Prejudiciu. Folosul nerealizat

Asupra cauzei civile de faţă, reţine următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 6502/01.07.2016 pronunţată de Judecătoria Slatina în dosarul nr. 3068/311/2015, s-a admis în parte cererea având ca obiect „pretenţii”, privind pe reclamantul P. A., în contradictoriu cu pârâtul D. I. I., astfel cum a fost precizată.

A fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 3.399,20 de lei, reprezentând prejudiciu, anume venit nerealizat în perioada 2014-2015 şi a dobânzii legale pentru aceasta sumă, de la data prezentei, anume de la data de 01.07.2016, până la data achitării efective a sumei.

A fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1.007,3 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa  această sentinţă, instanţa de fond a  reţinut că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina la data de 21.04.2015, sub nr. 3068/311/2015, reclamantul P. A. a chemat în judecată şi personal la interogatoriu pe pârâtul, D. I., solicitând ca, prin hotărârea ce se va  pronunţa, să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 2.784 lei, reprezentând prejudiciul produs ca urmare a producţiei nerealizate, la plata dobânzii aferente sumei de mai sus, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii arată că, în fapt, are în posesie şi folosinţă, pe lângă alte suprafeţe de teren din T.P.nr.53037/89 din 28.03.1996, şi suprafaţa de 1.091 mp., cu număr cadastral 6038, situată în extravilanul comunei Valea Mare, în T24, P114 individualizată în T.P.nr.53037/89 din 28.03.1996, suprafaţă de teren pe care a plantat viţă-de-vie.

În vecinătatea nordică a suprafeţei de mai sus, se găseşte terenul proprietatea pârâtului, D. I. I.  (zis O.), teren pe care are o stână cu oi şi capre.

La jumătatea lunii mai 2014, în noaptea de 10 spre 11 mai, ovinele pârâtului, D. I. I. (zis O.), au intrat pe terenul aflat în posesia şi folosinţa reclamantului în suprafaţă de 1.091 mp., nefiind supravegheate şi au distrus plantaţia de viţă-de-vie a reclamantului, prin păşunare, în proporţie de 80%. Cu acea ocazie au mai fost afectate şi alte plantaţii aflate pe terenurile învecinate.

Prejudiciul produs de ovinele pârâtului D. I. I.(zis O.), pe anul 2014 este in  suma de 2.229 lei, iar prejudiciul pe anul 2015- in  sumă de 555 lei. Aşa fiind, prejudiciu total se ridica la suma de 2.784 lei, prin însumarea celor două valori de mai sus, stabilite prin expertiza extrajudiciara.

De asemenea, reclamantul solicită obligarea pârâtului la plata cheltuielilor avansate de reclamant, respectiv onorariu avocat (500 lei), onorariu expert (600 lei), potrivit chitanţelor depuse, cât şi orice alte cheltuieli ce vor fi avansate pe viitor, pentru soluţionarea plângerii.

În dovedirea celor de mai sus, înţelege să se folosească de proba cu înscrisuri, interogatoriu, expertiză şi proba testimonială cu  martorii, C. M. şi F. F.

Temeiul de drept al prezentei acţiuni îl constituie răspunderea pentru prejudiciile cauzate de animale, reglementată de disp.art. 1.375 Cod civil. De asemenea întemeiază acţiunea pe disp. art. 1.489 Cod civil şi 451 alin. 1, 453 alin. 1 NCPC.

Pârâtul D. I. a depus întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii reclamantului P.  A., ca netemeinică şi nelegală.

 În motivare, arată că stabilirea proprietarului animalelor nu a fost făcută şi astfel nu se poate considera că ar fi cel vinovat de producerea eventualului prejudiciu, aşa cum s-a constatat prin acţiunea penală îndreptată împotriva sa şi soluţionată atât de Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina, cât şi de către Judecătoria Slatina în dosarul 1097/311/2015, soluţionat la data de 9.04.2015, cu respingerea plângerii numitului P. A., soluţie care solicită a fi anexată la  prezenta cauză.

Se observa  că reclamantul, prin avocat  şi  apoi prin acel expert, stabileşte un prejudiciu pe baza unui raport de evaluare la care el nu a participat. Interesant este modul în care se efectuează acest raport. Pe baza lui se cer si cheltuielile pe care le-ar fi făcut pentru

lucrarea terenului. Dacă viţa ar fi fost distrusă în totalitate, nu ar mai fi fost nevoie să fie

lucrată viţa-de-vie.

In acelaşi timp, nu se poate constata care a fost paguba la data când reprezentanţii

primăriei (deşi nu au avut nicio calitate profesională care să ateste abilitatea lor de a

efectua astfel de constatări), au efectuat acel  proces-verbal de  constatare; în  acest act se

spune că: „suprafaţa de 1091 mp vită de vie a fost afectata prin păşunare".

In acelaşi timp, la finalul anului agricol, nu s-a mai făcut nicio evaluare a stării terenului, a culturii obţinute şi cea care trebuia să fie obţinută şi, în raport de aceste situaţii, a eventualului prejudiciu. Astfel, încât şi din această perspectivă, raportul de expertiză al expertului desemnat de avocatul reclamantului (prin relaţia de prietenie, se pare) nu se poate admite ca probă şi care să reprezinte, în acelaşi timp, temeinicia şi legalitatea acţiunii reclamantului.

In drept, invocă prev. art. 150 NCPC.

In cursul cercetarii judecatoresti a fost incuviintata si administrata proba cu inscrisuri şi proba testimonială, fiind audiati martorii F. F. şi C. M., sub prestare de jurământ, declaraţiile fiind consemnate si ataşate la dosar, conform art.323 CPC, proba cu expertiza în specializarea agricultură.

Analizând actele dosarului instanta de fond a retinut următoarele:

Procesul-verbal din data de nr.2925/29.05.2014 a fost încheiat de o comisie formată din viceprimar, referent şi şef de post, care a constatat personal, în data de 28.05.2014, distrugerea plantaţiei de viţă de-vie, de pe terenul utilizat P. A., situat în T 24, P 114, din com. Valea Mare, prin păşunare cu animale (capre şi oi), la faţa locului existând  urme ale acestor animale (f. 12. ds.).

Prin Ordonanţa din ds. nr. 3044/P/2014 din data de 02.12.2014 Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina a dispus clasarea sub aspectul săvârşirii  infracţiunii de distrugere, prev. de art. 253 alin. 1 N.C.P, în temeiul art. 315 alin. 1 lit. b CPP, cu referire la art. 314 alin.1 lit. a CPP, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală (f. 33 ds.). Soluţia a fost menţinută de Judecătoria Slatina în dosarul 1097/311/2015, soluţionat la data de 9.04.2015

Reclamantul a cumpărat de la Ţ. I. şi Ţ. I. imobilul situat în Com. Valea Mare, menţionat în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2287/12.06.2002 de BNP R. R. (f. 14 ds.). Terenul situat în T 24, P 114, din com. Valea Mare este menţionat în T.P.nr.53037/89 din 28.03.1996, emis pe numele lui Ţ. D. I. şi este folosit de reclamant, aşa cum au arătat şi martorii (f. 13 ds.).

Martorul F. F., propus de reclamant, a arătat că în mai 2014, a mers şi a văzut cultura de viţă de-vie a reclamantului mâncată de oile pârâtului. Nu a văzut exact momentul când animalele au distrus acea cultură. Terenul lui D. este învecinat cu acela al reclamantului. D. are stâna pe terenul său, iar stâna nu avea gard atunci; a făcut ulterior. În zona respectivă sunt stâna pârâtului şi aceea a fratelui său, care, însă, în mai 2014 era plecat. Oile pârâtului au distrus şi alte culturi (f. 35 ds.).

Martorul C. M., propus de reclamant a arătat că locuieşte în Com. Valea Mare şi a auzit în luna mai 2014, pe drum, nişte femei spunând că oile pârâtului au intrat pe cultura de viţă de-vie a reclamantului. A mers acolo şi a observat o persoană care mâna oile şi caprele pentru a le da afară de pe terenul reclamantului. Oile au sărit peste gardul de pe terenul reclamantului. Terenul pârâtului se învecinează cu acela al reclamantului, iar saivanul de oi este chiar în dreptul culturii de  viţă de-vie a reclamantului. Saivanul era îngrădit foarte putin iar oile puteau trece peste. Au mai fost şi alte evenimente de acest fel. Nu mai sunt în zonă şi alte saivane de oi. Martorul a observat că era distrusă cultura, fiind mâncat lăstărişul (f. 36 ds.).

În raportul de expertiză în specialitate agricultură, întocmit în cauza de expertul D. I. M. se arată: prejudiciul datorat evenimentelor din data de 10-11 mai 2014, pentru cultura de viţă de-vie de pe terenul aflat în posesia reclamantului, situat în T 24, P 114, din com. Valea Mare, ca urmare a păşunatului animalelor este de 3.399,20 lei în total, anume 2.702 lei pentru anul 2014 şi 697,20 lei pentru anul 2015. Animalele au păşunat frunzele, inflorescenţele şi părţi din lăstarii vegetativi ai plantelor. Terenul reclamantului se învecinează în partea de nord cu terenul pârâtului, care deţine în prezent un saivan de oi şi capre (f. 42-47 ds.). În răspunsul la obiecţiunile pârâtului, expertul a arătat că este o eroare menţionarea numelui pârâtului D. I. I., corect fiind D. I. I.; a depus raportul, astfel îndreptat (f. 65-69 ds.).

Potrivit certificatului de deces depus la dosar numitul D. I., tatăl pârâtului, a decedat la data de 01.05.2014 (f. 77 ds.).

Din datele furnizate de APIA CJ O., rezultă că D. I. I. a încasat în anul 2014 suma de 2.751,84 de lei, pentru un număr de 98 capete de ovine, iar în anul 2015 suma este 0 (adresa cu nr. 41.505 din data de 08.06.2016, f. 87 ds.).

Din adeverinţa cu nr. 37/18.04.2016, emisă de Cabinet Veterinar Dr. D. M., din com. Valea Mare, jud. Olt, pe baza verificărilor din baza de date şi de pe teren, rezultă că D. I.are ovine şi caprine, conform documentelor anexate (f. 79- 84 ds.).

Sunt incidente în cauză dispoziţiile Noului Cod Civil, raportat la data săvârşirii faptei care a avut ca urmare prejudiciul pretins de reclamant, anume în noaptea de 10-11 mai 2014.

Potrivit art. 1375 C.civ.: „Art. 1.375 - Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de animale Proprietarul unui animal sau cel care se serveşte de el răspunde, independent de orice culpă, de prejudiciul cauzat de animal, chiar dacă acesta a scăpat de sub paza sa”.

Potrivit acestor prevederi trebuie analizată îndeplinirea condiţiilor legale pentru angajarea răspunderii civile delictuale, anume: existenţa unui prejudiciu, prejudiciul respectiv să fi fost cauzat de animal; existenţa pazei juridice a celui chemat în judecată pentru despăgubiri. Textul de lege evocă ideea de apropriere şi ideea posibilităţii de  exercitare a unui control şi a unei supravegheri efective, aşa că se poate angaja răspunderea pentru prejudiciile cauzate de animalele domestice – situaţia din cauza de faţă. De asemenea, răspunderea revine persoanei care, la data cauzării prejudiciului deţinea paza juridică a animalului, care presupune dreptul pe care îl are o persoană de a se folosi, în interes propriu, de animalul respectiv, ceea ce înseamnă prerogativa de control şi de supraveghere exercitată asupra animalului. Paza juridică poate să rezulte din dreptul de proprietate, dar şi din dreptul de uzufruct, din contractul de locaţiune, contractul de comodat, etc.

Având în vedere probele analizate mai sus, se reţine că sunt întrunite condiţiile legale pentru răspunderea civilă pentru prejudiciile cauzate de animale.

Astfel, rezultă prejudiciul – anume afectarea culturii de  viţă de-vie de pe terenul aflat în posesia reclamantului, situat în T 24, P 114, din com. Valea Mare. Chiar daca nu a fost distrusă în totalitate, cultura a fost afectată prin păşunatul animalelor, aşa cum rezultă din toate probele administrate. Prejudiciul a fost calculat de expertul numit în cauza de faţă la suma de 3.399,20 lei, în total, având în vedere producţia pe care ar fi putut să o realizeze pârâtul  de pe terenul cultiva cu viţă de-vie.

Acest prejudiciu a fost cauzat de animale, aşa cum  a arătat martorul C. M., care a mers la faţa locului şi a observat cum animalele erau scoase de pe acel teren. De asemenea, şi celălalt martor a observat, ulterior, urme ale păşunatului, ca şi  membrii comisiei care au întocmit Procesul-verbal din data de nr.2925/29.05.2014. Deşi nu a fost administrată direct de această instanţă, expertiza extrajudiciară depusă se coroborează cu celelalte probe administrate. Martorii au arătat că a fost aproape distrusă acea cultura de animale, aşa cum au reţinut şi cei doi experţi - anume aproape de 80%.

Este îndeplinită şi condiţia existenţei pazei juridice a celui chemat în judecată pentru despăgubiri. Astfel, martorii au arătat că oile erau ale pârâtului, care avea saivan în imediata vecinătate a terenului aflat în posesia reclamantului. Martorul C. M. chiar a arătat că nu mai sunt în zonă şi alte saivane de oi. De asemenea, din datele furnizate de APIA CJ Olt şi de Cabinet Veterinar Dr. D. M., din Com. Valea Mare, jud. Olt, rezultă că pârâtul D. I. deţine animale, ovine şi caprine, pentru care a încasat şi subvenţii de la APIA. Nu sunt întemeiate susţinerile pârâtului că animalele erau ale tatălui său, având în vedere aceste documente, precum şi data decesului numitului D. I., anume 01.05.2014, anterior evenimentului din noaptea de 10-11 mai 2014.

Prin urmare, rezultă că la data producerii evenimentului, în noaptea 10-11 mai 2014, pârâtul D. I. era cel care deţinea paza juridică a animalelor, în calitate de proprietar al acestora şi trebuia să ia măsurile corespunzătoare pentru a fi asigurată paza materială a animalelor. Din probele administrate rezultă că doar el avea saivan de oi aproape de terenul aflat în posesia reclamantului, iar animalele au trecut pe terenul cultivat cu viţă-de-vie şi înapoi, cum a arătat martorul C. M. Astfel,  nu au fost luate măsuri corespunzătoare pentru a nu se întâmpla acest fapt de către pârâtul, care se servea de animalele respective.

Ordonanţa din ds. nr. 3044/P/2014 din data de 02.12.2014 Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina nu are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile. Aceasta analizează răspunderea pârâtului din punct de vedere al legii civile şi nu al legii penale, iar răspunderea civilă este angajată independent de orice culpă a pârâtului, potrivit art. 1375 C.civ., dacă se dovedeşte îndeplinirea condiţiilor analizate mai sus.

Pentru aceste considerente, raportat la prevederile art. 1375 C.civ., s-a admis, în parte cererea, astfel cum a fost precizată şi a fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 3.399,20 de lei, reprezentând prejudiciu, anume venit nerealizat în perioada 2014-2015 şi a dobânzii legale pentru aceasta sumă, de la data prezentei, anume de la data de 01.07.2016, până la data achitării efective a sumei.

Cererea s-a admis în parte, întrucât s-a acordat dobânda legală pentru suma arătată, doar de la data de 01.07.2016, nu şi anterior, de la data introducerii cererii. Se are în vedere că prin această hotărâre s-a determinat concret cuantumul prejudiciului, sumă certă pentru care poate fi calculată şi dobânda legală.

În temeiul art. 453 C.p.c., a fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1.007,3 de lei, reprezentând cheltuieli de judecată, anume: onorariu expert, în cuantum de 500 de lei (f. 30 ds.); 500 de lei, onorariu avocat (f. 6 ds.), 7,3 lei corespondenţă (f. 72 ds).

Calea de atac exercitată:

Împotriva sentinţei a declarat apel apelantul pârât D. I., considerând-o netemeinică şi nelegală.

Apelantul arată că nu a beneficiat de o instanţă independentă şi imparţială. Nu a beneficiat de un proces echitabil. Au fost de la început suspiciuni cu privire la imparţialitatea acestei instanţe. Solicită să se constate nulitatea absolută a hotărârii atacate.

În fapt, a observat o colaborare prea suspectă între magistratul judecător şi partea reclamantă şi evident cu avocatul său. Suspiciunea are conotaţii penale.

Astfel, în speţă, instanţa(magistratul) a trimis adresă către D. A. şi APIA pentru a se observa dacă apelantul a încasat subvenţia pentru animalele, anterior ale tatălui său, D. I.,zis O., fără a cere să se specifice data concretă a ridicării acestor subvenţii, dar şi pentru faptul că această informaţie nu avea legătură directă cu cauza de faţă.

Instanţa nu a observat că actele de procedură au fost, chipurile, semnate de soţia sa, atunci, la data de 13.11.2015, când au fost audiaţi martorii, scopul fiind acela de a nu participa la acest termen;

Nu s-a îndeplinit procedura legală privind respectarea principiilor procesual civile respectiv principiul contradictorialităţii prev. de art. 14 cpc, respectiv,a administrării probelor, ce s-au făcut în mare parte după procedura legală , precum şi a comunicării acestor acte apelantului,  pentru a –si  expune punctul de vedere în acest  caz, în raport  cu actele prezentate  în instanţă, respectiv, adresa de la APIA şi de la Cabinetul individual al medicului veterinar, dr. D. M., respectiv, SC M. SRL

De asemenea instanţa de fond nu  a luat în consideraţie autoritatea de lucru judecat în raport cu sentinţa penală nr. 361/2015, dosarul penal 1097/311/2015,pronunţată de Judecătoria Slatina unde s-a pronunţat sentinţa de respingere a plângerii petentului împotriva ordonanţei nr.3044/p/2014 a Parchetului de pe lânga Judecătoria Slatina, o excepţie absolut imperativă. Nici măcar nu a menţionat-o în practicaua hotărârii, ci doar a menţionat Ordonanţa nr.3044/p/2014 a Parchetului de pe lânga  Judecătoria Slatina,

Instanţa de fond, aşa cum a gestionat tot acest conflict şi, de altfel, cum a redactat hotărârea, dispunând soluţia în favoarea reclamantului, a dovedit părtinire şi nu este de mirare, bănuială legitimă, să se fi intervenit la acest magistrat de către reclamant.

În concluzie, independenţa şi imparţialitatea magistratului nu a fost dovedită, din contră, există probe ce demonstrează contrariul.

Imparţialitatea instanţei este esenţiala pentru un proces echitabil, fiind impusa atât de reglementari internationale, cat si de reglementari interne.

Din prima categorie menţionează, cu titlu exemplificativ, în primul rand, in primul rând, Convenţia pentru apărarea drepturilor omului si a libertăţilor fundamentale, care, in art.6 paragraful 1 prevede ca: „Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale in mod echitabil, in mod public si in termen rezonabil, de către instanţa independenta si imparţiala, instituita de lege, care va hotărî (...) asupra temeiniciei oricare acuzaţii in materie penala îndreptate  împotriva sa. (...)”.

In al doilea rând, art.47 alin.2 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene prevede ca: „Orice persoana are dreptul la un proces echitabil, public si intr-un termen rezonabil, in fata unei instanţe judecătoreşti independente si imparţiale, constituita in prealabil prin lege. (...)”.

In al treilea rând, art.10 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului prevede ca: ”Orice persoana are dreptul in deplina egalitate de a fi audiata in mod echitabil si public de către un tribunal independent si imparţial care va hotărî asupra (...) temeiniciei oricărei acuzări in materie penala îndreptata împotriva sa.”

In al patrulea rând, art.2 din Principiile de baza ale independentei sistemului judiciar, redactate de Naţiunile Unite în 1985, prevede ca sistemul juridic va decide in problemele care îi sunt înaintate imparţial, pe baza faptelor si in conformitate cu legea, fara vreo restricţie, influenta incorecta, sugestie, presiune, ameninţare sau interferenţa, directa sau indirecta, din orice parte si pentru orice motive. Art.8 din acelaşi document prevede obligaţia judecătorilor de a se comporta întotdeauna de asa măsura incât sa păstreze prestanţa postului lor, imparţialitatea si independenta sistemului judiciar.

In al cincilea rând, Carta europeana a statutului judecătorilor prevede ca acest statut 'trebuie sa asigure imparţialitatea pe care toti membrii publicului sunt „îndreptăţiţi sa o aştepte din partea titularului” (alin. 1.1).

In al şaselea rand, Recomandarea nr.94 (12) a Comitetului de Miniştri către statele membre privind independenta, eficienta si rolul judecătorilor, referindu-se la Principiul V - Responsabilităţile juridice, prevede la pct.3 lit.b, ca judecătorii trebuie „sa soluţioneze dosarele intr-o maniera imparţiala in acord cu dovezile prezentate si cu interpretarea legii, sa se asigure ca o audiere corecta este acordata tuturor pârtilor in proces si ca drepturile procedurale ale pârtilor sunt respectate conform prevederilor Convenţiei”.

In al şaptelea rand, in Avizul nr.3 al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni se prevede la pct.21: „judecătorii trebuie, in orice condiţii, sa acţioneze imparţial, sa se asigure ca nu pot exista motive întemeiate ca cetăţenii sa suspecteze ca nu ar fi imparţiali (...)”.

In al optulea rand, Recomandarea (2010) 12 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei subliniază necesitatea respectării aparentei, recomandând ca „judecătorii sa acţioneze liberi de orice influenta externa nepotrivita (...) si sa fie percepuţi astfel (pct.60)”.

In al nouălea rand, Principiile de la Bangalore privind conduita judiciara stipulează ca ”Imparţialitatea este esenţiala pentru îndeplinirea adecvata a funcţiei judiciare. Ea priveşte nu doar hotărârea insaşi, ci si intreg procesul prin care se ajunge la aceasta”.

Din categoria izvoarelor normative interne menţionează, in primul rând, dispoziţiile constituţionale, respectiv: art.21 alin.3: „ Părţile au dreptul la un proces echitabil (...)'; art.124 alin.2: ”Justiţia este unica, imparţiala si egala pentru toti'.

In al doilea rând, Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor si procurorilor prevede: ”Judecătorii sunt independenţi se supun numai legii si trebuie sa fie imparţiali ”(art.2 alin.3).

In al treilea rând, Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciara prevede: 'Justiţia se înfăptuieşte in numele legii, este unica, imparţiala si egala pentru toti”. (art.2 alin.l); 'Orice persoana se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor si a Intereselor sale legitime In exercitarea dreptului sau la un proces echitabil '. (art.6 alin.l); 'Toate persoanele au dreptul la un proces echitabil si la soluţionarea cauzelor intr-un termen rezonabil, de către o instanţa imparţiala si independenta, constituita potrivit legii'(art.10).

În al patrulea rând, art.5 alin.2 lit.e din Regulamentul de ordine interioara al instanţelor judecătoreşti, adoptat prin Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 387/2005 prevede: 'Judecătorii au următoarele  îndatoriri: e) să dea dovadă de competenta profesionala si sa manifeste calm, răbdare, politeţe si imparţialitate fata de justiţiabil, martori, avocaţi si alte persoane cu care intra in contact in calitate oficiala”.

În al  cincilea rând Codul deontologic al judecătorilor si procurorilor, adoptat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 328/2005 prevede: „Judecătorii (...) trebuie sa-si exercite funcţia cu obiectivitate si imparţialitate având ca unic temei legea, fara a da curs presiunilor si influentelor de orice natura (art.3 alin.2)  Acelaşi cod consacra imparţiali un întreg capitol (Capitolul IV, art.9-11),  dispunând printre altele  (1) judecătorii ( ) trebuie sa fie imparţiali in îndeplinirea atribuţiilor profesionale, fiind obligaţi sa decidă în mod  subiectiv, liberi de orice influente. (2) Judecătorii (...) trebuie sa se abtina de la orice comportament, act sau testare de natura sa altereze încrederea in imparţialitatea lor' - art.9; 'in caz de incompatibilitate,  judecătorii (...) sunt datori sa se abtina, potrivit legii' (art.10).

Arată că CEDO a susţinut in mod constant necesitatea respectării dreptului la o instanta imparţiala, indicând si modul de stabilire a imparţialităţii. Astfel, de ex., in cauza Hauschildt contra Danemarca (Hotărârea din 24 mai 1989) a arătat ca: 'Existenta imparţialităţii, in sensul conferit de articolul 6 paragraful 1, se determina prin aplicarea unui test subiectiv, constând in examinarea convingerilor personale ale unui judecător anume intr-o cauza data si, in acelaşi timp, pe baza unui test obiectiv, al cărui scop este de a stabili daca judecătorul a oferit garanţii suficiente pentru a elimina orice dubiu legitim in cauza respectiva' (pct.47); ”In contextul testului obiectiv, Curtea trebuie sa stabilească daca au  existat elemente de fapt verificabile apte de a ridica dubii cu privire la imparţialitatea judecătorului, independent de comportamentul sau personal. Din acest punct de vedere, chiar si aparentele pot fi importante. Ceea ce este important este încrederea pe care instanţele de judecata trebuie sa o inspire publicului intr-o societate democratica si, in cauzele penale, încrederea pe care trebuie sa o inspire acuzatului, in consecinţa, orice judecător cu privire la care exista un motiv legitim care sa îndreptăţească temerea ca nu ar putea fi imparţial trebuie sa se retragă. (...) Ceea ce este decisiv este daca aceasta temere poate fi justificata in mod obiectiv', (pct.48).

În cauza Tocono si Profesorii Prometeisti c. Moldova (Hotărârea din 26 iunie 2007), Curtea 'reaminteşte în articolul 6.1 al Convenţiei impune obligaţia fiecărei instanţe naţionale sa verifice daca, asa cum este formata, ea reprezintă o 'instanţa imparţiala' in sensul acestei prevederi (pct.31). La pct.29 al acestei hotarari se arata ca: 'intr-o societate democratica este de o importanta fundamentala ca instanţele judecatoresti sa inspire încredere populaţiei si, in primul rand, acuzatului, in cazul procedurilor penale, in acest sens, articolul 6 cere instanţei, care cade sub incidenţa sa, sa fie imparţiala. Imparţialitatea, in mod normal, denota absenta prejudecăţii sau părtinirii, existenta sau absenta acesteia putând fi probata in diferite moduri. Astfel, Curtea face distincţie intre o abordare subiectiva, adică încercarea de a constata convingerea personala sau interesul unui judecător intr-o anumita cauza, si o abordare obiectiva, adică determinarea daca el a oferit garanţii suficiente pentru a exclude orice 'îndoiala legitima in acest sens. In ceea ce priveşte al doilea test, atunci cand testul se aplica unui complet de judecători, aceasta inseamna ca este necesar de a stabili daca, pe langa comportamentul personal al oricăruia dintre membrii acelui complet, exista fapte care pot fi stabilite si care pot trezi dubii in ceea ce priveşte imparţialitatea. In aceasta privinţa, chiar aparentele pot avea  anumita importanta. Atunci cand se hotărăşte daca intr-o anumita cauza exista motive legitime de a bănui  că un complet nu este imparţial, punctul de vedere al celor care pretind ca acesta nu este imparţial este important, dar nu decisiv. Ceea ce este decisiv este daca aceasta bănuiala poate fi obiectiv justificata'.

În cauza Altay c. Turcia, Curtea Europeana a Drepturilor Omului statuează ca, potrivit art.6 paragraful 1 din  Convenţia europeana a drepturilor omului, dreptul la un proces echitabil conţine drept garanţie, inter alia, dreptul ca procesul sa fie judecat de o instanţa judecătoreasca independenta si imparţiala. În situaţia in care aparentele in materie sunt de natura sa creeze acuzatului o teama legitima, justificata in mod obiectiv, referitoare la lipsa de independenta si de imparţialitate, rezulta ca dreptul la un proces echitabil nu a fost respectat.

In cauza Piersark c. Belgia (Hotărârea din 1 octombrie 1982), Curtea notează ca 'in materie, chiar si aparentele puteau îmbracă o anumita importanţă si apreciază ca fiecare judecător despre care exista temerea legitima a lipsei de imparţialitate trebuie sa se recuze' (pct.427).

De asemenea, în cauza De Cubber c. Belgia (Hotărârea din 26 octombrie 1984) s-a menţionat că judecătorul nu trebuie doar să fie imparţial, ci, în egală măsură, trebuie să se vadă că este imparţial.

Mai susţine apelanta că dispozitivul sentinţei civile nr. 987/30.01.2013, pronunţată de Judecătoria Slatina in dosarul nr. 987/30.01.2013, pronunţată de Judecătoria Slatina în dosarul nr. 10911/311/2009 nu este clar, nu conţine date tehnice avizate de OCPI şi, astfel, nu se poate pune în executare neavând coordonatele terenurile aşa cum reiese din titlurile de proprietate care nu au fost anulate.

 Din nici o probă nu rezultă că animalele, acum ale apelantului(după moartea tatălui sau) ar fi produs paguba reclamantului.

În fapt, din nicio probă nu se poate dovedi că apelantul era cel responsabil de paza acestor animale ,dar mai ales de faptul că animalele, acum ale acestuia, au fost cele care au produs prejudiciu.Luând fiecare probă în parte , apelantul arata urmatoarele:

•în speţă, prin adresele trimise instanţei şi neobservate de parte la acel moment, se specifică de către medicul veterinar şi de către APIA, că apelantul ar  fi fost proprietarul acestor animale, însă totul se contrazice pe fond atunci când se face referire la registrele de evidenţă ale Primăriei, respectiv, adeverinţa nr.2232 din 06.04.2016 din care rezultă indubitabil că apelantul  a fost proprietarul animalelor în anul 2015, deci după ce a murit tatăl sau şi după întâmplarea sesizată de reclamant.

•APIA precizează prin adresa înaintată Instanţei (mai mult impusă!) că apelantul  ar fi ridicat subvenţia pentru animale fără a specifica data concretă, respectiv, ziua , luna, doar anul este specificat, UN FALS PRIN OMISIUNE - la care a ridicat subvenţia, respectiv, dacă a fost după data 10-11 mai 2014, dată la care este considerată, fără a se dovedi cu nici o probă- producerea prejudiciului reclamantului. Este evident că după moartea tatălui său subvenţia putea fi ridicată de unul dintre moştenitori şi care în speţa de faţă nu are nici o relevanţă juridică, fiind o probă inutilă cauzei de care, iată, instanţa părtinitoare a considerat-o utilă cauzei, în mod părtinitor, pentru a da o soluţie nelegală în cauză.

•Cu privire la adresa medicului veterinar nu avea dreptul la solicitarea unei anume persoane fizice, fie ei şi avocat, să divulge date personale ale subsemnatului. Era clar că acesta a făcut exact ceea ce cereau aceste persoane străine pt. a-I favoriza,aşa cum i-au solicitat prin adresa depusă la dosar.

Din actele medicului veterinar, rezultă că apelantul si tatăl său aveau aceste animale din anul 2002. El trece pe actele transmise instanţei, atât numele apelantului  cât şi numele tatălui său respectiv, Oană, fapt ce dovedeşte falsul şi intenţia acestuia de a favoriza reclamantul.

•Cu privire la declaraţia martorul F. F.: Observând declaraţia acestuia, nu se poate stabili din declaraţia sa că animalele,acum ale sale, au fost cele care au provocat distrugerea şi declaraţia sa este una părtinitoare, în sensul că nu divulgă cine i-a spus că animalele, fie ele şi ale apelantului, au distrus via reclamantului, pentru că este la mintea oricărui individ să observe falsul declaraţiei sale.

 În speţă, cine este persoana care l-a informat pentru a merge la via care este departe de el pentru a observa distrugerea şi ,mai ales, cum a făcut ca să observe fiecare plantă în parte.

 Mai mult ,declaraţia martorului F. F. este, în opinia apelantului, sugerată de reclamant pentru că are relaţii cu acesta deoarece reclamantul are un mic punct de desfacere produse şi este evident că acolo îşi face cumpărăturile reclamantul.

De asemenea, nimeni nu a întrebat- instanţa  fiind lipsită de rol activ-dacă locul unde se află via reclamantului era îngrădit.

Prin urmare, declaraţia martorului F. F. este în opinia sa falsă, nu poate constitui probă obiectivă în acest dosar. Nu se poate deduce în mod edificator că apelantul este responsabil de săvârşirea prejudiciului şi că animalele, acum ale sale, au fost cele care au produs distrugerea.

Cu privire la declaraţia martorului C. M.:

Este edificator că acest martor a fost văzut pe tractorul fiului reclamantului.

Este o deducţie logică că acesta a spus, absolut lipsit de adevăr, câteva fraze fără logică între ele.

În primul rând ,nu se precizează ora la care a fost la faţa locului şi, mai ales, ora şi data când a vorbit cu femeile, nominalizându-le, care i-au spus că animalele apelantului au distrus via reclamantului. Se poate deduce din declaraţia sa că, după ce a vorbit cu ele, a mers la faţa locului şi a găsit animalele pe terenul plantat cu vie, proprietatea reclamantului. în condiţiile în care fapta s-a desfăşurat noaptea, aşa cum se consemnează în sentinţă, cine putea să fie pe drum şi mai ales să fie acolo la vie, la marginea satului unde nu este circulaţie a publicului larg,  opinia sa, nimeni, mărturia fiind neadevărată.

De asemenea, nu precizează care este persoana care mâna oile şi prin acest fapt nu dovedeşte, încă o dată, că are o declaraţie obiectivă. Ea este sugerată, de asemenea, nimeni nu a întrebat-instanţa fiind lipsită de rol activ, dacă locul unde se află via reclamantului era îngrădit. În mod logic, se poate observa că totul este un fals în aceste condiţii, pentru că declaraţia fiind sugerată şi impusă prin prisma relaţiilor de amiciţie cu reclamantul, nici nu se poate gândi că este reală.

Prin urmare, declaraţia martorului este, în opinia apelantului, falsă, nu poate constitui o probă obiectivă în acest dosar. Nu se poate deduce în mod edificator că apelantul sunt responsabil de săvârşirea prejudiciului şi că animalele, acum ale sale, au fost cele care au produs distrugerea şi, prin urmare, că ar avea răspunderea pentru repararea unui eventual prejudiciu(încă sub semnul întrebării!).

 Cu privire la îndeplinirea procedurii de citare de către agentul poştal, apelantul  a constatat că la una dintre şedinţele de judecată din data de 13 11.2015, (şedinţă importantă pentru că se audiau martorii), nu s-a îndeplinit procedura. Nici la termenul anterior –arata apelantul- nu a fost citat, iar din informaţiile dosarului de pe Internet se specifică că trebuia să se facă expertiză.

Mai mult decât atât, pentru procedura de citare la apelant se presupune că  s-a semnat de către agentul poştal, în numele soţiei apelantului, fapt ilegal şi s-a menţionat un act de identitate respectiv, OT 245621, în timp ce soţia sa are CI seria OT nr. 619077 eliberat la data de 1.07.2013.

Stabilirea prejudiciului este nelegală, atât prin raportul primăriei cât mai ales prin experţii care s-au numit în cauză şi  este o procedură lovită de nulitate. 

În fapt, actul iniţial, respectiv,procesul verbal al P.V. M., O. din data de 29.05.2014, nu poate fi luat ca probă în dosar deoarece acesta nu a fost efectuat de către specialişti şi mai ales în prezenţa apelantului. Mai mult decât atât, reclamantul a beneficiat de sprijinul fostului viceprimar, ruda sa. Se observă, de asemenea, că procesul verbal este întocmit la data de 29.05.2016 iar presupusa faptă ar fi datat din data de 11.05.2014.

 Dacă se poate corobora cu declaraţiile martorilor ar rezulta o situaţie foarte gravă, respectiv,că fapta nu a fost identificată în timp corect. Cu atât mai mult, nu se pot identifica animalele şi proprietarul acestora.

Constatările din raportul de expertiză privind calculul despăgubirilor pentru anii 2014 şi 2015 nu pot fi luate în consideraţie, pentru că la fiecare an ar fi trebuit evaluată cantitatea de struguri,dacă a fost estimat un prejudiciu şi care a fost cauza, luând în consideraţie şi condiţiile meteo de la vremea respectivă.

În principiu, expertiza se bazează pe o altă expertiză din anul 2014 care nici ea nu a fost efectuată la data recoltării strugurilor, la maturitate, ci a fost făcută în vegetaţie. Nu s-a depus nici o dovadă video, fotografie, etc. pentru a arăta prejudiciul.

În acest sens,data efectuării expertizei, în speţă, ianuarie 2016 nu-i dă dreptul acestui expert în domeniul agriculturii(nu se respectă ca şi profesie) să precizeze anumite concluzii referitoare la fostele culturi din anii anteriori, mai ales pentru anul 2015 când nu se poate estima ce producţie a fost,pentru că nu se poate constata la faţa locului în maturitate producţia pe rod(la recoltare). Unde a văzut domnul expert că producţia a fost afectată de pierderea masei foliare, neajungerea la maturitate a coardelor, nu s-au mai produs suficienţi lăstari fertili, generatori de ciorchini de struguri, ş.a.m.d.

 Nu se poate baza, de asemenea, nici pe expertiza anterioară din anul 2014, expert Grosu, pentru motivele sus menţionate,dar, în principiu, este de inadmisibil ca în ianuarie să faci o estimare a unui prejudiciu pentru o producţie care nu se poate estima la acest moment. Sau poate acesta a fost interesul lor.

Era edificator ca la momentul recoltării să se facă expertiză din care să se constate producţia obţinută şi să se compare cu standardul ştiinţific , producţia ce trebuia obţinută,atât pentru anul 2014 cit şi pentru anul 2015.

Este un mod perfid de a face ca, în acest mod, expertiza să determine instanţa să aprecieze un anumit prejudiciu,  să-l prejudicieze pe apelant.

În raport, nu întâmplător se vorbeşte de un anume pârât, D. I. I., fostul proprietar, tatăl său (ei ştiu că el a fost proprietarul şi nu apelantul) care a precizat că oile au făcut o breşă în gardul despărţitor şi au intrat pe teren. Sunt pure speculaţii ale expertului.

Este evident că vorbeşte de o altă persoană decât apelantul  , deoarece acesta nu a  avut la rolul sau în anul 2014 nici un animal de genul acesta,adică oi, pentru că trăia tatăl său, iar acum i s-a spus că au fost trecute în registrul agricol oile la rolul său şi nu stie cum au făcut această procedură.

 Solicită în acest sens ca instanţa să aibă în vedere lucrările şi actele dosarului 4926/311/2013 în care a fost exonerat de amenda contravenţională pentru acest motiv, al lipsei calităţii de proprietar al animalelor.

Un expert în specialitatea agricultură nu poate să fie şi un expert evaluator în specialitate contabilitate,  expertiza este lovită de nulitate.

Estimările, calculele pe care le-a făcut expertul în domeniul agricultură nu sunt specialitatea sa şi nu pot fi admise de instanţă.

 A fost respinsă nelegal excepţia autorităţii de lucru judecat în raport cu sentinţa penală nr. 361/2015 09.04.2015, dosarul penal 1097/311/2015 unde s-a pronunţat sentinţa de respingere a plângerii petentului împotriva ordonanţei nr.3044/p/2014, nu a putut fi identificat proprietarul oilor sau mai bine zis ale cui au fost aceste oi.

În fapt, potrivit art. 28 cpp fost art. 22 alin. 1 din Codul de procedură penală"Hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritatea de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiune civilă, cu privire la existenta faptei, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia".

Aşadar, autoritatea hotărârii penale nu se manifestă asupra civilului în mod absolut şi în toate cazurile, ci există o întreită limitare, sub care este mărginită. Aceasta priveşte: a) existenţa faptei; b) persoana care a săvârşit-o; c) vinovăţia acesteia aspecte care nu vor mai putea fi puse în discuţie pe calea unui proces civil.

Astfel, cu sentinţa penală nr. 361/2015, dosarul penal 1097/311/2015,pronunţată de Judecătoria Slatina unde s-a pronunţat sentinţa de respingere a plângerii petentului împotriva ordonanţei nr.3044/p/2014 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, apelantul dovedeste o excepţie absolut imperativă de care instanţa trebuia să ţină seama şi implicit să stabilească autoritatea de lucru judecat privind inexistenţa faptei, respecţiv, distrugerea viei reclamantului de către animalele, acum ale apelantului şi bineînţeles lipsa răspunderii acestuia pentru repararea prejudiciului.

Instanţa, dovedind rea credinţă, nici măcar nu a menţionat în practicaua hotărârii apelate sentinţa penală nr. 361/2015 09.04.2015, dosarul penal 1097/311/2015,pronunţată de Judecătoria Slatina, ci doar a menţionat Ordonanţa nr.3044/p/2014 a Parchetului dpl Judecătoria Slatina,

La data de 01 noiembrie 2016, intimatul reclamant P. A. a depus la dosar întâmpinare.

Referitor la  primul motiv de apel se arată ca instanţa de fond a procedat corect, având in vedere obiectul cererii şi anume, răspunderea pentru prejudiciu: cauzat de animale, reglementat de art 1 357. 1377 cod civil.

Potrivit art 1377 cod civil, sensul noţiunii de pază a animalului, are mai multe accepţiuni, referindu-se la proprietarul animalului sau cel care, în temeiul unei dispoziţii legale sau al unui contract ori chiar numai în fapt exercită în mod independent controlul şi supravegherea animalului şi se serveşte de acesta in interes propriu.

Aşa fiind, este limpede faptul că, atât timp cât apelantul, in nume propriu, solicită şi obţine de la A.P.I.A. subvenţii pentru animalele deţinute este cel care are paza juridică a acestora, iar Instanţa în mod legal a solicitat respectivele relaţii de la A.P.I.A. la cererea intimatului.

Chiar apelantul la termenul de judecată la care s-a solicitat de apărătorul intimatului efectuarea unei adrese către A.P.I.A. cu privire la acordarea de subvenţii către acesta a fost de acord cu respectiva solicitare.

 De asemenea apelantul D., figurează încă dinainte de producerea prejudiciului intimatului, 2014, înregistrat, la medicul veterinar cu respectivele animale, înscrisuri care se afla la dosarul cauzei, de unde rezultă clar paza juridică pe care acesta o exercită asupra animalelor.

 Procedura de citare a fost legală, apelantul având cunoştinţă de fiecare termen de judecată, depunând întâmpinare la acţiunea introductivă în procedura regularizării cererii de chemare în judecată şi formulându-şi apărări faţă de susţinerile intimatului, mai mult decât atât instanţa acordandu-i la cererea acestuia, un nou termen pentru a-şi angaja apărător chiar la prima zi de înfăţişare.

 În ceea ce priveşte administrarea probatoriului, atât timp cât procedura de citare cu apelantul a fost realizată până la momentul prezentării acestuia personal în instanţă, apoi acesta având termenul in cunoştinţă, a fost exclusiv problema acestuia cum doreşte să-şi administreze probatoriul în apărare.

În motivul doi de apel se invoca lipsa probatoriului cu privire la faptul că animalele apelantului ar fi produs prejudiciul reclamantului.

Se poate observa cu uşurinţă amplul material probator administrat în cauza, materializat prin înscrisuri, interogatoriu, la care nu s-a prezentat apelantul, deşi a fost citat în acest sens, aplicându-se astfel dispoziţiile art.358 c.p.civ.. la cererea intimatului,  doi martori, o expertiză tehnică de specialitate.

Din administrarea şi aprecierea acestui probatoriu a rezultat în mod clar faptul ca animalele apelantului au produs un prejudiciu intimatului, cuantificat în mod corect prin expertiza tehnică de specialitate efectuată în cauză.

 Faţă de cei de-al treilea motiv de apel se poate observa cu uşurinţă faptul că prejudiciul suferit de intimat a fost corect stabilit, printr-o expertiză tehnică de specialitate, expertiză la care s-au formulat obiecţiuni de către apelant la momentul respectiv, obiecţiuni respinse de către instanţa de fond.

Faţă de motivul patru de apel, care antamează problematica unei autorităţi de lucru judecat in prezenta cauză a sentinţei penale nr.361/09.04.2015 pronunţată de Judecătoria Slatina în dos.nr. 1097/311/2015, prin care se respinge plângerea intimatului împotriva ordonanţei parchetului, solicită respingerea acestuia pentru cele ce urmează.

 Deşi dispoziţiile art. 1365 cod civil, potrivit cu care : ''Instanţa civilă nu este legată de dispoziţiile legii penale şi nici de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce priveşte existenţa prejudiciului ori a vinovăţiei autorului faptei ilicite,” în cauza respectivă nici nu  a fost vorba de o  hotărâre definitivă de achitare sau încetare a procesului penal, ci de respingerea unei plângeri împotriva ordonanţei parchetului şi atunci, cu atât mai mult nu se poate susţine ideea unei autorităţi de lucru judecat.

Aşa fiind, în toate situaţiile de acest fel, instanţa civilă este liberă să cerceteze şi să constate dacă sunt sau nu întrunite condiţiile răspunderii civile şi să oblige-sau nu pe pârât la repararea prejudiciului injust suferit de reclamant.

De asemenea, problematica autorităţii de lucru judecat a hotărârii instanţei penale în faţa  instanţei civile nu se pune atunci când acţiunea civilă in repararea prejudiciului nu se întemeiază pe o faptă ilicită care  este infracţiune.

Astfel, daca reclamantul solicită instanţei civile obligarea pârâtului la repararea prejudiciului, invocând răspunderea pentru lucruri, răspunderea pentru animale, în cazul nostru, pentru ruina edificiului, etc. adică atunci când prejudiciul are o altă etiologie decât fapta penală a pârâtului, hotărârea instanţei penale este lipsită de orice autoritate sau putere de lucru judecat în faţa instanţei civile.

  Astfel fiind şi pentru toate cele arătate de  mai sus, se solicită respingerea apelului si obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată.

 În drept, s-au invocat  disp.art.205,  453 alin.l c.p.civ.

 La data de 09 ianuarie 2017, apelantul pârât D. I. a depus la dosar răspuns la întâmpinare, arătând că paza juridică a animalelor nu a putut fi demonstrată în mod precis şi clar prin adresa trimisă la APIA pentru că nu se precizează data când au fost ridicate subvenţiile şi evident dacă apelantul  avea în proprietate animalele.

Se reitereaza o parte din sustinerile din apel si, observând  si întâmpinarea reclamantului, apelantul solicită reaudierea martorilor în cauză, dar şi a agentului poştal, F. A., domiciliat în comuna Valea Mare, jud Olt, a numitului D. M. ,medic în cadrul Cabinetului veterinar Valea Mare, Olt şi să se procedeze din nou la trimiterea unei adrese către APIA să precizeze perioada în care acesta a  fost înscris la APIA,depunând în acest sens acte de evidenţă primară.

Depune scrisorile trimise martorilor, agentului poştal şi medicului veterinar.

În concluzie, solicită  admiterea apelului ,să se anuleze sentinţa instanţei de fond:

a.pe excepţia autorităţii de lucru judecat: să se dispună admiterea excepţiei,să se constate că sentinţa penală nr. 361/2015 09.04.2015, dosarul penal nr.1097/31l/2015 pronunţată de Judecătoria Slatina are autoritatea de lucru judecat în ceea ce priveşte determinarea autorului faptei

b.pe fond: sa se constate ca actiunea etse netemeinica si nelegala.

In apel nu s-au administrat probe noi.

Analizând apelul declarat prin prisma motivelor invocate, a probatoriului administrat la fond si a dispozitiilor legale incidente in cauza, tribunalul constata urmatoarele:

1.Motivul de apel referitor la lipsa de impartialitate a instanţei de fond si la  încălcarea  dreptului la un proces echitabil nu este fondat.

În acest sens, tribunalul constată că apelantul invocă o serie de principii şi hotărâri CEDO, în argumentarea susţinerii că imparţialitatea şi independenţa judecătorului a fost afectată de o eventuala influenţă pe care intimatul reclamant ar fi avut-o asupra acestuia.

Reţine tribunalul că independenţa magistratului este premisa statului de drept şi garanţia fundamentală a unei corecte judecăţi. Aceasta presupune că nimeni nu poate interveni în deciziile şi modul de gândire al judecătorului.

Imparţialitatea, ca element al unui proces echitabil, reprezintă garanţia încrederii justiţiabililor în magistraţii şi instituţiile în care se realizează actul de justiţie. Esenţa acesteia constă în obligaţia magistratului de a se manifesta, în acelaşi mod, faţă de toţi participanţii la proces şi de a nu avea o atitudine unilaterală ce ar aduce atingere spiritului de obiectivitate, de nepărtinire şi de echidistanţă.

Imparţialitatea se prezumă până la proba contrarie, indiferent dacă este vorba despre un magistrat de profesie, despre un membru al unui juriu sau de persoane specializate în diverse domenii de activitate, care participă, alături de magistraţi de profesie, la soluţionarea unor categorii de litigii.

În speţa de faţă, nu au fost invocate aspecte ce ţin de conduita judecătorului de fond, ci doar de modul în care a soluţionat cererea de chemare in judecata. S-a considerat ca administrarea unor probe, precum si modalitatea in care s-a redactat hotărârea, si, nu in ultimul rând, solutia pronunţată, reprezinta tot atâtea dovezi de părtinire si de lipsă de impartialitate.

Analizând desfăşurarea procedurii, consemnată în încheierile de sedinta de la fond, se constată că procedura s-a desfăşurat potrivit legii şi judecătorul nu a făcut vreo afirmaţie cu referire la soluţia pe fond.

În plus, tribunalul reţine că în 1996, în cauza  Bulut contra Austriei,  Curtea E.D.O. a reţinut că „reclamantul nu se poate plânge că a avut motive legitime de a pune la îndoială legitimitatea instanţei care l-a judecat, atunci când a avut dreptul de a recuza un membru al completului dar nu a făcut-o.”

In acest context, daca ar fi existat dubii cu privire la impartialitatea judecatorului de fond partea ar fi avut deschisa calea cererii de recuzare intemeiata pe dispoz art.42 al.1 pct.13 C.pr.civ., care se refera la  orice elemente care nasc in mod intemeiat  indoieli cu privire la impartialitatea judecatorului. Art.44 al.2 C.pr.civ., stabileste ca recuzarea se poate solicita deîndata ce motivele de incompatibilitate ii sunt cunoscute părtii.

O astfel de cerere nu s-a formulat in cauza.

A susţine că instanţa de fond, care a aplicat corespunzător normele de drept material şi procedural incidente în cauză, a încălcat dreptul de acces la o instanţă apare ca lipsit de orice fundament, o asemenea afirmaţie neputând fi acceptată de tribunal.

Se reţine în acest sens că, prin generalitatea formulării sale, dreptul constituţional invocat de apelant permite accesul la justiţie al oricărei persoane –fizice (cetăţean, străin, apatrid) sau juridice -,pentru apărarea oricărui drept sau libertate şi a oricărui interes legitim, în mod concret şi efectiv, în sensul ca justiţiabilul să beneficieze de posibilitatea clară şi concretă de a contesta un act care aduce o atingere drepturilor sale, şi fără ca vreo lege să poată îngrădi acest drept.

Aceasta nu înseamnă însă că accesul liber la justiţie este un drept absolut ci, aşa cum Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în mai multe decizii (de exemplu Golder impotriva Regatului Unit al Marii Britanii, 1975 Ashingdane împotriva Regatului Unit, 1985) dreptul de acces la justiţie poate face obiectul unor limitări. Aceste limitări sunt implicit permise, deoarece dreptul de acces la justiţie necesită, prin însăşi natura sa, o reglementare din partea statelor, care poate să varieze în timp şi spaţiu, în funcţie de nevoile şi resursele de care dispune comunitatea. Gradul de acces permis de legislaţia naţională trebuie să fie însă suficient pentru a asigura accesul individual la instanţă, în lumina principiului supremaţiei dreptului într-o societate democratică.

Legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, ca şi modalităţile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiţie presupunând posibilitatea neîngrădită a tuturor celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, în formele şi în modalităţile instituite de lege, nici o lege neputând exclude de la exerciţiul drepturilor procesuale astfel instituite vreo categorie sau grup social.

In consecinţă, motivul privind lipsa de impartialitate a instantei de fond nu va fi primit.

2.Motivul relativ la nelegala citare a apelantului intimat in faţa instanţei de fond nu este fondat.

Astfel, pentru termenul din 09.10.2015- primul termen de judecata  apelantul pârât a fost legal citat potrivit dovezii de la fila 23, citatia fiind primita de D. F.,  persoana majora din familie. La acest termen pârâtul a lipsit.

Pentru termenul din 13 nov.2015 citatia emisa apelantului pârât a fost primita de aceeasi persoana- D. F., ce apare mentionata ca fiind sotia  acestuia-fila 31. Nici la acest termen pârâtul nu s-a infatisat la judecata.

Situatia este similara pentru termenul din 15 ian.2016- fila 51 dosar. Si la acest termen pârâtul, desi legal citat, nu s-a prezentat la judecata.

Citatia pentru termenul urmator, stabilit la 12.02.2016 a fost primita tot de sotia pârâtului- fila 57 dosar , iar la acest termen  pârâtul s-a infatisat la judecata.

Raportat la aceste aspecte, nu se poate considera ca pentru termenele la care s-au administrat probele pârâtul nu a fost legal citat. Orice aspecte legate de vicii, precum cele privind eventuale erori in consemnarile agentului procedural nu pot fi primite, in conditiile in care potrivit dispoz art.164 al.5 C.pr.civ., mentiunile din procesul verbal intocmit de agentul procedural  privitoare la faptele constatate personal de catre  cel care l-a intocmit nu pot fi combătute decât prin procedura inscriserii in fals, ceea ce nu s-a intâmplat in cauza.

3. Referitor la probatoriul administrat si mai ales la modalitatea in care instanţa de fond a apreciat  probele administrate, Tribunalul retine următoarele:

In cauza s-au administrat proba cu inscrisuri, proba testimoniala, sens in care s-au audiat 2 martori, interogatoriul pârâtului si expertiza agricola.

In acest context, dispoz art.264 C.pr.civ., stabilesc că instanţa va examina probele administrate, pe fiecare in parte si pe toate in ansamblul lor.

(2)In vederea stabilirii existentei sau inexistentei faptelor pentru a căror dovedire probele au  fost incuviintate, judecatorul le apreciaza in mod liber, potrivit convingerii sale, in afara de cazul când legea stabileste puterea lor doveditoare.

Emiterea adresei catre APIA s-a justificat intrutotul in cauza, in conditiile in care instanta de fond era ţinuta a stabili daca paza juridica a animalelor ce se sustine ca au deteriorat cultura de vita de vie a reclamantului intimat apartinea sau nu apelantului pârât.

De altfel, la fila 85 dosar fond se gaseste incheierea de sedinta din data de 20.05.2016, din cuprinsul căreia rezulta fără putinţă de tagada ca apelantul pârât nu numai ca a fost de acord cu emiterea acestei adrese, solicitând chiar a se reveni cu adresa la APIA, fără a face vreo mentiune referitoare la necesitatea completarii adresei cu relatii referitoare la data (luna, ziua), incasarii subventiilor.

Faptul că apelantului îi revenea paza juridica a animalelor in cauza rezultă din interpretarea coroborata a tuturor probelor administrate in cauza: in primul rand adresa nr.41505/08.06.2016 emisa de APIA, potrivit careia apelantul D. I.  a incasat in anul 2014 suma de 2751,84 lei pentru 98 de ovine, in conditiile in care tatăl acestuia decedase la data de 30 aprilie 2014, potrivit certificatului de deces de la fila 77 dosar fond.

Concluzia ce se desprinde este aceea ca din momentul decesului tatălui său, apelantul este cel ce a raspuns de  paza  animalelor , motiv pentru care si ulterior, in evidentele Primăriei si ale medicului veterinar, incepând cu anul 2015  acesta figureaza ca titular.

Este clar insa faptul că paza juridica a animalelor, la data de 10-11 mai 2014 nu putea apartine lui D. I., care era decedat, ci apelantului.

Opţiunea succesorală este dreptul succesibilului să aleagă, în termenul stabilit de lege, între a-şi consolida titlul de moştenitor prin acceptarea moştenirii sau desfiinţarea acestui titlu, renunţând la moştenire.

Patrimoniul succesoral sau bunurile determinate din patrimoniu sunt transmise, la moartea unei persoane, moştenitorilor săi legali sau testamentari. Această transmitere operează de drept din momentul deschiderii succesiunii (de la data decesului), fără să fie necesară o manifestare de voinţă din partea moştenitorului şi chiar şi fără ştirea lui. Totuşi, transmiterea are caracter nedefinitiv şi acceptarea ei este facultativă pentru că nimeni nu poate fi obligat să accepte o mostenire ce i se cuvine. Astfel, vocaţia succesorală care ia naştere automat în persoana moştenitorului, în temeiul legii, sau prin voinţa testamentară a defunctului, ca să producă efecte juridice pozitive sau negative, trebuie mai întâi confirmată sau infirmată de titularul său. Prin urmare, dreptul subiectiv al opţiunii succesorale va funcţiona în sensul confirmării sau infirmării vocaţiei succesorale.

In speţă apelantul a sustinut ca a devenit ulterior proprietar al animalelor, aspect ce nu poate fi primit. Animalele au intrat de drept in paza sa juridica din momentul decesului tatalui său.

Aspectele ce rezulta din adresa APIA se coroboreaza cu cele  declarate de martorii audiati in cauza. Astfel, afirmatia martorului F. F. potrivit cu care la momentul mai 2014 in zona nu mai exista decât stâna pârâtului, pe terenul invecinat cu cel al reclamantului este foarte elocventa si se coroboreaza cu  ceea ce a relatat martorul C. M. care de asemenea a declarat că nu mai sunt in zona si alte saivane de oi.

De altfel nici apelantul nu a sustinut ca in vecinatatea terenului intimatului reclamant s-ar mai afla si alte  saivane sau alte animale ce ar fi putut prejudicia pe reclamantul intimat.

Afirmatiile apelantului privind lipsa de sinceritate a martorilor  au ramas la stadiul de sustineri nedovedite.

Nu este lipsita de relevanta nici atitudinea procesuala a apelantului pârât in fata instantei de fond. Acesta, legal citat, şi fata motive temeinice , nu s-a infatisat la judecata  pentru a raspunde la interogatoriul propus de catre intimatul reclamant, astfel că in temeiul dispoz art.358 C.pr.civ., intanta poate considera aceste imprejurari ca o marturisire deplină ori numai ca un inceput de dovada scrisa  in folosul celui care a propus interogatoriul. In acest din urma caz  atât dovada cu martori cat si alte probe, inclusiv prezumtiile,  pot fi admise pentru  completarea probatoriului, ceea ce s-a si întamplat in cauza.

Este evident, raportat la aspectele retinute mai sus, ca  in cauza s-a facut dovada faptului că la momentul producerii prejudiciului in patrimoniul intimatului reclamant paza animalelor apartinea  apelantului pârât.

Intinderea prejudiciului a fost corect stabilita, prin administrarea in cauza a unei probe cu caracter stiintific- expertiza agricola, proba administrata in conditii de legala convocare a părtilor, cu respectarea principiului dreptului la apărare si al contradictoriaitatii.

Astfel, raportat la concluziile expertului agricol apelantul pârât a formulat obiecţiuni ce au fost puse in discutia părtilor , iar raportul de expertiza – refacut- cu indreptarea erorii privind persoanele participante la constatarile in teren.

Din continutul lucrarii efectuate la fond se constata ca expertul a justificat suma stabilita, explicitând in amănunt calculele efectuate.

De altfel, in apel, desi a criticat concluziile expertizei, apelantul nu a solicitat refacerea acesteia de catre un alt expert, pentru a se putea stabili, eventuale erori ale lucrarii efectuate la fond.

Nu se pune problema in cauza a autoritatii de lucru judecat a incheierii nr.361/09.04.2015 pronuntata de Judecatoria Slatina in dosar nr.1097/311/2015, deoarece prin aceasta s-a statuat cu privire la infractiunea de distrugere prev de art.253 al.1 C.penal, infractiune ce nu s-a retinut in sarcina  apelantului.

Or, in cauza de fata temeiul raspunderii civile delictuale invocat este acela al raspunderii pentru fapta animalelor- 1375 C Civ , si nicidecum pentru fapta proprie- caz in care o hotarâre definitiva din penal ar putea avea  autoritate  sub anumite aspecte.

In mod corect instanţa de fond a analizat masura in care in cauza sunt indeplinite conditiile  raspunderii apelantului pârât pentru prejudiciul cauzat de animale, in conditiile in care incheierea penala invocata de apelant  stabileste doar ca nu poate fi atrasa raspunderea penala a acestuia pentru fapta de distrugere.

Faţă de aspectele de fapt si de drept retinute anterior, in temeiul dispoz art.480 al.1 C.pr.civ., Tribunalul va respinge ca nefondat apelul declarat,  mentinand solutia instantei de fond ca legala si temeinica.

In temeiul dispoz art.453 C.pr.civ., constatând culpa procesuala a apelantului pârât si la cererea  intimatului reclamant, se va dispune obligarea apelantului la plata sumei de 1125 lei către intimat - cheltuieli de judecată în apel (onorariu avocatial- partial si taxa judiciara de timbru aferenta fondului).

În acest sens, tribunalul reţine că potrivit art.451 C.proc.civ., „Cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru şi timbrul judiciar, onorariile avocaţilor, ale experţilor şi ale specialiştilor numiţi în condiţiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare şi pierderile cauzate de necesitatea prezenţei la proces, cheltuielile de transport şi, dacă este cazul, de cazare, precum şi orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfăşurare a procesului.

(2) Instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei. Măsura luată de instanţă nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat şi clientul său.”

În interpretarea şi aplicarea acestor dispoziţii legale, instanţa va reduce cheltuielile de judecată pretinse de intimat, respectiv  onorariul apărătorului ales în sumă de 1.700 lei, reţinând că suma de 700 lei este rezonabilă, pentru a fi acordată cu titlu de cheltuieli de judecată.

Astfel, raportându-se la criteriile legale, tribunalul, în exercitarea prerogativei sale de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul acestora, apreciază, prin prisma proporţionalităţii, în raport cu volumul si complexitatea activităţii depuse de avocat, corelată cu complexitatea cauzei şi importanţa litigiului, un cuantum rezonabil, ce urmează a fi suportat de partea care a căzut în pretenţii.

In speta este vorba despre o actiune in pretentii intemeiata pe raspunderea pentru prejudiciul cauzat de animale, ceea ce a presupus in apel prezenta la un singur  termen de judecata si formularea întâmpinării, iar fata de aceste imprejurari si de complexitatea concreta a cauzei, onorariul de 700 lei este unul rezonabil.

În sensul celor arătate este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, învestită fiind cu soluţionarea pretenţiilor având ca obiect rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse şi onorariile avocaţiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare, care au fost în mod real făcute, şi în limita unui cuantum rezonabil.

În acest context, trebuie precizat că tribunalul, prin cenzurarea cheltuielilor de judecată, respectiv a onorariului avocaţial, nu a intervenit în raporturile juridice dintre apărătorul ales şi clientul său, ci a stabilit, în mod corespunzător, în cadrul raportului juridic procesual civil, cuantumul acestor cheltuieli, atribut ce îi revine în virtutea legii.

In consecinţă, cererea de obligare a apelantul  pârât va fi obligat  la plata cheltuielilor de judecata in limita sumei totale de  1125 lei către intimat.

Data publicarii pe portal:01.03.2017

Domenii speta

Spete similare