Dreptul muncii

Prejudiciul produs prin afectarea imaginii contestatoarei poate fi reparat prin admiterea contestaţiei şi anularea deciziei. În cadrul colectivului apelanta va avea confirmarea şi satisfacţia morală că şi-a îndeplinit în mod corect atribuţiile.

Acordarea daunelor morale nu se justifică nici prin raportare la sancţiunea aplicată. Sancţiunea aplicată nu a fost foarte aspră şi a fost determinată de o situaţie de fapt controversată. Daunele morale trebuie să asigure repararea suferinţei morale şi nu restabilirea echilibrului de forţe în cadrul instituţiei sau să fie întreţinută o dorinţă de răzbunare.

Decizia civilă nr. 66/13.02.2020 a Curţii de Apel Galaţi

Prin sentinţa civilă nr. 422/30.09.2019 pronunţată de Tribunalul Vrancea a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta …,  în contradictoriu cu pârâtul …, având ca obiect contestaţie decizie de sancţionare.

A fost anulată decizia de sancționare nr. …/.2019.

A fost obligat pârâtul să restituie reclamantei drepturile băneşti salariale reținute în baza deciziei de sancționare nr. …./.2019.

A fost respins ca nefondat capătul de cerere prin care s-a solicitat obligarea pârâtului la plata de daune morale în cuantum de 10.000 lei.

A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 1.200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Tribunalul a reţinut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea secţia I Civilă, reclamanta … a formulat în contradictoriu cu pârâtul … contestație împotriva deciziei de sancționare nr. …./2019 solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să se dispună:

- anularea deciziei de sancționare nr. …./2019;

- repunerea în situația anterioară în sensul obligării pârâtului la plata drepturilor salariale reținute pe lunile aprilie, mai și iunie 2019;

- obligarea pârâtului la plata sumei de 10.000 lei cu titlul de daune morale;

- obligarea pârâtului la cheltuieli de judecată.

În motivarea contestației, reclamanta a arătat că exercită funcția de asistent medical principal în secția UPU a … Reclamanta a susținut că decizia de sancționare este nelegală, pentru următoarele motive:

a) nu s-au respectat prevederile art. 251 din Codul muncii referitoare la procedura cercetării disciplinare prealabile, deoarece în convocarea la cercetare nu se precizează, în concret, obiectul acesteia, îngrădindu-se astfel dreptul reclamantei de a pregăti apărări; cercetarea disciplinară a fost realizată în mod superficial, referatul de sesizare a pretinsei abateri disciplinare fiind plin de inexactități și neadevăruri;

b) nu sunt îndeplinite condițiile de atragere a răspunderii disciplinare pentru fapta imputată în decizia de sancționare, atât timp cât pacientul nu a dorit să fie investigat în Secția UPU, ci doar a solicitat să fie ajutat să ajungă la Secția Psihiatrie; înregistrarea unei persoane în registrul de pacienți și întocmirea fișei UPU fără acordul pacientului constituie o încălcare a normelor din Legea nr. 190/2018 privind protecția datelor cu caracter personal.

Ordinul 1706/2007 prevede că UPU și CPU sunt deschise tuturor pacienților care solicită acordarea asistenței medicale de urgență; or, în cazul de față, pacientul nu a dorit acordarea de asistență medicală în UPU. De asemenea, același Ordin prevede la art.70 că reținerea unui pacient sub observație în UPU se face cu acordul acestuia sau, după caz, cu acordul aparținătorilor acestuia.

Prevederile Ordinului MS nr. 48/2009 se referă la persoanele care se adresează serviciului UPU pentru a fi consultate în acest serviciu, iar nu persoanelor care intră în recepția UPU pentru a cere o informație sau un anumit ajutor.

c) nu s-au aplicat criteriile prevăzute la art. 250 din Codul  muncii, în condițiile în care pacientul sau instituția nu au suferit nici un prejudiciu, reclamanta acționând cu bună-credință, cu intenția de a ajuta pacientul, iar nu de a deranja medicul de gardă de la Secția …

Pârâtul … a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației.

În esență, pârâtul a învederat că s-au respectat dispozițiile legale privitoare la cercetarea disciplinară prealabilă, iar pe fond a învederat că sunt întrunite condițiile răspunderii disciplinare, în condițiile în care reclamanta a încălcat obligația de a întocmi fișa individuală de urgență pentru pacient, trimițându-l direct la Secția … cu mașina UPU, deși acest mijloc de transport se folosește doar pentru pacienții care au întocmită fișa individuală de urgență.

Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare.

Analizând contestaţia, Tribunalul a reţinut următoarele:

Din examinarea deciziei de sancționare nr. …2019 a rezultat că s-a imputat reclamantei că în data de …, în calitate de asistent medical de triaj din UPU, a trimis în secția …, cu mașina spitalului, pe pacientul …, fără ca în prealabil să îl înregistreze cu fișa UPU și fără a fi consultat de medicul de gardă din UPU.

Tribunalul a constatat că prin cererea de chemare în judecată reclamanta a înțeles să invoce ca motive de nelegalitate a deciziei de sancționare, și anume:

a) încălcarea prevederilor art. 251 alin. 2) din Codul muncii;

b) fapta nu constituie abatere disciplinară întrucât nu sunt îndeplinite condițiile specifice cumulative pentru ca fapta să constituie încălcarea unei obligații contractuale sau stipulată în regulamentul intern ori alt act normativ;

c) fapta nu constituie abatere disciplinară întrucât nu a fost săvârșită cu vinovăția cerută de lege pentru a constitui abatere disciplinară;

d) sancțiunea aplicată este disproporționată.

Primul motiv de nulitate este nefondat. Astfel, potrivit art. 251 alin. 10 și 2) din Codul muncii:

Sub sancţiunea nulităţii absolute, nicio măsură, cu excepţia celei prevăzute la art. 248 alin. (1) lit. a), nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.

În vederea desfăşurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora şi locul întrevederii.

Reclamanta a susținut că adresa de convocare la cercetare disciplinară nu cuprindea obiectul concret al convocării, ci făcea trimitere generală la pretinse încălcări a unor obligații de serviciu.

Tribunalul a constatat că, într-adevăr, în cuprinsul adresei de convocare la cercetare disciplinară prealabilă, nu s-a menționat în mod concret față de ce persoană sau persoane reclamanta nu și-a îndeplinit atribuțiile de efectuare a triajului primar la sosirea în UPU, de înregistrare a acesteia/acestora în foaia de triaj și de neinformare a medicului de gardă asupra stării de sănătate a acestora, în timpul efectuării gărzii în ziua de …

Or, dacă nu s-a făcut nicio precizare concretă cu privire la vreo anumită persoană rezultă că termenii în care s-a redactat adresa de convocare erau de natură a fi interpretați conform înțelesului comun al acestora, și anume, în sensul că reclamanta nu a efectuat triajul primar, nu a înregistrat și nici nu a informat medicul de gardă asupra stării de sănătate cu privire la nicio persoană care a sosit la UPU.

Într-un astfel de înțeles convocarea are un obiect suficient de determinat pentru ca reclamanta să-și fi putut formula apărări, aceasta putându-se astfel aștepta ca în cadrul cercetării disciplinare prealabile să fie întrebată despre orice pacient care „a sosit” în UPU în timpul gărzii din …

Faptul că cercetarea concretă a avut în vedere doar o persoană, iar nu toate sau mai multe persoane „sosite” în UPU nu este de natură să producă vreo vătămare din perspectiva realizării dreptului la apărare în condițiile în care, prin raportare la înțelesul ce rezulta din termenii în care a fost redactată convocarea, reclamanta trebuia să se aștepte că va fi cercetată cu privire la orice persoană „sosită” în UPU în garda din …

Susținerea reclamantei că prin modul de redactare a obiectului convocării i s-a îngrădit dreptul la apărare este nefondată în condițiile în care nu rezultă din nici un element probator că la momentul prezentării la cercetare disciplinară reclamanta ar fi invocat vreo obiecție cu privire la obiectul convocării ori ar fi solicitat acordarea unui termen pentru a-și pregăti apărarea ori pentru a-și angaja apărător.

Susținerea reclamantei că cercetarea disciplinară a fost superficială este lipsită de concludență din perspectiva încălcării prevederilor art. 251 din Codul muncii.

În acest sens, textul în discuție menționează obligativitatea efectuării cercetării disciplinare prealabile, angajatorul fiind liber să decidă ce întrebări va adresa angajatului sau ce probe înțelege să ia în considerare pentru stabilirea faptei săvârșite.

Nici în ipoteza în care angajatul solicită administrarea de probe sau formulează apărări angajatorul nu este obligat să le examineze, singura sa obligație fiind aceea de a menționa în decizie motivele pentru care a înlăturat apărările formulate de angajat în cadrul cercetării disciplinare prealabile.

Dacă angajatorul nu examinează cu atenție probele relevante și stabilește o situație de fapt eronată sau impută angajatului o faptă pe care nu a săvârșit-o ori consideră în mod eronat că fapta constituie abatere disciplinară, atunci el suportă riscul anulării deciziei de sancționare în instanță, dar motivul de nulitate nu va fi cel referitor la realizarea în mod „superficial” a cercetării disciplinare, ci se va referi la alte cerințe de legalitate a deciziei.

În cazul de față, nu se poate reține „inexistența” cercetării în raport de conținutul concret al Notei explicative realizată cu ocazia convocării reclamantei în data de 02.04.2019.

Cel de-al doilea motiv de nulitate este întemeiat.

Art. 252 alin. 2) lit. b) din Codul muncii stipulează obligativitatea ca decizia de sancționare să cuprindă „precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat.”

„A preciza” prevederile încălcate de salariat înseamnă, fie a reproduce conținutul normativ al prevederii încălcate, fie a face posibilă identificarea acesteia prin menționarea elementelor de identificare, cum ar fi indicarea numărului articolului, a paragrafului, paginii, punctului, subpunctului, literei, alineatului, etc.

În cazul de față, decizia de sancționare nu cuprinde „precizarea” prevederilor concrete pretins încălcate de reclamantă prin fapta imputată, pârâta înțelegând să facă referire doar în mod generic în ultimul paragraf al paginii întâi a deciziei de sancționare la încălcarea prevederilor Ordinului MS nr. 48/2009 privind aprobarea protocolului național de triaj al pacienților și structurile pentru primirea urgențelor, fără a indica, în concret, ce prevedere din acest act normativ ar fi fost încălcată ori fără a reproduce conținutul unei astfel de prevederi.

De asemenea, în același paragraf pârâta indică, tot în mod generic, că fapta săvârșită ar constitui o încălcare a obligațiilor prevăzute în fișa postului, fără a reproduce conținutul concret al unei astfel de obligații sau a face posibilă identificarea ei prin menționarea unor elemente de identificare.

Cât privește celelalte norme menționate pe pagina a doua a deciziei de sancționare, Tribunalul a reținut că acestea nu reprezintă „prevederile” încălcate prin fapta imputată reclamantei.

Astfel, art. 39 lit. b) din Regulamentul intern stipulează obligația cu caracter general a salariaților de a-și îndeplini sarcinile de serviciu ce le revin conform contractelor sau altor acte normative, iar art. 44 alin. 1) lit. a) stipulează că încălcarea oricărei obligații prevăzută la art. 39 constituie abatere disciplinară (Regulamentul intern este accesibil pe pagina de internet a pârâtului). Or, art. 39 din Regulamentul intern constituie o normă de trimitere, textul nereglementând, în concret, ce obligație avea reclamanta în legătură cu triajul pacienților în UPU, cu întocmirea fișei sau în ceea ce privește relația de informare a medicului de gardă.

Așadar, niciuna din mențiunile de pe pagina 2 a deciziei de sancționare nu constituie indicarea prevederii pretins încălcate de către reclamantă prin fapta imputată.

Luând în considerare că nici pagina întâi nu cuprinde informații despre pretinsa prevedere încălcată de către reclamantă Tribunalul a reţinut că decizia de sancționare nu cuprinde mențiunea obligatorie stipulată la art. 252 alin. 2) lit. b) din Codul muncii.

Împrejurarea că decizia de sancționare nu cuprinde una dintre mențiunile esențiale și obligatorii, și anume, cea reglementată la art. 252 alin. 2) lit. b) din Codul muncii, nu este însă de natură a conduce la soluția anulării acesteia pentru acest motiv de sine stătător. În condițiile în care reclamanta nu a înțeles să invoce drept motiv de nulitate faptul că decizia de sancționare nu cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute la art. 252 alin. 2) lit. b) din Codul muncii, Tribunalul nu a fost  învestit cu cercetarea unui astfel de motiv și nu ar putea dispune soluția de anulare a deciziei pentru acest motiv distinct deoarece ar depăși limitele învestirii.

Examinând conținutul Ordinului MS nr. 48/2009, Tribunalul a constatat că nu se identifică prevederi relevante în care să poată fi încadrată fapta imputată reclamantei. Prin Ordinul în discuție s-a aprobat un Protocol național de triaj al pacienților din structurile pentru primirea urgențelor, iar dispozițiile protocolului se referă definirea conceptului de „triaj”, la locul realizării acestuia, la timpul când este necesar triajul, la personalul care realizează triajul și competențele specifice de care trebuie să dea dovadă, respectiv la algoritmii de triaj în funcție de patologia pacienților și resursele materiale și umane.

„Obligația de efectuare a triajului primar” nu presupune în mod obligatoriu întocmirea unei fișe UPU, întrucât ar fi absurd să se considere că salvarea unei vieți nu ar putea fi realizată din cauza unei obligații de natură administrativă.

Concluzia de mai sus este întărită de prevederile art. 51 alin. 2) din Ordinul nr. 1706/2007 care prevede: „Întocmirea fişei va începe la punctul de triaj şi va continua concomitent cu investigarea, consultarea şi tratamentul pacientului până la externarea acestuia din UPU/CPU în vederea internării în spital, transferului către o altă unitate sanitară sau plecării la domiciliu.”

Prin decizia de sancționare, reclamantei i s-a imputat că nu a înregistrat un pacient cu fișă UPU și l-ar fi trimis la secția de … fără a fi consultat de medicul de gardă, fapte care nu se înscriu în conținutul obligației de efectuare a triajului.

Ordinul 48/2009 nu reglementează organizarea compartimentelor și unităților de primire a urgențelor, cu toate obligațiile specifice pe care trebuie să le îndeplinească personalul medical atunci când o persoană se adresează serviciului UPU pentru asistență medicală de urgență, ci există un alt act normativ ce cuprinde astfel de reglementări, și anume, Ordinul MSP nr. 1706/2007.

În condițiile în care Ordinul 48/2009 nu cuprinde prevederi în care să se încadreze fapta imputată reclamantei și care să constituie o încălcare a acestora rezultă astfel că nu se poate reține că ar fi îndeplinite condițiile cumulative specifice ale încălcării unei astfel de prevederi și, prin urmare, nu se poate reține că fapta ar constitui abatere disciplinară.

Cât privește „obligațiile asistentului de triaj prevăzute în fișa postului”, Tribunalul a constatat că pârâtul nu a indicat conținutul concret al obligației sau obligațiilor avute în vedere.

Prin urmare, în lipsa indicării prevederii/obligației din fișa postului pretins încălcate nu s-a putut reține că ar fi îndeplinite condițiile cumulative specifice ale încălcării unei astfel de prevederi.

Tribunalul a constatat că, în cadrul probatoriului administrat la dosar, pârâtul a depus fișa postului reclamantei, identificând printr-o subliniere conținutul unei obligații, ceea ce înseamnă că pentru prima dată, în cadrul procesului, pârâtul a înțeles să indice conținutul normativ al obligației pretins încălcate.

Această obligație are următorul conținut: „asigură efectuarea triajului primar al pacienților sosiți”.

Potrivit art. 79 din Codul muncii, în caz de conflict de muncă, angajatorul nu poate invoca în faţa instanţei alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de concediere.

În raport de această prevedere, elementele obligatorii ale deciziei de sancționare nu pot fi completate în timpul procesului și, prin urmare, indicarea obligației din fișa postului pretins încălcată este lipsită de eficacitate juridică.

Chiar dacă s-ar accepta că această precizare produce consecințe juridice, Tribunalul a constatat că obligația pretins încălcată nu are legătură cu fapta imputată.

Tribunalul a notat că nici în cea mai largă interpretare pe care ar da-o conținutului ultimului paragraf al paginii întâi a deciziei de sancționare nu se poate reține dovedirea faptului că fapta săvârșită constituie abatere disciplinară.

Astfel, dacă se consideră că prin sintagma „obligațiile asistentului de triaj prevăzute în fișa postului” se are în vedere în realitate obligațiile specifice reglementate în Ordinul 1706/2007 atunci „prevederile” pretins încălcate ar trebui să fie unele reglementate în acest act normativ.

Cercetând conținutul acestui act normativ, Tribunalul a identificat drept prevederi pretins încălcate și în care s-ar încadra fapta imputată reclamantei dispozițiile art. 51 alin. 1) și alin. 2), precum și dispozițiile art. 55 și art. 64. Astfel, conform acestor prevederi, pacientului care se prezintă la UPU trebuie să i se întocmească o fișă individuală de urgență, să fie examinat de medicul de gardă din UPU, iar ulterior, dacă acesta apreciază că se impune internarea într-o anumită secție, să fie trimis la secția respectivă.

Or, prin decizia de sancționare reclamantei i s-a imputat faptul că nu a înregistrat pacientul … cu fișă UPU, ceea ce ar însemna o încălcare a prevederilor art. 51 alin. 1) și alin. 2) din Ordinul 1706/2007, și că a trimis pacientul la secția de psihiatrie fără consult prealabil din partea medicului de gardă, ceea ce ar însemna o încălcare a competențelor ce revin medicului de gardă, astfel cum rezultă din art. 55 și art. 64 din același act normativ.

Încadrarea faptei imputate reclamantei în cele 3 dispoziții normative menționate mai sus este însă condiționată de îndeplinirea unei situații premisă, esențială, și anume, să fie vorba despre un pacient, o persoană, care se adresează UPU pentru a beneficia de asistență medicală din partea acestei structuri a unității medicale.

Această condiție rezultă în mod lipsit de echivoc din cuprinsul art. 42 și 43 din Ordinul 1706/2007,  texte ce au următorul conținut:

Art. 42

UPU şi CPU sunt deschise tuturor pacienţilor care solicită acordarea asistenţei medicale de urgenţă în urma apariţiei unor acuze acute noi sau pe fondul unor afecţiuni cronice.

Art. 43

Este interzis refuzul acordării asistenţei medicale de urgenţă unui pacient care solicită acest lucru fără evaluarea stării acestuia de către un medic din cadrul UPU sau CPU şi stabilirea lipsei unei afecţiuni care necesită îngrijiri medicale în cadrul UPU/CPU şi eventuala internare a pacientului.

După cum se observă, întreaga organizare a structurilor UPU și CPU, precum și  reglementarea obligațiilor specifice pentru personalul medical ce lucrează în aceste structuri are ca rațiune și scop acordarea asistenței medicale pentru persoanele care se prezintă la UPU și solicită asistență medicală în cadrul unei asemenea structuri. Aceasta este rațiunea care justifică obligația de întocmire a fișei UPU, consultul de către medicul de gardă din UPU și eventuala internare ulterioară a acestuia.

Per a contrario, dacă o persoană se prezintă în sediul UPU, dar nu în scopul solicitării asistenței medicale de urgență în cadrul acestei structuri, ci în oricare alt scop, atunci personalul medical nu trebuie să îndeplinească obligațiile specifice reglementate în Ordinul 1706/2007.

În cazul de față, pârâtul nu a prezentat dovezi, nici în cadrul cercetării disciplinare și nici în fața instanței, din care să rezulte că numitul ... s-a adresat în seara zilei de 19.03.2019 serviciului UPU pentru a solicita asistență medicală de urgență în cadrul acestei structuri.

Or, dacă nu este îndeplinită această cerință premisă esențială, nu se poate reține că fapta imputată reclamantei în decizia de sancționare constituie o încălcare a prevederilor art. 51 alin. 1) și alin. 2), precum și dispozițiile art. 55 și art. 64 din ordinul 1706/2007.

Referatul 4509/30.03.2019 întocmit de medicul de gardă din Secția Psihiatrie nu poate constitui o dovadă suficientă sau elocventă în ceea ce privește conduita manifestată de numitul … la momentul la care s-a prezentat la UPU, atât timp cât nu rezultă din cuprinsul acestuia că persoana care l-a întocmit a fost de față la momentul la care pacientul s-a prezentat în UPU. Or, pentru stabilirea conduitei manifestată de … la momentul prezentării în UPU, respectiv dacă a solicitat asistență medicală acestei structuri sau a avut altă solicitare, pârâtul avea posibilitate să solicite informații de la ceilalți angajați din cadrul UPU, prezenți la serviciu în seara zilei de 19.03.2019. În plus, în acest referat se face referire la contactarea medicului de gardă din UPU …, însă reclamanta a susținut prin acțiune că o altă persoană efectua serviciul de gardă, pârâtul neînțelegând să conteste în vreun fel această susținere și nici nu a solicitat informații sau lămuriri de la medicul de gardă din UPU în cadrul procedurii cercetării disciplinare prealabile.

În același sens, mențiunile din foaia de observație clinică generală nu pot fi considerate o probă suficientă în condițiile în care ele descriu relatarea făcută de pacient medicului de gardă din secția de psihiatrie, pârâtul neînțelegând să administreze în cadrul cercetării disciplinare prealabile și alte probe relevante, în special, solicitarea de informații de la medicul de gardă din UPU și de la alți angajați care ar fi putut asista la dialogul dintre pacient și reclamantă, demers absolut necesar pentru stabilirea corectă a situației de fapt atât timp cât în cadrul declarației făcută în cadrul cercetării disciplinare reclamanta a afirmat că l-a informat pe medicul de gardă din UPU despre situația pacientului, iar acesta a aprobat să i se ofere ajutor pentru deplasarea la secția de psihiatrie.

În raport de temeinicia celui de-al doilea motiv de nulitate, Tribunalul a constatat că este lipsit de utilitate să mai examineze celelalte două motive de nulitate invocate de reclamantă, temeinicia unuia dintre motive fiind suficientă pentru a dispune soluția de anulare a dispoziției de sancționare.

Capătul de cerere prin care s-a solicitat obligarea pârâtului la restituirea sumelor reținute în temeiul deciziei de sancționare este întemeiat, nulitatea deciziei de sancționare producând efecte retroactive și având drept consecință repunerea părților în situația juridică anterioară, cu obligația de acordare a despăgubirilor, astfel cum rezultă din art. 1254 coroborat cu art. 1516 și 1530 Cod civil.

Tribunalul a notat că prin însăşi emiterea deciziei de sancționare fără respectarea prevederilor legale se poate reţine producerea unui prejudiciu de natură morală reclamantei, prejudiciu caracterizat prin indignarea şi suferinţa provocată de suportarea aplicării unei sancțiuni fără respectarea prevederilor legale.

Aşadar, pentru producerea unui astfel de prejudiciu firesc nu este necesară administrarea unei probe suplimentare, fiind o chestiune notorie, evidentă, indignarea sau suferinţa resimţită în cazul în care unei persoane fizice i se încalcă anumite drepturi subiective, legale sau contractuale.

În ceea ce priveşte intensitatea prejudiciului moral resimţit de reclamantă, Tribunalul a constatat că reclamanta nu a înțeles să prezinte instanței vreo informație relevantă în acest sens ori să administreze vreo probă din care să rezulte această intensitate.

În aceste condiții, Tribunalul a prezumat că a fost vorba despre o intensitate scăzută sau cel mult medie, specifică unei indignări firești.

Tribunalul a notat că participarea persoanei fizice la viaţa socială este indisolubil legată şi de implicarea acesteia în evenimente în care au loc diverse forme de încălcări ale unor obligaţii/drepturi, fie din partea acesteia, fie din partea altor persoane, încălcări ce generează prejudicii morale de diverse intensităţi.

Acordarea de despăgubiri băneşti pentru prejudiciile morale nu poate fi acceptată decât în acele cazuri în care suferinţa este deosebit de puternică, iar intensitatea acesteia este dată nu doar de percepţia, senzaţia subiectivă ori imaginaţia persoanei prejudiciate, ci şi de valoarea dreptului afectat, împrejurările în care s-a produs încălcarea, consecinţele produse prin încălcare.

În cazul de faţă, Tribunalul a reţinut că suferinţa morală a reclamantei generată de fapta pârâtului de aplicare a sancțiunii reducerii salariului de bază cu 5% pe 3 luni de zile, fără îndeplinirea cerințelor legale, nu a fost una deosebit de intensă pentru a justifica acordarea de despăgubiri băneşti pentru prejudiciul moral, recunoaşterea prin prezenta hotărâre a încălcării drepturilor invocate constituind în sine o satisfacţie suficientă pentru repararea prejudiciului moral.

În temeiul art. 453 alin. 1) și 2) coroborat cu art. 451 C. proc. civ., Tribunalul l-a obligat pe pârât la plata unei părți din cheltuielile de judecată efectuate de reclamantă, și anume, suma de 1.200 lei reprezentând o parte din onorariul de avocat suportat de reclamantă.

Astfel, suma totală plătită cu titlul de onorariu de avocat a fost de 2.000 lei,  prezumându-se că acest cuantum a fost stabilit în considerarea tuturor pretențiilor formulate, deci și în considerarea capătului de cerere prin care s-a solicitat acordarea de daune morale în cuantum de 10.000 lei.

Dat fiind că pretenția de acordare a daunelor morale a fost considerată nefondată, acțiunea fiind admisă în parte, cheltuielile de judecată au fost acordate în măsura capetelor de cerere admise, astfel cum prevede art. 453 alin. 2) C. proc. civ.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel contestatoarea, solicitând admiterea apelului, modificarea în parte a sentinţei, în sensul admiterii capătului de cerere privind obligarea la plata daunelor morale în cuantum de 10 000 lei şi a cheltuielilor de judecată în totalitate.

În motivare, a arătat că intensitatea suferinţei, împrejurările în care s-a produs încălcarea rezultă din prezentarea faptelor şi din implicarea şefei secţiei UPU doctor … A precizat că doctorul ... obişnuieşte să încalce dreptul la demnitate, sănătate şi securitate în muncă, prin hărţuirea pe care o exercită asupra unor salariaţi din subordine despăgubirile morale solicitate au o valoare  modestă. Nu a fost un stres oarecare, ci o traumă psihică, o ameninţare a siguranţei locului de muncă, teamă, frică, teroare, un amalgam de reacţii emoţionale negative cu ecou în sănătatea fizică şi psihică. Decizia de sancţionare nu este o greşeală întâmplătoare, ci o faptă ilegală, comisă cu rea intenţie, o ameninţare clară, o faptă discriminatorie şi abuzivă. A precizat că i-au fost încălcate drepturi, printre care cel referitoare la egalitatea în drepturi. Pârâtul îşi poate recupera suma reprezentând prejudiciul moral de la angajaţii vinovaţi de nedreptatea comisă.

În drept, a invocat art. 466 şi urm. Cod de procedură civilă.

Intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, arătând că se invocă motive străine de speţă, referitoare la conflictul cu un medic, despre care nu s-a făcut vorbire în faţa primei instanţe şi care nu are relevanţă în privinţa prejudiciului produs ca urmare a deciziei de sancţionare. Nu pot fi primite în apel aspecte noi, care nu au făcut obiectul analizei în faţa primei instanţe.

În drept, a invocat art. 205 Cod de procedură civilă.

Analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei apelate prin prisma motivelor de apel invocate, Curtea constată că apelul este neîntemeiat.

Fiind un capăt de cerere accesoriu, instanţa trebuie să stabilească prejudiciul moral produs ca urmare a emiterii deciziei de sancţionare. Prin urmare, în cauză se analizează consecinţele de ordin moral pe care le-a produs decizia contestată, şi nu cele determinate de situaţia de fapt existentă la locul de muncă anterior acestei decizii (atmosfera din cadrul secţiei, conduita medicului, raporturile acestuia cu personalul din subordine).

Pe de altă parte, faţă de limitele efectului devolutiv al apelului determinate de ceea ce s-a supus judecăţii la prima instanţă, consacrat de art. 478 Cod de procedură civilă, în apel nu se pot invoca alte motive care nu au făcut obiectul judecăţii la prima instanţă. Din acest punct de vedere, Curtea constată că intimatul a invocat, în mod corect, că prin cererea de chemare în judecată, contestatoarea a indicat că prejudiciul moral a constat în discriminarea şi afectarea imaginii sale prin emiterea deciziei de sancţionare, iar prin cererea de apel au fost precizate motive noi, în principal referitoare la conduita neprofesională a medicului.

Prin emiterea deciziei de concediere fără respectarea prevederilor legale, instanţa a reţinut producerea unui prejudiciu de natură morală. Însă, scopul acordării daunelor morale constă în realizarea, în primul rând, a unei satisfacţii morale pentru suferinţe de acelaşi ordin, iar nu a unei satisfacţii patrimoniale. Existenţa unui prejudiciu moral nu impune, în mod necesar, acordarea unei sume de bani, dar nici nu o exclude. Prejudiciul produs prin afectarea imaginii contestatoarei poate fi reparat prin admiterea contestaţiei şi anularea deciziei. În cadrul colectivului, apelanta va avea confirmarea şi satisfacţia morală că şi-a îndeplinit în mod corect atribuţiile de serviciu.

Modificarea comportamentului unor colegi ai contestatoarei, confirmată prin depoziţia martorului audiat în instanţa de apel, are legătură cu poziţionarea acestor persoane în conflictul dintre apelantă şi medic, şi nu ca efect al sancţionării apelantei.

Referitor la discriminare, nu s-a invocat niciun argument din care să rezulte că sancţiunea a avut ca temei unul din criteriile prevăzute de O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi combaterea discriminării. Potrivit art. 2 din O.G. nr. 137/2000 prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice.

Apelanta a invocat şi încălcarea principiului egalităţii, însă faptul că în cursul cercetării disciplinare s-au solicitat punctele de vedere ale mai multor salariaţi, cu funcţii diferite, iar angajatorul a dispus sancţionarea contestatoarei pe baza susţinerilor unui medic, nu înseamnă tratarea diferenţiată a salariaţilor, câtă vreme apelanta a avut posibilitatea să îşi exprime punctul de vedere. Nu există niciun argument care să conducă la concluzia că decizia de sancţionare s-ar fi emis din alte motive decât modul de interpretare a dispoziţiilor legale în ceea ce priveşte situaţia de fapt prezentată.

Acordarea daunelor morale nu se justifică nici prin raportare la sancţiunea aplicată. Curtea constată că aceasta nu a fost foarte aspră şi a fost determinată de o situaţie de fapt controversată. Prin intermediul daunelor morale trebuie să se asigure repararea suferinţei morale şi nu restabilirea echilibrului de forţe în cadrul instituţiei sau să fie întreţinută o dorinţă de răzbunare. Temerile apelantei cu privire la nesiguranţa locului de muncă sunt nejustificate, în condiţiile în care cunoştea sancţiunea aplicată, aceea de reducere a salariului. Demararea unei sancţiuni disciplinare nu poate fi considerată o faptă ilicită a angajatorului, întrucât el are obligaţia de a verifica modul în care salariaţii îşi îndeplinesc atribuţiile, iar la sfârşitul cercetării ar putea să constate că ni se impune aplicarea unei sancţiuni disciplinare.

Sentinţa fiind legală şi temeinică, în baza art. 480 alin. 1 Cod de procedură civilă, Curtea va respinge apelul ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare