Prejudicii, daune

Sentinţă civilă 1675 din 05.11.2019


Prin cererea înregistrată la data de 25.09.2019 pe rolul Judecătoriei M. sub nr. de dosar …, reclamanta I. D.F. AG a solicitat în contradictoriu cu pârâtul C., obligarea acestuia la plata sumei de 527,60 lei reprezentând debit principal, a sumei de 28,37 lei reprezentând penalităţi de întârziere şi a sumei de 3568,18 lei reprezentând daune pentru rezilierea înainte de termen a contractului şi cheltuieli de judecată.

A arătat reclamanta că între pârât şi O R SA au fost încheiate contractele de prestări servicii nr. …

În baza contractelor au fost emise mai multe facturi fiscale, acestea fiind ataşate cererii de chemare în judecată, facturi care nu au fost achitate de pârât.

De asemenea, deoarece nu au fost achitate facturile s-a dispus rezilierea contractului înainte de termenul iniţial, astfel că pârâtul datorează şi contravaloarea taxe de reziliere, aceasta fiind în sumă de 3568,18 lei.

Dreptul de creanţă al O R SA a fost cesionat către reclamantă, aceasta având dreptul de a încasa astfel toate debitele înregistrate de pârât în baza contractelor.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1014 Cod civil.

În susţinere s-au depus înscrisurile ce se află ataşate la dosar.

Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 200 lei.

Pârâtul, legal citat, nu a formulat întâmpinare şi nici nu s-a prezentat în instanţă.

Din actele şi lucrările dosarului, prin prisma probatoriului administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

Prin contractele de prestări servicii nr. … Orange Romania SA şi-a luat angajamentul de furniza servicii de telecomunicaţii către beneficiarul M.C., pârâtul din prezenta cauză, acesta obligându-se să achite contravaloarea serviciilor la termenele stabilite de părţi.

Drepturile SC Orange Romania SA cu privire la acest contract au fost cesionate către reclamanta din prezenta cauză.

Aşa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, respectiv facturile fiscale necontestate de pârât şi contractele încheiate între pârât şi creditoare, serviciile la care operatorul s-a obligat au fost efectuate, neexistând însă vreo dovadă că pârâtul ar fi achitat contravaloarea acestora având un debit de 527,60 lei.

Facturile nu au fost acceptate expres de către pârât, dar prin coroborarea acestora cu actul juridic depus la dosar rezultă natura raporturilor juridice încheiate de părţi.

În conformitate cu dispoziţiile art. 1719 C.cv principala obligaţie a pârâtului, în calitate de beneficiar al serviciilor furnizate de Orange Romania SA, este aceea de plată a preţului. Faţă de aceste prevederi coroborate cu dispoziţiile articolului 1270 C.Cv. care stipulează faptul că toate convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante, instanţa constată faptul că pârâtul nu şi-a îndeplinit obligaţia, deşi a beneficiat de serviciile furnizate de creditoarea iniţială, neexistând dovezi privind stingerea datoriei.

Având în vedere dreptul creditorului de a obţine îndeplinirea exactă a obligaţiei, în conformitate cu dispoziţiile articolului 1516 C.cv, instanţa consideră temeinică acţiunea reclamantei cu privire la obligarea pârâtului la achitarea debitului.

În legătură cu taxa de reziliere solicitată de reclamantă se reţine că din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că partea contractantă i-ar fi comunicat pârâtului vreun înscris prin care să-i aducă la cunoştinţă faptul că ar fi reziliat contractul şi nici data de la care această reziliere ar fi operat pentru a putea fi apreciat dacă într-adevăr pârâtul se face vinovat de încălcarea clauzelor contractuale şi această neîndeplinire a obligaţiilor ar fi determinat Orange Romania să rezilieze contractul, astfel cum se prevede la art. 1.16. din condiţiile generale ale contractului.

Astfel, rezilierea este un drept al creditorului iniţial, neachitarea facturilor fiscale de către debitor nu atrage în mod automat această sancţiune, ci doar în urma manifestării de voinţă a creditoarei poate avea loc, manifestare exprimată prin notificarea menţionată la art. 1.16 din contract, iar în cauză nu a fost depus un astfel de înscris care să emane de la creditorul iniţial.

Referitor la penalităţile de întârziere, atât timp cât părţile iniţiale au stabilit de comun acord faptul că neplata facturilor la scadenţă atrage curgerea penalităţilor, iar creditorul are dreptul la o reparare integrală a prejudiciului, acest capăt de cerere va fi admis.

Potrivit art. 1014 Cod procedură civilă „prevederile prezentului titlu se aplică creanţelor certe, lichide şi exigibile constând în obligaţii de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist şi o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însuşit de părţi prin semnătură ori în alt mod admis de lege”.

Instanţa constată că sunt îndeplinite condiţiile procedurii ordonanţei de plată, creanţa fiind certă (existenţa ei rezultă din probele administrate şi este şi recunoscută de debitor prin semnare), lichidă (câtimea creanţei este determinată ), exigibilă (la data prevăzută în fiecare factura fiscală însuşită) şi este constatată prin facturile fiscale însuşite de debitor.

Având în vedere dreptul creditorului de a obţine îndeplinirea exactă a obligaţiei, instanţa consideră temeinică acţiunea creditoarei cu privire la obligarea debitoarei la achitarea debitului şi a penalităţilor de întârziere, urmând a fi respins cel de al treilea capăt de cerere.

Raportat la soluţia ce va fi dispusă, deoarece debitorul va fi partea căzută în pretenţii, va fi obligat să plătească creditoarei şi cheltuielile de judecată efectuate în prezenta cauză.