în consecinţă:

S-a respins acţiunea precizată formulată de reclamantul S.M. în contradictoriu cu pârâtul Primarul Comunei P.

În considerentele deciziei s-au reţinut următoarele:

Reclamantul intimat a investit instanţa de judecată cu o contestaţie împotriva Dispoziţiei nr…/2015 emisă de apelant în temeiul Legii nr.10/2001 prin care s-a dispus respingerea notificării nr…/…/2003 pentru acordarea de despăgubiri/măsuri reparatorii pentru bunurile imobile sau mobile, care au aparţinut antecesorului reclamantului,  întrucât nu s-a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită, nefiind îndeplinite cerinţele art. 3 lit.a din Legea nr.10/2001. S-a mai reţinut în dispoziţie referitor la instalaţia preluată de stat, faptul inexistenţei acesteia la data intrării în vigoare a legii.

În mod greşit contestaţia  astfel formulată a fost admisă de către instanţa de fond  fiind obligat apelantul să emită dispoziţie de acordare a măsurilor reparatorii pentru imobilul notificat, moară ţărănească şi utilităţile acesteia, şi, astfel, se impune reformarea sentinţei atacate.

Legea nr.10/2001 în temeiul căreia reclamantul a formulat notificarea reglementează procedura de acordare a masurilor reparatorii pentru imobilele preluate abuziv in proprietatea statului in perioada 06.03.1945 - 22.12.1989.

De esenţa acestei acţiuni, formulate în temeiul  art.26 din Legea nr.10/2001,  este în primul rând existenţa bunului în patrimoniul fostului proprietar în perioada anterioară actului de preluare abuzivă, şi faptul juridic al preluării imobilului printr-un act cu caracter abuziv sau, altfel spus, deposedarea titularului dreptului de proprietate de bunul său.În cauză  nu sunt aplicabile prevederile  art.24  din lege conform cărora în absenta unor probe contrare, existența și întinderea dreptului de proprietate se prezuma a fi cea recunoscuta în actul normativ prin care a fost dispusa măsura preluării  abuzive. Prin acest text legal legiuitorul instituie o prezumţie legală de proprietate în favoarea persoanei care figurează în legea sau decretul de preluare.

Or,  în cauza, reclamantul deşi face dovada preluării imobilului in patrimoniul statului de la autorul său, S.N., a cărei succesiune a dovedit-o, nu face dovada existenţei bunului în patrimoniul antecesorului său cu titlu de proprietate, aceasta cu atât mai mult cu cât în anexele Legii de naţionalizare nr.119/1948 nu apare menţionat imobilul notificat.

Pentru a beneficia de măsurile reparatorii reglementate prin Legea nr.10/2001, reclamantul  avea obligaţia  potrivit art.249 Cod procedură civilă de a  proba nu numai preluarea abuzivă de către statul român a imobilului în litigiu, ci şi existenţa dreptului de proprietate a autorului său la data preluării.

Cu privire la preluarea abuziva, Curtea constata ca, din actele depuse la dosarul cauzei, respectiv procesul-verbal de naţionalizare întocmit în baza Legii nr.119/1945 s-a făcut dovada preluării abuzive a imobilului moară.

Cu privire la dovada dreptului de proprietate a antecesorului reclamantului asupra imobilului moară ţărănească se reţin următoarele:

Este adevărat că potrivit dispoziţiilor  art. 23.1 din Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr.10/2001 aprobate prin Hotărârea nr.250/2007, prin acte doveditoare se înţelege: 

Art. 23 din lege:

Actele doveditoare ale dreptului de proprietate ori, după caz, ale calităţii de asociat sau acţionar al persoanei juridice, precum şi, în cazul moştenitorilor, cele care atestă această calitate şi, după caz, înscrisurile care descriu construcţia demolată şi orice alte înscrisuri necesare evaluării pretenţiilor de restituire decurgând din prezenta lege, pot fi depuse până la data soluţionării notificării.)

a) orice acte juridice translative de proprietate, care atestă deţinerea proprietăţii de către o persoană fizică sau juridică (act de vânzare-cumpărare, tranzacţie, donaţie, extras carte funciară, act sub semnătură privată încheiat înainte de intrarea în vigoare a Decretului nr. 221/1950 privitor la împărţeala sau înstrăinarea terenurilor cu sau fără construcţiuni şi la interzicerea construirii fără autorizare şi în măsura în care acesta se coroborează cu alte înscrisuri şi altele asemenea);

b) actele juridice care atestă calitatea de moştenitor (certificat de moştenitor sau de calitate de moştenitor, acte de stare civilă care atestă rudenia sau filiaţia cu titularul iniţial al dreptului de proprietate, testament însoţit de certificat de moştenitor sau de calitate de moştenitor);

c) orice acte juridice sau susţineri care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă [cazurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din lege]; în cazul exproprierii prevăzute la art.11 din lege, sunt suficiente prezentarea actului de expropriere şi, după caz, prezentarea procesului-verbal încheiat cu această ocazie ori a acordului la expropriere;

d) orice acte juridice care atestă deţinerea proprietăţii de către persoana îndreptăţită sau ascendentul/testatorul acesteia la data preluării abuzive (extras carte funciară, istoric de rol fiscal, proces-verbal întocmit cu ocazia preluării, orice act emanând de la o autoritate din perioada respectivă, care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparţinea persoanei respective; pentru mediul rural - extras de pe registrul agricol);

e) în cazul în care construcţia a fost demolată, orice act juridic care descrie construcţia demolată;

f) expertize judiciare sau extrajudiciare de care persoana îndreptăţită înţelege să se prevaleze în susţinerea cererii sale;

g) orice alte înscrisuri pe care persoana îndreptăţită înţelege să le folosească în dovedirea cererii sale;

h) declaraţii notariale date de persoana care se pretinde îndreptăţită, pe propria răspundere, şi care sunt solicitate de unitatea deţinătoare sau de entitatea învestită cu soluţionarea notificării în scopul fundamentării deciziei.

23.2. Se admit numai copii legalizate sau certificate de pe actele doveditoare referitoare la proprietate şi la calitatea de moştenitor.

23.3. În cazul în care actele doveditoare referitoare la proprietate şi la calitatea de moştenitor sunt prezentate în fotocopii, se va solicita petenţilor şi prezentarea originalelor sau duplicatelor, în vederea verificării şi certificării acestora de către salariaţii entităţii învestite cu soluţionarea notificării.

23.4. În cazuri deosebite se pot solicita şi declaraţii notariale date de persoane în viaţă, care atestă anumite situaţii în legătură cu imobilul notificat şi care pot contribui la fundamentarea deciziei.

a) orice acte juridice translative de proprietate, care atestă deţinerea proprietăţii de către o persoană fizică sau juridică (act de vânzare-cumpărare, tranzacţie, donaţie, extras carte funciară, act sub semnătură privată încheiat înainte de intrarea în vigoare a Decretului nr. 221/1950 privitor la împărţeala sau înstrăinarea terenurilor cu sau fără construcţiuni şi la interzicerea construirii fără autorizare şi în măsura în care acesta se coroborează cu alte înscrisuri şi altele asemenea);

Însă aceste dispoziţii nu derogă de la prevederile Decretului Lege  nr.115/1938, respectiv de la principiile dreptului comun în regim de carte funciară. Astfel, aşa cum s-a arătat,  cu singura excepţie a  prezumţiei relative de proprietate pe care o instituie art.24 din lege, în toate celelalte cazuri, dovada dreptului de proprietate asupra imobilului preluat se face în condiţiile dreptului comun aplicabil la data preluării abuzive.

Corect arată apelantul că în speţă reclamantul nu a făcut dovada că are calitate de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii întrucât actele depuse la dosar nu fac dovada proprietăţii antecesorului său asupra imobilului notificat.

Reiterăm, aşa cum rezultă din întreaga reglementare a Legii nr.10/2001, respectiv art. 3 al.1 lit.a),  beneficiarii despăgubirilor sunt persoanele care au avut calitatea de proprietari  ai imobilelor preluate abuziv de Statul român în sensul dispoziţiilor art. 2 din lege, respectiv moştenitorii acestora iar dovada dreptului de proprietate asupra imobilului preluat se face în condiţiile dreptului comun, aşa cum rezultă din art.23 şi 24 din Legea nr.10/2001.

 În materie de probaţiune a dreptului de proprietate, chiar şi în domeniul de reglementare al dispoziţiilor art.3 al.1 lit.a) din Legea nr.10/2001, sunt relevante două repere esenţiale şi anume: locul situării imobilului - în speţă jud. S.- şi momentul când se pretinde că ar fi avut loc transferul dreptului de proprietate în patrimoniul antecesorului reclamantului, ambele supuse sistemului publicităţii reale instituite prin Codul Civil Austriac ( aplicabil la data încheierii actului de vânzare) şi ulterior prin Decretul Lege nr.115/1938 (aplicabil la data preluării abuzive) şi care prevedeau efectul constitutiv al întabulării în cartea funciară.

Atât codul civil cât şi Decretul Lege nr.115/1938 prevăd expres excepţiile de la obligativitatea înscrierii în cartea funciară, când drepturile reale se dobândesc fără înscriere, şi anume:dobândirea prin succesiune, vânzare silită şi expropriere, cazuri excluse în speţă. Se impune a se menţiona că dispoziţiile Legii nr.10/2001 nu derogă de la prevederile Decretului Lege nr.115/38.

Cum dreptul de proprietate pretins a fi fost dobândit prin contractul de vânzare –cumpărare încheiat în anul 1937, contract ce nu a fost întabulat în cartea funciară, şi,  care nu provine de la proprietarul tabular, este evident  că dreptul real, de proprietate, al antecesorului reclamantului nu s-a constituit.

Astfel, înscrisul depus la dosar, intitulat contract de vânzare –cumpărare, încheiat în data de 18 nov.1937, vizează imobilul-fără date de carte funciară -„ o instalaţie de moară ţărănească”, la vânzător fiind menţionat D.N., iar cumpărător este trecut antecesorul reclamantului, S.N.

Acest înscris nu face dovada proprietăţii imobilului notificat întrucât, aşa cum s-a arătat, în sistem de carte funciară drepturile se nasc doar la momentul întabulării în cartea funciară realizată împotriva celui ce este titular al dreptului înscris, potrivit art.431 Cod Civil Austriac, respectiv art.17-18 din Decretul Lege nr.115/1938.

Or, conform copiei cărţii funciare depuse la dosar, vânzătorul D.N.  nu este înscris ca şi proprietar, ci în CF …  B., nr. top … sub  B … sunt întabulaţi alţi proprietari, respectiv V.C., L.I. şi P.B.O.

Curtea nu poate primi apărările intimatului reclamant în sensul că deşi nu este întabulat în cartea funciară, a făcut dovada proprietăţii asupra imobilului cu procesul-verbal de preluare, faţă de cele arătate mai sus.

Este adevărat că procesul-verbal de naţionalizare încheiat în baza Legii nr.119/1948 la data de 13 iunie 1948 îl menţionează ca şi proprietar al morii pe antecesorul reclamantului. Însă aceasta nu face dovada dreptului de proprietate asupra imobilului naţionalizat, faţă de lipsa întabulării în cartea funciară, în contextul în care, cum corect arată apelantul, dispoziţiile legii de naţionalizare au vizat atât proprietarii persoane fizice şi juridice cât şi orice persoane care deţineau cu orice titlu imobilele prevăzute a fi naţionalizate.

În concluzie,  in condiţiile art. 3 lit. a), art. 23 din Legea nr.10/2001, Curtea constata că reclamantul nu are calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001.

Cu referire la motivul înscris în declaraţia de apel la punctul II se reţine că intimatul reclamant prin notificarea nr…/2001, reînregistrată sub nr…/…/2003  a solicitat despăgubiri ( în valoare de 200 milioane lei) pentru bunurile imobile –moară ţărănească - şi bunuri mobile -utilaje şi instalaţii - care au aparţinut tatălui său, def. S.N.

Astfel, susţinerea reclamantului din întâmpinare, în sensul că nu a solicitat decât imobilul nu şi utilajele şi instalaţiile este eronată, cu atât mai mult cu cât prima instanţă a dispus nelegal acordarea despăgubirilor atât pentru moara ţărănească cât şi pentru utilajele acesteia.

Prin urmare, susţinerile apelantului referitoare la incidenţa prevederilor art.6 al.2 din Legea nr.10/2001 sunt fondate şi necontestate de intimat, întrucât, chiar dacă antecesorul reclamantului ar fi fost proprietarul instalaţiei morii ţărăneşti preluate de stat în baza art.1 şi 2 din  Legea nr.119/1948 (ceea ce în speţă este exclus), aceasta fiind distrusă, nu face obiectul Legii nr.10/2001.

Obţinerea de măsuri reparatorii pentru imobilele prin destinaţie, respectiv utilajele şi instalaţiile care se aflau în clădirea sau pe terenul preluat de stat, dacă serveau la exploatarea acelui fond şi dacă erau în proprietatea deţinătorului imobilului prin natura sa, este condiţionată de existenţa lor fizică la data intrării în vigoare a legii. Dacă între timp instalaţiile respective au fost înlocuite, casate sau distruse, nu se va putea pretinde nici una din despăgubirile prevăzute de lege, nici în natură, nici prin echivalent.

Domenii speta

Spete similare