Constatarea nulității absolute și relative a hotărârii aga. Autoritatea de lucru judecat a deciziei de anulare a sentinței pronunțate în primul ciclu procesual Consecința pierderii calităţii de acţionar după trimiterea cauzei spre rejudecare.

Domeniu asociat: Societăţi comerciale

 Constatarea nulității absolute și relative a hotărârii AGA. Autoritatea de lucru judecat a deciziei de anulare a sentinței pronunțate în primul ciclu procesual Consecința pierderii calităţii de acţionar după trimiterea cauzei spre rejudecare.

La data pronunțării sentinței apelate prin apelul de față, situația de fapt s-a modificat în sensul că reclamanta a pierdut calitatea de acționar al societății.

Autoritatea de lucru judecat poartă și asupra hotărârilor prin care se soluționează o excepție procesuală, dar în cauză nu există identitate între excepțiile procesuale soluționate în primul ciclu procesual cu cele care fac obiectul prezentului apel.

Astfel, în primul ciclu procesual, excepțiile au vizat momentul formulării cererii de chemare în judecată și cel al pronunțării sentinței pronunțate, respectiv dacă reclamanta avea sau nu interesul și calitatea procesuală necesare pentru a acționa și pentru a-și susține acțiunea la momentul pronunțării, iar în prezent, în al doilea ciclu procesual, excepțiile vizează un moment ulterior din cursul procesului, data pronunțării hotărârii apelate, respectiv dacă interesul și calitatea procesuală necesare pentru susținerea cererii subzistă sau nu în prezent.

Dispozițiile art. 32 C.proc.civ. ce reglementează condițiile de exercitare a acțiunii civile sunt clare : orice cerere poate fi susținută doar dacă autorul acesteia are calitate procesuală și justifică un interes. Așadar, nu numai la momentul formulării cererii este necesar să fie îndeplinite aceste condiții, ci și în tot cursul procesului.

 (CURTEA DE APEL BUCUREŞTI SECŢIA A VI-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 363 A din 20.02.2017)

Deliberând asupra apelului de faţă, constată :

Prin sentinţa civilă nr. 3638/18.07.2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI-a Civilă în dosarul nr. 16453/3/2013 a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active şi excepţia lipsei de interes, iar în consecință, a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta I.S. în contradictoriu cu pârâta F.P. SA Bucureşti şi a fost admisă cererea de intervenţie voluntară accesorie formulată de M.S.C., fiind obligată reclamanta să plătească pârâtei suma de 20.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta.

Apelul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București – Secția a VI-a Civilă, cu numărul 5804/2/2014.

Prin decizia civilă nr. 1042 din 17 iunie 2015, Curtea de Apel București a anulat cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul D.C.B., a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă, a anulat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Urmare acestei decizii, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a VI-a Civilă cu numărul 16453/3/2013*.

Prin sentința civilă 1939 din 28.03.2016, Tribunalul București a admis cererea de intervenție în interesul pârâtei, a admis excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei de interes și, în consecință, a respins cererea de chemare în judecată ca fiind formulată de o persoană fără calitate și, totodată, ca lipsită de interes. De asemenea, tribunalul a obligat reclamanta să plătească pârâtei suma de 66.687,71 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

În motivarea acestei sentințe, tribunalul a reținut următoarele :

După trimiterea cauzei în apel spre rejudecare au survenit elemente de fapt esenţiale relative la calitatea de acţionar invocată de reclamantă în justificarea legitimării procesuale active şi a interesului direct şi legitim în acţiunea întemeiată pe dispoziţiile art. 131 şi 132 din Legea nr. 31/1990 a societăţilor comerciale.

Drept consecinţă, situaţia de fapt în baza căruia instanţa de apel a decis o altă interpretare a dispoziţiilor art. 132 cu privire la calitatea procesuală activă şi a interesului, în acţiunile în anulare / declarare nulitate absolută a hotărârilor AGA, nu mai corespunde realităţii juridice actuale din cel de-al doilea ciclu procesual.

În acest sens, este esenţial faptul că acţiunile reclamantei ca participaţie la capitalul social al societăţii F.P.  au fost executate prin vânzare de către Bursa de Valori aşa cum rezultă din adresa nr. 47088/07.10.2015, în care se precizează că de la data de 02.10.2015 reclamanta S.I. nu mai deţine nici o acţiune ca urmare a executării silite a celor 210 acţiuni a căror titulară a fost.

Soluţia dată în apel  a avut ca premisă calitatea de acţionar a reclamantei, care la momentul judecării apelului deţinea o singură acţiune la F.P., astfel că dezlegarea de drept dată prin decizia din apel nu poate avea drept autoritate de lucru judecat relativă şi de principiu cu privire la legitimarea procesuală activă şi interesul unui acţionar într-o societate pe acţiuni astfel cum rezultă din interpretarea art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 a societăţilor comerciale.

Cum a decis instanţa de apel, din interpretarea dispoziţiilor art.. 132 alin. 2 din Legea nr. 31/1990 rezultă că existenţa interesului de a promova acţiunea în anulare este prezumată de existenţa calităţii de acţionar care trebuie probată de titularul acţiunii. Cum însă interesul trebuie să fie actual, direct şi legitim şi să se menţină pe tot parcursul procesului, rezultă că dovada menţinerii acestuia pe durata procedurii este strâns legată de proba menţinerii calităţii de acţionar pe tot parcursul procesului.

Cum în speţă, reclamanta şi-a pierdut calitatea de acţionar, interesul în acţiunea în anulare şi calitatea procesuală activă nu mai există, ceea ce atrage respingerea acţiunii pe aceste temeiuri.

Potrivit art. 132 alin. 3 din Legea nr. 31/1990,  când se invocă motive de nulitate absolută, dreptul la acţiune este imprescriptibil, iar cererea poate fi formulată de orice persoană interesată.

În mod evident, textul se referă la acele persoane care au calitatea de terţi care justifică un interes propriu şi care pot fi terţi calificaţi şi nu străini în mod absolut de obiectul litigios.

În speţă, reclamanta nu are calitatea de acţionar şi nu a invocat sau justificat o altă calitate care să ateste un interes propriu, actual, direct şi legitim precum ar fi cea de creditare a societăţii ori de persoana prejudiciată prin facturile hotărârilor atacate.

Aşadar în această ipoteză nouă în care reclamanta şi-a pierdut calitatea de acţionar, ea nu mai poate avea speranţa legitimă privind protejarea intereselor sale, ca fost acţionar şi/sau protejarea intereselor societăţii faţă de care nu mai este legată în nicio modalitate juridică, devenind un terţ obişnuit.

În concluzie, şi în acţiunea în declararea nulităţii absolute a hotărârilor AGA, reclamanta nu a justificat interesul legitim şi propriu cerut de dispoziţiile art. 132 alin. 3 din Legea nr. 31/1990, ceea ce atrage respingerea şi a acestui capăt de cerere, ca fiind formulat de o persoană fără interes personal.

În raport de considerentele menţionate, este evident că cererea de intervenţie în interesul pârâtei (intervenţia voluntară accesorie) formulată de M.S.C. este întemeiată, urmând a fi admisă.

Conform art. 453 Cod procedură civilă, reclamanta este obligată să plătească pârâtei suma de 66.687,71 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu de avocat).

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, solicitând desființarea acesteia.

În motivarea apelului, apelanta-reclamantă a susținut următoarele :

În mod greşit instanţa de fond a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active si a lipsei de interes si a respins cererea de chemare in judecata.

Pronunţând aceasta soluţie, instanţa de fond a încălcat principiul autorităţii de lucru judecat prin raportare la decizia civila nr. 1042/17.06.2015 pronunţata in Dosarul 5804/2/2014 al Curţii de Apel Bucureşti.

Cu toate ca prevederile art. 132 din Legea 31/1990 nu comporta interpretare, instanţa de apel a tranşat acest aspect, reţinând ca textul de lege citat "recunoaşte calitatea procesuala activa oricăruia dintre acţionarii care nu au luat parte la adunarea generala sau care au votat contra...".

Instanţa de rejudecare schimbă, prin urmare, cadrul procesual, încălcând totodată principiul potrivit căruia in apel nu se poate schimba calitatea părților (478 alin. 3 NCPC), iar această calitate care a fost deja stabilită de instanţa de apel nu putea fi modificată după rejudecare.

Condiţiile de admisibilitate ale cererii se apreciază raportat la momentul introducerii acesteia, nu pe parcurs și nu in al doilea ciclu procesual.

Conform actelor depuse in dosar, extrasele de cont emise de Depozitarul central si din Istoricul de cont, de asemenea emis de Depozitarul central, comunicări emise de F.P., registrul acţionarilor emanând chiar de la F.P., etc., la data de referinţă a Adunării generale din data de 25.04.2012 avea calitatea de acţionar.

Data de referinţă rezultă din convocatorul Adunării generale, de asemenea depus in dosar.

Potrivit dispoziţiilor art. 123 din legea 31/1990 si a dispoziţiilor art. 243 din legea 297/2004 privind piaţa de capital, art. 2 alin. 1 pct. b) din Regulamentul CNVM 6/2009 privind exercitarea anumitor drepturi ale acţionarilor in cadrul adunărilor generale ale societăţilor comerciale coroborat cu dispoziţiile art. 7, art. 9 si art. 14 din acelaşi Regulament 6/2009, data de referinţă este stabilită de conducerea societăţii in vederea participării la Adunarea generala și exprimării votului.

Apelanta și-a demonstrat calitatea de acţionar în cadrul probatoriului, așa cum chiar instanţa de apel a reţinut, atât la data de referinţă, cât și la data ținerii Adunării generale din data de 25.04.2012 sau a introducerii cererii de chemare în judecată.

Art. 132 invocat chiar de către instanţa de fond in rejudecare nu cere ca reclamanta sa aibă calitatea de acţionar decât la data de referinţă, dispoziţie derogatorie si speciala prin raportare la dispoziţiile Codului de procedura civila privind calitatea.

Dispoziţiile art. 132 din legea 31/1990 prevăd ca hotărârile AGA pot fi atacate de acţionarii care erau acţionari la data de referinţa, deci aveau dreptul sa participe la Adunarea generala (1) si care fie au votat împotriva hotărârilor atacate fie nu s-au prezentat la AGA (2).

Nu exista nici o alta condiţie legala pentru introducerea acţiunii in anulare întemeiate pe art.132 din legea 31/1990, iar condiţiile legale au fost îndeplinite in prezentul dosar, așa cum chiar instanţa de apel a statuat in mod definitiv.

Pentru a respinge cererea de chemare în judecată, instanţa adaugă la lege sub pretextul cenzurării acţiunii din perspectiva dreptului procesual si afirmând ca, pe lângă condiţiile cerute de art. 132, ar mai fi condiţii suplimentare, mai restrictive impuse de Codul de procedura civila, in speţa interesul.

Legiuitorul nu face nici o distincţie intre numărul de acţiuni pe care acţionarul le deţine, pentru ca nu participația acestuia la patrimoniu contează, ci faptul ca acţiunea acestuia tinde la aducerea in legalitate a vieţii sociale. Si nici nu indica un alt moment decât al datei de referinţa AGA!

Interesul personal al acţionarului, daca exista, in acest cadru procesual, nu este relevant si nu trebuie sa fie demonstrat, chiar daca, având in vedere ca este vorba de nulităţi absolute, un astfel de interes este protecţia si respectarea legii.

Raţionamentul instanţei de fond este periculos prin faptul ca introduce o condiţie nejuridica subiectiva, aceea a procentului de participare la capitalul social sau a momentului participației, ca si condiţie suplimentara pentru promovarea unei acţiuni in anulare.

O astfel de condiţie este subiectiva pentru ca, nefiind definita de lege, este la latitudinea fiecărui judecător sa considere care este procentul minim pe care un acţionar trebuie sa îl aibă pentru ca sa poată invoca dispoziţiile art.132 sau sa aleagă orice moment favorabil părtii adverse, deși art. 132 prevede exclusiv "data de referinţa" ca cerinţa sine qua non in demonstrarea calităţii.

In ceea ce priveşte incidenţa motivelor de nulitate absoluta, chiar instanţa afirma in fila 5 a hotărârii faptul ca "potrivit art. 132 alin.3 din Legea 31/1990, când se invocă motive de nulitate absoluta, dreptul la acţiune este imprescriptibil, iar cererea poate fi formulata de orice persoana interesata.

In acest caz, interesul procesual este acelaşi cu interesul substanţial, respectiv de respectare a legii, aspect care ar trebui sa coincidă si cu misiunea judecătorului.

Convocarea unei hotărâri AGA de către o alta persoana decât cea îndrituita prin lege la convocare in condiţiile art.117 din legea 31/1990 este motiv de nulitate absoluta si nu relativa.

Jurisprudența si doctrina sunt unanime in a considera ca nerespectarea dispoziţiilor art. 117 din Legea nr.31/1990 se sancţionează cu nulitatea absoluta.

Pseudo-argumentația instanţei referitoare la incidenţa nulităţii absolute reia, in contradicţie cu susţinerile anterioare, motivaţia vizând lipsa calităţii de acţionar.

Se mai retine si faptul ca sunt "un terț obişnuit", dar textul art. 132 s-ar referi la "terţii care justifica un interes propriu" (?!) - fără a se indica textul de lege care clasifica noţiunile de terţi sau defineşte conceptul de "terț obişnuit"!

În continuare, apelanta s-a referit la fondul cauzei, aspecte ce nu vor fi redate față de obiectul judecății.

In ceea ce priveşte cheltuielile de judecata, cererea este tardiva, fiind depusa după ce dezbaterile s-au finalizat si după ce instanţa rămăsese in pronunţare pe aceasta.

Pentru a putea fi luata in considerare, cererea paratei trebuia sa fie cuprinsa in întâmpinare împreună cu actele doveditoare.

Din aceleaşi considerente, instanţa nu poate lua in considerare înscrisurile depuse in probațiune de către pârâtă, deoarece acestea au fost depuse după dezbateri.

Cu privire la înscrisurile depuse in probațiunea cererii de chemare in judecata, acestea nu sunt concludente, având in vedere ca "extrasul de cont" nu poarta viza băncii, nu face referire la factura depusa in probațiune, iar factura nu face referire la serviciile juridice, contractul de asistenta juridica înscris pe factura nu este depus la dosar, astfel încât nu este dovedita legătura dintre reprezentarea in dosarul 16453/3/2013* si contract, iar împuternicirea avocaţiala care din nou face referire la contract nefiind semnata de client nu poate face dovada cu privire la raportul juridic.

Factura nu prezintă semnătura de primire si nici dovada modului ca ea a fost comunicata de către avocat clientului, neexistând nicio corespondenta intre factura si ordin de plata. De asemenea, trebuie avut in vedere ca in lipsa facturii instanţa nu poate sa aprecieze modalitatea in care a fost calculat onorariul, daca este lunar, orar sau pausal, in primele doua cazuri fiind necesar in acest sens un desfăşurător, in funcţie de modalitatea de calcul.

Față de lipsa contractului de asistenta juridica si lipsa semnăturii de pe împuternicirea avocaţiala, împuternicirea avocaţiala nu poate face credinţa mai ales in condiţiile in care a contestat-o. Cu privire la dispoziţiile din Statutul profesiei de avocat, acestea nu pot adaugă la lege si nici nu poate fi opuse instanţei de judecata, deoarece nu are natura unui act normativ, fiind un act statutar intern din cadrul profesiei care poate crea drepturi si obligaţii doar in ce priveşte membrii din cadrul Baroului.

Intimata-pârâtă F.P. SA a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, intimata-pârâtă a susținut următoarele :

Nu există o încălcare a autorităţii de lucru judecat prin raportare la Decizia Curţii de Apel Bucureşti nr. 1042/17.06.2015 pronunţată în dosarul nr. 5804/2/2014.

Dimpotrivă, instanţa de rejudecare a menţinut dezlegarea problemei de drept a calităţii procesuale active1, însă soluţia în sine (care, de altfel, referea aspecte privind caracterul legitim al interesului şi nu actualitatea acestuia) şi-a pierdut forţa juridică în raport cu noua situaţie de fapt, respectiv pierderea calităţii de acţionar al S.F. P. prin executarea tuturor acţiunilor deţinute de I. S..

Nu există o schimbare a cadrului procesual în sensul art. 478 alin. 3 C.proc.civ.

Apelanta face o confuzie între calitatea de acţionar (calitate pe care aceasta nu o mai deţine) şi calitatea părţilor în sensul art. 478 C.proc.civ.

Condiţiile acţiunii civile, astfel cum sunt acestea prevăzute de art. 32 C.proc.civ. se verifică pe tot parcursul soluţionării cauzei (inclusiv în apel şi/sau rejudecarea cauzei) şi nu exclusiv la momentul introducerii acţiunii.

Din Decizia Curţii de Apel Bucureşti nr.1042/17.06.2016 pronunţată în dosarul nr. 5804/2/2015 se deduce că existenţa interesului de a promova acţiunea în anularea hotărârii adunării generale este prezumată din existenţa calităţii de acţionar a persoanei care formulează o astfel de acţiune. Ca urmare a acestei prezumţii, dovedirea interesul cu privire la formularea acţiunii respective presupune probarea existenţei calităţii de acţionar, aspect sesizat şi de către prima instanţă. Cum interesul trebuie să fie actual, adică să se menţină pe tot parcursul procesului, reiese că probarea menţinerii interesului pe timpul soluţionării litigiului se realizează prin probarea menţinerii calităţii de acţionar a reclamantei pe tot parcursul soluţionării cauzei. Sub acest aspect, al actualităţii interesului, a analizat instanţa de fond menţinerea calităţii de acţionar a reclamantei pe parcursul judecării litigiului.

Calitatea de acţionar a unei societăţi, în contextul promovării unei acţiuni în anularea hotărârilor AGA ale respectivei societăţi dovedeşte calitatea procesuală activă şi prezumă interesul în promovarea şi susţinerea demersului litigios.

 Data de referinţă în sensul art. 123 Legea 31/1990 are relevanţă exclusiv din perspectivă societară - circumscrie sfera acţionarilor care îşi pot exercita dreptul de vot în AGA . Condiţiile de exercitare a acţiunii civile sunt cele reglementate de art. 32 C.proc.civ., proba acestora fiind în sarcina titularului acţiuni, iar calitatea de fost acţionar nu este de natură, în mod independent de alte elemente care trebuie dovedite de titularul cererii, să facă dovada calităţii procesuale active şi/sau a interesului.

Art. 132 Legea 31/1990 nu derogă de la art. 32 C.proc.civ. în sensul că instanţa nu ar trebui să mai verifice condiţiile de admisibilitate ale cererii în condiţiile art. 32 C.proc.civ.

Dimpotrivă, art. 132 alin. 2 din Legea 31/1990 conţine prevederi referitoare la restrângerea cadrului procesual activ al persoanelor care pot invoca motive de nulitate relativă cu privire hotărârile AGA la sfera acţionarilor care nu au fost prezenţi sau care, deşi prezenţi, au votat împotriva adoptării hotărârii AGA şi au solicitat inserarea acestei menţiuni în cadrul procesului-verbal al şedinţei, iar (ii) art. 132 alin. 3 din Legea 31/1990 reglementează necesitatea dovedirii unui interes atunci când califică terţele persoane de societate care pot promova criticii de nulitate absolută ca fiind numai „persoanele interesate". Atât alin. 2, cât şi alin. 3 al art. 132 din Legea 31/1990 se completează, în condiţiile art. 291 din Legea 31/1990, cu dispoziţiile Codului de procedură civilă.

De esenţa şi natura unei acţiuni societare (i.e. de anulare a unor hotărâri ale adunării generale a acţionarilor) este calitatea de acţionar a reclamatului pentru perioada relevanta (societar şi judiciar). Din perspectivă societară este relevantă data de referinţă (22 martie 2012), data ţinerii adunării generale (25 aprilie 2012), respectiv data de înregistrare (15 mai 2012). Din perspectivă judiciară are relevanţă data introducerii/modificării acţiunii (24 aprilie 2013, respectiv 20 mai 2013), calitatea verificându-se pe tot parcursul soluţionării cauzei, inclusiv în căile de atac şi în rejudecarea cauzei.

Reclamanta a folosit calitatea de acţionar minoritar al S.F.P. S.A. în sine, fără a justifica şi demonstra actualitatea şi legitimitatea  interesului  urmărind  doar  obstrucţionarea desfăşurării.

Începând cu data de 24 septembrie 2015, apelanta-reclamantă este terţ desăvârşit faţă de S.F.P. S.A. acţiunile sale fiind executate silit.

Invocarea nulităţii absolute nu elimina condiţia dovedirii interesului juridic/ vătămării. "Reinstaurarea legalităţii" în cadrul Societăţii, afirmată retoric nu întruneşte elementele esenţiale ale condiţiilor de promovare a acţiunii personale şi societare cu atât mai mult cu cât I.S. este singura, dintr-un număr de peste 8000 de acţionari, care acţionează din "civism" (inacceptabil într-o formă asociativă reglementată cum este o societate comercială).

Nu s-a invocat şi nu s-a dovedit vreun interes / vreo vătămare cauzată prin adoptarea hotărârilor AGA contestate, aşa încât iniţierea unei astfel de acţiuni are unicul rol de a suplimenta numărul de litigii formulate de I.S. împotriva S.F.P. şi nu este de natură a aduce vreun folos practic titularului cererii sau societăţii însăşi, motiv pentru care soluţia primei instanţe este corectă sancţionând demersul abuziv al reclamantei.

Și intervenienta M.S.C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, intimata-intervenientă a invocat, în esență, același argumente ca intimata-pârâtă.

Apelanta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinările depuse, arătând că susținerile intimatelor nu au suport legal.

Analizând sentinţa atacată, raportat la motivele de apel formulate, Curtea reţine următoarele :

O primă critică din apel vizează încălcarea autorității de lucru judecat a deciziei civile nr. 1042 din 17.06.2015 a Curții de Apel București, prin care sentința pronunțată în primul ciclu procesual a fost anulată, iar cauza trimisă spre rejudecare.

Pronunțând această decizie, Curtea de Apel a avut în vedere că reclamanta este acționar minoritar, iar în raport de această calitate a sa și de dispozițiile art. 132 din legea 31/1990, are calitatea procesuală activă necesară pentru a acționa și interes.

Or, la data pronunțării sentinței apelate prin apelul de față, situația de fapt s-a modificat, în sensul că reclamanta a pierdut calitatea de acționar al societății.

Prin apelul formulat, apelanta nu contestă acest aspect de fapt ce rezultă din înscrisurile administrate în cauză, astfel cum au fost avute în vedere de prima instanță.

Curtea este de acord că autoritatea de lucru judecat poartă și asupra hotărârilor prin care se soluționează o excepție procesuală, dar în cauză nu există identitate între excepțiile procesuale soluționate în primul ciclu procesual cu cele care fac obiectul prezentului apel.

Astfel, în primul ciclu procesual excepțiile au vizat momentul formulării cererii de chemare în judecată și cel al pronunțării sentinței pronunțate, respectiv dacă reclamanta avea sau nu interesul și calitatea procesuală necesare pentru a acționa și pentru a-și susține acțiunea la momentul pronunțării, iar în prezent, în al doilea ciclu procesual, excepțiile vizează un moment ulterior din cursul procesului, data pronunțării hotărârii apelate, respectiv dacă interesul și calitatea procesuală necesare pentru susținerea cererii subzistă sau nu în prezent.

Prin urmare, nu se poate reține încălcarea autorității de lucru judecat.

Mai mult, prima instanță de apel a afirmat prin considerentele expuse necesitatea existenței condițiilor de exercitare a acțiunii pe tot parcursul procesului.

Pentru aceleași motive nu se poate reține nici că prima instanță ar fi încălcat limitele rejudecării sau cadrul procesual sub aspect obiectiv sau subiectiv.

Dispozițiile art. 32 C.proc.civ. ce reglementează condițiile de exercitare a acțiunii civile sunt clare : orice cerere poate fi susținută doar dacă autorul acesteia are calitate procesuală și justifică un interes.

Așadar, nu numai la momentul formulării cererii este necesar să fie îndeplinite aceste condiții, ci și în tot cursul procesului.

Contrar susținerilor apelantei, dispozițiile art. 32, 33 și 34 din Codul de procedură civilă sunt aplicabile în cauză, acestea reglementând condițiile de exercițiu ale acțiunii civile, inclusiv ale celor de declarare și constatare a nulității hotărârilor adunărilor generale ale societăților, conform art. 132 alin. 2 și 3 din legea 31/1990.

În acest din urmă act normativ nu există nici o prevedere specială care să prevadă o excepție de la normele generale arătate.

Între textele celor două legi nu există nici o relație de incompatibilitate. Lipsa unor mențiuni exprese la art. 132 în sensul că acțiunile în anulare și constatare a nulității pot fi susținute numai dacă subzistă calitatea de acționar respectiv interesul pe tot parcursul procesului nu este necesară, întrucât aceasta rezulta din condițiile de exercitare a oricărei acțiuni civile.

Pentru motivele expuse, Curtea apreciază că soluția de admitere a excepțiilor este corectă.

În ce privește critica referitoare la admiterea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, Curtea constată, contrar susținerilor apelantei, că pârâta a formulat cererea prin întâmpinarea depusă, iar dovada cheltuielilor de judecată a fost făcută anterior închiderii dezbaterilor, astfel cum rezultă din partea introductivă a hotărârii apelate și stipulează dispozițiile art. 452 C.proc.civ.

În privința înscrisurilor depuse în dovedirea onorariului de avocat achitat de pârâtă, acestea sunt suficiente în condițiile în care suma achitată este evident superioară celei solicitate de parte și acordate de prima instanță, iar prestarea serviciilor juridice rezultă din actele de procedură efectuate în cauză.

În consecință, în temeiul art. 480 alin. 1 C.proc.civ., Curtea va respinge apelul ca nefondat.

În conformitate cu art. 453 alin. 1 C.proc.civ., având în vedere înscrisurile depuse la dosar privind plata onorariului de avocat în cuantum de 17.218,3 lei, întrucât apelanta este parte căzută în pretenții față de soluția ce urmează a se pronunța, Curtea urmează a obliga pe aceasta la plata către intimata F.P. SA a cheltuielilor efectuate.

În privința cuantumului onorariului pretins, Curtea are în vedere că apelanta nu a formulat critici în apel cu privire la cuantumul onorariului achitat în primă instanță, de aproximativ patru ori mai mare decât a celui de față, și nici în raport de acesta din urmă, astfel că nu se impune analiza din oficiu a acestuia.

Totodată, în privința momentului la care cheltuielile au fost dovedite, Curtea reține că, în conformitate cu art. 394 alin. 1 C.proc.civ., închiderea dezbaterilor este declarată de președintele instanței, după dezbaterea în fond a cauzei, astfel că, în raport de cele consemnate în practica, nu se poate reține că intimata ar fi solicitat și dovedit cheltuielile efectuate ulterior acestui moment.

Domenii speta

Spete similare